Acesta încă din tinereţile lui s-a lepădat de toată deşertăciunea lumii şi s-a retras în viaţa cea monahicească plină de nevoinţe duhovniceşti şi trupeşti. Strălucind precum soarele în virtuţi, el a fost ridicat pe tronul de arhipăstor al Calcedonului.

Ca episcop, mare a fost milostenia lui faţă de necăjiţii vieţii, şi mare grija lui pentru soarta orfanilor, a văduvelor, şi a săracilor. Cînd răul Leon Armeanul a urcat pe tronul imperial de la Constantinopole şi a început prigoana împotriva cinstirii sfintelor icoane, Nichita a stat cu curaj împotriva lui, vădindu-1 de păcat, explicînd ce înseamnă sfintele icoane şi arătînd cît de mare 'şi de'sfîntă este cinstirea lor.

Pentru aceasta el a îndurat toate umilirile, toate calomniile şi falsele incriminări, şi temniţă grea. El la urmă a fost aruncat în surghiun pentru mărturisirea Credinţei lui, unde prin multe chinuri şi nevoinţe s-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu spre a primi cununa slavei în împărăţia Lui cea Sfîntă.

Heliconia s-a născut la Tesalonic şi a primit o aleasă educaţie creştinească, întru toată evlavia, în timpul domniei lui Gordian şi a lui Filip, ea s-a strămutat în Corint unde i-a înfierat pe toţi cei care aduceau necuratele jertfe idolilor. Cînd guvernatorul Perinus a silit-o să jertfească idolului lui Esculap, această muceniţă a lui Hristos i-a zis: „Ascultă-mă bine, guvernatorule!

Roabă a lui Hristos sînt eu, iar pe acest Esculap al tău, eu nu-1 cunosc. Aşadar, porunceşte pentru mine ce pofteşti." Pentru aceasta ea a fost adusă la judecată şi torturată cu sălbăticie.

Ea a fost aruncată în foc, dar din trupul ei a început să curgă pîrîu de sînge, care a stins focul, iar ea a rămas vie. Ea a fost aruncată la lei, dar leii nu s-au atins de trupul ei, ci mai curînd s-au gudurat în jurul ei. Fiind dusă la templu cu gîndul că va jertfi idolilor, ea i-a sfărîmat pe idoli la pămînt, şi prin aceasta 1-a făcut pe torţionar să fie şi mai sălbatic.

Pe cînd zăcea acoperită de răni în temniţă, Mîntuitorul însuşi a venit la muceniţă Lui, înconjurat de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Stăpînul i-a vindecat ranele, a mîngîiat duhul ei şi a întărit-o. După aceea ea a fost dusă la eşafod spre a fi omorîtă prin tăierea capului. Mai înainte de a fi decapitată, Heliconia şi-a ridicat în sus mîinile şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să o primească pe ea în turma mieluşeilor celor cereşti ai Săi.

Cînd şi-a săvîrşit rugăciunea, s-a auzit un glas din cer: „Vino, fiică, şi primeşte cununa şi tronul tău!" Ea după aceasta a fost decapitată şi aşa a primit cununa slavei de la Stăpînul, pentru Care cu dragoste s-a jertfit ca un mieluşel curat şi nevinovat.

Ca ierarh, el a păstorit turma lui Hristos timp de douăzeci şi şase de ani, cu mare dragoste şi milostivire de oameni. După ce a murit, şi pe cînd puneau trupul lui în biserică, unii dintre cei de faţă 1-au văzut cum se înalţă din sicriu în văzduh, pe deasupra bisericii, şi cum binecuvîntează poporul şi oraşul de la acea înălţime.

După aceea au văzut cum trupul lui se reîntoarce în sicriu. Multe alte minuni s-au petrecut la mormîntul lui. El s-a înfăţişat înaintea Domnului la anul 1288, în douăzeci şi opt de zile ale lunii mai.

Heliconia, viteaza muceniţă,

Cu sufletul curat şi la chip frumoasă,

Cuvîntul Unuia Dumnezeu vesteşte

în idoleasca cetate Corint:

O corintenilor înşelaţi de întuneric,

cu legături drăceşti legaţi,

voi la lucruri vă închinaţi

iar nu Unuia Singurului Celui Preaînalt!

Unul este Dumnezeu, iar idolii sînt legiune;

Unul este Dumnezeu, iar legiune sînt şi dracii.

Unul Dumnezeu este Făcătorul Cel Atotputernic;

El Chivernisitorul Cel Bun este al întregii zidiri.

El toate le-ajacut cu cuvîntul

Şi susţine toate;

Fiecărei făpturi ce suflă pe pămînt

El i-a dat suflare de viaţă.

El mişcă toate cu înţelepciune şi putere;

El mîngîie toate cu dumnezeiască milă.

El Domn este al cerului şi alpămîntului;

Numai El singur vrednic este de închinare.

O Corintenilor bogaţi şi trufaşi!

De ce sînteţi atît de necredincioşi?!

Doar omul cel plin de trufie are îndrăzneala să traseze semnul egal între Hristos şi alţi oameni mari care au trăit pe pămînt. Cu toate acestea, vădit este că oamenii mari ai lumii sînt una, iar Hritos Domnul cu totul altceva, tot aşa cum creaţia este una, iar Creatorul ei cu totul şi cu totul altceva.

Hristos nu este doar mare, ci El este Făcătorul şi Izvorul şi Inspiratorul oricăror lucruri cu adevărat mari din istoria omenirii. Pe cînd îşi trăia ultimii ani de viaţă în insula Sfînta Elena, în mizerie şi în umilinţe, Napoleon, acest om de o măreţie trecătoare, a rostit următoarele cuvinte: Alexndru, Cezar, Hannibal, Ludovic al XlV-lea, cu tot geniul lor, nu sînt nimic.

Ei au cucerit lumea, dar nu au putut să-şi cucerească măcar un singur prieten. Şi iată, Hristos strigă şi îndată generaţii întregi de oameni vin laolaltă legaţi printr-o dragoste frăţească mai puternică decît orice rudenie de sînge. Hristos aprinde flacăra iubirii care arde tot egoismul şi depăşeşte orice fel de dragoste de pe pămînt.

Să luăm aminte la harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Sfînta Taină a Cununiei:

La cum harul, în timpul cununiei, cu dreptate sfinţeşte legătura fizică dintre două fiinţe umane, de dragul naşterii de prunci;

La cum harul uneşte, luminează şi întăreşte, prin iubire, unirea a două suflete: pe soţul cu soţia lui.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amîndoi un trup (Facerea 2: 24).

Este voia lui Dumnezeu ca neamul omenesc să crească şi să se înmulţească. Mijloacele prin care se lucrează acestea au fost create de Domnul, întru a Sa dumnezeiască măiestrie. Este taină dumnezeiască aceea că omul îşi lasă pe tatăl şi pe mama sa şi se uneşte cu femeia sa. Dar a-şi lăsa tată şi mamă nu înseamnă a-şi abandona tată şi mamă, ci înseamnă a deveni la rîndul său părinte.

Atunci cînd copiii devin părinţi, ei deja nu mai sînt doar copiii, ci ei devin şi prietenii părinţilor lor. Atunci cînd fiii cei uniţi prin sfînta taină a cununiei ajung să simtă la rîndul lor durerile naşterii de fii, ei îşi respectă şi mai mult părinţii. Legătura cununiei nu îi scuteşte pe oameni de respectul şi ascultarea pe care o datorează în continuare părinţilor lor.

Porunca dintru început a lui Dumnezeu de a-ţi cinsti părinţii trebuie respectată întru totul. Dar, potrivit ciclului firesc al vieţii, omul îşi lasă pe tatăl şi pe mama sa şi devine părinte el însuşi; el devine întemeietorul unui nou viitor în timp ce părinţii lui pleacă, împlinindu-şi chemarea lor în lume. Totuşi „lăsarea" părinţilor nu constă numai din aceasta.

Prin o anume taină nepătrunsă, omul se lipeşte de femeia lui şi se desprinde de părinţii care i-au dat viaţă. Sfîntul Teodoret zice: Hristos însuşi L-a lăsat pre Tatăl Său Cel din ceruri şi S-a lipit de Biserica Lui.

Fraţilor, cununia este o taină mare şi minunată, una dintre cele mai mari taine ale planului lui Dumnezeu. O nuntă cinstită şi neîntinată este covîrşită de sublim. O nuntă cinstită şi neîntinată, întru frica de Dumnezeu, este vas al harului Duhului Sfint. Oricine spurcă nunta cu necurăţie huleşte împotriva Duhului Sfînt. Oricine renunţă la nuntă pentru dragostea împărăţiei lui Dumnezeu trebuie, într-un mod diferit, să se pregătească a fi vas al Duhului Sfînt şi trebuie să se facă pe sine roditor în tărîmul duhovnicesc, spre a nu fi tăiat şi aruncat în foc precum smochinul neroditor.

O Stăpîne Doamne Duhule Sfinte, ajută celor cununaţi ca întru curăţenie, frică şi dragoste unul faţă de celălalt să se facă asemenea Bisericii lui Dumnezeu, întru Care Tu cu bucurie împărăteşti şi călăuzeşti toate spre binele tuturor, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.