Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului
Dorotei a fost Episcop al Tirului din timpul lui Diocleţian şi pînă în vremea împăratului Iulian Apostatul, sub care a suferit torturi şi chinuri pentru mărturisirea Credinţei Ortodoxe. El a trăit timp de una sută şapte ani pe pămînt şi, plăcîndu-I lui Dumnezeu, s-a strămutat la cereştile locaşuri ale vieţii veşnice la anul 361.
Dorotei a fost un bărbat ce beneficiase în tinereţe de o educaţie aleasă, iar de-a lungul vieţii marea sa învăţătură a fost pusă în slujba Bisericii. El a scris foarte multe cărţi în greacă şi în latină. Cea mai cunoscută scriere a lui este Syntagma greco-latină.
Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Sihastrul
Preacuviosul Teodor acesta era făcător de minuni. Curăţindu-şi sufletul printr-o viaţă de lungi nevoinţe în pustia Iordanului, Teodor a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Călătorind în corabie pînă la Constantinopol, s-a întîmplat că traseul ei a deviat, iar cei din ea se aflau în mare nevoie de apă. Toţi călătorii din corabie erau aproape de sfîrşitul vieţii din cauza setei.
Teodor Sihastrul şi-a ridicat mîinile la ceruri, s-a rugat lui Dumnezeu, şi a însemnat marea cu semnul crucii. După aceea, el a spus corăbierilor să scoată apă din mare şi să bea. Cînd au băut, ei au văzut că este dulce.
Cînd au început să se închine înaintea Preacuviosului Avvă, el s-a aplecat la pămînt şi le-a cerut cu putere să nu se închine lui, ci să se închine cu faţa la pămînt înaintea lui Dumnezeu şi să-I mulţumească Lui cu lacrimi, Cel Care a lucrat minunea din dragoste de oameni. Teodor a adormit cu pace la anul 583.
Pomenirea Sfîntului Preacuviosului Părintelui nostru Anoub
Anoub a fost unul dintre marii nevoitori Egipteni. El a luat multe chinuri pentru mărturisirea Credinţei. Mai înainte de moartea lui, trei monahi bătrîni au venit la el ca să-l cerceteze şi el, văzător cu duhul fiind, le-a arătat lor toate tainele inimii lor.
Anoub s-a odihnit cu pace în cea de a doua jumătate a veacului al cincilea.
Pomenirea Fericitului Igor
Igor a fost cneazul Cernigovului şi al Kievului. Prigonit de rudeniile lui, el s-a retras din lume şi s-a îmbrăcat în sfîntul şi îngerescul chip. Locuitorii Kievului, nemulţumiţi de dinastia Ogovici, voiau să-i extermine pe toţi membrii ei. De aceea, ei au atacat mînăstirea în care se afla Igor, l-au prins pe tînărul şi nevinovatul schimonah Igor şi l-au ucis.
Multe au fost după aceea urgiile care au căzut asupra locuitorilor Kievului din pricina acestei crime. Dar deasupra mormîntului acestui fericit monah se vedeau adesea lumînări care se aprindeau singure, iar deasupra bisericii în care era înmormîntat s-a văzut un stîlp de foc care urca pînă la cer. Acestea s-au întîplat în anul 1147.
Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru din Koriş
Acest sfînt Petru s-a născut în satul Koriş, dincolo de Mînăstirea Sfîntului Marcu de lîngă Prizren. (După o altă relatare el s-a născut într-un sat din apropiere de Peci.) Tînăr fiind, el ara pămîntul cu un bou chior. Petru era neobişnuit de blînd şi smerit. El s-a retras de foarte timpuriu în viaţa călugărească a tuturor nevoinţelor, precum a făcut şi sora lui Elena. El era foarte strict şi rîvnitor întru nevoinţele cele monahiceşti.
Aflîndu-se în război greu cu ispitirile diavoleşti, Petru a ieşit din ele biruitor. El de aceea a putut şi pe ceilalţi fraţi să îi ajute întru ale lor nevoinţe, care venind în număr mare pe lîngă el, l-au avut învăţător. Dar fugind de slava cea de la oameni, el s-a ascuns o perioadă de vreme într-o pustietate de pe malurile Rîului Negru, în care mai tîrziu avea să se nevoiască şi Sfîntul loanichie din Devici.
Petru a trecut la cele veşnice aflîndu-se în peştera lui de la Koriş. În noaptea în care s-a odihnit întru Domnul, lumina multor lumînări se vedea arzînd în peştera lui, şi se auzeau din ea mulţime de cîntări îngereşti. Acest minunat sfînt a trăit, se pare, prin veacul al treisprezecelea. La sfintele lui moaşte făcătoare de minuni, Ţarul Duşan a ridicat o sfîntă biserică, care era metoc al Mînăstirii Hilandar.
În vremurile mai din urmă rămăşiţele sfintelor moaşte ale Sfîntului Petru din Koriş au fost duse în taină la locul nevoinţei lui de la Rîul Negru, unde se odihnesc şi astăzi.
Pomenirea Fericitului Constantin, Mitropolitul Kievului
În zilele Fericitului Cneaz Igor, pe cînd între familiile domnitoare ruseşti era tulburare şi ceartă de moarte, aceeaşi confuzie şi dezordine domnea şi în Biserică, în care aveau loc dese schimbări de ierarhi. Astfel, după moartea Mitropolitului Mihail de Kiev, Prinţul Izyaslav l-a ridicat pe scaunul mitropolitan pe cunoscutul şi învăţatul monah Klim, dar fără să ceară binecuvîntarea Patriarhului Constantinoplului, aşa cum cerea rînduiala seculară.
Patriarhul de aceea l-a trimis pe Mitropolitul Constantin să cerceteze situaţia. Constantin l-a scos pe Klim din scaun şi pe toţi clericii pe care acesta îi hirotonise. Din această pricină s-a făcut tulburare în popor: unii ţineau partea lui Klim, alţii a lui Constantin. Apoi, la dorinţa cnejilor ruşi, Patriarhul a trimis un al treilea, pe Teodor, şi astfel atît Klim cît şi Constantin au fost înlăturaţi.
După ce Constantin a murit, la anul 1159, s-a deschis testamentul său care conţinea un lucru de mirare: în el, cel ce murise cerea ca trupul lui să nu fie îngropat după datina creştină, ci să fie zvîrlit spre mîncarea cîinilor, întrucît se socotea vinovat şi responsabil pentru tulburarea produsă în Biserică.
Neîndrăznind să calce dorinţa cea mai de pe urmă a celui care fusese Mitropolitul Constantin, dar şi cu mare spaimă, oamenii au luat trupul mitropolitului şi l-au aruncat pe un cîmp, unde a rămas timp de trei zile. În acele trei zile deasupra Kievului au fost tunete şi fulgere înfricoşătoare, iar pămîntul s-a cutremurat.
Trei stîlpi de foc s-au arătat deasupra trupului lui Constantin. Văzînd toate acestea, cneazul Kievului a poruncit ca trupul Mitropolitului Constantin să fie luat şi înmormîntat cu cinste, în biserica în care se afla îngropat şi trupul Fericitului cneaz-monah Igor. Imediat după aceea în natură s-a reinstalat pacea. Astfel a îndreptăţit Dumnezeu pe robul Său smerit.
Cîntare de laudă la Sfîntul Anoub
Anoube, peste doar trei nopţi,
Înaintea Domnului vei merge,
De viaţa ta să dai seamă;
Deci întru acest ceas,
Nu ne lipsi pe noi
De ultimul tău cuvînt de-nvăţătură!
Trei bătrîni grăit-au acestea,
Cu totul ninşi de ani.
Pentru Cinstita Cruce a lui Hristos
Și pentru Credinţa Sfîntă,
La schingiuiri am fost dat.
Eu am voit capul să-mi dau
Pentru Domnul,
Dar El m-a întors de la aceasta;
El nu a binevoit să mă încunune
Cu a muceniciei slavă.
Nu cereţi niciodată de la Domnul
Cele pămînteşti.
Pe mine Domnul m-a odihnit
Cu tot binele.
El îngeri la mine a trimis,
Şi hrană cerească.
Orice am mai cerut de la El
El cu îmbelşugare mi-a dăruit.
El mi-a dăruit să văd şi să pricep
Mulţime de taine.
El cerurile mi-a dat să văd
Şi mulţime de îngeri,
Apostoli, sfinţi şi mucenici.
Eu văzut-am feţele lor,
Şi ce înseamnă bucuria, fericirea,
Dulceaţa cerească a Raiului.
Eu iadul l-am văzut
Şi chinurile păcătoşilor,
Văzut-am hoardele de diavoli.
Minciună buzele mele nu au grăit nicicînd,
Iar pămînteştile plăceri
Desăvîrşit am lepădat.
Mie Faţa Domnului meu îmi străluceşte
Mai tare decît soarele.
Aşa, fraţilor,
Iertaţi pre Anoub, păcătosul.
Cugetare
Să nu încălcaţi vreodată sfintul post de miercurea şi vinerea. Acest post este poruncit de Biserică şi are temelii adînci. Dacă vreodată l-aţi încălcat, cereţi iertare cu lacrimi de la Dumnezeu, şi nu mai păcătuiţi. Creştinii evlavioşi nu se socotesc scutiţi de acest post nici cînd călătoresc, nici cînd sînt bolnavi.
Sfîntul Pahomie a văzut nişte oameni care duceau un mort la groapă şi a mai văzut şi doi îngeri în cortegiul de îngropăciune. El s-a rugat lui Dumnezeu ca sâ-i descopere taina prezenţei celor doi îngeri în cortegiul de îngropăciune al acelui om. Ce bine a făcut acest om astfel încît chiar îngerii lui Dumnezeu să-l însoţească pe ultimul lui drum? După Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, amîndoi îngerii s-au apropiat de Pahomie şi i-au zis: „Unul dintre noi este îngerul Sfintei Miercuri, iar celălalt este îngerul Sfintei Vineri.
Văzînd cum acest om pururea, chiar pînă la ultima lui suflare, a păzit cu sfinţenie postul de miercurea şi vinerea, noi cu cinste îl ducem pe el la groapă. Aşa cum el a păzit postul pînă la moarte, aşa şi noi îl slăvim pre el.
Luare aminte
Să luăm aminte la vindecarea minunată a slăbănogului (Matei 9: 2-6):
La cum Stăpînul cel bun i-a dat sănătatea slăbănogului, zicînd: Scoală-te şi umblă!
La cum şi Sfînta Biserică aduce înaintea lui Dumnezeu sufletul meu slăbănog, ca Domnul să-l vindece pre el, numai de şi eu voi voi cu adevărat aceasta.
Predică Despre binele milosteniei
Nu zăbovi a face bine celui ce are nevoie, cînd ai putinţa să-l ajuţi (Pildele lui Solomon 3:27).
Domnul ţie nu-ţi refuză cele de care ai nevoie, deci nici tu nu refuza pe omul pe care Domnul l-a trimis la tine ca să-ţi cerce inima. Dacă o dată în viaţă îţi întinde un cerşetor mîna ca să-i dai ajutor, dă-i şi nu-l refuza. Adu-ţi aminte de toţi anii vieţii tale, şi de toate ceasurile dintr-o zi, şi toate minutele unui ceas, minute din atîtea mii de zile în care şi tu îţi întinzi mîna către Dumnezeu cerînd ajutor, iar Dumnezeu îţi dă şi nu te refuză niciodată.
Adu-ţi aminte de milostivirea lui Dumnezeu, şi atunci lipsa ta de milostivire te va arde ca un cărbune aprins, şi nu-ţi va da pace pînă cînd nu te vei pocăi şi nu-ţi vei muia inima.
Să nu zici: "Cerşetorii mă enervează!" Pe pămînt trăiesc atîtea milioane de oameni, şi ei toţi cerşetori sînt înaintea lui Dumnezeu! Împăraţii ca şi lucrătorii cu palmele, cei bogaţi ca şi cei care slujesc, ei toţi sînt cerşetori înaintea lui Dumnezeu. Şi Domnul niciodată nu zice: "Cerşetorii Mă enervează!" O, omule, dă mulţumită lui Dumnezeu cînd vine cineva să ceară ceva de la tine, de ordin sufletesc sau material! Aceasta înseamnă că eşti un om în care Dumnezeu are încredere.
Aceasta înseamnă că Dumnezeu ţi-a încredinţat ţie unele dintre cele bune ale Lui, căci toate cele bune de pe pămînt şi din ceruri ale Lui sînt. Arată-te vrednic de această dumnezeiască încredere; arată-te vrednic în acestea mai mici, aşa încît să fii aflat vrednic şi de încredinţarea celor mai mari!
O, Stăpîne Doamne Cel bogat întru toate, înmoaie inimile noastre şi luminează înţelegerea noastră, ca să fim milostivi întru bunurile pe care Tu, în atotmilostivirea Ta, ni le-ai încredinţat nouă, căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumire în veci, Amin.