în vremea împăratului Diocleţian şi a ginerelui lui, Maximian, ambii, adversari ai lui Hristos, a locuit în Anatolia o familie de creştini vîrstnici şi plini de toată cucernicia, dar care nu aveau copii. Pe bărbat îl chema Dorotei, iar pe femeie Evsevia. Ei erau foarte bogaţi. Prin multa şi neîncetata rugăciune, lor li s-a dăruit în cele din urmă un copil de la Dumnezeu - pe sfînta pruncă Dominica. încă din copilărie, aceasta s-a închinat pe sine cu totul lui Dumnezeu, înfrînîndu-se de la toate cele pe care le fac îndeobşte copiii. Cînd a ajuns la vîrsta cuvenită, fiind foarte frumoasă cu trupul şi cu sufletul, mulţi tineri au voit să o ia în căsătorie, dar ea i-a refuzat pe toţi, zicînd că s-a logodit Mirelui Celui Ceresc şi Domnul, şi că nimic nu dorea mai mult decît să moară fecioară. Unul dintre pretendenţii respinşi a denunţat-o pe Dominica şi pe părinţii ei tiranului Diocleţian, sub acuzaţia de creştinism, împăratul a poruncit ca părinţii Dominicăi să fie torturaţi, iar după aceea să fie surghiuniţi la cetatea Melitene, unde ei au şi murit, suferind cumplit pentru Hristos. Pe Dominica Diocleţian a trimis-o la judecata lui Maximian.

Cum Dominica a stat tare şi a mărturisit pe Hristos înaintea lui Maximian, acesta a poruncit ca fecioara să fie întinsă la pămînt şi biciuită cu vine de bou. După acestea el a dat-o pe mîna a doi comandanţi, mai întîi a lui Hilarion, iar după moartea acestuia, pe mîna lui Apollonie. Amîndoi au torturat-o bestial pe Dominica, în felurile cele mai de neînchipuit, fără a o putea clinti din credinţa ei. Cînd Sfînta Dominica zăcea în temniţa ei, acoperită din cap pînă în picioare de răni, Hristos Domnul a apărut înaintea ei, a vindecat-o şi i-a zis: „Dominico, nu te teme de schingiuiri, căci Harul Meu este cu tine." Cu adevărat harul Domnului Iisus Hristos a apărat-o pe această mare muceniţă de focul în care a fost aruncată, de fiarele înaintea cărora a fost aruncată spre mîncare, spre batjocura judecătorilor celor nelegiuiţi care credeau că o dau la moarte sigură.

Văzînd-o pe Dominica scăpînd prin minuni mari nevătămată de la asemenea ucideri, mulţi păgîni au crezut în Hristos, fiind pentru aceasta cu toţii ucişi prin tăierea capului.

Dominica i-a zis lui Apollonie: „Vezi bine că nicicum nu mă poţi întoarce de la Credinţa mea. Căci de mă arunci în foc, mai înainte de mine Cei Trei Tineri în foc au fost aruncaţi şi prin Credinţă s-au mîntuit; iar de mă arunci la fiare, mai înainte de mine marele Daniil Prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin Credinţă s-a mîntuit; iar de mă arunci în mare, mai înainte de mine lona Prorocul a fost în pîntecele chitului trei zile şi trei nopţi şi prin Credinţă s-a mîntuit; dacă tăişului săbiei mă dai, mai înainte de mine Cinstitul Botezător Ioan săbiei a fost dat şi credincioşia lui 1- a mîntuit. Căci ca şi tuturor acestora, mie viaţă îmi este a muri pentru Hristos."

Atunci Apollonie a poruncit uciderea muceniţei prin tăierea capului. Dominica a îngenuncheat, şi-a ridicat sfintele ei mîini la cer, şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să Se milostivească de toţi cei care vor cinsti pomenirea ei, şi ca să dăruiască odihnă veşnică sufletului ei şi alor ei părinţi. Săvîrşindu-şi rugăciunea ea şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, mai înaite ca să-i fie lovit gîtul de sabia călăului. Dominica a luat mucenicia cu cinste în cetatea Nicomidiei, şi a fost primită în locaşurile bucuriei celei veşnice a împărăţiei lui Hristos, la anul 289.

La început acest Toma a fost un vestit comandant de oştiri, viteaz şi biruitor în lupte, şi de asemenea foarte bogat. El era şi foarte mare la trup, fapt pentru care băga spaima în duşmani numai cu înfăţişarea. Dar cînd s-a rănit cu dragostea lui Hristos, el a lepădat toate ale lumii, a lui faimă şi mare bogăţie, şi s-a retras în pustie, unde s-a făcut monah. Luînd asupra lui viaţa tuturor monahiceştilor nevoinţe, el a ajuns la măsuri mari, că şi Sfîntul Ilie Prorocul a venit la el şi 1-a călăuzit la un munte numit Maleon, care este în apropierea Athosului. Acolo el a trăit cu desăvîrşire singur cu Dumnezeu, cufundat în rugăciune ziua şi noaptea.

Dar deşi s-a ascuns atît de adînc de lume, lumea totuşi 1-a aflat, căci sfinţenia vieţii lui nu s-a putut ascunde. Poporul a început să-şi aducă la el pe bolnavii lor, iar Sfîntul Toma îi vindeca de neputinţele trupului şi de toată boala cea trupească şi sufletească. Chiar şi după sfînta lui adormire, care a fost în veacul al zecelea, sfintele lui moaşte au continuat să le fie de minunat ajutor tuturor celor care veneau să se închine şi să se atingă de ele cu credinţă.

Astius a fost singurul fiu al părinţilor lui, Alexandru şi Marchellina. Pe el 1-a adus la Sfînta Credinţă preotul Epictet, care 1-a botezat şi 1-a şi tuns pe Astius în monahism.

Ei mai după aceea s-au strămutat în părţile răsăritului, în Sciţia, şi s-au sălăşluit în cetatea scită Almirida (astăzi Ramzina), la gurile Dunării de la Marea Neagră. Ei au fost torturaţi şi omorîţi pentru Sfînta Credinţă prin tăierea capetelor, cam pe la anul 290. Ei s-au înfăţişat după moartea lor, amîndoi, înaintea părinţilor lui Astius, Alexandru şi Marchellina, ceea ce i-a făcut pe aceştia să se convertească la Hristos. Alexandru şi Marchellina s-au dus şi au primit Sfîntul Botez de la Episcopul Evanghelus, cel ce avea să fie la rîndul lui decapitat pentru Hristos. El este „Evanghelus, noul înger," după cum glăsuieşte o cîntare închinată lui.

Sfînta Dominica e unica fiică

A părinţilor mucenici pentru Hristos,

A sfinţilor lui Dumnezeu.

Lipsită de ei, Dominica,

Marile averi săracilor împarte,

Ea doar cu trupul şi-al ei strai rămîne,

Şi cu acestea grăbeşte pe urmele

Scumpilor părinţilor ei.

Ea jertfa se face pentru Hristos.

Dominica e rouă dimineţii,

Curată şi strălucitoare ca ea.

Ea ale lumii ademeniri în picioare le calcă,

Ale bărbaţilor graiuri.

Ea groaza chinurilor o dispreţuieşte desăvîrşit,

Grăbind spre ele ca şi spre o nuntă,

Căci în ajutor îi stă Numele preadulce-al lui Iisus.

Ea prin torturi bestiale în Viaţă intră,

In bucuria împărăţiei lui Dumnezeu.

Trupul ei este roşu de sînge

De bucuria negrăită a cerului vrednic!

O Dominico, Sfînta aleasă a lui Dumnezeu,

Tu sub al săbiei tăiş ai ieşit din lume,

Şi pe tine Cerul cu-a slavei cunună te-a primit!

învaţă-nepre noi Credinţa să cinstim,

Invaţă-nepre noi viaţa toată Credinţei să ne-o închinăm!

Cu ale tale sfinte rugăciuni ajută-ne nouă,

O, a sfinţeniei candelă sfîntă,

Ce străluceşti între toate

Ale Raiului lumini!

Exemplul Sfintei Domnica, celei ce a fost fecioară de o mare frumuseţe, şi al Sfîntului Astius, tînărul posesor al unei imense averi, şi faptul că ambii şi-au dispreţuit cu totul bogăţiile acestea şi s-au dat morţii pentru credinţa în Hristos, acestea toate ne conduc la gîndul că nimic în istorie nu se poate compara cu puterea lui Hristos, prin al Cărui ajutor, tineri şi tinere cărora viaţa le stă la picioare se biruie pe ei înşişi şi astfel biruie toate celelalte şi întreaga lume. Victoria pe care o repurtezi asupra ta însuţi este cea mai formidabilă victorie. Biserica numără în rîndurile ei asemenea biruitori cu miile, şi cu miile de mii. Sfîntul Ciprian, scriind despre feciorie, zice: „A învinge plăcerea trupească este cea mai mare plăcere; nici o victorie nu este mai mare decît victoria asupra poftelor propriului suflet şi trup. Cel care îşi învinge un adversar, devine mai puternic decît acel unul, dar cel care îşi învinge patimile se dovedeşte mai puternic şi decît sine însuşi. Orice rău din lume este mult mai uşor de învins decît propria plăcere, căci relele pe care le vedem în lume sînt hidoase şi respingătoare, pe cînd răul plăcerilor pe care le avem sau ni le dorim este atrăgător şi plăcut. Cel care şi-a biruit poftele s-a eliberat cu adevărat de spaimă şi de teamă, căci acestea nu-şi află sursa decît în iubirea de plăceri."

Să luăm aminte la minunata scoatere de apă din stînca Horebului (Ieşirea 17):

• La cum poporul lui Israel, însetat fiind, se îndoia că Dumnezeu este cu ei, şi cîrtea împotriva lui Moise;

• La cum, din porunca lui Dumnezeu, Moise a izbit stînca cu toiagul lui, iar din stînca a ţîşnit şuvoi de apă;

• La cum şi inima mea s-a făcut piatră din pricina îndoielii, şi la cum din ea izvorăsc şuvoaie de lacrimi atunci cînd se atinge de ea harul sfint al Credinţei în Dumnezeu.

Ca nişte prunci de curînd născuţi, să doriţi laptele cel duhovnicesc şi neprefăcut al cuvîntului, ca prin el să creşteţi spre mîntuire, De vreme ce aţi gustat şi aţi văzut că bun este Domnul (I Petru 2: 2-3).

Sfîntul Apostol Petru îi socoteşte pe creştini ca pe nişte prunci de curînd născuţi. Sfîntul Botez este o nouă naştere, iar omul începe să-şi numere viaţa începînd cu sfîntul botez. Iar cel nou născut duhovniceşte trebuie să se hrănească cu mîncare blîndă, întocmai ca şi nou-născutul cel trupesc. Dar care este hrana pe care o recomandă apostolul noilor creştini? Ea este laptele cel duhovnicesc şi neprefăcut al cuvîntului.

Pruncul cel trupesc se hrăneşte cu laptele matern, care nu este decît chipul laptelui celui duhovnicesc şi neprefăcut al cuvîntului, luat spre hrană de pruncul cel duhovnicesc. Deci care este laptele cel duhovnicesc şi neprefacut al cuvîntului cu care trebuie să se hrănească creştinii? însuşi apostolul ne zice: aţi gustat şi aţi văzut că bun este Domnul. Laptele acesta deci este însuşi Domnul Iisus Hristos, Cel Viu şi de Viaţă Dătător. Cuvintele lui Hristos sînt laptele cel duhovnicesc şi neprefacut. Fericiţi sînteţi voi, fraţilor, cînd vă veţi hrăni sufletul cu acest fel de lapte, cu cuvîntul lui Hristos.

Fericiţi sînteţi voi cînd vă veţi hrăni cu El ca şi cu un lapte dulce, căci atunci sufletele voastre vor creşte roditor şi se vor binecuvînta, iar voi pregătiţi veţi fi şi vrednici să intraţi în împărăţia Cerurilor. Minunile toate ale Stăpînului Hristos sînt lapte duhovnicesc şi neprefacut.

Fericiţi sînteţi voi, fraţilor, cînd vă veţi hrăni sufletele cu acest dulce lapte, căci vă veţi asemăna îngerilor care pururea cîntă slava minunilor Domnului, ziua şi noaptea. Trupul şi Sîngele lui Hristos sînt laptele cel duhovnicesc şi neprefacut. Fericiţi sînteţi voi, fraţilor, cînd vă veţi hrăni sufletle cu acest dulce lapte, căci vă veţi face mădulare ale Trupului nemuritor al lui Hristos în ceruri.

Biruinţa învierii lui Hristos din morţi întru care cu moartea pre moarte a călcat este lapte duhovnicesc şi neprefacut. Fericiţi sînteţi voi, fraţilor, cînd vă veţi hrăni sufletele cu acest dulce lapte, căci voi atunci veţi păşi ca nişte biruitori încă din această viaţă, iar în cea care va veni veţi sta de-a dreapta lui Hristos Biruitorul.

Fraţilor, întregul Hristos este laptele cel duhovnicesc şi neprefacut. Să dorini acest lapte mai presus de orice bunătăţi, ca să putem creşte spre mîntuirea noastră. Aceasta este singura hrană de trebuinţă mîntuirii. Oricare alta este numai spre descompunere şi moartea care sfîrşeşte în groapă.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Miluşelule al lui Dumnezeu, Cela Ce eşti laptele cel duhovnicesc şi neprefacut, hrăneşte-ne pre noi cu Tine, aşa cum i-ai hrănit şi pre sfinţii Tăi apostoli, ca şi noi să putem creşte desăvîrşit spre a noastră mîntuire,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.