Sfîntul Mucenic Iulian din Tarsus
Iulian provenea dintr-o familie foarte nobilă, senatorială. El a vieţuit în Tarsul Ciliciei şi a luat mucenicia sub Diocleţian. Chiar dacă la vremea martiriului lui el nu era decît un tînăr în vîrstă de optsprezece ani, el era suficient de educat şi întărit în Sfînta Credinţă Creştină, aşa încît să-şi dea viaţa pentru ea. Cezarul 1-a tîrît după el din cetate în cetate timp de un an întreg, torturîndu-1 în toate chipurile, ca să-1 facă să se lepede de Hristos.
Mama lui Iulian urma acestui cortegiu mereu, de departe. Cezarul a arestat-o pe mama lui Iulian, silind-o să-şi convningă fiul să se lepede de Hristos, dar ea, stînd trei zile întregi de vorbă cu el în închisoare, 1-a sfătuit şi 1-a întărit tocmai dimpotrivă: adică să meargă la moarte cu mulţumire, cu nădejde şi cu bucurie, arătîndu-i că a lui va fi marea biruinţă. Torţionarii atunci 1- au legat pe Iulian într-un sac, împreună cu şerpi, scorpii şi alte animale veninoase, şi 1-au aruncat în mare, iar pe mama lui Iulian au omorît-o în torturi.
Dar sfintele moaşte ale lui Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credincioşii le-au găsit şi leau îngropat cu cinste la Alexandria, în anul 290. Mai după aceea aceste sfinte moaşte au fost mutate la Antiohia. Sfîntul loan Gură de Aur însuşi a rostit o minunată şi dumnezeiască predică la Sfîntul Mucenic Iulian: «Din gura mucenicului ieşea glasul lui cel sfînt, iar împreună cu glasul şi o lumină care lumina mai puternic decît razele soarelui [...]
Luaţi un om bolnav, indiferent cît de groaznic, un posedat de diavol sau care şi-a pierdut minţile, şi aduceţi-1 la racla în care se odihnesc rămăşiţele sfinte ale acestui sfînt, şi veţi vedea cum demonul sare şi fuge de la om, ca şi ars de foc. » Vădit este din aceste cuvinte că multe şi mari trebuie să fi fost vindecările de la moaştele Sfîntului Iulian.
Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi lulius şi Iulian
Aceştia erau fraţi de sînge ce se trăgeau din provincia grecească Mirmidonia. Ei din fragedă copilărie au fost crescuţi în credinţa creştină, sub legămîntul că toată viaţa lor şi-o vor închina în feciorie Bisericii. lulius era presbiter [preot], iar Iulian era diacon.
Ei au primit carte împuternicitoare de la împăratul Teodosie cel Mic, ca să distrugă capiştile idoleşti în întregul imperiu. Ca doi apostoli, aceşti doi fraţi au întors la credinţa creştină mulţi păgîni din Răsărit şi din Apus, şi au zidit biserici.
Ei în timpul vieţii lor au ridicat mai mult de una sută de locaşuri sfinte. Ei s-au odihnit în Domnul cu pace, într-o localitate aproape de Milano. Locuitorii Milanului îl invocă pe Sfintul lulius, mai ales cînd se află în primejdii din partea lupilor.
Sfîntul Mucenic Archil al II-lea, Regele Georgiei
Archil a fost fiul Regelui Ştefan şi nepotul marelui rege Georgian Wachtang. Regele Archil, mare Creştin şi apărător al Creştinismului, pentru aceea că nu s-a lepădat de Hristos, a fost torturat de musulmani şi omorît prin tăierea capului la anul 744, în douăzeci de zile ale lunii martie.
El era în vîrstă de optzeci de ani cînd a luat cununa veşnicei şi fericitei împărăţii a lui Hristos.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Luarsab al II-lea, Regele cetăţii Kartli din Georgia
Tatăl lui Luarsab, George al X-lea, a luat mucenicia pentru credinţă, fiind silit să bea otravă de către Şahul Persan. Luarsab fiul lui a fost însă aruncat într-o temniţă din apropiere de Şiraz, în care a zăcut vreme de şapte ani.
Apoi la porunca Şahului Abbas Intîiul, el a fost spînzurat în închisoare împreună cu doi dintre slujitorii lui, în douăzeci şi una de zile ale lunii iurvie, la anul 1622. Deasupra mormîntului lui a fost văztuă o lumină cerească.
Cîntare de laudă la Sfinţii Cuvioşi lulius şi Iulian
După ce a nouăzeci şi noua biserică Aceşti Sfinţi fraţi în Numele Celui Preaînalt Au gătit de zidit,
Diaconul Iulian pentru fratele lui sfînt lulius un mormînt a zidit.
Iar cînd mormîntul i-a arătat,
lulius cu blîndeţe a zis:
Găteşte-te, frate al meu după trup,
căci acest mormînt nu al meu,
ci al tău este.
Găteşte-te, căci tu,
Mai înainte decît păcătosul tău frate lulius
La Domnul vei pleca.
Si astfel după a Domnului voie,
Iulius şi pe a o suta biserică o a zidit,
La un anume loc pustiu.
Precum slăvitul lulius a grăit,
Astfel a şi fost.
Căci fratele tînăr înaintea celui mai vîrstnic
S-a odihnit,
Iar fratele mai vîrstnic a adăugat şi a suta biserică
în salba sfintă de zidiri.
Pe care săvîrşindu-o,
Şi el însuşi întru Domnul
întru sfintă adormire s-a săvîrşit.
Cugetare
Cînd omul începe să se educe în lupta de înfrînare a limbii şi păstrare a tăcerii, tăcerea i se pare lui, de-a lungul acestor eforturi, a fi ceva mai mic decît vorbirea. Un frate i-a zis odată Sfîntului Sisoe: «Aş vrea să-mi ţin inima mereu trează, dar nu pot.»
Iar bătrînul a zis: "Dar cum vom putea noi oare să avem trezvia inimii, cînd uşa de intrare a gîndurilor în inima noastră, adică limba, stă veşnic deschisă?" Charillos, nepotul lui Lycurgus, a fost întrebat odată de ce a promulgat unchiul lui atît de puţine legi. Iar el a răspuns: «Celor ce vorbesc puţin nu le trebuie legi multe.
Luare aminte
Să luăm aminte la vindecarea minunată a orbului Bartimeu (Marcu 10:46)
La cum Bartimeu a strigat tare şi cu credinţă către Domnul ca să-1 vindece, iar Domnul 1-a vindecat;
La cum şi eu, avînd sufletul orbit, şed lîngă drumul pe care trece Hristos, şi doar dacă voi striga către El, El mă va auzi, şi mă va vindeca.
Predică Despre semănat şi secerat
Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire (Pildele lui Solomon 22:8).
Dacă lucrezi fărădelege, atunci poate că nenorocirea trece pe lîngă tine chiar în ziua în care ai nelegiuit fără ca să-ţi facă nimic, dar să ştii că ea a auzit glasul nelegiuirii şi negreşit va lovi la un timp pe care nici nu-1 gîndeşti. Unele seminţe sînt dulci atunci cînd le semeni, dar amar este culesul lor. Uneori semănarea aceasta seamănă cu viaţa, dar la vremea culesului, vezi că roadele ei sînt moartea.
Fii cu băgare de seamă şi învaţă din Sfînta Scriptură : Eva prin prosteasca ei mîndrie neascultătoare a semănat nelegiuire, şi au venit peste ea chinurile naşterii de prunci în cumplite dureri. Cain a semănat fărădeleagea prin uciderea de frate, şi a cules durerea unei cumplite morţi.
Sodoma şi Gomora au semănat fărădelege, şi au cules iadul unei morţi năprasnice. Fiii lui Eli Preotul cel Mare au semănat fărădelege, căci s-au întinat lîngă Cortul Legămîntului, şi au cules chinuri cumplite, căci rău au pierit în război.
Adu-ţi aminte de Saul, de fărădelegile lui, şi de chinurile pe care le-a suferit pentru aceasta. Si iară, adu-ţi aminte de Ahab şi Izabela. Si iară, adu-ţi aminte de Irod şi de Iuda. Si iară, adu-şi aminte de ieri, şi de alaltăieri, şi de răs-alaltăieri, şi de toate zilele vieţii tale trecute, şi ascultă cuvintele acestea de toate zilele: Cel ce seamănă nedreptate seceră nenorocire.
Oare există loc locuit de oameni pe pămînt care să nu aibă aceste cuvinte ca învăţătură înaintea ochilor lor? Oare există acoperiş care să nu adăpostească sub el această cunoaştere? Oare există om viu care să nu fi văzut pe pielea lui adevărul acestor cuvinte în exemplele vii din jurul vieţii lui? O Atotînţelepte Doamne, dacă nu am cunoaşte Sfîntă Voia Ta, noi păcat nu am avea.
Dar dacă Tu ne-ai dat nouă să o cunoaştem, O, Atotmilostive, dăruieşte-ne şi puterea să o împlinim pe ea cu scumpătate pînă la sfîrşitul zilelor vieţii noastre şi cea mai de pe urmă suflare de viaţă, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.