Pomenirea Sfîntului Mucenic Talaleu
Talaleu s-a născut în Liban. Tatăl lui se numea Veruchie iar maica lui Romilia. El era un tînăr în vîrstă de optsprezece ani înalt, blond-roşcat, de o frumuseţe izbitoare. Profesia în care se pregătea era medicina. El a luat mucenicia pentru Hristos sub domnia lui Numerian. Cînd el L-a mărturisit cu curaj pe Hristos Domnul înaintea judecătorului, acesta a hotărît ca doi torţionari, pe nume Alexandru şi Asterius, să-i perforeze genunchii cu un sfredel, să treacă prin perforaţii o funie şi astfel să-1 atîrne pe tînăr de un copac.
Dar Dumnezeu cu a Sa nevăzută putere i-a orbit pe torţionari, în loc să-1 mutileze pe Talaleu ei au găurit în loc o scîndură şi au atîrnat-o în copac. Cînd judele-torţionar a văzut acestea, el a crezut că Alexandru şi Asterius le-au făcut intenţionat, şi a poruncit ca ambii să fie biciuiţi.
Atunci, din mijlocul biciuirilor lor, amîndoi au strigat: „Viu ne este nouă Domnul Dumnezeu, şi creştini sîntem noi de acum înainte! Credem în El şi Lui Ii jertfim această mucenicie!" Auzind acestea, judecătorul a poruncit ca amîndoi să fie omorîţi imediat, prin tăierea capului. Apoi judecătorul s-a apucat să spargă genunchii lui Talaleu cu mîinile lui, care i-au paralizat însă pe dată; de aceea el a început să strige către Talaleu să-1 vindece.
Ceea ce Talaleu, nevinovatul mucenic al lui Hristos a făcut, cu rugăciunea. După aceea Talaleu a fost aruncat în apă dar a ieşit de acolo înaintea chinuitorului lui viu şi nevătămat, căci se rugase lui Dumnezeu să-i prelungească chinurile, şi să nu-1 lase să moară imediat.
Cînd a fost aruncat la fiare, acestea i-au lins picioarele şi s-au gudurat pe lîngă el ca nişte animale domestice. La urmă, anul fiind 284, lui Talaleu i s-a tăiat capul şi aşa s-a strămutat mucenicul la viaţa cea neîmbătrînitoare.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Asclas
Asclas a luat mucenicia în oraşul Antinoe din Egipt, în timpul domniei lui Diocleţian. El a fost biciuit, zgîriat cu unghii de fier şi ars cu făclii, dar a ţinut cu tărie sfînta credinţă pînă la sfîrşit. Cînd chinuitorul Aman traversa Nilul într-o luntre, Asclas, cu rugăciunea, a oprit luntrea în mijlocul fluviului şi nu i-a îngăduit să se mişte pînă ce Aman nu a scris pe hîrtie că crede în Hristos ca întru Unul şi Atotputernic Dumnezeu.
Dar zicînd duă aceea că minunea opririi luntrei s-a datorat puterilor vrăjitoreşti ale lui Asclas, chinuitorul a uitat ce a scris pe hîrtie şi a continuat să-1 schingiuiască pe omul lui Dumnezeu. La urmă el a legat o piatră de gîtul lui şi 1-a aruncat în apele Nilului, în a treia zi creştinii au aflat trupul lui Asclas la ţărm, cu piatra legată în jurul gîtului, aşa cum chiar mucenicul mai dinainte prorocise, şi 1-au îngropat cu cinste, la anul 287.
Leonidas, sfîntul mucenic, a suferit împreună cu dînsul. Arrian, chinuitorul lor, mai tîrziu s-a pocăit cu amar pentru crimele lui, a crezut în Hristos cu toată inima şi a început să-şi strige cu glas mare credinţa înaintea păgînilor.
Aceştia 1-au omorît şi pe el, şi astfel Arrian - cel care mai înainte fusese ucigaş de creştini - s-a făcut el însuşi vrednic de cununa muceniciei pentru Hristos.
Pomenirea Sfîntului Ştefan din Piperi
Acest sfint s-a născut în clanul Nikşici din satul Jupa, din părinţi săraci dar foarte credincioşi, Radoie şi lacima. După tradiţie, el mai întîi a dus o viaţă de nevoinţe în Mînăstirea Moracea, căreia i-a fost şi stareţ. Dar turcii 1-au alungat de la Moracea, astfel încît el s-a sălăşluit la Rovaciki, în Turmani, în locul numit Celişte.
Mai tîrziu el a intrat într-o chilie la Piperi, unde a rămas întru nevoinţe aspre şi plăcute lui Dumnezeu pînă la moartea lui. El a adormit în Domnul cu pace, în douăzeci de zile ale lunii mai, din anul 1697.
Sfintele lui moaşte se odihnesc acolo şi în ziua de astăzi, proslăvind cu multe faceri de minuni pe Hristos Dumnezeu şi pe Ştefan, sfîntul Lui.
Cîntare de laudă la Sfîntul Talaleu
Luaţi aminte, o, oamenilor şi îngerilor -
Cum Talaleu în ceasul morţii
Lui Dumnezeu înalţă rugă:
O Doamne Făcătorule al lumii,
A Ta este mila şi a Ta răzbunarea!
Ţie mă rog: lungeşte-mi zilele,
Cape Tine prin ale mele chinuri să Te mărturisesc.
Cu adevărat prea puţin am chinuit eu păcătosul
Pentru Sfint Numele Tău.
Prea puţin ca împărăţiei Cerurilor
Să mă învrednicesc.
Cumplite pe Golgotha au fost chinurile Tale,
Cumplite suferinţele Tale, Cel Nevinovat!
Dar păcătoşilor se cuvine ca ele
Mai amare să le fie.
Astfel prin chinuri amare ei se curăţesc
Şi împărăţiei Cerurilor un pic mai mult se învrednicesc.
A minunatului Talaleu rugă
Domnul o împlineşte.
Scumpă este ochilor Lui ruga sflntului;
Domnul lui Talaleu îi îngăduie
Suferinţă din belşug.
Pînă la sfîrşit Talaleu
îndură toate cu bucurie şi mulţumire,
Mergînd din suferinţă în suferinţă
Ca din sărbătoare în sărbătoare.
Astfel proslăveşte Sfîntul
A Ortodoxiei putere.
Cugetare
Cînd omul dobîndeşte o conştiinţă creştină, el lucrează cu rîvnă să-şi îndrepte viaţa şi să placă lui Dumnezeu. Pentru el, orice altceva devine de importanţă secundară. Exemple de astfel de oameni găsim nu doar printre marii nevoitori şi părinţi duhovniceşti din vechime sau de astăzi, ci şi printre puternicii acestei lumi.
împăratul Teodosie cel Mare ne oferă un astfel de exemplu. Pentru o perioadă foarte scurtă de timp el a căzut în erezie, dar după aceea s-a pocăit cu amar. Sfîntul Ambrozie, cel care mai întîi 1-a mustrat aspru pe împărat, a grăit astfel atunci cînd 1-a îngropat: L-am iubit pe acest bărbat care, dînd jos de pe el toate însemnele imperiale, şi-a plîns păcatul pe faţă înaintea întregii Biserici, şi cu suspine adevărate din inimă a cerut iertarea păcatelor.
Ceea ce oamenilor obişnuiţi le este ruşine să facă, acestui mare imperator nu i-a fost. După slăvită lui biruinţă asupra duşmanilor imperiului, el a hotărît să nu se apropie de Sfînta împărtăşanie decît după întoarcerea fiilor lui, căci duşmanii lui fuseseră ucişi în război.
Luare aminte
Să luăm aminte la Sfîntul Duh Dumnezeu, Insuflătorul smereniei şi blîndeţei:
La cum le-a insuflat El smerenie şi blîndeţe nevoitorilor şi sihastrilor tuturor timpurilor;
La cum le-a insuflat El - şi încă le mai insuflă - smerenie şi blîndeţe tuturor sufletelor care se pocăiesc cu adevărat.
Predică Despre duhul lumii şi Duhul lui Dumnezeu
Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu (I Corinteni 2:12).
Fraţilor, duhul acestei lumi este duhul mîndriei şi cruzimii, iar Duhul cel de la Dumnezeu este Duhul smereniei şi blîndeţei. Apostolul lui Dumnezeu afirmă că următorii lui Hristos au primit nu duhul acestei lumi ci Duhul cel care este de la Dumnezeu, adică, Carele purcede de la Dumnezeu Tatăl precum mireasma cea delicată din flori, precum mireasma cea bună din sufletul omului, făcîndu-1 puternic, strălucitor, paşnic, mulţumitor şi plăcut.
Din firea lor oamenii sînt smeriţi şi blînzi. Sfîntul Tertulian zice: „Sufletul omului este din fire creştin," dar el se face iritabil şi mînios din cauza duhului acestei lumi. Duhul acestei lumi face lupi din mieluşei, cîtă vreme Duhul lui Dumnezeu face din lupi miei blînzi.
Apostolul mai spune că noi am primit Duhul cel .de la Dumnezeu în scopul ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu (l Corinteni 2: 12), aşadar, ca să cunoaştem ce este în noi de la Dumnezeu şi ce nu este, şi ca să simţim dulceaţa celor care sînt de la Dumnezeu şi amărăciunea celor care nu sînt în noi de la El, ci de la duhul acestei lumi.
Cîtă vreme omul este în afara firii lui sau mai prejos de ea, el socoteşte amarul dulce iar dulcele amar. Dar cînd Duhul cel de la Dumnezeu se întoarce în firea lui cea adevărată, atunci el recunoaşte dulcele ca dulce iar amarul ca amar.
Dar cine îl va putea întoarce pe om la Dumnezeu? Cine îl va putea vindeca pe om de amăreala cea otrăvitoare şi păcătoasă? Cine îl va învăţa prin cercare să deosebească între amăreala şi dulceaţa cea adevărată? Nimeni, afară numai de Duhul cel de la Dumnezeu.
Aşadar, fraţilor, să ne rugăm Domnului ca să ne dăruiască nouă Duhul Său Cel Sfînt, aşa cum L-a dăruit şi Sfinţilor Săi Apostoli şi tuturor sfinţilor. Iar cînd Duhul Cel de la Dumnezeu se va sălăşlui întru noi, vom avea întru noi şi împărăţia lui Dumnezeu, întru care se află dulceaţă, bunătate, lumină, blîndeţe şi har. O Stăpîne Doamne Duhule Sfinte, Duhule al smereniei şi blîndeţei, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, Căci Ţie Iţi aducem slavă şi mulţumită în veci, Amin.