Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon s-a născut dintr-o mamă creştină şi un tată păgîn. Mama lui s-a numit Evula, iar tatăl lui Evstorghius. El de tînăr a studiat temeinic ştiinţa medicinei. Sfîntul Sfinţit Ermolae l-a cunoscut şi şi l-a făcut prieten, l-a învăţat Creştina Credinţă, iar mai apoi l-a botezat. Sfîntul Pantelimon apoi a vindecat minunat un orb, pe care şi alţi medici îl trataseră, dar zadarnic: Sfîntul Pantelimon l-a vindecat pe acel om în Numele lui Hristos, apoi l-a botezat. Confraţii medici, plini de invidie şi de ură, l-au denunţat pe Pantelimon ca fiind creştin, şi acesta a fost adus înaintea împăratului Maximian la judecată. Dar Sfîntul Doctor a stat înaintea judecătorului celui pămîntesc cu trupul, însă înaintea Celui Ceresc cu sufletul. El a declarat cu libertate înaintea împăratului că este creştin, vindecîndu-l înaintea ochilor lui pe un paralitic care suferea de acea boală de ani mulţi.

Această minune i-a adus pre mulţi păgîni la Credinţa în Hristos. Împăratul însă l-a supus pe Mucenic unor cumplite torturi. La Sfîntul Pantelimon a venit de mai multe ori Însuşi Domnul, şi l-a vindecat pe mucenicul Său desăvîrşit. Apoi au fost daţi la chinuri Sfîntul Sfinţit Ermolae, împreună cu Ermip şi Ermocrat. Osîndit la moarte fiind, Sfîntul Pantelimon a îngenuncheat la rugăciune, în acel moment călăul a izbit gîtul mucenicului cu sabia, dar sabia s-a îndoit, ca şi cînd ar fi fost făcută din ceară. Călăul nu a putut să îl omoare pre Mucenicul lui Dumnezeu pînă ce acesta nu şi-a săvîrşit rugăciunea, şi pînă ce însuşi nu i-a dat voie călăului să îl ucidă. Sfintele moaşte ale Sfîntului Pantelimon sînt mari făcătoare de minuni. Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon a fost ucis sub un măslin, care îndată după uciderea lui a rodit minunat. Numele "Pantelimon" însemnează "multmilostiv", "multîndurat". Atotmilostivul Dumnezeu a primit sufletul dreptului Său şi l-a proslăvit printre Sfinţii Lui cei mari.

Acest minunat mare mucenic a luat cu cinste mucenicia pentru Hristos fiind în tînăra lui vîrstă, în douăzeci şi şapte de zile ale lunii iulie, din anul 304. Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoţii Bisericii la Sfinţirea Apei şi la Taina Sfîntului Maslu, împreună cu Sfîntul Sfinţit Mucenic Ermolae şi cu ceilalţi sfinţi doctori fără de arginţi şi făcători de minuni. Hramul Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon este purtat şi de o frumoasă mînăstire din Sfîntul Munte Athos.

Acest Sfînt Clement a fost ucenicul marilor Sfinţi Chiril şi Metodie, Luminătorii Slavilor. După moartea sfintului Metodie, Sfîntul Clement acesta, la presiunile germanicilor, a călătorit spre sud de Moravia. Sfîntul Clement, împreună cu însoţitorii lui: Gorzad, Nahum, Sava şi Anghelarius (împreună fiind cunoscuţi toţi sub numele de "Cei Cinci"), au trecut la sud de Rîul Dunărea, unde au fost oaspeţii Cneazului Boris Mihail. După aceasta ei au sosit în ţinutul Ohridei. Ei mai întîi au întemeiat o mînăstire la Belita, care este întîiul scaun episcopal al Sfintului Clement. După aceea, el sa strămutat în cetatea Ohrida, şi de aici a coordonat şi a dezvoltat o minunată activitate misionară în toate ţinuturile slavilor din sud. La Ohrida Sfîntul Clement a întemeiat o mînăstire cu hramul Sfîntului Pantelimon. El a avut mulţi ucenici, care au copiat cărţile sfinte bisericeşti în limba slavonă, pentru popoarele slave. Mai ales Sfîntul Nahum a contribuit la această sfîntă lucrare. Sfîntul Clement al Ohridei a fost făcător de minuni încă din timpul vieţii, iar sfintele lui moaşte au rămas făcătoare de minuni pînă în ziua de azi. După o viaţă de nevoinţe plină de roadă în credincioasa slujbă lui Dumnezeu, Sfîntul Clement a adormit cu pace la Ohrida, în anul 916. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni odihnesc într-o biserică ce fusese mai înainte închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi care a primit ca al doilea hram praznicul Sfîntului Clement de Ohrida.

Acest Sfînt Nicolae a fost din cetatea Novgorodului, născut din părinţi foarte bogaţi. Dar el şi-a părăsit toată bogăţia părintească şi a preferat să triască pe străzi ca Nebun pentru Hristos, povăţuindu-i pe oameni cu prefăcuta lui nebunie. Prietenul lui întru aceeaşi nevoinţă a fost Fericitul Teodor. Odată, pe cînd de faţă s-au aflat şi martori, ei amîndoi au alergat pe apă, de-a curmezişul unui rîu. Fericitul Nicolae s-a odihnit în Domnul la anul 1392.

După ce a vieţuit vreme îndelungată întru nevoinţele vieţii pustniceşti, Cuvioasa Antuza a întemeiat o mînăstire în care trăia o obşte de nouăzeci de surori. În timpul prigoanelor iconoclaste ale împăratului Constantin Copronimul, toate cele nouăzeci de monahii au fost ucise, după care şi Cuvioasa Antuza şi-a dat sfîntul ei suflet, la anul 759.

Aceştia cu toţii au fost înecaţi în mare, în Tracia.

Cei Cinci plăcuţi ai lui Dumnezeu,

Osîrdnici purtători de Evanghelică miere,

Credinţa Creştină în lumea larg-au vestit,

Pînă cînd la lacul Ohridei cel albastru

S-au sălăşluit.

De acolo încă cu rîvnă şi mai mare

Cu Domnul, a oamenilor viaţă amară,

Cu dragoste o au îndulcit.

Clement sfinţitul Ierarh, rob credincios al lui Dumnezeu,

Cela ce dureri şi batjocuri multe

Pentru Domnul a luat,

Al Domnului viteaz stindard

La Ohrida s-a făcut.

Cu el împreună nevoitori au fost

Sfinţii Nahum, Anghelarius şi Sava,

Şi Gorzad Fericitul, cu totul Cinci:

Bărbaţi mult plăcuţi ei fost-au lui Dumnezeu.

De o mie de ani ei în Ceruri locuiesc,

De o mie de ani ei pre oameni uimesc:

Căci fără preget ei popor mult au botezat,

Şi încununatu-s-au cu slavă,

Căci pre Dumnezeu mai presus de toate au iubit.

Ohrida prăznuieşte sfîntă pomenirea lor,

A slăviţilor Cinci,

Care cununa sînt

Şi lauda Slavilor.

De miluieşti pe cei săraci, cunoaşte că dacă le faci bine lor, ca unor apropiaţi ai tăi, cu atît mai vîrtos îţi faci bine ţie însuţi. Sfîntul Antonie cel Mare zice: Şi moartea şi viaţa ne vin nouă de la aproapele nostru. Sfîntul Petru Damaschinul zice: Aşa cum săracul trebuie să Îi mulţumească pururea lui Dumnezeu şi să îl iubească pre bogatul care îi face lui bine, cu atît mai mult trebuie bogatul să Îi mulţumească pururea lui Dumnezeu şi să îl iubească pre sărac; căci ei amîndoi se mîntuiesc prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, şi acum şi în veacul ce va să vie, din pricina milosteniilor lor. Căci fără săraci, ei nu numai că nu îşi pot dobîndi mîntuirea sufletelor, dar ei nu se vor putea izbăvi nici de ispitirile bogăţiei. Milosteniile care se dau din mîndrie, vanitate şi dispreţ nu folosesc la nimic. În timpurile mai vechi, bogaţii aduceau bogăţii la sihastri şi îi rugau cu lacrimi să le primească. Prea rar se întîmpla ca vreun sihastru să primească acele bogăţii cu bucurie, iar dacă totuşi o făcea, era din milă pentru bogaţi. Să ne gîndim numai, fraţilor: cei mai săraci dintre oameni primeau milosteniile de mila celor care le aduceau!

Să luăm aminte la minunata izbăvire a fiilor lui Israel din mîinile căpeteniei Sisera, şi a oştirilor lui (Judecători 4):

• La cum Domnul a arătat milă faţă de fiii lui Israel cei robiţi, a auzit plîngerea lor şi le-a dăruit biruinţa asupra lui Sisera;

• La cum prorocița Deborah, care era Judecător în Israel, a trimis o oştire mică în Muntele Tabor împotriva lui Sisera, cel care avea o putere de nouă sute de care de fier şi oştire multă;

• La cum forţele lui Sisera s-au risipit, şi însuşi Sisera a pierit de mîna unei femei.

Trebuie să ştiţi că în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor, și vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? (II Petru 3:3). Oare se preschimbă sau se întunecă oglinda de batjocoritorii care stau înaintea ei, rînjind, hlizindu-se şi batjocorind-o? Nu, apele oglinzii nu se tulbură de aceasta, ci rămîne aceeaşi ca şi mai înainte.

Fraţilor, să cunoaştem că nici Dumnezeu nu Se schimbă, nici se tulbură cînd rîd batjocoritorii de El. Domnul Cel Preacurat şi Neschimbabil ştie că batjocoritorul nu face decît să se batjocorească pe el, atunci cînd batjocoreşte oglinda. Căci batjocorind lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu, batjocoritorii nu fac decît să se batjocorească pe ei înşişi, cîtă vreme cele sfinte ale lui Dumnezeu rămîn intacte.

O, cît s-au înmulţit batjocoritorii aceştia în zilele noastre! Mulţi sînt ei - prea mulţi! Dar mulţimile lor slabe şi neputincioase sînt înaintea Celui care este Unul şi Singurul. Căci ce este grămada de praf înaintea vîntului puternic? Nu trebuie decît să aşteptăm, şi să ne înarmăm cu răbdare, pînă cînd va sufla vîntul cel năpraznic. Căci prea s-au înmulţit batjocoritorii, care pururea batjocoresc cuvîntul şi lucrările Domnului, şi zic că lucrurile mîinilor lor batjocoritoare sînt mai bune şi mai înţelepte decît lucrările lui Dumnezeu. Dar acele lucruri ale lor nu sînt decît hoţie, căci dacă vor fi zidit ceva bun, nu l-au zidit decît cu materialele lui Dumnezeu, şi după asemănarea zidirii Lui. Pe cînd cele rele ale lor, care sînt mult mai multe, le-au zidit din materialele dracilor, şi după asemănarea lucrărilor diavolului, căruia sînt slugă. Prin urmare, cu ce se va putea vreodată lăuda ţărîna? Cu ce se vor lăuda deci batjocoritorii, astăzi ca şi mîine, cînd asinii sălbatici le vor călca mormintele în copitele lor?

O Atotcurate Stăpîne Doamne, sfinte sînt Cuvintele Tale, tari precum vîntul cel năpraznic, şi sfinte sînt lucrările Tale, cărora nu este număr şi hotar. O Preacurate Stăpîne, izbăveşte limbile noastre de batjocură şi viclenie, şi izbăveşte de batjocoritori viaţa noastră,

Căci noi numai Ţie ne închinăm, şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.