în veacul al optulea, în timpul sîngeroasei prigoane împotriva sfintelor icoane, sfîntul Cap al Sfîntului loan Botezătorul a fost adus la Comane, locul de surghiun al Sfîntului loan Gură de Aur.

Cînd la anul 850 luptele împotriva cinstirii sfintelor icoane au încetat, în timpul domniei împăratului Mihail şi pe cînd Patriarh la Constantinopol era arhiereul Ignatie, cinstitul Cap al Sfîntului loan Botezătorul a fost adus în Cetatea lui Constantin şi aşezat cu cinste în Paraclisul Curţii Imperiale.

Terapont a fost un monah foarte nevoitor din Insula Cipru. El a fost aflat vrednic de rangul de episcop, dar în timpul prigoanelor împotriva creştinilor el s-a aflat vrednic de o cunună încă şi mai mare, şi anume de cununa muceniciei. Trupul lui se odihnea în una din bisericile din Insula Cipru.

In timpul domniei împăratului Nichifor, la anul 806, cînd Insula Cipru a fost atacată de agareni, sfîntul i-a apărut în vedenie paracliserului biericii aceleia, i-a vestit că necredincioşii vor ataca Ciprul şi i-a poruncit să-i ducă sfintele moaşte în cetatea Constantinopolelui.

Paracliserul s-a supus îndată poruncii sfîntului. Pe cînd corabia cu sfinta raclă plutea pe mare, s-a iscat o furtună înfricoşată, dar în jurul corăbiei, prin minune de sus, marea era liniştită iar din sfinta raclă ieşea o mireasmă dulce de jur împrejurul corăbiei.

Paracliserul a deschis sfinta raclă şi toţi cei din corabie au văzut că ea era plină de sfîntul mir care curgea din sfintele moaşte ce se aflau în ea. Ungîndu-se cu acest sfînt mir, bolile multora dintre ei s-au vindecat fără urmă. La Constantinopole peste sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Terapont s-a înălţat o biserică, în care Sfîntul a continuat să vindece minunat pre toţi cei care cu credinţă şi cu evlavie se atingeau de ele.

Prin harul lui Dumnezeu, boli groaznice precum posedările demonice, cancerul, scurgerile de sînge, nebunia, orbirea, sterpiciunea precum şi multe altele se vindecau desăvîrşit la moaştele Sfîntului Terapont.

Aceştia toţi au fost soldaţi romani. Ei toţi au luat mucenicia pentru Hristos în Dorostolul macedonean, cam pe la anul 302. Cînd fratele lui Pasicrate, Papian, care de frica chinurilor s-a lepădat de Hristos, a început să-1 îndemne pe Pasicrate să se lepede şi el şi să rămînă viu, Sfîntul Pasicrate i-a răspuns: „Depărtează-te de la mine; tu fratele meu nu eşti!" Pasicrate şi Valentian au fost amîndoi omorîţi, împreună, prin tăierea capetelor.

La judecată, Sfîntul lulius a zis: „Eu veteran roman sînt; timp de douăzeci şi şase de ani mi-am slujit împăratul cu credinţă şi deci, dacă i-am fost credincios celui mai mic, cum dar acum nu-i voi fi credincios Celui mai mare?" - adică împăratului Ceresc, Hristos Dumnezeu. După aceasta, Nicandru a fost adus înaintea prefectului Maximus. Soţia lui Nicandru îl întărea, îl încuraja şi îl sprijinea pe soţul ei să moară pentru Hristos.

Babo nebună! i-a strigat ei ca o fiară Maximus: Zici asta ca să-ţi iei alt bărbat! Atunci femeia i-a răspuns: Atunci porunceşte slugilor tale să mă ucidă pe mine mai înainte decît pe bărbatul meu!

Marchian a fost şi el omorît împreună cu Nicandru. Soţia lui Marchian s-a apropiat de eşafod, plîngînd şi cu pruncul în braţe. Marchian şi-a sărutat fiul şi s-a rugat lui Dumnezeu: O Atotputernice Doamne, Ţie îţi încredinţez pe fiul meu! După aceasta, ei au fost decapitaţi, iar sufletele lor s-au strămutat în împărăţia Cerească a lui Hristos

Fericitul Terapont pentru Hristos a murit,

Şi a luat îndoită cunună:

Cunună de al Bisericii ierarh, şi de mucenic cunună.

Trupul său, ca o floare proaspătă neveştejit a rămas,

El bolnavi vindeca, şi înmiresma lumea.

El pe nenorociţi mîngîia, şi bucura credincioşii:

Astfel a proslăvit Dumnezeu pre cel

Care L-a proslăvit,

Pre cel care a fost al turmei Sale cuvîntătoare

Păstor minunat.

Astfel vestit-a Domnul

De la un cap al lumii la altul,

Că năpraznica moarte pe-un sfînt

Niciodată-l ucide,

Ci îl încununează cu slavă şi vesteşte numele său

Veşnic, în Bisericile-amîndouă:

A celor Biruitori din Ceruri,

Şi a celor Luptători depe pămînt.

O slăvitorule al lui Dumnezeu, Teraponte Sfinte,

Mucenice slăvit al Credinţei Creştine,

Ajută-ne şi nouă, pentru dragostea lui Dumnezeu,

Cu rugăciunile tale înaintea tronului Său!

Unii oameni prost călăuziţi se gîndesc mai mult la sfîrşitul lumii decît la sfîrşitul propriilor lor-vieţi, deşi vădit este că odată cu sfîrşitul vieţii omului, care este oricum mult mai previzibil, atunci pentru el se sfîrşeşte cu adevărat şi lumea. Un frate care se afla în prezenţa Sfîntului Serafim de Sarov se tot frămînta în mintea lui cum să facă şi să-1 întrebe pe Sfîntul Serafim despre sfîrşitul lumii.

Citindu-i gîndurile, Sfîntul Serafim i-a zis: „Bucuria mea! Gîndeşti prea înalt despre sărmanul Serafim! De unde vrei să ştiu eu cînd va fi sfîrşitul lumii, şi acea măreaţă zi în care Domnul va judeca viii şi morţii şi va da fiecăruia după faptele lui? Nu, nu, acestea sărmanul Serafim nu are cum să le cunoască!" Iar dacă sfinţii mari nu puteau cunoaşte acestea, atunci cum le-ar putea fi ele deschise păcătoşilor?!

Şi de ce ne-am dori să cunoaştem ceea ce însuşi Mîntuitorul a socotit că nu ne este nouă de folos să ne descopere? Pentru noi este mult mai bine să ne gîndim că propria noastră moarte va veni mai înaintea sfîrşitului lumii, mai curând decît că sfirşitul lumii va fi înainte ca să murim noi.

Să luăm aminte la harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Sfînta Taină a Pocăinţei şi Mărturisirii:

La cum, atunci cînd harul se atinge de inima celui care se pocăieşte, el vede toată urîţenia păcatelor lui şi şi le spală cu lacrimi;

La cum harul pătrunde în cel care s-a pocăit, precum bucuria întru cel care suferă, şi nădejdea în cel deznădăjduit.

Iată, Judecătorul stă înaintea uşilor (lacob 5: 9).

într-o singură zi, fraţilor, noi toţi putem cîştiga nemurirea. Şi într-o singură zi, fraţilor, noi toţi putem să o pierdem. Nouă ni se pun la dispoziţie mii de zile pe pămînt, ca timp în care să ne hotărîm fie mîntuirea personală a vieţii fiecăruia dintre noi, fie pieirea personală veşnică a vieţii noastre a fiecăruia. Dar de sute de ori fericită fie acea zi în care ne pocăim de toate faptele noastre necurate, de toate gîndurile şi cuvintele noastre necurate şi putrede, şi ne întoarcem la Dumnezeu cerînd cu lacrimi milostivirea! Acea zi este mai preţioasă omului decît o mie de zile trăite de el pe pămînt.

Dar ce fel de zi este acea minunată zi? Ea este ziua osîndirii de sine. Cînd mijesc zorile unei astfel de zile, atunci omul care pînă atunci judeca întreaga lume va privi la sine şi se va vedea deodată ca cea mai mare pată de pe zidirea lui Dumnezeu.

El se va ruşina de sine înaintea lui Dumnezeu, se va ruşina înaintea oricărui om, şi înaintea fiecărui lucru din zidirea lui Dumnezeu! Cu adevărat, zice el, oricare om de sub soare este mai bun decît mine! Cu adevărat, toate lucrurile de pe pămînt sînt mai curate decît mine! Eu sînt mai negru chiar decît funinginea, eu, care pînă acum mă credeam alb! Eu sînt mai urît şi mai respingător decît broscoii, eu, care pînă acum mă credeam frumos ca un înger! O Doamne, Doamne, Doamne, milostiveşte-Te către mine, păcătosul, şi mă curăţeşte pre mine de noroiul păcatului, ca să încep şi eu cît de cît să mă asemăn frumuseţilor din zidirea Ta!

Nu aştepta, frate, nu aştepta ca ziua fericită a pocăinţei tale să vină de la sine. Apucă hotărît şi degrabă prima zi care răsare peste tine şi zi aşa: „Tu eşti binecuvîntata zi în care eu îmi voi cîştiga mîntuirea!" Nu aştepta, frate, nu aştepta, căci iată, Judecătorul stă înaintea uşilor! Acest Judecător este Domnul Dumnezeul Cel Viu Care te-a zidit pe tine şi ţi-a văzut mai dinainte şi ţi-a măsurat toate păcătuirile tale de pînă acum.

într-o zi sau alta, El te poate chema la judecată, acolo unde nu vei putea găsi nici măcar un singur cuvînt întru apărarea ta! Prinde ziua! Apucă ziua pocăinţei! Apucă ziua mai înainte ca să te apuce pe tine moartea! Căci Iată, Judecătorul stă înaintea uşilor!

O Stăpîne Doamne înfricoşate şi Drepte, lungeşte zilele noastre ale păcătoşilor pînă cînd apucăm să ne pocăim, Căci noi Ţie îţi aducem mulţumită şi slavă în veci, Amin!