Pomenirea Sfîntului Mihail, Episcopul Sinadelor
Mihail, acest ierarh sfînt şi foarte învăţat, s-a închinat pe sine slujirii lui Hristos încă din fragedă copilărie, împreună cu Sfintul Teofilact al Nicomidiei, al a dus o viaţă de mari nevoinţe. Odată, în timpul unei secete, aceşti doi sfinţi au adus ploaie bogată peste pămînt cu rugăciunile lor. Datorită vieţii curate şi feciorelnice pe care a dus-o din fragedă copilărie, el a fost ales de obşte şi sfinţit episcop al Sinadelor de către Patriarhul Tarasie. Sfintul Mihail a participat la Sfintul Sobor al Şaptelea a toată lumea de la Niceea, din anul 783.
La cererea împăratului, el a mers al Califul Harun-al-Raşid spre a purta cu el negocieri de pace. în timpul nenorocitei domnii a împăratului Leon Armeanul, Mihail a fost scos din scaunul său episcopal şi aruncat în exil, deoarce nu a voit să se lepede de cinstirea sfintelor icoane.
Acolo, în cumplită mizerie şi sărăcie, dar întru toată deplina Dreaptă Credinţă, el s-a odihnit de viaţa în această lume deşartă la anul 818, şi s-a strămutat la locaşurile împărăţiei celei veşnice a lui Hristos.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Mihail
După moartea părinţilor lui, acest Mihail şi-a împărţit toate bunurile săracilor şi a mers în pelerinaj la Ierusalim. După aceea el a intrat în Mînăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit, în care a fost tuns monah. Mihail era foarte tînăr şi foarte frumos, dar după multele postiri trupul lui s-a uscat iar chipul s-a făcut palid, în acel timp stăpîni la Ierusalim erau arabii, într-o zi Mihail a fost trimis de către părintele lui duhovnicesc la oraş, ca să vîndă rucodelia [lucrul mîinilor].
Pe cale 1-a întîlnit eunucul reginei din Arabia, care 1-a dus pe Mihail la regina lui spre a-i arăta acesteia rucodelia lui Mihail. Cînd regina 1-a văzut pe acest monah frumos ea s-a umplut de toată necurata patimă faţă de el, şi grăindu-i lui ruşinoase graiuri, s-a făcut precum altădată soţia lui Putifar faţă de virtuosul losif cel Preafrumos.
Cînd Mihail a respins-o pe regina cea mult necurată şi a căutat să fugă, regina mînioasă a poruncit să fie bătut cu trestii şi să fie adus în faţa regelui Arabiei sub acuza că a hulit credinţa mahomedană. Regele i-a propus lui Mihail să îmbrăţişeze islamul, dar Mihail a refuzat. Pentru aceasta a fost silit să bea o otravă puternică. Mihail a băut otrava, dar a rămas cu desăvîrşire nevătămat. Atunci regele a poruncit ca Mihail să fie omorît prin tăierea capului în centrul Ierusalimului.
Monahii au aflat trupul lui şi 1-au adus în Mînăstirea Sfîntului Sava, unde 1-au îngropat cu cinste. Mihail a luat mucenicia pentru Hristos şi s-a preaslăvit în veacul al nouălea.
Pomenirea Cuvioasei Eufrosina, Cneaghina din Polotsk
Eufrosina a fost fiica Cneazului Vseslav din Polotsk. Cînd părinţii ei au voit să o logodească, ea a fugit la o mînăstire şi s-a tuns în îngerescul chip. Un înger al Domnului i s-a înfăţişat de trei ori şi i-a descoperit locul în care trebuia să întemeieze o nouă mînăstire pentru fecioare.
Ea a atras-o chiar şi pe sora ei Eudochia la viaţa călugărească, împreună cu multe alte fecioare de neam bun, din rîndurile aristocraţiei. Verişoara ei, Zvenislava, născută Prinţesă Borisov, şi-a adus toate bogăţiile ei, toate hainele ei scumpe şi toate bijuteriile şi a zis: „Toate cele lumeşti le lepăd, iar această zestre ce s-a pregătit pentru cununia mea o aduc şi o dăruiesc Bisericii Mântuitorului.
Iar eu pe mine însămi Lui mă logodesc întru cununie duhovnicească şi capul mi-1 pun în jugul Său blînd, şi asupra mea iau sarcina Lui uşoară." Eufrosina a tuns-o pe aceasta monahie şi i-a dat numele de Eupraxia.
La vîrstă înaintată ajungînd, Eufrosina a dorit să moară la Ierusalim, şi L-a rugat pe Dumnezeu cu dinadinsul pentru aceasta. Dumnezeu a ascultat ruga ei şi cu adevărat, cînd Eufrosina a mers la Ierusalim, ea a murit acolo. Eufrosina a fost înmormîntată în Mînăstirea Sfintului Teodosie în douăzeci şi trei de zile ale lunii mai din anul 1173.
Cîntare de laudă la Sfîntul Cuvios Mucenic Mihail
Reaua regină pe Mihail îl acuză
Că mahomedana credinţă a lepădat.
Monahului regele străină propunere-iface:
Cum că fiu al său îl va numi,
De islamul va îmbrăţişa,
Şi capul precum musulmanii-şi va rade.
Monahului inima îi arde în rugăciune
Iar sultanului îi zîmbeşte liniştit:
Oare crezi, împărate, că decît mine mai tare eşti?
Află că moartea mie o nouă viaţă îmi este.
Sufletului meu de-astă lume nu-ipasă.
Iată, eu ţie trei lucruri îţi propun:
Fie te botează cu Crucea adevăraţilor credincioşi,
Ori ucide-mă cu sabia ta setoasă de sînge,
Ori slobozeşte-mă către al meu părinte duhovnicesc,
La mînăstirea mea să mă pot întoarce.
Regele precum fiara se-nfurie:
El capul sfintului îl taie
Cu o lovitură de iatagan.
îngerii sfintul său suflet îl iau
Şi către împărţia lui Hirstos îl poartă.
Cugetare
Omul duhovnicesc interpretează toate lucrurile şi toate fenomenele naturale într-un mod duhovnicesc şi simbolic, trăgînd învăţăminte duhovniceşti pentru sufletul său din toate lucrurile şi întîmplările.
Odată au venit nişte fraţi la Sflntul loan cel Pitic şi au început să-i povestească cum o ploaie grozavă a udat palmierii lor, care au început să dea mlădiţe noi spre bucuria lor, căci de acum vor avea din belşug pentru lucrul mîinilor.
Sfîntul loan s-a gîndit un pic şi a zis: Aşa şi Duhul Sfînt intră în inimile sfinţilor, astfel încît ei să se înnoiască şi să rodească mlădiţele noi ale fricii de Domnul.
Luare aminte
Să luăm aminte la harul Duhului Sfînt Dumnezeu de la Sfînta Taină a Botezului:
La cum harul dă putere sufletului să-I urmeze lui Hristos Domnul;
La cum el este o chezăşie a înfierii de către Dumnezeu a omului celui botezat.
Predică Despre aceea că nu trebuie să întristăm Duhul Cel Sfînt al lui Dumnezeu
Să nu întristaţi Duhul Cel Sfînt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării (Efeseni 4:30).
Fraţilor, cuvintele Pecetea Harului Duhului Sfînt sînt cuvinte sfinte ce s-au rostit deasupra noastră a tuturor, celor care sîntem botezaţi din apă şi din Duh. Duhul lui Dumnezeu ni s-a dăruit nouă nu pe socoteala vreunui merit personal al nostru - nimeni să nu cugete aşa ceva - ci pe socoteala marii milostiviri a Dumnezeului Celui Viu.
Chiar între relaţiile obişnuite dintre oameni, fericit este cel care dăruieşte ceva, şi fericit de asemenea cel care primeşte darul. A dărui este o bucurie din ambele părţi. Cu cît mai mare e darul, cu atît mai mare este şi bucuria. Dumnezeu Se bucură atunci cînd dăruieşte harul Duhului Său Celui Sfînt; atunci, de ce să nu se bucure pentru aceasta şi oamenii? Căci săracul care primeşte, de obicei se bucură mult mai tare decît bogatul care dăruieşte; de ce atunci să nu se bucure şi nenorociţii de oameni atunci cînd primesc acest covîrşitor dar de la Dumnezeu Cel Atotbogat?
Deci cum reuşesc oamenii să întristeze pe Duhul Sfînt? Apostolul, care ne-a poruncit nouă să nu întristăm pe Duhul Cel Sfînt al lui Dumnezeu, adaugă imediat şi ce anume provoacă această întristare: Orice amărăciune şi supărare şi mînie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate (Efeseni 4: 31), zice Apostolul.
Cu alte cuvinte, Duhul lui Dumnezeu Se întristează de fiecare păcat al nostru. Să îndepărtăm de la noi tot păcatul, iar Duhul lui Dumnezeu Se va bucura iar prin El ne vom bucura şi noi. Atunci cînd în casele noastre adăpostim vreun oaspete important noi ne străduim să facem toate cele care îi sînt plăcute oaspetelui nostru.
Dar ce oaspete poate fi oare mai mare decît Duhul Sfînt al lui Dumnezeu? Deci, dacă El este cel mai mare şi mai dorit Oaspete al casei sufletului nostru, atunci eforturile cele mai mari ale vieţii noastre trebuie să fie investite în a-I plăcea Lui. Şi ştim cu ce ne facem plăcuţi Duhului lui Dumnezeu: cu aceleaşi lucruri cu care ne facem plăcuţi Stăpînului Hristos însuşi: De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele (loan 14: 15). Prin urmare, cel care păzeşte poruncile lui Hristos are dragoste faţă de Fiul şi faţă de Duhul Sfînt.
Cel care place Fiului, păzindu-I poruncile, acela place şi Tatălui şi Duhului Sfînt. Apostolul recomandă cu insistenţă: Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertînd unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni 14: 32). Dacă sîntem buni, dacă sîntem milostivi, dacă iertăm unul altuia, prin acestea plăcem Duhului lui Dumnezeu, pre Carele II avem Oaspete în casa inimilor noastre.
Atunci Duhul lui Dumnezeu Se bucură întru noi, şi întreaga noasră făptură se cutremură cu o anume bucurie negrăită. O fraţilor, să avem grijă ca nu cumva să-1 întristăm pe Oaspetele nostru Cel Preaînalt, Carele a venit la noi cu cele mai mari daruri.
O Stăpîne Doamne Duhule Sfninte, iartă-ne nouă negrija noastră faţă de înălţimea Ta Nemuritoare şi nu ne lăsa fără Tine, deşerţi şi nevrednici. Căci Ţie îţi aducem slavă şi mulţumită în veci, Amin.