Pomenirea Sfîntului Cuviosului Părintelui nostru Simeon Stîlpnicul din Muntele Minunat
Acest minunat sfînt s-a născut la Antiohia la anul 522, în timpul domniei împăratului Iustin cel Bătrîn. Tatăl lui a pierit într-un cutremur iar el a rămas singur cu maica lui Marta. în vîrstă de şase ani fiind, el a intrat în pustie la un părinte îmbunătăţit pe nume loan, sub a cărui grijă s-a dat celor mai aspre nevoinţe de postiri, privegheri şi rugăciune, spre uimirea tuturor celor care îl vedeau.
Stînd tare împotriva celor mai cumplite ispitiri diavoleşti, el a luat mîngîiere şi har mare de la Domnul nostru şi de la îngerii Lui. Stăpînul Hristos însuşi a venit la el în forma unui tînăr preafrumos. După această vedenie, marea dragoste de Hristos a început să ardă în inima lui Simeon. El a petrecut mulţi ani pe stîlp rugîndu-se lui Dumnezeu şi cîntînd psalmi.
Sub călăuzirea lui Dumnezeu, el s-a retras într-un munte numit Minunat de către însuşi Domnul. Din cauza numelui acestui munte, Simeon s-a numit şi el „cel din Muntele Minunat." Din cauza marii lui iubiri faţă de Dumnezeu, lui i s-au dăruit de către El daruri duhovniceşti mari şi minunate, cu care vindeca cele mai cumplite boli, îmblînzea fiarele sălbatice, vedea la mari depărtări de loc, şi pătrundea în inimile oamenilor.
El, ieşindu-şi din trup, a suit la ceruri şi a grăit cu îngerii; el a înspăimîntat şi a scos afară demonii; el a prorocit; uneori trecea fără somn şi cîte treizeci de zile; iar alteori trăia chiar şi mai mult decît atît fără hrană, căci primea hrană cerească din mîinile îngerilor, întru el s-au împlinit deplin cuvintele Domnului: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decît acestea va face (loan 14: 12).
La anul Domnului 596, în vîrstă fiind de şaptezeci şi cinci de ani, Sfîntul Simeon s-a înfăţişat înaintea Stăpînului, spre a se bucura veşnic de vederea feţei lui Dumnezeu împreună cu îngerii.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Meletie Stratilatul şi a celor 1218 de oşteni care cu femeile şi cu pruncii lor împreună cu dînsul au mărturisit
Meletie a fost acuzat că a dărîmat o capişte idolească în timpul domniei împăratului Antonin. Ţintuit de un copac, Meletie şi-a dat sfintul lui suflet.
Mulţi dintre soldaţii de sub comanda lui, care refuzaseră să se lepede de Hristos Domnul, au luat aceeaşi mucenicie ca şi el. Ei toţi au luat mucenicia cu cinste în veacul al unsprezecelea, strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti ale împărăţiei lui Hristos Dumnezeu.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Nichita Stîlpnicul
Tînăr fiind, Nichita a dus o viaţă plină de păcate şi destrăbălări. Dar intrînd odată într-o biserică din întîmplare, el a auzit cuvintele Prorocului Isaia: Spălaţi-vă de păcatele voastre şi vă curăţiţi! (Isaia 1: 16) '. Aceste cuvinte s-au înfipt adînc în inima lui Nichita şi au determinat schimbarea radicală a vieţii lui. Astfel, Nichita şi-a lăsat casa, nevasta şi toate averile, şi a intrat într-o mînăstire de lîngă Pereiaslavl, unde a dus o viaţă grea de nevoinţe pînă la moartea lui.
El şi-a înfăşurat lanţuri în jurul trupului şi s-a închis într-o colibă de pe vîrful unui stîlp, din care pricină s-a numit Stîlpnicul. Dumnezeu i-a trimis lui har peste har, şi 1-a făcut puternic să vindece oamenii care se aflau în tulburări şi în primejdii mari.
El 1-a vindecat pe Cneazul Mihail Cernigov de paralizie. Nişte răufăcători au observat lucirea lanţurilor de pe trupul lui şi, crezînd că sînt de argint, 1-au pîndit, 1-au ucis într-o noapte, i-au luat lanţurile şi 1-au dus cu ei.
Aceasta s-a întîmplat în ziua a şaisprezecea a lunii mai, în anul 1186. După moartea lui el s-a înfăţişat în vis Bătrînului Simeon şi i-a poruncit ca lanţurile lui, care între timp se aflaseră, să fie puse alături de trupului lui, în mormînt.
Cîntare de laudă la Sfîntul Simeon Stîlpnicul din Muntele Minunat
Să-l slăvim pre Sfîntul Simeon cel din Muntele Minunat,
Căci el este slava Celui Preaînalt!
Cu rugăciunea, postirea şi de toată noaptea priveghere
El viata şi-a sfinţit şi s-a umplut de har,
De har din harul Duhului lui Dumnezeu.
Stăpînul cu har truda lui a răsplătit din belşug,
Cu har peste har în fapte şi cuvînt -
Cu har curăţitor de diavoli
Şi de boli vindecător,
Cu har al străvederii adevărului tuturor inimilor,
Al străvederii tainelor din ceruri şi din oameni.
Din vîrsta copilăriei şi pînă la al vieţii capăt
El o jertfă a fost, plăcută şi binemiresmată.
Inima lui altar sfînt a fost
Al Domnului Dumnezeului Celui Viu,
Sanctuar de lumină al Duhului Sfînt.
Mintea lui puternic se ridica pînă la cele de sus,
Unde lucrurile credinţei aievea se văd.
Voia lui nebiruită către bine pleca,
Puternic întărită în Legea lui Dumnezeu.
Bogăţiile toate şi împărăţiile, ce sînt?
Scînteie fugară, ce se aprinde şi stinge!
întreaga lume, pe lingă sfinţenia unui om, ce este?
O repede pieire, iar sfîntul este veşnic.
De vreun sfînt nu naşte, lumea-i ca şi smochinul
Cel neroditor,
De nici un folos, mort şi inutil!
Să-l slăvim pre Sfîntul Simeon cel din Muntele Minunat,
Căci el este slava Celui Preaînalt!
Cugetare
Sfîntul Apostol Pavel a zis: Toate sînt curate pentru cei curaţi (Tit 1: 15). Hrana omului nu poate fi necurată prin sine, deşi exită feluri de hrană care strînesc în om gînduri şi dorinţe necurate. Minunatul sfînt Simeon Stîlpnicul s-a gîndit la aceste lucruri într-o convorbire cu Bătrînul loan.
Bătrînul loan a zis: „Omul nu poate ca să facă hrana şi băutura necurate, căci Domnul zice în Sfînta Scriptură: Toate vi leam dat ca şi iarba verde (Facerea 9: 3). La acestea Sfîntul Simeon a zis: „Chiar dacă omul nu poate să facă necurată hrana sau băutura, totuşi ele pot da naştere în el la gînduri necurate care întunecă mintea; ele pot da rădăcină patimilor, care prind a se îngraşă, prefâcîndu-1 pe omul cel duhovnicesc întru unul trupesc, şi ţintuindu-i gîndurile de poftele cele materialnice."
Oare nu este curată apa norilor ce curge prin ploaie? Dar cînd cade prea multă ploaie, lanurile putrezesc. Tot aşa, mîncărurile tari şi grase pot aduce destrămarea fiinţei duhovniceşti şi morale a omului.
Luare aminte
Să luăm aminte la harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Taina Sfintei Mirungeri:
La cum acel har mirunge întreg sufletul celui curăţit prin apele botezului de păcatul strămoşesc, cu bucuria înfierii;
La cum acel har consfinţeşte omul în Credinţa lui Hristos şi îl pecetluieşte pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Predică Despre iubirea lui Dumnezeu care s-a vărsat în inimile oamenilor
Iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfînt, Cel dăruit nouă (Romani 5:5).
Iubirea înseamnă bucurie, şi ea mirunge inima omului cu bucurie. Fraţilor, iubirea înseamnă şi putere, care mirunge inima omului cu putere mare. Iubirea înseamnă pace, şi ea mirunge inima omului cu pace adîncă. Iar din putere, din bucurie şi din pace se naşte vitejia, căci iubirea mirunge inima omului întru vitejie nebiruită.
Iubirea lui Dumnezeu, precum mirul cel înmiresmat, se varsă în inimile noastre nu altcumva decît prin Duhul Sfînt, prin Duhul Cel Atotblînd şi Atotputernic. Deşi noi nu merităm cîtuşi de puţin aceasta, Duhul lui Dumnezeu se varsă peste noi: iubirea lui Dumnezeu se varsă în inimile noastre prin Sfînta Taină a Ungerii cu Sfîntul şi Marele Mir. Totuşi, noi cu trecerea timpului începem să neglijăm şi să nesocotim această iubire, iar prin păcatele noastre începem să ne înstrăinăm de Dumnezeu şi să cădem în boala paraliziei sufleteşti.
Iar Duhul Sfînt, nevoind să locuiască într-un vas spurcat, Se îndepărtează din inimile noastre. Cînd Duhul Sfînt Se îndepărtează din inimile noastre, atunci bucuria, puterea, pacea şi curajul, îndată se îndepărtează şi ele din inimile noastre. Aşa se face că devenim trişti, slăbiţi, tulburaţi şi fricoşi. Dar Duhul Cel Atotbun al lui Dumnezeu se îndepărtează doar de la noi, el nu pleacă cu totul.
El nu ne părăseşte cu totul, ci mai degrabă ne oferă, ca unor bolnavi pe care îi îngrijeşte, medicamente mîntuitoare, care sînt Taina Spovedaniei şi Taina Sfintei împărtăşiri. Cînd noi ne curăţim astfel prin Tainele Spovedaniei şi împărtăşaniei, atunci şi El, Duhul Cel Sfînt al lui Dumnezeu vine din nou şi Se sălăşluieşte întru noi, iar iubirea lui Dumnezeu se varsă iar în inimile noastre.
Iată cum cădem, şi ne ridicăm, şi iar cădem, şi iar ne ridicăm! Cînd cădem, Duhul lui Dumnezeu stă lîngă noi şi ne ridică, dacă noi dorim aceasta. Iar cînd ne ridicăm, Duhul lui Dumnezeu se sălăşluieşte întru noi din nou pînă cînd, din păcătoşenia şi nesocotinţa noastră, iar cădem.
Astfel, întru această viaţă, noi ne facem pe rînd, iar şi iar, din cîmpuri mănoase - sălbăticii înţelenite, din fii ai pocăinţei - fii risipitori şi curvari, mereu din plinătate - goliciune, şi din lumină - întuneric.
O Stăpîne Doamne Duhule Atotsfinte al lui Dumnezeu, nu te îndepărta de la noi, nici atunci cînd Te voim pre Tine, nici atunci cînd Te uităm pre Tine. Rămîi cu noi pururi, pînă la ultima noastră suflare, şi mîntuieşte-ne pre noi întru veşnica viaţă, Căci pre Tine Te lăudăm şi Ţie Iţi mulţumim în veci, Amin.