Sfântul Iachint a fost cubicular al împăratului Traian [slujitor al meselor imperialei. El era tînăr cu vîrsta, iar în taină, creştin. Cu un prilej în care împăratul aducea necuratele lui jertfe idolilor, Iachint s-a ţinut departe, nevoind să vadă întinăciunea şi să fie silit să participe la ea. Din pricina aceasta el a fost acuzat şi adus în faţa împăratului la judecată, împăratul 1-a sfătuit să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor. Dar lachint nu s-a lăsat, ci a stat tare ca un diamant. El a zis: „Creştin sînt şi pre Hristos cinstesc. Lui mă închin, Lui singur îi aduc jertfă curată, însăşi viaţa mea." Bătut, scuipat, biciuit, sfîntul a fost apoi aruncat în temniţă. La porunca împăratului, lui nu i s-a dat nimic să mănînce, în afară de necuratele cărnuri jertfite idolilor. Sfântul lachint a refuzat spurcata hrană şi a murit în temniţă, după opt zile. Atunci paznicii temniţei au văzut în celula Sfântului lachint doi îngeri luminoşi. Unul a acoperit trupul mort al mucenicului cu veşmîntul lui cel strălucitor, iar celălalt i-a aşezat pe cap o cunună minunată, închisoarea toată s-a umplut de lumină şi de bună mireasmă. Tînărul Sfânt lachint a luat cu cinste cununa muceniciei şi s-a încununat cu veşnica slavă la anul 108.

Sfântul Anatolie a fost mai întîi presbiter [preot] în Biserica Alexandriei, iar după moartea Sfântului Patriarh Flavian, el a fost ridicat în scaunul patriarhal al Constantinopolului, la anul 449. In timpul arhipăstoririi lui, scaunul constantinopolitan a fost ridicat la aceeaşi cinste cu scaunul Romei, la Sinodul Ecumenic al Patrulea de la Calcedon, din anul 451. Sfîntul Patriarh Anatolie a luptat mult penru curăţia Credinţei Ortodoxe şi a luat suferinţe cumplite din mîna ereticilor, pînă la uciderea de către ei, la anul 458, în timpul împăratului Leon cel Mare. Sfântul Anatolie bine a păstorit Biserica Constantinopolitană timp de aproape nouă ani, strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti, printre Sfinţiţii Ierarhi din împărăţia Cerurilor.

Sfântul Alexandru acesta s-a născut în Asia şi a fost crescut şi educat la Constantinopol. După încheierea studiilor, el s-a dedicat serviciului militar, devenind ofiţer. Citind în Sfînta Scriptură, el a ajuns la locul în care Mîntuitorul zice: Dacă voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi (Matei 19: 21). Aceste cuvinte au atins adînc inima lui Alexandru. Fără să mai aştepte, el s-a dus, a vîndut toată averea lui, a dat-o săracilor, şi s-a retras la pustie. După nevoinţe lungi şi dureroase întru curăţirea sufletului şi trupului, el a întemeiat Mînăstirea Achimiţilor [Neadormiţilor], care au rînduiala de a lupta pururea contra somnului, în biserica lor slujbele continuau neîncetat, zi şi noapte, fără întrerupere. Frăţia era organizată în două schimburi.

Fiecare schimb cunoştea exact care sînt ceasurile lui de zi şi de noapte, şi mergea în biserică spre a continua citirile şi cîntarile celor pe care îi înlocuiau. Neluînd nimic cu sine, Sfîntul Alexandru a călătorit mult prin părţile răsăritului, luminînd lumea cu Credinţa în Hristos, biruind pre eretici cu cuvîntul, lucrînd cu harul lui Dumnezeu multe şi mari minuni, şi îmbătrînind frumos întru slujba Lui. El la urmă şi-a sfîrşit alergarea pămîntească la Constantinopol, la anul 430, de unde sfintele lui moaşte s-au arătat slăvite şi făcătoare de minuni, vestind tuturor slava cu care Dumnezeu îi încununează pe Sfinţii Lui.

Acest sfînt cuvios Isaia a dus viaţa tuturor neovinţelor în pustia egipteană numită Sketis, în veacurile al cincilea şi al şaselea. El este pomenit în cartea Sfinţilor Varsanufie şi Ioan (Răspunsul 249 şi altele) ca fiind bărbat de mare sfinţenie. El a scris multe învăţături pentru monahi şi sihastri. Din ele insă ne-au rămas foarte puţine, căci cele mai multe au fost distruse de musulmani.

Sfîntul Isaia zice: „Mintea, mai înainte de a se ridica din somnul trindăviei, împreună-vieţuieşte cu demonii." „Cununa tuturor faptelor bune întru aceasta stă: ca omul să-şi pună toată nădejdea în Dumnezeu, ca el să scape la ajutorul Lui o dată şi pentru totdeauna din toată inima şi din toată virtutea lui, ca el să se umple de milostivire către toţi, ca el să plîngă pururea înaintea lui Dumnezeu, cerînd de la El ajutor şi milostivire." Care este semnul, pentru un om, că păcatul lui a fost iertat? „Semnul că un anume păcat s-a iertat acesta este: că el nu mai generează nici o lucrare în inima omului aceluia, care 1-a uitat într-o asemenea măsură, încît în convorbiri cu alţii despre păcate similare, el nu mai simte nici o aplecare către el, ci mai curînd îl socoteşte ca pe ceva total străin lui. Acesta este semnul că păcatul i-a fost iertat desăvîrşit." Rugăciunea şi asceza deşarte sînt pentru omul care ascunde în sine răutate faţă de aproapele şi dorinţă de răzbunare. „Veghează din toată puterea ta ca nu cumva să rosteşti un anumit cuvînt cu buzele, şi alt cuvînt cu inima." „Cununa tuturor faptelor bune este dragostea; iar cununa tuturor patimilor este îndreptăţirea de sine a păcatelor."

Cuviosul Alexandru, Sfîntul lui Dumnezeu,

Templu a înălţat Celui Ce nicicîndNu Doarme,

Locaş sfînt, Mînăstire slăvită.

In ea Domnul este pururea slăvit,

In ea Lui pururea I se aduc laude neadormite,

Al ei nume peste veacuri pînă la noi a ajuns.

Da, temple neadormite ale noastre inimi

Să fie, întru care Toţi Sfinţii locuiesc.

întru ale noastre inimi noi pururi

Cuvine-se să aducem

Slavă neadormită lui Dumnezeu Celui Viu.

Rugăciunea întru ale noastre inimi

Neîncetat să bată,

Iar iubirea să lumineze cu flacără nestinsă.

Noi Duhului Sfînt Dumnezeu ne rugăm

Ca ale noastre inimi să le încălzească

Cu al Său har.

Noi Domnului Hristos Dumnezeu ne rugăm să sădească întru ale noastre inimi

Al Său cuvînt ziditor.

Noi sfinţilor îngeri ai lui Dumnezeu ne rugăm să privegheze în templul inimilor noastre

Noapte şi zi.

Piară păcătoşii şi să nu mai fie, ascundă-se veşnic

De la a Sfinţilor faţă,

Dintru templul inimilor noastre, noapte şi zi.

Noi Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu ne rugăm să binecuvînteze

Tempul inimilor noastre

Cu miros de bunămireasmă.

Noi Sfinţilor Apostoli şi Tuturor Sfinţilor

Ai lui Dumnezeu ne rugăm,

Aleşilor Lui, Mucenicilor Lui, Sfintelor Fecioare

Care Lui viaţa şi-au închinat,

Sihastrilor ce s-au sfinţit în pustiile lumii.

Noi Domnului Hristos ne rugăm

Ca Veşnică Liturghie întru inimile noasre să slujească.

Noi Domnului Hristos înţelepciunea lui Dumnezeu ne rugăm

Ca Lui laudă veşnică neadormit să aducem.

Iubirea este atotputernică. Printre altele, ea mai are şi puterea de a uşura soarta păcătoşilor celor adormiţi. Biserica Ortodoxă adevereşte mereu aceasta, aducînd pururea jertfa de rugăciune şi milostenie pentru cei adormiţi. Bogată şi preabogată întru duhovnicie, Biserica ştie că rugăciunile şi milosteniile aduse ca din partea celor adormiţi de către cei vii îi ajută pe adormiţi în cealaltă lume. înaintea sfintei ei adormiri, Sfînta Anastasia Egumena (pomenită la 12 aprilie) a poruncit obştii surorilor ca timp de patruzeci de zile după adormirea ei să aştearnă în fiecare zi masă săracilor şi nevoiaşilor. Dar obştea a împlinit porunca numai de-a lungul a zece zile, şi s-a oprit. Atunci sfînta s-a înfăţişat din cealaltă lume înaintea surorilor, însoţită fiind de doi îngeri, şi le-a zis:

Pentru ce aţi călcat porunca mea? Să cunoaşteţi voi că timp de patruzeci de zile după adormirea sufletului, trebuie să se cheme în ajutor mila lui Dumnezeu pentru el, şi că aceasta se face prin milostenii şi prin rugăciunile aduse de preot la Nesîngeroasa Jertfa. Dacă omul care a murit a fost păcătos, el primeşte prin aceste jertfe de milostenie şi rugăciune iertarea păcatelor de la Dumnezeu, iar dacă el nu a fost păcătos, atunci prin ele Dumnezeu trimite ajutorul Său însuşi celui viu care aduce jertfa." Desigur că milosteniile şi rugăciunea care se au în vedere aici stau în legătură cu dragostea viilor pentru cei adormiţi ai lor. Cu adevărat, de mare ajutor sînt pentru cei adormiţi faptele de milostenie şi rugăciune aduse pentru ei de cei vii ai lor care nu iau uitat pe pămînt.

Să luăm aminte la minunata prefacere a toiagului în şarpe, iar apoi a şarpelui în toiag (Ieşirea 4):

• La cum Domnul, Carele a zidit şarpele şi toiagul din ţărînă, puternic este ca pentru scopuri tainice să prefacă ceea ce este mort în ceva viu, iar ceea ce este viu, în ceva mort;

• La cum Domnul puternic este, după a mea credinţă şi rugăciune, să întoarcă şi pre al meu suflet la viaţă, care ce a fost uscat şi omorît cu păcatele.

Pe El, fără să-L fi văzut, II iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită (I Petru 1:8). Acestea sînt cuvintele Sfîntului Apostol Petru. El L-a văzut pe Domnul şi L-a iubit. El a privit la Domnul şi a crezut în El. Tocmai de aceea laudă el iubirea celora care nu L-au văzut pe Domnul, şi credinţa celor care nu L-au privit cu ochii lor. Domnul nostru însuşi zice: Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut (Ioan 20:29). Fericiţi cei ce nu L-au văzut pe Domnul aşa cum L-a văzut apostolul, dar totuşi îl iubesc cu apostolică iubire. Fericiţi cei ce nu au privit la Domnul aşa cum a privit apostolul, dar totuşi cred în El cu a apostolului credinţă!

O, fraţilor, chiar dacă nu îl vedem pre Domnul, dar noi vedem totuşi lucrările Lui care au luminat toată istoria omenirii, de la un capăt la celălalt, şi au luminat fiecare lucru din zidire cu un înţeles al lui, duhovnicesc. Chiar dacă nu îl vedem pe Domnul aievea, dar noi vedem totuşi Slăvită Biserica Lui, cea zidită pe Scump Sîngele şi Preacurat Trupul Lui, şi pe sîngele a nenumăraţi Sfinţi şi Drepţi, a nenumărate suflete botezate întru Sfînt Numele Lui dintru toţi vecii. Chiar dacă nu îl vedem pre Domnul faţă către faţă, aşa cum L-au văzut apostolii, noi credem că El este în mijlocul nostru prin Sfîntul Trup şi Sfîntul Sînge de care ne împărtăşim după a Lui poruncă; pe care primindu-L, ne umplem de bucurie negrăită şi preamărită.

Fraţilor, viu este Domnul şi aproape ne stă El! Aceasta este credinţa noastră cea de neclintit, aceasta este scînteia care ne aprinde inimile de iubire pentru Domnul Cel pururea viu şi aproape!

Să ştim că din iubire Domnul şi Făcătorul nostru S-a pogorît pînă la noi pe pămînt şi ni S-a arătat nouă din dragoste pentru noi, să mai ştim şi că El a murit pentru noi, iar mai apoi tot pentru noi a înviat - ce alte dovezi mai mari ne putem dori pentru credinţa noastră, şi ce îndreptăţire mai mare pentru a-L iubi veşnic şi arzător?

Fraţilor, viu este Domnul nostru Iisus Hristos, şi aproape ne stă El şi astăzi. El Se descoperă multor suflete drepte care îi slujesc Lui întru răbdarea inimii şi vieţii.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Cela Ce eşti pururea viu, Cela Ce Te-ai răstignit şi ai înviat, învie întru noi credinţa şi dragostea pentru Tine pînă la ultima noastră suflare pe acest pămînt, ca prin credinţă şi dragoste să ne învrednicim a Te vedea şi faţă către faţă, cum le-ai dăruit apostolilor Tăi.

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.