lezechiel a fost feciorul unui preot din cetatea Sarir. El a fost luat în robia babiloniană împreună cu Regele lehoiachim şi mulţi alţii din poporul lui Israel. lezechiel a prorocit timp de douăzeci şi şapte de ani în robia babiloniană. El a fost contemporanul Prorocului Ieremia. Pe cînd Ieremia învăţa poporul şi prorocea la Ierusalim, lezechiel prorocea şi învăţa poporul evreu luat rob în Babilon. Prorociile lui Ieremia erau cunoscute în Babilon, iar ale lui lezechiel, la Ierusalim.

Amîndoi aceşti bărbaţi sfinţi proroceau într-un mod minunat: prorociile lor consunau între ele mergînd în acelaşi sens, ambii prooroci fiind prigoniţi şi torturaţi de poporul cel necredincios al lui Israel. Sfintul lezechiel a avut vedenii înfricoşate şi nemaiauzite. La rîul Chebar, lezechiel a văzut cerurile deschizîndu-se, şi un nor mare şi un val de foc, care răspîndea în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal în văpaie. Şi în mijloc am văzut ceva ca patru fiare, a căror înfăţişare semăna cu chipul omenesc. [...] Toate patru aveau cîte o faţă de om înainte, toate patru aveau cîte o faţă de leu la dreapta, toate patru aveau cîte o faţă de bou la stînga şi toate patru mai aveau şi cîte o faţă de vultur la spate (lezechiel 1: 4-5, 10). Faţa de om arăta pre Domnul Iisus Hristos întrupat în chip de om; faţa de leu arăta dumnezeirea Lui; faţa de bou arăta jertfa Lui, iar faţa de vultur arăta învierea şi înălţarea Lui.

într-o altă vedenie Sfintul Proroc lezechiel a văzut învierea morţilor. Prorocul a văzut o vale plină de oase uscate şi moarte, asupra cărora pogorînd Duhul lui Dumnezeu, ele s-au trezit la viaţă şi s-au ridicat pe picioarele lor. El a mai văzut în duh şi cumplita distrugere a Ierusalimului, cînd mînia lui Dumnezeu i-a ucis pe toţi, în afară de aceia îsemnaţi cu litera grecească Tău, care corespunde literei noasre T, şi care simbolizează Crucea. Răutatea evreilor nu 1-a ocolit pe acest bărbat dumnezeiesc. Ei 1-au urît pentru că le-a arătat hidoşenia caracterului lor şi păcatele lor, şi de aceea 1-au legat de cozile a doi cai care fugind, 1-au sfîşiat în două. El a fost îngropat în mormîntul lui Sem, fiul lui Noe.

Aceşti doi tineri au lepădat lumea, casele lor şi rudeniile lor: Simeon pe maica lui cea vîrstnică, iar Ioan pe tînăra lui soţie. Amîndoi au primit tunderea în monahism de la Stareţul Nicon al Mînăstirii Sfîntului Gherasim, şi s-au retras în pustie, unde au vieţuit întru aspre nevoinţe şi înfrînări timp de mulţi ani. Ei şi-au pedepsit trupurile cu postiri aspre, pînă acolo încît semănau cu două ramuri uscate de copac, într-o zi Simeon i-a zis lui Ioan că, avînd poruncă de la Dumnezeu, trebuie să părăsească pustia şi să meargă să vieţuiască în viermuiala cetăţii, spre a-I sluji lui Dumnezeu din mijlocul ei. Atunci Ioan i-a zis: „Atunci păzeşte-ţi inima împotriva a tot ceea ce vei vedea în cetate. Nu te atinge cu inima ta de ceea ce va atinge mîna ta. Nu te desfată cu inima de bucatele pe care le va gusta gura. Iar cînd vei umbla cu picioarele tale, să umble şi pacea lui Dumnezeu întru tine. Şi să nu se tulbure mintea ta de lucrurile ce le vei avea de lucrat la arătare.

Şi roagă-te pentru mine, ca Domnul să aibă milă de noi, şi să nu ne despartă unul de celălalt cînd va veni întru împărăţia Lui." Sfîntul Simeon a ascultat cuvîntul fratelui lui întru Domnul, 1-a sărutat şi a părăsit scumpa pustie, sălăşluindu-se în lume, printre oameni, ca un Nebun pentru Hristos. El a fost trimis de către Dumnezeu ca să-i înveţe pe oameni să se întoarcă spre Credinţa Ortodoxă, şi să o lucreze cu fapta. El s-a prefăcut nebun înaintea oamenilor, dar inima lui era altar şi templu al Duhului Sfînt, întru care se lucra neîncetat rugăciunea. El a avut din belşug harul Duhului Sfînt. El vedea toate tainele oamenilor, cele de aproape şi cele de departe, şi avea putere să vindece bolile lor şi să-i curăţească de diavoli. Dănţuind în mijlocul uliţelor ca un nebun, el se apropia pe neaşteptate de cîte unul şi îi şoptea la ureche păcatele lui ascunse, poruncindu-i să se pocăiască de ele. El se înfăţişa în vis păcătoşilor, îi certa, şi îi îndemna să se pocăiască.

Aşa s-a întîmplat cu Băii, un actor-măscărici [păgîn] care îşi bătea joc pe faţă de altarele creştine: Sfîntul Simeon i s-a înfăţişat în vis şi 1-a certat, poruncindu-i să se pocăiască de faptele lui, iar măscăriciul s-a lăsat de necuratul lui meşteşug şi s-a făcut creştin rîvnitor. Un oarecare tînăr depravat a înnebunit din pricina desfrînărilor lui. Venind în faţa acestui nebun, Sfîntul i-a tras o palmă puternică şi i-a zis: „Să nu mai preacurveşti." în acea clipă dracul a ieşit din tînăr, şi acesta s-a însănătoşit.

Prin a lui Dumnezeu voie, lezechiel vedenie a avut:

Un cîmp larg, nesfîrşitplin de oase moarte de om.

lezechiel de sus a auzit un glas:

Fiul omului, vezi tu aceste oase?

Ele odinioară au fost vii, oameni vii

Ce pe pămînt ca oaspeţi ai Mei s-au bucurat;

Eu bogat la masa mea lor le-am slujit,

Dar puţini Mi-au mulţumit aşa cum se cuvine.

Voieşti oare să învii aceste oase?

Prorocul s-a spăimîntat şi a rămas în uimire:

„ O Doamne, Doamne, Tu singur ştii!

De porunceşti, vii poţi ca să le faci iară!"

Apoi s-a pornit cutremur, huruit şi tunet,

Şiprorocul văzut-a minunea: cum oasele vii s-au făcut.

Oasele s-au ridicat şi s-au unit,

Fiecare la a lui încheietură;

Crescut-au apoi pe ele vene, piele şi trup.

Prorocul tremurîndde spaimă martor minunii a fost,

Şi L-a slăvit pre Domnul, cu tot trupul şi sufletul.

Ale prorocului graiuri rostite în Duhul

Domnul Cel înviat le-a arătat aievea.

Cînd Duhul va voi, morţii vor învia,

In trupuri duhovniceşti, transfigurate.

Atunci credincioşii se vor veseli în Domnul,

Şi-mpărăţi-vor veşnic în Cerurile Lui.

Pentru dragostea aproapelui său celui din lume, Sfîntul Simeon şi-a lăsat pe singurul lui prieten pe pămînt şi iubita lui chilie de pustnic şi s-a făcut nebun. Se spune că regele spartan Licurgurs a făcut şi el un sacrificiu măreţ pentru concetăţenii lui. El a promulgat nişte legi aspre, creînd un sistem cu totul nou de educare a tinerilor, şi aducînd o ordine mai bună în stat. După ce a dat aceste legi, el le-a zis supuşilor lui că doreşte să meargă la sanctuarul de la Delfi, şi că pînă la întoarcerea lui vrea ca ei să facă legămînt că îi vor respecta legile cu stricteţe. După ce toţi cetăţenii au depus acest jurămînt, Licurgus a părăsit ţara fără să se mai întoarcă niciodată, legîndu-i astfel pe cetăţeni de jurămîntul lor pentru totdeauna. Mare este sacrificiul de a-ţi părăsi de bună voie confortul şi patria şi a locui în pămînt străin, spre a le fi de folos cetăţenilor ţării tale. Dar cu cît mai mare nu este sacrificiul de a-ţi părăsi propria minte, şi de te preface cu bună ştiinţă nebun pentru totdeauna înaintea oamenilor! Oare nu este nebunia cea mai străină ţară cunoscută omului? A locui în asemenea tărîm sălbatic an după an, o viaţă întreagă, şi aceasta numai de dragul mîntuirii aproapelui!

Să luăm aminte la minunata trecere a lui Israil prin rîul Iordanului (losua 3):

• La cum, prin puterea lui Dumnezeu ce a lucrat prin losua, apele Iordanului s-au despărţit, iar poporul lui Israil şi preoţii lui au trecut ca pe uscat;

• La cum preoţii, cu Cortul Legămîntului, au stat pe pămînt uscat în mijlocul Iordanului, pînă cînd tot poporul a trecut de partea cealaltă a lui;

• La cum nici mie nu trebuie să-mi fie frică de potopul acestei lumi, cîtă vreme ţin strîns legămîntul Domnului în mijlocul fiinţei mele, adică în inima mea.

Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, făgăduind chiar şi pe Stăpînul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor o grabnică pieire (II Petru 2: 1).

Omul în lume se află într-un permanent război. Războiul este neîncetat, iar duşmanii sînt mulţi, învăţătorii mincinoşi se numără printre cei mai periculoşi duşmani. Numai dacă mintea omului se îndreaptă statornic către Dumnezeul Cel Viu se va putea el ţine la adăpost din partea acestor periculoşi duşmani, învăţătorii mincinoşi sînt fie oameni orbi, fie tîlhari: primii, din pricina orbirii lor, se duc şi pe ei şi îi duc şi pe alţii la pieire; iar ceştilalţi, din pricina răutăţii lor, intenţionat îi duc pe alţii la rătăcire, dar îşi condamnă şi propriile lor suflete şi trupuri la focul gheenei. Domnul însuşi a prorocit despre unii ca aceştia: Şi mulţi proroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi (Matei 24: 11).

Apostolul nu face decît să confirme cuvintele Domnului. Şi prorocii mincinoşi, şi învăţătorii mincinoşi vor semăna seminţele distrugerii printre oameni. Aceste seminţe sînt eresurile pierzătoare prin care unii s-au lepădat de Domnul lor Care a răscumpărat omenirea cu Scumpul Lui Sînge. Mulţi învăţători mincinoşi deja au fost în lume, şi sînt şi acum, care şi-au împrăştiat şi încă îşi împrăştie neghinele otrăvitoare ale ereziilor lor, în întreaga lume. Fraţilor, dacă cunoaşteţi aceste eresuri pierzătoare pe care Sfinţii Părinţi le-au dat anatemei la Sfintele Sinoadele Ecumenice, atunci destoinici veţi fi să recunoaşteţi şi principala sămînţă a otrăvii lor pe care diavolul şi slugile lui o seamănă în ogorul pe care Domnul a pus sămînţă sfîntă a griului celui mai curat.

Dar, indiferent dacă sînteţi sau nu destoinici să cunoaşteţi acestea, aţintiţi-vă pururea minţile la Dumnezeu; păziţi-vă pururea cu Semnul Crucii, chemaţi Numele Sfînt şi Preacurat al Stăpînului şi Domnului Iisus Hristos şi pe cel al plăcuţilor Lui, şi mai ales al îngerului vostru păzitor întru ajutor, şi nu vă temeţi, în afară de acestea, pururea cercetaţi Sfinta Biserică iar ea, fiind mult înţeleaptă şi biruitoare asupra tuturor înşelăciunilor şi minciunii, vă va povăţui şi vă va arăta ce este adevărat şi ce nu. Căci voi sînteţi de ieri, pe cînd Biserica este din vremurile străvechi. Memoria voastră e scurtă, pe cînd a Bisericii nu.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Tu eşti singura Cale, singurul Adevăr, şi singura Viaţă. O Doamne, nu ne lăsa pre noi să urmăm mincinoşilor învăţători şi să cădem de la Tine,

Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.