Tesviteanul, Inaintemergătorul celei de a Doua Veniri a lui Hristos Sfîntul Proroc Ilie - văzătorul de Dumnezeu, făcătorul de minuni şi zilotul dumnezeieştii credinţe - s-a născut din seminţia preoţească a lui Aaron în pămîntul Arabiei, în cetatea Tesvi, pentru care pricină s-a şi numit Tesviteanul. Cînd s-a născut pruncul Ilie, tatăl lui, Sovac, a văzut îngerii lui Dumnezeu cum şed în jurul copilului şi îl înfăşoară cu foc, şi îl hrănesc cu pară de foc. Aceasta a preînchipuit caracterul de foc al Sfîntului Ilie şi puterea lui de Dumnezeu dăruită. El şi-a petrecut anii tinereţii în cugetări dumnezeieşti şi în rugăciune, retrăgîndu-se adesea în pustie şi rugîndu-se singur în linişte şi tăcere, înaintea Domnului.

In acea vreme regatul lui Israel era împărţit în două părţi disproporţionate: Regatul lui Iuda consta numai din două seminţii, ale lui Iuda şi Veniamin, cu capitala la Ierusalim; iar regatul lui Israel consta din celelalte zece seminţii, avînd capitala la Samaria. Regatul lui Iuda era guvernat de descendenţii marelui Rege Solomon, fiul lui David, pe cînd Regatul lui Israel a ajuns mai tîrziu să fie guvernat de o slugă a lui Solomon, pe nume Ieroboam. Cea mai mare luptă a vieţii Sfîntului Proroc Ilie a fost cu regele israelit Ahav, şi cu a lui nelegiuită nevastă Isabela, căci din cauza ei Ahav se închina idolilor, întorcînd astfel şi poporul de la slujirea Adevăratului Dumnezeu Celui Unul, şi făcîndu-1 să se închine la lucruri, în afară de aceasta Izabela, care era siriană, 1-a mai determinat pe bărbatul ei să ridice şi un templu idolului lui Baal, căruia i-a dat o mulţime de preoţi slujitori.

Atunci a început să lucreze Sfîntul Proroc Ilie mari minuni, întru vădirea adevărului, adică a marii puteri şi stăpînii a lui Dumnezeu. El a închis cerurile, astfel încît nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate; el a chemat foc din cer, care a ars jertfa adusă de Ilie lui Dumnezeu, jertfa pe care el turnase apă de trei ori, ca să facă vădită minunea, care foc peste jertfele aduse lui Baal de către popii idoleşti nu s-a coboarît, chiar uscate fiind acelea; el a adus ploaie pe pămînt, curmînd seceta doar cu rugăciunea; el a înmulţit minunat făina şi uleiul din urciorul văduvei din Sarepta Sidonului şi i 1-a înviat pe fiul ei; el i-a prorocit lui Ahav că sîngele lui îl vor linge cîinii, iar Izabelei că tot cîinii o vor mînca, precum au şi fost toate, întocmai; el a lucrat multe alte minuni, şi a făcut şi multe alte prorocii.

El a grăit cu Dumnezeu, şi a auzit glasul Lui în adierea de vînt lin din Muntele Horeb, care a fost după vijelia năprasnică şi după cutremur, şi după foc. Mai înainte de plecarea lui la Domnul, Sfintul Proroc Ilie a uns proroc în locul lui pe Elisei, cerîndu-i-se aşa de către Domnul; atunci el a despărţit Iordanul cu cojocul lui. La urmă, el a fost răpit la ceruri într-un car de foc tras de cai de foc. El s-a arătat pe Muntele Thavor, împreună cu Moise, stînd de o parte şi de alta a Domnului Iisus Hristos, şi grăind cu El, la Schimbarea la Faţă a Lui. Iar la sfirşitul lumii, Ilie va veni din nou, spre a pune capăt puterii lui Antihrist (Apocalipsa 11).5

Sfinţii Ilie şi Flavius aceştia au fost mari ziloţi ai Credinţei şi apărători ai Ortodoxiei. Ei au fost aruncaţi în exil de ereticul împărat Anastasie, şi în exil au şi murit. Ei au prorocit cu exactitate moartea împăratului Anastasie, precum şi pe a lor înşile. Ei şi-au trimis scrisori unul celuilalt în exact aceeaşi zi, aflîndu-se în locuri la mare depărtare unul de celălalt: „Anastasie împăratul astăzi a murit, să mergem şi noi la judecata Domnului împreună cu dînsul." Două zile mai tîrziu, amîndoi sfinţii s-au săvîrşit către Domnul la anul 518.

O, bărbatule de foc, Prorocule sfinte Ilie,

Tupepămînt cu dumnezeiască lumină ai strălucit!

Bineplăcut înaintea Domnului tu ai fost,

Cu ale tale de foc rugăciuni!

Tu cerurile ai încuiat, şi din ceruri foc aipogorît!

Tu acestea toate le-ai lucrat

Prin Dreapta cea tare a lui Dumnezeu!

Tu pe oameni ai certat pentru necredinţa lor.

Tu zilot al credinţei ai fost

întru Unul, Viul Dumnezeu.

Tu eşti Slăvitul Proroc pre care

Cu dragoste Biserica-l cinsteşte.

Pre tine Ahav regele nu te-a-nspăimîntat,

Şi nici necurata Izabelă.

Căci ţie Domnul Dumnezeu împărat vieţii tale a fost,

Şi toată a ta bogăţie.

Tu de hrană şi băutură trupului,

Nu te-ai grijit.

Tu cu totul grijii lui Dumnezeu te-ai încredinţat.

De nimeni temîndu-te, pre toţi ai înspăimîntat,

Ca un leu ai fost tu, iar ei ca nişte şoareci.

Tu rîvnă de foc ai avut pentru Domnul Dumnezeul Cel Viu,

Şi pre tine Biserica

Cu dragoste te cinsteşte.

Dumnezeu pre tine te-a slăvit cum doar pe puţini,

Căci tu pre El slăvitu-L-ai cum nu mulţi aufacuî-o.

El foc ţi-a trimis jertfa ta s-o primească,

El putere ţi-a dat pe mort ca să-l învii.

Minunile tale au cutremurat lumea,

Prorociile tale, toate s-au împlinit.

Tu viu ai fost cu trupul şi cu sufletul,

Moartea de tine pînă azi nu s-a atins.

O Sfinte Părinte Ilie, Prorocule al lui Dumnezeu,

Cela ce pînă astăzi eşti viu cu trupul şi cu sufletul!

Noi pre tine pururi te cinstim,

Ţie strigăm: Slavă!

Cu inimi de bucurie.

Scriind viaţa surorii lui Sfînta Macrina, Sfmtul Grigorie de Nisa a şovăit să înşiruiască toate minunile ei, explicînd lucrul acesta astfel: „...ca nu cumva să mă aflu răspunzător pentru păcatul stîrnirii necredinţei în cei slabi." Căci Sfîntul prin cuvîntul „slabi" îi numea pe cei necredincioşi. Cu adevărat, nimeni nu este mai slab decît omul care nu are credinţă. Omul lipsit de credinţă va crede în schimb în puterea lucrurilor moarte şi a forţelor naturii, dar în puterea lui Dumnezeu şi a plăcuţilor Lui, nicidecum.

Aceasta este o nesimţire a sufletului, care este unul şi acelaşi lucru cu moartea lui. Astfel, sufletele cele vii cred în Dumnezeu, pe cînd cele moarte, nu. Sufletele cele vii cred în minunile Sfîntului, Marelui Proroc Ilie. Aceste minuni le dau curaj şi le dăruiesc mare bucurie, căci ei ştiu că ele sînt manifestarea puterii lui Dumnezeu. Căci din moment ce Dumnezeu îşi manifestă puterea Lui prin lucruri neînsufleţite din natură, cum să nu Şi-o manifeste şi prin oamenii cei vii, Sfinţii cei plăcuţi Lui? Mai ales apariţia Sfîntului Proroc Ilie pe Muntele Taborului, la vremea Schimbării la Faţă a Domnului Hristos, ne dăruieşte nouă credincioşilor cea mai mare bucurie. In timpul vieţii lui pe pămînt, acest mare proroc al Domnului a făcut înaintea oamenilor dovada existenţei Domnului Celui Viu şi Unul, iar prin înfăţişarea lui pe Muntele Thavor la sute de ani de la plecarea lui de pe pămînt, el a dat oamenilor dovada vie a vieţii de după moarte.

Să luăm aminte la minunatul ajutor care le-a venit Israeliţilor în războaie (Deuteronomul 2-3):

• La cum i-a învins Moise pe împăraţii cei păgîni, pe Sihon, regele amoreilor, şi pe Og, regele Vasanului, căci aşa a binevoit Domnul, ca ei să piară;

• La cum Moise nu a putut să ia pămîntul Moabului, căci nu a voit Domnul, Care dăduse Moabul urmaşilor dreptului Lot;

• Cum biruinţa sau înfrîngerea în războaie nu vine dacă nu o îngăduie mai întîi Domnul.

„Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. " Şi acest glas noi l-am auzit, pogorîndu-se din cer, pe cînd eram cu Domnul în muntele cel sfmt (II Petrul: 17-18).

Să ascultăm mărturia celui drept şi credincios carele a fost răstignit pe cruce pentru mărturia lui! Să-1 ascultăm pre Marele Petru, care pe cele ce nu le-a putut dovedi cu cuvîntul, le-a dovedit cu însăşi moartea lui cea sîngeroasă de pe cruce, pe care a fost răstignit cu capul în jos de către păgîni! Iar mărturia lui aceasta a fost: că s-a aflat pe Muntele Thavorului cînd S-a schimbat la Faţă Domnul nostru, şi cînd Moise şi Ilie s-au aflat de o parte şi de alta a Lui, grăind cu El. Mărturia lui aceasta a fost: că un glas s-a auzit din cer, care a zis: Acesta este Fiul Meu mult iubit, întru Care bine am voit (II Petru l: 17). Prin cuvintele acestea Apostolul nu vorbeşte de ceea ce au văzut fraţii lui apostoli pe muntele sfînt, lucruri care sînt trecute în Sfintele Evanghelii, ci repetă doar ceea ce au auzit. Căci ceea ce au auzit este la fel de important ca ceea ce au văzut. De aceea, să audă omenirea că apostolii L-au văzut pre Domnul Iisus Hristos Schimbat la Faţă, şi să cunoască că El este Fiul lui Dumnezeu!

Să audă omenirea că apostolii i-au văzut vii pe Moise şi pe Ilie, şi să cunoască adevărul că există viaţa de după moarte, şi adevărul că există înfricoşata Judecată de Apoi a lui Dumnezeu! Să audă omenirea că Iisus Hristos se numeşte Fiu al lui Dumnezeu de către Dumnezeu Tatăl însuşi, şi nu doar de către nişte oameni muritori! Căci cei care grăiesc aceste cuvinte omenirii, spunîndule ceea ce au văzut cu ochii şi au auzit cu urechile, sînt martori credincioşi şi adevăraţi. Iar cei care nu cred Apostolilor, cred atunci lui Iuda Iscariot, şi lui Caiafa, lui Irod şi lui Nero, care cu toţii i-au prigonit pe sfinţii apostoli şi au trădat adevărul! Căci acela care nu crede mărturiei celor drepţi nu poate decît să creadă mărturiei mincinoşilor. Şi cel care nu crede mărturiei celor curaţi, va crede neapărat mărturiei necuraţilor. Iar cel care nu crede mărturiei celor care suferă şi se chinuiesc pentru adevăr, va crede torţionarilor care îi chinuie pe cei drepţi, şi desfrînaţilor.

Căci să se ştie: nu răsare ziua peste omenire, decît într-un singur scop: ca omenirea să treacă ori de partea unora, ori a celorlalţi! O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Mîntuitorule şi Luminătorule al sufletelor noastre, luminează-ne pre noi cu cuvîntul Tău cel Sfînt, pre Carele apostolii pînă la moarte îl au mărturisit,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.