Acest sfînt sihastru trăise timp de şaizeci de ani în pustie, mai înainte ca Sfîntul Pafnutie să vină la el pentru cunoaştere şi cuvînt duhovnicesc. Pletele şi barba îi ajunseseră pînă la pămînt, iar trupul lui, din cauza atîtor zeci de ani cît petrecuse gol în pustie se acoperise cu peri lungi. Tot părul trupului său era alb şi strălucitor ca zăpada, iar întreaga lui înfăţişare era plină de strălucire, de sublim, şi de măreţie.

Văzîndu-l pe Pafnutie pentru întîia oară, Onufrie l-a chemat pe nume şi şi-a povestit lui viaţa cea petrecută în sălbăticia pustiei. La acel loc din pustie îl adusese îngerul lui păzitor, care îi apăruse în faţă aievea. Vreme îndelungată el nu a mîncat decît ce legume a putut găsi, şi aceea foarte rar. După lupte amarnice purtate cu demonii tuturor ispitelor, şi după ce inima lui s-a întărit desăvîrşit în dragostea pentru Dumnezeu, un înger al Domnului a început să-i aducă pîine pentru hrana lui.

In afară de aceasta, prin marea Purtare de Grijă a lui Dumnezeu, lîngă chilia lui a crescut un palmier care rodea curmale din belşug, şi a început să izvorască şi un fir bun de apă dulce, din care îşi putea astîmpăra setea. "Dar cu toate acestea", a zis Marele Onufrie, "eu cel mai mult mă hrănesc şi îmi astîmpăr setea cu cuvintele cele dulci ale lui Dumnezeu". Intrebîndu-l Pafnutie cum făcea să primească Sfîntă împărtăşanie, sihastrul a răspuns că un înger al lui Dumnezeu îi aduce Sfînta împărtăşanie în fiecare Duminică.

Sfîntul Onufrie i-a zis apoi Avvei Pafnutie că în ziua următoare avea să fie ieşirea lui din trup. Aşa, mai înainte de ceasul ieşirii lui, el a îngenuncheat, s-a rugat lui Dumnezeu, şi şi-a dat în mîinile Lui sfîntul lui suflet. In acea clipă Avva Pafnutie a văzut cum întreg trupul sfîntului se cuprinde de o lumină cerească, şi a auzit cîntări de multe coruri îngereşti, nevăzute.

Ingropînd cu cinste trupul Marelui Sfînt Onufrie, Avva Pafnutie s-a întors la Mînăstirea lui, spre a spune şi fraţilor, spre mare folos sufletesc, cele pe care le văzuse cu ochii şi le auzise cu urechile, şi cu mîinile lui atinsese. Aşa s-a făcut cunoscută, printr-un singur martor, viaţa minunată a acestui mare sfînt, şi măreţia Purtării de Grijă a lui Dumnezeu către cei care se dăruiesc cu totul slujirii Lui. Sfîntul Onufrie cel Mare a trecut la veşnicie în anul 400 după Hristos.

Petru a fost de neam grec şi de meserie soldat. Odată, într-o bătălie contra arabilor, Petru a fost prins, legat în lanţuri, şi aruncat în temniţă. Petru a rămas multă vreme închis în acea temniţă ce se afla în cetatea Samarei de pe malurile rîului Eufrat, şi s-a rugat cu stăruinţă lui Dumnezeu ca să-l elibereze şi să-l ducă într-o pustie, unde să se închine cu desăvîrşire unei vieţi de nevoinţe pustniceşti.

Sfîntul şi Bătrînul Simeon, cel care în braţele lui a primit pre Mîntuitorul, însoţit de Sfîntul Nicolae, s-a înfăţişat înaintea lui în temniţa în care era închis, i-a atins lanţurile cu care era legat cu toiagul, iar acestea s-au topit precum ceara. Astfel Petru s-a aflat deodată într-un cîmp din afara cetăţii. El imediat a pornit spre Roma, unde a fost tuns monah de însuşi Papa lîngă racla Sfîntului Apostol Petru.

El apoi iar s-a urcat în luntre, pornind înapoi spre Răsărit. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, împreună cu Sfîntul Nicolae, i s-au înfăţişat în vis, în care Fecioara i-a zis Sfîntului Nicolae că ea a ales ca monahul Petru să meargă să se nevoiască la Muntele Atos.

Pînă atunci Petru nu auzise niciodată de Muntele Atos. Ieşind deci din corabie la Sfîntul Munte, Petru s-a sălăşluit într-o peşteră în care a rămas timp de cincizeci şi trei de ani în nevoinţe aspre şi neîntrerupte, în luptă cu foamea şi cu setea, cu frigul şi cu arşiţa, şi mai ales în luptă cu puterile diavoleşti, pe care toate întru sfârşit le-a biruit, cu ajutorul lui Dumnezeu.

După ce a îndurat multe şi cumplite ispite şi s-a arătat bun nevoitor şi biruitor înaintea lui Dumnezeu în ele, pînă la cele mai grele, un înger al Domnului a început să-i aducă lui pîine o dată la fiecare patruzeci de zile. De mai multe ori diavolul îndrăznea să vină la el făţărindu-se ca înger de lumină, dar Sfîntul Petru Atonitul îl recunoştea pe dată şi îl alunga cu semnul Sfintei Cruci şi cu numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Cam cu un an înainte de moartea lui, el a fost descoperit de un vînător de căprioare de prin acele părţi, şi acel vînător a aflat din chiar gura sfîntului minunata şi sfînta lui viaţă. Sfîntul Petru Atonitul a trecut la cereştile locaşuri în anul 734 după Hristos, iar sfintele lui moaşte au fost mutate în Macedonia.

Cuviosul Timotei a vieţuit mai întîi întru nevoinţe în Pustia Tebaidei, iar după aceea a intrat în pustia cea mai dinlăuntru, unde a stat timp de treizeci de ani.

Aşa, plăcîndu-I lui Dumnezeu, el s-a odihnit cu pace.

Vassian şi lona au fost monahi în Mînăstirea Solovki. Ei s-au înecat şi au fost aduşi de ape la ţărm în anul 1651. La mormintele lor au început să apară semne mari, şi din această pricină, acolo s-a înălţat o sfîntă biserică. Pe acel loc după o vreme s-a întemeiat Mînăstirea Pertominsk.

Odată, cînd Ţarul Petru cel Mare a fost salvat dintr-o furtună la locul unde fuseseră sfinţii aduşi de ape la ţărm, el a rămas în acel loc timp de trei zile, a făcut o cruce şi a înălţat-o acolo, pe mal.

Sfîntul Cuvios Petru în sălbăticia înfricoşată

Lipsit era de bogăţii pămînteşti,

Iar prin rugăciunea cu lacrimi el a învins

Toate bogăţiile de înşelăciuni ale dracilor.

El inima şi-a înfrînat şi la Dumnezeu a înălţat-o;

El mintea dreaptă şi-o a făcut şi a înălţat-o la cer.

Neclintit precum stînca cea mare-ntre stînci,

Ostenindu-se-n foame şi privegheri de noapte,

El tot binele lucra,

Ca unul ceresc în trup.

O jumătate de secol întreagă la Muntele Sfînt

El grăit-a doar cu Dumnezeu, în rugăciune.

De ani el s-a făcut alb precum zăpada,

Faţă omenească în ăst' timp n-a văzut,

Nici şi-a dorit să vadă.

Dumnezeu lui i-a descoperit

A cerului fereastră;

El taine mari a văzut, nenumărate.

Pre Maica lui Dumnezeu, înconjurată de-ai Domnului îngeri,

Și pre minunaţi ai Domnului sfinţi.

Domnul un înger şi lui i-a trimis

Care Sfînta împărtăşire îi aducea din cer.

Astfel al Athonului Petru un uriaş al duhului s-a făcut,

Spre a fi dascăl peste veacuri,

Si pildă vie monahilor de urmat.

Mare şi înfricoşată este Taina Sfintei împărtăşiri. Chiar şi pustnicii şi sihastrii care se nevoiau în pustiile cele mai neumblate nu îşi doreau nimic mai mult decît să aibă măcar din cînd în cînd posibilitatea de a primi Sfînta împărtăşanie. Sfînta Măria Egipteanca l-a rugat şi i-a cerut Sfîntului Zosima să îi aducă Sfintele Taine la malul Iordanului şi să o împărtăşească. Întorcîndu-se la mînăstirea lui, după minunata cercetare a Sfîntului Onufrie, Cuviosul Pafnutie a întîlnit în cale o obşte umilă formată din patru monahi asceţi, tineri.

Cînd Avva Pafnutie i-a întrebat dacă primesc Sfînta împărtăşanie şi cum, ei i-au zis că un înger al Domnului vine la ei în fiecare Sîmbătă şi Duminică şi le aduce Sfînta împărtăşire. Avva a rămas cu această mică obşte pînă în săptămîna următoare, ca să se încredinţeze cu ochii lui.

Cînd au strălucit zorii acelei Sîmbete, întreaga obşte s-a pătruns de o bună mireasmă de negrăit, şi cum stăteau ei la rugăciune, un înger al Domnului, în chipul unui tînăr foarte frumos, strălucitor ca fulgerul, s-a înfăţişat înaintea lor purtînd în mîini Sfintele şi Preacuratele Taine. Pafnutie s-a înspăimîntat şi a căzut cu faţa la pămînt.

Dar cei patru fraţi l-au ridicat şi l-au dus înaintea îngerului, ca şi el, împreună cu ei, să primească Sfînta Cuminecătură din mîinile lui. După mărturia dată de el însuşi, Marele Onufrie primea şi el Sfînta împărtăşanie din mîinile unui înger al Domnului, precum mărturisit este că primeau şi alţi mulţi pustnici şi zăvorîţi.

Prin urmare, este complet greşit să credem că marii nevoitori din pustii, din peşteri şi din crăpăturile pămîntului nu primeau niciodată Sfînta împărtăşanie. Dumnezeu, Cel Care se îngrijeşte de hrana trupurilor lor, nu îi lasă pe ei lipsiţi de hrana cea de viaţă dătătoare a Trupului şi Sîngelui Domnului Iisus Hristos.

Să luăm aminte la minunata înmulţire a pîinilor în pustie (Matei 14:15)

La cum Domnul a hrănit cinci mii de bărbaţi cu cele cinci pîini de El binecuvîntate;

La cum El este acea Pîine Vie Care singură poate să hrănească tainic sufletul meu flămînzit, a cărui foame lumea nu o poate potoli.

Casa celor fără de lege va fi distrusă, iar cortul celor drepţi va înflori (Pildele lui Solomon 14:11).

Palatul lui Irod zace în ruine, dar Peştera Copilului de la Betleem rămîne şi astăzi. Coroanele cezarilor s-au pierdut, dar oasele mucenicilor sînt şi astăzi. Palatele păgînilor regi s-au prefăcut în mormane de dărîmături şi zgură, dar peşterile nevoitorilor s-au făcut întru Sfinte Mînăstiri pline de frumuseţe. Idolii cei de aur s-au împrăştiat întru nimicnicie, dar lanţurile Sfîntului Apostol Petru se păstrează ca sfinte moaşte pînă astăzi.

Puternicul Imperiu Roman de odinioară este acum o legendă a morţilor, cîtă vreme coliba Creştinătăţii, Sfînta Biserică, este astăzi cel mai puternic regat de pe pămînt. Unde sînt iudeii, ucigaşii lui Dumnezeu? Ei sînt împrăştiaţi în întreaga lume. Unde sînt puternicii Romei? Ei zac în groapă. Unde este puterea sîngerosului Nero? Unde este puterea urîtorului Diocleţian şi a depravatului Maximian? Unde este slava lui Iulian Apostatul? Unde sînt acum toate aceste piscuri ale istoriei ? Ele se află acolo unde zace şi Turnul Babei - sub praf şi sub cenuşă, sub ruşine şi sub blestem.

Mergi prin oraşul tău şi află cîte case ale celor nelegiuiţi nu sînt acum excavate cu buldozerul. Si află, oare cîte colibe ale drepţilor nu s-au făcut apoi căsuţe înfloritoare? Fraţilor, cerul şi pămîntul se întemeiază pe dreptate, pe dreptatea cea neclintită a lui Dumnezeu.

De aceea sînt ca şi nişte trufaşe beşici umplute cu aer toate marile creaţii păgîneşti, pe care le crapă trecătorii, călcîndu-le în picioare. Palatele faraonilor şi babilonienilor sînt ca nişte beşici călcate în picioare, cîtă vreme cortul dreptului Avraam creşte şi înfloreşte în veşnicie.

O fraţilor, cît de atotputernică şi durabilă este dreptatea, şi cît de zgomotoasă şi trecătoare nedreptatea, la fel ca şi ploaia de vară! O Atotdrepte Stăpîne, cît de minunat şi neschimbat eşti Tu întru toate dreptăţile Tale! Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veac, Amin.