Sfîntul Sisoe a fost de neam egiptean, şi ucenic al Sfîntului Antonie cel Mare. După moartea sfintului său povăţuitor, Sfîntul Sisoe s-a dus şi s-a sălăşluit într-un munte pustiu, numit al lui Antonie, unde vieţuise mai înainte vreme întru aspre nevoinţe acel mare dascăl al pustiei. Luînd asupra lui nevoinţe peste nevoinţe, Sfîntul Sisoe a ajuns la măsuri mari, căci cu înfrînările cele aspre el s-a făcut blînd şi nevinovat ca un miluşel. Pentru aceasta Dumnezeu a turnat peste nevoitorul lui har peste har, aşa încît Sfîntul Sisoe vindeca bolnavii, scotea afară duhurile rele şi învia morţii. Sfîntul Sisoe a vieţuit în acel munte pustiu timp de şaizeci de ani.

El a fost izvor al înţelepciunii vieţii celei vii pentru toţi monahii şi mirenii care alergau la el în necazuri, înaintea sfintei lui adormiri faţa lui a strălucit ca soarele. Monahii cei strînşi în jurul lui stăteau uimiţi de aceasta. Iar cînd sfîntul şi-a dat sufletul, toată încăperea s-a umplut de miros de bunămireasmă. Sfîntul Sisoe a trecut la Ceruri fiind foarte bătrîn de zile, la anul 429. Sfîntul Sisoe astfel îi învăţa pe monahi: «Din orice direcţie ar veni ispita asupra omului, el trebuie să-şi pună singura nădejde în Dumnezeu şi să se supună deplin voii Lui, şi să recunoască ispita care a venit asupra lui ca plată a păcatelor sale.

Iar dacă ceva bun i se întîmplă omului, atunci el trebuie să recunoască că aceea a fost din pricina marii milostiviri şi Purtării de Grijă a lui Dumnezeu.» Un monah 1-a întrebat pe Sfîntul Sisoe: «Cum să fac să-I plac lui Dumnezeu şi să-mi mîntuiesc sufletul meu?» Iar Sfîntul i-a zis: «Dacă voieşti să placi lui Dumnezeu, părăseşte lumea, rupe-te de pămînt, lasă la o parte zidirea, apropie-te de Ziditorul cu lacrimi şi cu rugăciune, şi aşa vei afla odihnă şi în veacul acesta şi în cel ce va să vie.» Iar 1-a întrebat un monah pe Avva Sisoe: «Cum să dobîndesc smerenia?» Iar Sfîntul i-a zis: «Atunci cînd omul îi vede pe toţi ceilalţi ca fiind mai buni decît sine, atunci a dobîndit smerenia.» Avva Ammona i-a mărturisit cu durere şi cu întristare Avvei Sisoe că el nu poate ţine minte pe de rost toate cuvintele înţelepte pe care le citeşte, ca să le poată spune mai departe oamenilor. Iar Avva Sisoe i-a zis: "Lucrul acesta nici nu trebuieşte. Trebuieşte însă să dobîndeşti curăţia minţii şi să grăieşti dintru acea curăţie, punîndu-ţi nădejdea în Dumnezeu."

Aceştia cu toţii au luat mucenicia la Roma sub împăratul Claudius Flavius, la anul 269. Marinus şi Marta au fost de neam persan, foarte bogaţi, care şi-au vîndut toate ale lor din Persia şi au mers la Roma împreună cu fiii lor spre a se închina la sfintele moaşte ale sfinţilor apostoli şi ale celorlalţi mucenici.

Cînd împăratul i-a întrebat de ce au luat asupra lor greutatea unei asmenea depărtate călătorii, lepădîndu-şi dumnezeii lor spre a căuta oameni morţi la Roma, ei au zis: «Noi robi ai lui Hristos sîntem, şi la sfinţii apostoli am venit să ne închinăm, ale căror suflete sînt veşnic vii şi văd faţa lui Dumnezeu, puternici fiind şi nouă să ne ajute.» Cyrinus a fost aruncat în rîul Tibru, de unde a fost scos de Marinus şi de Marta, care 1-au îngropat cu cinste. Preotul Valentin a fost dat pe mîna comandantului Asterius care avea misiunea să-1 înduplece pe Valentin să se lepede de Hristos. Dar Valentin cu rugăciunea a vindecat-o pe fiica cea oarbă a lui Asterius, care suferise de orbire timp de doi ani, iar apoi 1-a botezat pe însuşi Asterius, cu toată casa lui. Toţi aceşti sfinţi mucenici, în felurite chipuri, au luat mucenicia pentru Hristos, Carele i-a primit pre dînşii întru împărăţia Sa cea Nemuritoare şi întru veşnică bucurie.

Fiica Cneazului de Olşansk, luliana, a murit cam pe la anul 1540, fecioară fiind în vîrstă de şaisprezece ani. Două sute de ani mai tîrziu, nişte oameni care săpau un mormînt nou lîngă biserica cea mare a Mînăstirii Peşterilor din Kiev, au aflat moaştele acestei sfinte fecioare cu totul întregi şi nestricate, ca şi cînd ea de abia ar fi murit. Multe minuni s-au lucrat la aceste sfinte moaşte, luliana însăşi înfăţişîndu-se înaintea anumitor oameni aleşi. Unul dintre ei a fost vestitul Mitropolit Petru Movilă.

Lucia a fost luată prizonieră de sălbaticul rege Austius al Campaniei. Acesta voia ca Lucia să fie concubina lui, cărui lucru Lucia s-a împotrivit. El atunci a lăsat-o în pace să se dedice vieţii de asceză. Ea chiar 1-a adus pe rege la Sfinta Credinţă, după ce acesta biruise într-o bătălie cu rugăciunile ei. La sfirşit, ei amîndoi au luat mucenicia pentru Hristos la Roma, la anul 300 după întrupare.

Asterius idolatru era, închinător şi rob al lui Zeus,

Iar prsbiterul Valentin rob lui Asterius era.

«Cine este Hristos?»pre Valentin întreabă Asterie.

«Tu despre Fiul lui Dumnezeu mă întrebi. Află că El

Lumina lumii este, şi Lumina oamenilor,

Lumina a tot ce este şi celor ce bune sînt.

Lumina curată este, pre ea întunericul nu o cuprinde,

Cînd întru întuneric El S-apogorît,

Pre întuneric l-a luminat.

El pre cei vii a luminat cu ale Lui minuni şi învăţătură,

El pre cei morţi i-a luminat, căci El este învierea.

El cu strălucirea Lui a biruit iadul,

Si cu iubirea Lui foc a adus omenirii.

El omenirii adus-a Focul iubirii, lumina înţelepciunii,

împăcarea cu Dumnezeu, chip fericit.

Acesta este Hristos Domnul, Cel pentru Care mor,

Şi întru al Cărui Nume eu calc în picioare pe idoli.»

Astfel grăit-a Valentin, iar Asterie zis-a:

„Primeşte sufletul meu cuvinele tale

ca pe aurul cel mai curat;

Ci vindecă orbirea copilei mele

Iar eu, O Valentine slăvite, voi crede-n Hristos!"

Auzind acestea preotul în genunchi a căzut,

Şi cu lacrimi s-a rugat lui Dumnezeu,

Domnului Celui Preaînalt.

Apoipreste fiica cea oarbă mîinile sale şi-apus

Iar fecioara văzu!

Asterie de bucurie precum cerbul saltă,

El cu lumina minunii s-a luminat.

Pre Hristos Domn II primeşte,

Pentru Hristos el viaţa

Intru mucenicie îşi dă.

De unde cunoaştem noi că este viaţă după moarte? De acolo, că Domnul Hristos însuşi ne-a arătat aceasta, cu al Său cuvînt, cu a Sa înviere, cu ale Sale multe arătări după moartea Sa. Filozofii care admit viaţa după moarte fac aceasta doar pe baza cugetărilor lor, pe cînd noi recunoaştem că există viaţă după moarte pe baza trăirii, mai ales a trăirii acelor sfinţi cărora străin le era să rostească vreo minciună, şi străin chiar şi cugetul ei.

Cînd Sfîntul Sisoe zăcea pe patul său de moarte, faţa lui strălucea. Monahii, fraţii şi ucenicii lui, stăteau în jurul lui. Sfîntul Sisoe a privit lîngă el şi a zis: „Iată, Avva Antonie a sosit!" Iar după ce a tăcut puţin, a grăit iar şi a zis: „Iată, Sfinţii Apostoli au sosit!". Apoi a zis iar: „Iată îngerii venit-au să ducă sufletul meu!". La urmă faţa lui a strălucit tare ca soarele şi toţi cei care erau strînşi acolo s-au înspăimîntat. Atunci Avva Sisoe a zis: „Iată, Domnul este, priviţi-L! Iată, El zice: ,Aduceţi-Mi vasul cel de mult preţ al pustiei!'" Zicînd acestea Avva Sisoe şi-a dat sufletul. Dar cît de multe sînt vederile acestea de dinaintea morţii ale sfinţilor, aleşilor şi drepţilor lui Dumnezeu! Iar mărturiile lor sînt toate drepte, dincolo de orice îndoială.

Să luăm aminte la minunata ploaie cu mană din cer, care s-a făcut spre hrana poporului în pustie (Ieşirea 16):

• La cum, timp de patruzeci de ani, Domnul a hrănit pre poporul lui Israel cu mană din cer în pustie, iar aceea era hrană cerească, dulce ca mierea;

• La cum această mană care ploua din cer închipuia pre Hristos Iisus Domnul, Pîinea Vieţii, Carele S-a pogorît din cer ca însuşi să hrănească foamea cea sufletească a omenirii ce zăcea în pustia idolatriei;

• La cum nimic nu poate să potolească foamea sufletului meu afară de Hristos Domnul Cel Viu şi Pîinea vieţii, Care este mai dulce ca mierea.

Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi, Ci cu scumpul sînge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit (I Petru l: 18-19).

Fraţilor, oare a putut cineva vreodată să-şi cumpere medicament

contra păcatelor cu preţ de aur sau de argint? Nu, aşa ceva nu a

putut nimeni, niciodată.

Fraţilor, dar oare a putut cineva vreodată să-şi făurească arme împotriva diavolului din metal de aur sau de argint? Nu, nimeni, niciodată.

Fraţilor, dar putut-a cineva vreodată să se răscumpere din moarte cu preţ de aur şi de argint? Cu adevărat nimeni, niciodată.

Trebuia un preţ infinit mai scump decît tot aurul şi argintul din lume spre leac, armă, şi răscumpărare, însuşi Preacuratul Trup şi Preascumpul Sînge al Fiului lui Dumnezeu a fost de trebuinţă ca leac ranelor păcatelor, leac desăvîrşit, întru a lor vindecare. Prescumpul Sînge al Fiului lui Dumnezeu a fost de trebuinţă contra duhurilor necurate, pe care cu puterea Lui le-a ars şi le-a alungat afară din om. Preascumpul Sînge al Fiului lui Dumnezeu a fost de trebuinţă pentru stropirea mormintelor celor pămînteşti, spre omorîrea morţii celei dintru ele şi ridicarea morţilor la viaţă.

Ca un miel nevinovat şi neprihănit a fost ucis Mieluşelul lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne scoată pre noi din cele trei falei ale fiarei, înfricoşat ospăţ, şi de viaţă-făcător! înfricoşat banchet şi scump ne-a făcut nouă Domnul nostru spre a ne scoate şi a ne libera din fălcile morţii! Păcatul, diavolul şi moartea au muşcat sălbatic pre blîndul şi Preacuratul Mieluşel al lui Dumnezeu. Şi ucisu-L-au, dar amarnic otrăvitu-s-au cu Scump Sîngele Lui! Sîngele Lui otravă s-a făcut în întreitul gîtlej al fiarei, dar El viaţă şi mîntuire S-a făcut pentru noi, oamenii.

O, fraţilor, dacă nu cunoaşteţi nici pînă acum cît de otrăvitor este păcatul, cît de mîrşav este diavolul şi cît de amarnică este moartea, judecaţi atunci adevărul acestor trei lucruri măcar după măreţia înfricoşată a jertfei prin care ne-am eliberat din sclavia lor.

Preacuratul Sînge al lui Hristos - iată înfricoşata Jertfa a Răscumpărării noastre din această amarnică şi întreită sclavie! Să ţinem minte, fraţilor, că dacă în răutatea şi nepăsarea noastră mai cugetăm să ne lăsăm încă o dată pradă acestei întreite sclavii, atunci nimeni şi nimic în cer sau pe pămînt nu ne va mai putea răscumpăra din această amarnică şi veşnică pieire. Căci nu există decît o singură Răscumpărare, iar Ea ni S-a dat o dată şi pentru totdeauna.

O Stăpîne Doamne Atotmilostive, întăreşte-ne pre noi întru păstrarea libertăţii pe care ne-ai dăruit-o nouă cu Sfîntă Jertfa Ta,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.