Toţi aceşti patru sfinţi sînt din numărul celor 70 de Apostoli mai mici şi din al celor 7 diaconi. Ceilalţi 3 diaconi sînt Ştefan, Filip şi Nicolae. Sfîntul Ştefan, întîiul Mucenic, se pomeneşte aparte în douăzeci şi şapte de zile ale lunii decembrie, iar Filip în unsprezece zile ale lunii octombrie. Nicolae, din pricină de erezie, nu s-a numărat în rîndurile sfinţilor. Aceşti patru sfinţi pe care îi pomenim astăzi nu au prăznuiri aparte în calendar, ci li se face astăzi împreună sărbătoare. Sfîntul Prohor a fost sfinţit de către Sfîntul Apostol Petru episcop în Nicomidia. Un timp el a fost ajutător al Sfîntului Ioan Teologul, în insula Patmos.

El a scris Cartea Apocalipsei, pe care a ascultat-o din gura Sfîntului Ioan. După aceea, el s-a întors la Nicomidia, unde s-a nevoit mult ca să întoarcă poporul la Hristos. El a luat moarte mucenicească la Antiohia, unde a fost omorît de necredincioşi. Sfîntul Nicanor a luat mucenicia la Ierusalim în aceeaşi zi ca şi Sfîntul Arhidiacon Ştefan; curînd după el iudeii cei plini de răutate au mai ucis două mii de creştini. Sfîntul Timon a fost episcop în Arabia, şi a fost omorît prin răstignire pe cruce, pentru Hristos. Sfîntul Parmena a murit înaintea ochilor sfinţilor apostoli, şi a fost îngropat cu cinste de către ei.

În vremea împărăţiei lui Antonin, Sfîntul Iulian a trecut marea din Dalmaţia în Campania de astăzi (din Italia). El a fost un tînăr foarte frumos la trup, şi cu sufletul închinat cu totul lui Dumnezeu. Pe drum el a întîlnit trupe imperiale pornite să aresteze creştini. Iulian le-a zis : «Pace vouă, fraţilor!» Văzîndu-i frumuseţea şi blîndeţea chipului, cît şi forma salutului, soldaţii l-au suspectat că este creştin. Iulian a răspuns întrebărilor lor şi lea zis: «Creştin sînt, şi m-am născut în Dalmaţia.» Iulian le-a mai mărturisit acelora că a pornit în călătorie chiar în scopul de a îi întoarce pe păgîni la Unul Adevăratul Dumnezeu.

Soldaţii l-au bătut sălbatic, şi după aceea l-au aruncat într-o groapă adîncă, unde mucenicul lui Hristos a rămas timp de şapte zile, fără nici un ajutor omenesc. Îngerul Domnului a venit la el şi i-a adus hrană din cer. Adus înaintea scaunului idolatru de judecată, Sfîntul Iulian a stat tare ca diamantul. Văzînd curajul, liniştea şi tăria lui în Credinţă, treizeci de bărbaţi s-au întors atunci la Hristos. Osîndit la moarte fiind, Sfîntul Iulian a îngenuncheat şi a înălţat rugă înaintea lui Dumnezeu, mulţumind Lui pentru cinstea muceniciei şi rugîndu-L pre El să aibă milă de toţi cei care vor alerga la ajutorul lui, cinstindu-i pomenirea. Sfîntul Mucenic Iulian a fost decapitat cu un topor şi aşa şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Cuviosul acesta Pavel a fost fiul împăratului Mihail Kiropalates. Din stirpe imperială fiind, înzestrat cu o rară înţelepciune, cu uimitoare blîndeţe, şi beneficiarul unei educaţii foarte înalte, Procopie (căci acesta a fost numele lui în lume) i-a uimit în tinereţea lui pe toţi înalţii demnitari şi învăţaţi din Constantinopol. Împăratul Roman l-a numit pe Procopie «cel mai mare dintre toţi filosofii». Temîndu-se să nu-şi piardă sufletul din pricina mîndriei ce îi putea veni din marele lui prestigiu, şi nedorind să se vatăme de slava omenească, acest tînăr strălucit şi-a schimbat ţinuta imperială pe nişte zdrenţe şi a intrat în Sfîntul Munte Athos.

Aici el a fost tuns în monahism de marele Avvă Cosma, cela ce se numără în rînd cu sfinţii. După ce s-a nevoit mulţi ani întru sihăstreasca viaţă, Sfîntul Cuvios Pavel a refăcut Mînăstirea Hiropotamu şi a întemeiat Mînăstirea Sfîntului Pavel, unde a adormit întru Domnul la bătrîneţe adîncă. Cînd s-a săvîrşit această ctitorie, împăratul Roman a trimis în dar obştii de monahi o mare parte din Lemnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, care se păstrează în această mînăstire pînă în ziua de astăzi. Se spune că Sfîntul Cuvios Pavel a predicat Evanghelia în Macedonia şi în Serbia. El a luat multe chinuri de la răul împărat Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane (iconoclastul). Sfîntul Cuvios Pavel a trecut la veşnica şi fericita odihnă la anul 820. La vremea morţii lui, el le-a zis fraţilor: «Iată ceasul pe care l-a dorit totdeauna sufletul meu, şi de care atîta sa temut trupul meu.»

Acest sfînt mucenic a fost soldat în cetatea Ankirei (Ankara de astăzi). Adus la judecată, lui nu i-a fost frică de chinuri, ci a lăudat cu libertate Numele Stăpînului Hristos. Comandantul Cornelius a poruncit să se găurească gleznele mucenicului cu un sfredel, prin ele a trecut o sfoară tare, şi aşa l-au tîrît pe omul lui Dumnezeu la un rîu, în care l-au aruncat. Dar Dumnezeu l-a mîntuit pre el dintru această moarte, şi a vindecat rănile lui. Astfel Eustatie a stat din nou înaintea judelui, deplin sănătos. Cînd judecătorul l-a văzut viu şi nevătămat înaintea ochilor pe cel pe care credea că îl omorîse, s-a înspăimîntat atît de tare, încît şi-a scos sabia şi s-a înjunghiat cu ea. Sfîntul Eustatie a mai trăit puţin timp după aceea şi a trecut la Domnul la anul 316.

Pe tînărul Pavel lumea mult l-a slăvit,

Si de aceea el, stirpe aleasă, imperialul palat

L-a lăsat, împreună cu prestigiul şi puterea.

El a lepădat toate: şi intrigi şi opulenţă respingătoare,

Fugind de lume şi de toată deşertăciunea ei.

El întru pustie s-a sălăşluit, acolo

Unde se ascund sfinţii,

Acolo unde ei prin postiri aspre

Sufletele lor îşi mîntuiesc,

Acolo unde noapte şi zi cîntare de laudă

Lui Dumnezeu Îi aduc.

Pavel pustia în Muntele Athos aflat-a,

Acolo aflat-a el loc

Al său suflet cu totul nou să îl facă,

Ca al pruncului celui de Evanghelie lăudat.

Acolo voit-a el inima lui adîncă să o afle,

Inima lui, şi miezul noimelor acestei lumi.

Dorirea sa Pavel a împlinit-o,

Pe cărarea cea strîmtă ajutîndu-i Dumnezeu.

El trupul şi-a curăţit de stricăcioasele patimi,

Si sufletul de puterea celui rău.

Cu a lui Hristos Cruce a Răstignirii

El a botezat toate,

Şi sufletul şi al lui trup.

Si ca o făclie curată el s-a aprins frumos

De dragostea lui Dumnezeu.

Pre el ai lui Dumnezeu îngeri la cer l-au purtat.

Pavel de tînăr

Împărăţia lumii de el moştenită o a lepădat,

Si pentru aceasta pre a Cerurilor împărăţie

Dumnezeu i-o a dăruit.

Privitor la bunătate, astfel grăieşte Sfîntul Nil de la Muntele Sinai: "Fiule, nevoieşte-te pururea să te faci simplu şi blînd. Să nu ai un gînd în inimă şi altul pe buze, căci viclenie şi minciună este aceasta. Să fii credincios, iar nu mincinos, căci minciuna este de la cel rău. Să nu întorci răului cu rău, ci cui îţi greşeşte iartă-i, ca şi Domnul iertător să-ţi fie ţie. Dacă te chinuie amintirea lucrurilor rele, roagă-te lui Dumnezeu pentru acel frate (care ţi-a făcut rău) din toată inima, şi amintirea răului făcut va pleca de la tine.» Spun Părinţii cum odată un tînăr s-a hotărît să-i slujească unui bătrîn foarte rău, ca să-i ierte Dumnezeu lui (tînărului) păcatele lui.

El a îndurat această viaţă crudă în slujba bătrînului timp de doisprezece ani, apoi a trecut la Domnul. Un Părinte mare şi foarte îmbunătăţit a văzut sufletul tînărului cum se roagă înaintea Domnului în Rai pentru bătrînul cel rău, şi zice: «Doamne, aşa cum ai avut milă de mine datorită acestui bătrîn, şi mi-ai iertat mie păcatele mele, aşa milostiveşte-te şi către el, bătrînul, şi mîntuieşte-l pre el pentru mare mila Ta, şi pentru jertfa mea, a smeritului robului Tău.» După patruzeci de zile bătrînul cel capricios a murit, şi din nou Părintele cel îmbunătăţit a avut vedenie, în care s-a arătat şi sufletul bătrînului celui capricios odihninud-se în frumuseţea Raiului Cereştii împărăţii. Cît de minunată şi tainică a fost bunătatea acestui tînăr - cu adevărat, nemaivăzută!

Să luăm aminte la minunata mistuire a jertfei aduse de Ghedeon (Judecători 6):

• La cum îngerul Domnului a venit la Ghedeon, iar Ghedeon a alergat să aducă pîine de azime şi ied gătit ca să facă ospăţ îngerului lui Dumnezeu;

• La cum îngerul a poruncit lui Ghedeon să aşeze carnea şi azimile pe o piatră, şi să toarne zeama cărnii peste ele; şi cum îngerul Domnului, întinzîndu-şi vîrful toiagului ce îl avea în mîna sa, s-a atins de carne şi de azime şi a făcut să iasă foc din piatră, care a mistuit jertfa.

Unde este făgăduinţa venirii Lui? (II Petru 3:4). Aşa îndrăznesc să grăiască batjocoritorii despre lucrurile cele sfinte ale lui Dumnezeu. Căci cei care batjocoresc cuvintele şi lucrările lui Dumnezeu, batjocoresc de asemenea şi făgăduinţele Lui.

Noi credincioşii credem cu tărie că El va veni a doua oară, aşa cum a făgăduit, dar batjocoritorii zic cu batjocură: «Cînd va veni, din moment ce încă nu a venit?» Noi credem că Domnul va veni, aşa cum a făgăduit, dar ei batjocoresc şi zic: «Unde este făgăduinţa venirii lui?» «Iată, părinţii noştri au trăit şi au murit aşteptînd ca El să vină,» zic ei, «şi El nu a mai venit. Voi ce faceţi, tot mai aşteptaţi?» Da, fraţilor, noi tot Îl mai aşteptăm, şi tot vom mai continua ca să-L aşteptăm pre El. El ne-a făgăduit că va veni, şi cu adevărat va veni. Sfîntul Apostol ne confirmă adevărul făgăduinţei Stăpînului. Căci iată, el a auzit această făgăduinţă chiar de pe buzele Domnului Însuşi: de pe acele buze care rostesc pururea numai adevărul. Căci o singură zi este înaintea Domnului ca o mie de ani, şi o mie de ani ca o zi (II Petru 3:8).

Cu aceste cuvinte, Sfîntul Apostol închide gurile batjocoritorilor, şi ne învaţă pre noi răbdarea. Se vor împlini în curînd (s-au împlinit deja) două mii de ani de cînd Domnul ne-a făcut această făgăduinţă, şi El va veni, împlinindu-o întru putere şi în slavă mare, răsplătind fiecăruia după faptele lui: cu mîntuire veşnică celor credincioşi şi cu pedeapsa cea veşnică celor necredincioşi. «Dar iată, El tot nu a venit pînă acum!» zic batjocoritorii. O batjocoritorilor ignoranţi, oare sînt două mii de ani la fel de lungi pentru Dumnezeu cum sînt pentru voi? Oare nu vi se pare că înaintea lui Dumnezeu, două mii de ani sînt ca două zile? Şi oare Îl sileşte pe El ceva să Îşi împlinească făgăduinţele în două zile? Aflaţi că El, Cel Nemuritor, nu se grăbeşte deloc aşa cum vă grăbiţi voi, muritorii! Voi sînteţi pururea foarte grăbiţi pentru că veţi muri foarte curînd; dar El nemuritor este, şi nu Îi este teamă de moarte. Cînd va veni, vă va afla în mormintele voastre. Trîmbiţa arhanghelului vă va trezi iar voi vă veţi scula doar ca să vedeţi că El credincios este. Apoi vă veţi pogorî în iadul cel întunecat al bîrfitorilor - căci voi L-aţi bîrfit şi L-aţi calomniat pre Domnul Adevărului şi L-aţi acuzat de minciună.

Fraţilor, Dumnezeu nu vrea ca noi să facem speculaţii despre ziua sau ceasul cînd va veni El a Doua oară pe pămînt; El voieşte doar ca noi să credem şi să ne pregătim pentru a Doua Lui înfricoşată Venire. Cînd va veni El, fie că ne va afla vii, sau adormiţi, noi vom vedea cu adevărat Venirea Lui. Oare nu ne este aceasta de ajuns?

O Stăpîne Doamne Mîntuitorule al nostru, învaţă-ne pre noi răbdarea şi întăreşte-ne nouă credinţa cea întru Tine, căci cu adevărat credem înfricoşatei Tale a Doua Veniri,

Şi cu adevărat pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.