Prorocul Elisei a trăit cu nouă sute de ani mai înainte de Mîntuitorul. Cînd Dumnezeu bine a voit a lua la El pe vîrstnicul Proroc Ilie, El i-a descoperit lui Ilie că l-a ales pe Elisei, fiul lui Safat, din seminţia lui Ruben, din cetatea Abelmeholah, ca următor lui în slujirea prorocească. Ilie i-a descoperit apoi lui Elisei ce îi descoperise lui Domnul şi l-a îmbrăcat în mantia lui, cerînd cu lacrimi de la Dumnezeu ca îndoit să-i dea lui Elisei harul.

Elisei îndată şi-a părăsit casa şi familia şi a urmat lui Ilie. Cînd Domnul l-a răpit pe Ilie în carul cel de foc, Elisei a rămas să ducă mai departe slujirea preoţească cu o putere încă şi mai mare decît a lui Ilie. Prin marea sa curăţenie şi marea sa rîvnă, el a fost întocmai cu cei mai mari dintre proroci, iar prin puterea covîrşitoare şi tainică pe care i-a dat-o lui Dumnezeu el i-a întrecut pe toţi.

El a despărţit apele Iordanului precum odinioară Moise despărţise apele Mării Roşii; el a făcut dulci apele amare de la Ierihon; el umplut cu apă tranşeele de apărare excavate în războiul cu Moabitenii; el a înmulţit untdelemnul din vasele văduvei celei sărace; el l-a înviat pe fiul femeii sunamite; el a hrănit o sută de oameni cu douăzeci de pîini mici el l-a vindecat pe Neeman căpetenia de oşti de boala leprei; el a lovit cu lepră pe sluga lui Ghehazi din pricină că acesta s-a mîndrit; el a orbit toată oştirea siriană, iar altă oştire a pus-o pe fugă; el a prorocit multe care aveau să se întîmple poporului şi unor oameni îndeosebi. El s-a odhinit la adîncile sale bătrîneti.

Metodie s-a născut în cetatea Siracuzei din Sicilia. După ce şi-a încheiat strălucit studiile seculare, el a fost tuns monah şi a început să ducă viaţa tuturor nevoinţelor într-o mînăstire. Patriarhul Nichifor l-a luat pe Metodie în slujba lui. In timpul domniei împăraţilor iconoclaşti, Metodie s-a făcut cunoscut pretutindeni ca apărător neclintit al cinstirii sfintelor icoane.

Pentru aceasta, răul împărat Teofil l-a surghiunit într-o insulă în care se aflau şi doi criminali de drept comun, zăcînd în temniţa umedă de acolo timp de şapte ani, fără lumină şi fără hrană suficientă, ca într-un mormînt. În timpul împărăţiei dreptcredincioasei împărătese Teodora şi a fiului ei Mihail, Metodie a fost eliberat şi ridicat patriarh, după cum îi prorocise mai înainte Sfîntul loanichie cel Mare.

In prima Duminică din Sfîntul şi Marele Post, Metodie a intrat solemn cu icoanele în sfînta biserică, şi de asemenea a alcătuit un canon la cinstirea lor. Neputincioşi întru a-l birui pe Metodie, ticăloşii şi necuraţii eretici au plătit o desfrînată care a ieşit şi l-a clevetit pe Metodie, cum că Patriarhul ar fi avut necurate legături cu ea. Întregul Constantinopol s-a ridicat cu mînie împotriva acestei murdare calomnii. Cu toate acestea, neştiind cum altfel să arate poporului înşelăciunea, Patriarhul şi-a învins pudoarea, şi-a desfăcut hainele şi a stat gol înaintea curţii care se întrunise pentru anchetă şi astfel toţi au putut vedea trupul uscat şi topit de postiri aspre şi privegheri al Patriarhului.

Atunci curtea a văzut în întregime calomnia aruncată asupra lui. Auzind acestea, poporul a strigat de bucurie iar mîrşavii eretici au fost daţi de ruşine înaintea tuturor. Apoi acea nenorocită femeie a recunoscut că a fost plătită să rostească murdara acuzaţie şi să grăiască cele rele asupra sfîntului lui Dumnezeu.

Astfel, cei care au voit să ucidă bunul nume al Patriarhului, nu au făcut altceva decît să îi sporească faima. Acest mare apărător al Credinţei s-a odihnit cu pace la anul 846 şi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale împărăţiei lui Dumnezeu.

Acest loan era supranumit Mavron (Negrul). El a fost un bărbat foarte învăţat în ştiinţele cele din afară, şi de asemenea a fost un bărbat foarte duhovnicesc. La bătrîneţile sale, sub împărăţia lui Alexios Comnenul, loan a fost înălţat Mitropolit al Evhaitelor.

El este mai cu seamă cunoscut pentru vedeniile pe care le-a avut cu sfinţii loan Gură de Aur, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Vasile cel Mare (vezi ziua de 30 ianuarie), care i-au arătat că slava lor în ceruri una, împreună şi aceeaşi este, şi i-au cerut să rînduiască o zi de prăznuire anume pentru toţi trei.

După vedeniile avute de Mitropolitul loan certurile în popor au încetat, căci pînă atunci poporul era despărţit, socotind unii pe loan, alţii pe Grigorie, iar alţii pe Vasilie ca fiind cel mai mare.

Sfîntul loan acesta a mai alcătuit minunatele canoane către Preadulcele Iisus şi către îngerul Păzitor al vieţii omului, precum şi alte scrieri de suflet mîntuitoare. El a adormit cu pace la anul 1100.

Acest Sfînt Nifon s-a născut în ţinutul Arghirokastron, în satul Likov şi a fost fiu de preot. Încă din tinereţile lui el a iubit singurătatea şi rugăciunea. Această dragoste a lui l-a atras în cele din urmă la Sfîntul Munte Athos, unde a dus viaţa nevoinţelor mai întîi la peştera Sfîntului Petru Athonitul, iar mai tîrziu în pustia de la Sfînta Ana.

El nici măcar nu voia să guste pîine, ci se hrănea doar cu ierburi şi rădăcini. Unii invidioşi l-au acuzat că urăşte pîinea, dar el repede şi uşor a scuturat de la sine această acuză. In cele din urmă el s-a făcut împreună nevoitor cu Sfîntul Maxim Cavsokalivitul.

Din pricina marii lui iubiri pentru Dumnezeu, Nifon a fost dăruit de El cu darul facerii de minuni şi al străvederii. El a vindecat bolnavii cu rugăciunea şi cu ungerea cu untdelemn sfinţit, şi vedea limpede evenimente din trecut şi din viitor. Despre sine el a prorocit că va muri în Postul Sfinţilor Apostoli.

Cînd a răsărit ziua adormirii lui, el le-a zis fraţilor strînşi în jurul lui: "Să nu plîngeţi, ci mai vîrtos să vă bucuraţi, căci în mine un mijlocitor înaintea lui Dumnezeu veţi avea, întru mîntuirea voastră". Iar la urmă a zis: "Acum este timpul să plec", şi şi-a dat sfîntul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu, la anul 1330, în paisprezece zile ale lunii iunie.

La ce bun bogăţiile şi frumuseţile lumii,

La ce bun puterea şi stăpînirea,

Cînd omul este lepros?

Neeman căpetenie de oştiri este, dar boleşte de lepră.

El alb este de lepră, ca şi cînd ar fi

Îmbrăcat în puroi.

Dar căpetenia către omul lui Dumnezeu grăbeşte,

Nădăjduind în scăpare de la el.

El către omul lui Dumnezeu cu caravana lui goneşte,

Încărcată de veşminte scumpe şi aur.

Plată bogată vrea sa ducă el

Omului lui Dumnezeu.

Elisei pre căpetenie la Iordan trimite,

De şapte ori să se sclade în ale Iordanului ape.

Neeman se mînie, văzînd îndemnul

Ca pe un refuz al Omului lui Dumnezeu:

Au nu avem noi în ţara noastră rîuri mai limpezi şi mai mari!?

Şi-adînc rănit cale-ntoarsă vru să facă degrabă,

Dar sluga lui, om înţelept, îl opri.

O stăpîne, a zis el, aşa uşor bătut să nu te dai.

Ci iată Iordanul, lîngă noi este! du-te şi te scaldă,

Iute, precum a zis Omul lui Dumnezeu!

Neeman pre sluga ascultă şi-n unda Iordanului intră,

El intră în apele sfinte de şapte ori.

Si iată Neeman cu desăvîrşire sănătos este,

Nici urmă de lepră pe trupul lui!

Trupul lui Neeman proaspăt şi nou este,

Ca trupul unui copil.

El strigă atunci cu putere: Unul este Domnul!

Unul este Domnul Dumnezeul lui Israil!

Slăvite şi minunate sînt lucrările Lui!

Marele Sfînt loan Gură de Aur a zis cu sfînta sa înţelepciune: "Locul nu ne va mîntui, dacă nu împlinim cu scumpătate voia lui Dumnezeu." Există o istorie a unui monah care vieţuia odată într-o mîntăstire în care cinci fraţi îl iubeau iar unul îi grăia împotrivă.

Din cauza acestui singur frate care îi făcea supărare, monahul a plecat la altă mînăstire. Dar şi aici, erau opt fraţi care îl iubeau, dar doi care îi grăiau împotrivă. Şi atunci el a fugit într-o a treia. Dar aici, dacă şapte îl iubeau, se aflau cinci care nu-l aveau la inimă. Pornindu-se el acum spre a patra mînăstire, a cugetat pe cînd mergea pe cale: "Pînă cînd voi tot fugi din mînăstire în mînăstire? Pacea nu o voi afla nicăieri în lume. Mai bine mi-ar fi mie să cîştig sfînta răbdare."

El a luat atunci o bucată de hîrtie şi a scris cu litere mari: "Voi îndura toate pentru dragostea Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos." Cînd a intrat în cea de a patra mînăstire, a văzut că acolo doar unul îl iubeşte, pe cînd toţi ceilalţi îi sînt împotrivă.

Dar cu răbdare el a îndurat toate jignirile. De cîte ori cineva îl ocăra, el scotea acea bucată de hîrtie şi citea: "Voi îndura toate pentru dragostea Domnului şi Dumnezeului meu Iisus Hristos."

Şi aşa, cu răbdare el a îndurat toate insultele în acea a patra mînăstire, pînă cînd toţi fraţii au început să-l iubească, iar el a rămas acolo pînă la moartea lui.

Să luăm aminte la minunata umblare pe apă ca pe uscat a Domnului (Matei 14:25):

La cum Domnul, umblînd pe mare, i-a strigat lui Petru: Vino! Iar Petru a pornit a merge pe apă ca pe uscat, dar din pricina credinţei lui slabe, a început să se scufunde;

La cum Domnul mă cheamă şi pe mine să calc pe apele şi furtunile patimilor, dar eu, deşi pornesc, mă scufund în ele din pricina credinţei mele slabe.

... iar smerenia trece înaintea măririi (Pildele lui Solomon 15:33).

Aici mărirea care se are în vedere este cea adevărată, iar nu cea falsă, ea este mărirea cea veşnică, iar nu cea care piere. Mărirea care este de la oameni este o mărire care piere, pe cînd mărirea care este de la Dumnezeu este veşnică. Cei pe care îi slăvesc oamenii de fapt sînt lipsiţi de slavă, pe cînd cei pe care îi proslăveşte Dumnezeu sînt cu adevărat slăviţi.

Domnul nostru le-a zis cărturarilor iudei: Cum puteţi voi să credeţi, cînd primiţi slavă unii de la alţii, şi slava care vine de la unul Dumnezeu nu o căutaţi? (loan 5:44). Vedeţi cum deosebeşte Domnul între slava de la oameni şi cea de la Dumnezeu? Iar despre Sine, El a zis: Slavă de la oameni nu primesc (loan 5:41).

Căci cel care primeşte slavă de la oameni călătoreşte pe calea trufiei, pe cînd cel care primeşte slavă de la Dumnezeu merge pe calea smereniei. Sfinţii lui Dumnezeu erau cei mai smeriţi robi ai lui Dumnezeu.

Preasfînta Născătoare de Dumnezeu era împodobită cu cea mai adîncă smerenie. Căci a căutat spre smerenia roabei Sale (Luca 1:48). Dar cel mai smerit dintre cei smeriţi a fost Domnul Însuşi, începătorul acestei întreceri întru smerenie. În timpul vieţii Lui pămînteşti, smerenia a trecut întotdeauna înaintea măririi. Fraţilor, aşa trebuie să fie şi în vieţile noastre dacă dorim cu adevărat adevărata mărire. Căci dacă smerenia nu va fi înaintea măririi, atunci mărirea niciodată nu va veni.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, învăţătorule al nostru şi Pildă supremă a vieţii noastre, Cela Ce eşti singura noastră mărire şi Măritorul tuturor celor blînzi şi smeriţi, insuflă-ne nouă smerenia Ta cea tainică şi negrăită, Căci noi pre Tine Te lăudăm, Ţie ne închinăm şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.