Carp a fost unul dintre cei Şaptezeci de Apostoli. El i-a urmat Apostolului Pavel şi a fost ucenic al său. Sfîntul Apostol Pavel 1-a hirtotonit pe Carp Episcop al Varnei, din Tracia. Sfîntul Apostol Carp a mai predicat Evanghelia şi în Creta, unde 1-a primit pe Sfîntul Dionisie Areopagitul în casa lui. Sfîntul Dionisie dă mărturie că Apostolul Carp era un om de o mare curăţie a minţii, foarte blînd, nevinovat şi smerit; că lui însuşi Domnul i S-a înfăţişat înainte, înconjurat de îngerii Lui; şi că el niciodată nu începea să slujească Sfînta Liturghie pînă ce nu era încredinţat mai întîi de o vedere de sus.

Suportînd multe prigoane şi chinuri pentru numele lui Hristos, el la urmă a luat bătăi sălbatice de la iudei, şi a fost omorît. Sufletul lui s-a strămutat la împărăţia lui Dumnezeu, spre a se bucura acolo veşnic, bucurîndu-se de slava cea cerească a Stăpînului.

Alfeu a fost tatăl a doi dintre cei Doisprezece Apostoli Mari: al lui lacov fiul lui Alfeu şi al lui Matei Evanghelistul. El şi-a încheiat cu pace alergarea pămîntească.

în vîrstă tînără fiind, el s-a retras din lume şi a mers la Lavra Psihaita din Constantinopole. Acolo, timp de mulţi ani, el a vieţuit întru toate nevoinţele monahiceşti pentru dragostea lui Hristos.

Datorită marii cinstiri pe care o aducea sfintelor icoane, el a luat surghiun în veacul al optulea.

Acest mucenic al lui Hristos s-a născut la Tesalonic în vremea cînd oraşul se afla sub sălbatica tiranie turcească. Tînăr fiind el, turcii 1-au înşelat şi Alexandru s-a făcut musulman. La început pe el nu-1 mustra deloc conştiinţa din această pricină, şi de aceea el mergea adesea în pelerinaje cu alţi musulmani, făcîndu-se derviş.

Dar, trăind ca un derviş la Tesalonic, el a început să se pocăiască cu amar. în timpul pocăinţei lui, îi veni gîndul că nu-şi va putea cu nimic spăla păcatul căderii de la Hristos decît cu însuşi sîngele lui. De aceea, întru pocăinţa şi hotărîrea lui de a muri pentru Hristos, el a ieşit şi a mărturisit cu glas mare înaintea turcilor că este creştin.

Aceştia 1-au aruncat în temniţă şi 1-au supus la tot felul de chinuri, dar Alexandru nu făcea decît să strige tare, mereu: „Creştin m-am născut, Creştin voi muri!" La urmă turcii 1-au osîndit la moarte, lucru pe care auzindu-1 Alexandru în pocăinţa lui, s-a bucurat cu bucurie mare.

El a cunoscut din venirea acestei osînde că Dumnezeu i-a iertat păcatul, şi că îi primeşte jertfa. Alexandru a fost decapitat la Smirna, în anul 1794, şi s-a proslăvit şi în Biserica cea cerească, şi în cea de pe pămînt.

Sfinţii Apostoli, obştea cea mică,

Cu lumină cerească toată lumea o au luminat.

De ale Duhului aripi purtaţi ei au cutreierat lumea,

Pre lume cu-ale Duhului aripi înaripînd.

Ei au mers în palate, în colibe, în munţi şi în peşteri,

Ei s-au nevoit pe cale şi au străbătut mări.

Lor fiece zi le era o nouă suferinţă şi luptă.

Dînd război lumii, cu ea se războiau

Fără să se plîngă, fără părere de rău.

Fiece zi era mereu o alta,

Ei însă mereu aceiaşi:

La Hristos le era gîndul, la Hristos privirea.

Ce zi aveau să aibă pe ei nu-i tulbura,

De-şi vor petrece noaptea în temniţă sau palat.

Sîrguinţa lor era pre Hirstos în ei înşişi să poarte,

Şi-ntr-al Lui ajutor pămîntului să vestească.

De hrană aveau sau nu, lor le era tot una;

Sîrguinţa lor era Credinţa să străluce

Peste faţa întregului pămînt.

Cinstiri sau loviri, lor le erau tot una;

Ei numai sîrguiau pre Hristos a-L proslăvi în lume.

îngeri cu aripi deasupra capetelor lor mergeau,

Şi se bucurau întru ei

Ca întru ai lor fraţi.

Sfinţii Apostoli, fii ai lui Dumnezeu,

Ai Bisericii Stîlpi şi Temelie,

Ei chiar şi azi lucrează şi Biserica zidesc,

Deşi ca sorii strălucesc în Ceruri.

Nu trebuie să dorim moartea păcătosului ci întoarcerea lui. Nimic nu-L întristează mai mult pre Domnul, Care pe Cruce a luat moarte pentru păcătoşi, decît să ne rugăm Lui ca să moară păcătoşii, ca să-i ia dintre noi pe cei care ne smintesc şi ne fac tulburare de moarte.

S-a întîmplat odată că Apostolul Carp şi-a pierdut răbdarea şi a început să se roage lui Dumnezeu ca să-i ia de pe pămînt pe doi păcătoşi: unul păgîn, iar celălalt un creştin căzut de la dreapta credinţă. Atunci Domnul Hristos însuşi a venit înaintea lui Carp şi i-a zis: Loveşte-Mă; căci gata sînt Eu să Mă răstignesc din nou pentru mîntuirea lumii.

Sfîntul Carp a descoperit acestea Sfîntului Dionisie Areopagitul, care le-a scris pe hîrtie drept aducere aminte pentru toţi cei din Biserică, şi spre povăţuire a lor să se roage spre iertarea, întoarcerea şi mîntuirea păcătoşilor, iar nu spre pieirea lor, căci Domnul nu vrea să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă (II Petru 3:9).

Să luăm aminte la harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Sfînta Taină a împărtăşirii:

La cum harul dă viaţă pînii şi vinului;

La cum el le preface pe ele în însuşi Trupul şi însuşi Sîngele Domnului.

îţi este de ajuns harul Meu (II Corinteni 12: 9).

Domnul nu i-a scutit nici măcar pe Apostolii lui de ispitiri şi scîrbe. De aceea le-a şi dat harul! Cînd însuşi Satan a început să-1 tulbure şi să-1 necăjească pe Apostolul Pavel, Pavel s-a rugat lui Dumnezeu ca să-1 depărteze pe Satan de la el. Dar la acestea Domnul i-a răspuns: îţi este de ajuns harul Meu! Adică, de vrei să i te împotriveşti lui Satan, harul Meu îţi este de ajuns ca să rabzi războiul acesta.

Dacă vrei să te baţi cu Satan, din nou harul Meu îţi ajunge ţie pentru aceasta. Dacă vrei să birui pe Satan, iară şi iară îţi este de ajuns ţie harul Meu pentru aceasta. Harul este arma armelor care cuprinde toate armele. Harul este mai tare decît orice împotrivire, decît toate asalturile, decît toate puterile întunericului. Harul este de nebiruit şi biruitor.

Fraţilor, de aceea trebuie să ne rugăm noi Domnului ca să ne dea harul Lui Atotputernic. Harul înseamnă Dumnezeu înlăuntrul nostru. Harul înseamnă împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. Cînd harul lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, aunci înlăuntrul nostru străluceşte lumina zilei. Iar ziua înseamnă lumină, cunoaştere şi neînfricare.

Fraţilor, aici pe pămînt noi nici nu avem cum să cerem o binefacere mai mare de la Dumnezeu decît harul Lui. Căci şi de am primi întreaga lume în dar, darul acesta ar fi mai puţin decît harul lui Dumnezeu.

O Vistieriile al tuturor bunătăţilor Doamne, Izvor nesecat al atotputernicului har, stropeşte în inimile noastre rouă harului Tău, ca să putem plînge oribila noastră nerecunoştinţa înaintea bunătăţii Tale celei fără de sfîrşit, Căci noi Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.