Sfinţii Cosma şi Damian au fost doctori fără de arginţi şi făcători de minuni. Ei s-au născut la Roma şi au fost fraţi de sînge, botezaţi de mici şi crescuţi în credinţa creştină. Ei au fost dăruiţi de Duhului Sfînt cu puterea de a vindeca oamenii şi chiar şi animalele din gospodăriile lor de toate bolile şi neputinţele, de obicei doar prin punerea mîinilor. Ei nu cereau răsplată pentru munca lor, ci doar credinţa în Iisus Hristos Dumnezeu de la cei pe care îi vindecau. Ei au împărţit cu milostivire săracilor şi nevoiaşilor marea lor avere moştenită de la părinţi, în timpul acela pe tronul Romei se afla împăratul Galeriu. Dar încă înainte de a urca acesta pe tron cei doi fraţi au fost legaţi şi întemniţaţi de persecutorii creştinilor. Judecîndu-i multă vreme, Galeriu le-a poruncit să se lepede de Hristos şi să aducă jertfe idolilor. Sfinţii Cosma şi Damian nu numai că nu s-au supus nelegiuitei porunci, ci încă 1-au sfătuit să se lepede el de mincinoşii idoli şi să îl recunoască pe Unul şi Adevăratul Domnul Dumnezeu. «Dumnezeul nostru nu este făcut de mîini omeneşti, ci mai curînd toate cele cîte sînt, sînt făcute de Mîinile Lui. Dumnezeii tăi, împărate, sînt lucrul închipuirii şi mîinilor oamenilor îndemînatici să le întruchipeze din piatră şi din lemn. Dacă ţi-ar lipsi aceşti meşteşuari, împărate, tu cu adevărat nu ai mai avea la ce să te închini.» După ce Sfinţii Cosma şi Damian au făcut o minune chiar asupra împăratului, căci 1-au vindecat de o infirmitate gravă, împăratul şi-a proclamat credinţa în Hristos şi i-a eliberat pe sfinţii fraţi cu pace. Ei au continuat să-L slăvească pe Dumnezeu şi să vindece bolnavii, fiind slăviţi la rîndul lor din toate părţile de popor. Invidios pe slava lor, un anume doctor, care mai demult le fusese lor dascăl de medicină, i-a ademenit într-un munte, sub pretextul culegerii de ierburi de leac, şi i-a omorît cu pietre. Ei au luat cu cinste mucenicia pentru credinţa lor la anul 284. Pomenirea lor a rămas veşnică în Biserica lui Hristos de pe pămînt, iar sufletele lor sau strămutat în locaşurile cele cereşti ale Veşnicei împărăţii, în care se veselesc întru bucuria vieţii celei neîmbătrînitoare.

Acest sfînt a fost un nobil din Constantinopol şi mare comandant de oşti în vremea împăratului Nichifor (802-811). într-un război cu bulgarii împăratul a fost ucis, iar acest Petru, împreună cu cincizeci de generali şi nobili greci au fost luaţi prizonieri. Intr-un chip minunat, Sfîntul Ioan Teologul 1-a eliberat pe Petru din acea temniţă. Văzînd această mare minune, Petru a dispreţuit toată slava cea lumească şi s-a retras la Muntele Olimp unde, sub povăţuirea Sfîntului Ioanichie cel Mare, s-a nevoit întru viaţa pustnicească timp de treizeci şi patru de ani. După moartea soţiei şi fiului lui, el s-a strămutat la Constantinopol unde a mai vieţuit încă opt ani întru post şi rugăciunie. El după aceea, la 865, a adormit întru Domnul, aflîndu-se întru al şaptezeci şi şaptelea an al vieţii lui pe pămînt.

Acesta a fost un copil în vîrstă de treisprezece ani din Insula Sardinia, care a luat schingiuiri pentru credinţa lui şi de la tatăl lui cel trupesc, şi de la persecutorii creştinilor care se aflau la putere. Lui Potitus i s-a tăiat capul sub domnia împăratului Antoninus, după ce mucenicul i-a vindecat-o şi i-a botezat-o pe fiica acestuia, Agnes.

Tatăl pe tînărul Potitus îl întreabă :

«De-ţi este atît de adevărată credinţa,

eşti gata să mori pentru ea?»

Fiul răspunde: «Mîntuitorul a făgăduit

Că cei ce suferă pentru El

încinşi sînt cu putere de sus,

Spre a putea îndura suferinţele.

Intru a Lui făgăduinţă eu cu adevărat nădăjduiesc.

Tată, Dumnezeul meu mare este, şi puternic,

Slăvit şi Minunat, Viaţă şi Izvorul Vieţii.

El i-a ajutat lui David în război,

Cînd pe cumplitul Goliat l-a culcat la pămînt.

El va fi şi cu mine întru a mea suferinţă,

Intru care spre amara moarte mă îndrept.»

Cînd Gilas tatăl pre Jiul lui aude, El pare că bea dintru al adevărul

vin, Şi strigă: "O bătrîn zadarnic ce sînt! A anilor mei înţelepciune unde-i?

Iată că fiul meu cel copil îmi arată mie adevărul!»

Bătrînul Gilas Botezul primeşte, Iar Potitusfiul, martiriul, în sînge.

Prin pomenile şi rugăciunile pe care creştinii le fac pentru cei adormiţi ai lor, ei arată legătura dintre lumea aceasta şi cea care va să vină. Biserica de pe pămînt [Luptătoare] şi Biserica cea din ceruri [Biruitoare] sînt Una şi Aceeaşi Biserică, un trup şi un suflet, aşa cum rădăcina de sub pămînt unul şi acelaşi trup îl formează cu trunchiul şi ramurile care se înalţă de la suprafaţa pămîntului. Este de aceea uşor de înţeles cum se face că noi, cei de pe pămînt, primim ajutor de la sfinţii şi drepţii din Biserica cea Cerească, tot aşa cum cei păcătoşi ai noştri care au murit pot primi ajutor de la noi cei vii care ne rugăm şi facem pomeni pentru ei. Sfintul Athanasie zice: „Aşa cum se întîmplă cu vinul din butoi, care simte primăvara înflorirea viei şi fierbe, sporindu-şi tăria şi aroma, aşa se bucură, se curăţesc şi se îmbunătăţesc şi sufletele celor adormiţi ai noştri, cînd noi cei vii ne rugăm pentru ei, pomenindu-i la Jertfa Cea Fără de Sînge a Domnului.» Sfîntul Efrem Şirul aduce acelaşi exemplu cu vinul şi via cînd zice : «Astfel, cînd pînă şi în firea vegetală se vede atîta iubire şi unire, oare nu cu atît mai mult vor simţi cei adormiţi ai noştri iubirea, jertfa şi rugăciunile care le aducem pentru ei?»

Să luăm aminte la tainica prefacere a apei în vin (Ioan 2: 1-11):

• La cum Domnul, la Nunta din Cana Galileii, a preschimbat apa în vin;

• La cum şi sufletul meu, cînd se cunună cu Dumnezeul Cel Viu, îşi preface apa cea trupească a lui întru băutură dumnezeiască.

Intru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme (I Petru 1:6). Astfel grăieşte Sfîntul Petru Apostol, a cărui viaţă a fost plină de multe feluri de ispite şi dureri. Astfel grăieşte bărbatul care şi-a lăsat casă şi familie şi a urmat lui Hristos; care pentru dragostea lui Hristos a îndurat multe chinuri şi lipsuri : foamea, setea, temniţa, prigonirile din partea iudeilor de un sînge cu el, cele din partea păgînilor romani, a prorocilor mincinoşi, a sălbăticiei păgînilor cea de obşte; şi care la urmă a fost răstignit pentru Hristos, după ce a îndurat cu bucurie toate pentru dragostea Lui. Bărbatul care a suferit în viaţa lui cele mai teribile încercări şi chinuri pentru dragostea lui Hristos ne sfătuieşte şi ne îndeamnă să ne bucurăm întru El, astfel încît bucuria noastră să înghită toate suferinţele şi chinurile noastre, care în comparaţie cu ea, trebuie socotite mici.

Dar de ce, fraţilor, trebuie să ne bucurăm noi pururea în Hristos? Noi trebuie să ne bucurăm întru El pentru că El ne-a arătat realitatea celei mai mari şi mai frumoase nădejdi a omenirii.

El ni L-a arătat nouă pe Cel Unul, Atotputernic, Atotînţelept şi Atotmilostiv Dumnezeu, Care ne-a dăruit nouă cinstea şi privilegiul de a ne numi fii ai Lui.

El ne-a arătat nouă viaţa cea nepieritoare şi veşnică: viaţă de mii de ori mai bună şi neînchipuit mai bună decît această viaţă a noastră de pe pămînt.

El ne-a arătat nouă împărăţia cea duhovnicească, împărăţia îngerilor şi a drepţilor, împărăţia a tot binele, a luminii adevărului şi dreptăţii.

El ne-a arătat nouă şi ne-a descoperit care trbuie să fie scopul vieţii noastre pe pămînt, sensul tuturor eforturilor şi luptelor noastre întru această viaţă trecătoare. El ne-a descoperit nouă oceanul iubirii şi fericirii celei cereşti, faţă de care toate suferinţele, chinurile şi ispitele pe care le suferim în această viaţă sînt ca nişte stropi de apă murdară, care nu pot nicicum să întineze oceanul.

O, fraţilor, mare este bucuria care ne aşteaptă! O, fraţilor, mic este preţul pe care Domnul ni-l cere în schimbul acestei bucurii, în care se scaldă îngerii şi în care înoată drepţii! Nu ni se cere decît să împlinim cu gîndul, cuvîntul şi fapta puţinele şi scurtele Lui porunci!

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Izvorule Tainic al Bucuriei Vieţii, Cela Ce eşti bucuria şi slava noastră, lauda şi mulţumirea noastră! Pune Degetul Tău pe gurile noastre şi nu lăsa nici un strop de ispită a tristeţii să ne murdărească şi să ne otrăvească pre noi, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.