Sfîntul Pahomie s-a născut în Egipt, şi în tinereţele lui a fost păgîn. Ca soldat el a luptat în armata împăratului Constantin, în faimoasa bătălie împotriva lui Maxenţiu. După aceea, al a aflat de la creştini despre Unul Dumnezeu şi, văzînd viaţa lor sfîntă, a dorit şi a primit Sfîntul Botez. El apoi s-a retras în Pustia Tebaidei, căutîndu-1 pe marele pustnic Palamon, de la care s-a învăţat timp de zece ani petrecerea întru sfintele nevoinţe.

Apoi, la locul numit Tabennisi, un înger i s-a înfăţişat înainte îmbrăcat în rasă de schimonah, care i-a dat o tăbliţă pe care se afla înscrisă pravila unei mînăstiri cu viaţă de obşte, îngerul i-a poruncit să întemeieze el o astfel de mînăstire în chiar acel loc, prorocindu-i că în ea mulţi monahi vor veni pentru mîntuirea sufletelor lor.

Băgînd în inimă cuvintele îngerului, Pahomie a început să zidească multe chilii, măcar că nimeni nu se afla acolo, în afară de el însuşi şi de fratele lui loan. Cînd fratele 1-a mustrat pentru că zideşte chilii de care nimeni nu are nevoie, Pahomie i-a răspuns simplu că el nu face altceva decît să urmeze porunca lui Dumnezeu, fără să-1 preocupe cine va veni să locuiască acolo şi cînd.

Curînd însă mulţi bărbaţi, mişcaţi de Duhul lui Dumnezeu, s-au strîns la acel loc şi au început să vieţuiască după pravila pe care Sfîntul Pahomie o primise înscrisă pe tăbliţa dată de înger. Cum numărul monahilor sporea mereu, Pahomie a mai întemeiat, în timp, încă şase mînăstiri. Numărul ucenicilor lui a ajuns la cam şapte mii.

Sfîntul Antonie cel Mare este socotit a fi întemeietorul vieţii pustniceşti, iar Sfîntul Pahomie cel al vieţii mînăstireşti de obşte. Smerenia, dragostea de nevoinţe, şi înfrînarea acestui Sfînt Părinte au fost şi rămîn pînă astăzi pilde minunate de urmat de către mulţimile de monahi. Sfîntul Pahomie a făcut multe minuni, dar a îndurat şi mari ispite de la vrăjmaşul neamului omenesc, diavolul.

El i-a slujit pe monahii cei împreună cu dînsul şi ca frate şi ca părinte duhovnicesc. El a insuflat pre mulţi să urmeze calea mîntuirii şi i-a îndrumat pre mulţi la calea strimtă a adevărului. El a fost şi rămîne pînă astăzi un mare luminător al Bisericii şi un mare mărturisitor al adevărului şi dreptăţii lui Hristos.

El a adormit cu pace la anul 348, în anul al şaptezeci şi patrulea al vieţii sale. Biserica i-a înscris pre mulţi dintre ucenicii săi în rîndurile sfinţilor. Printre aceştia se află Teodor, Iov, Pafnutie, Pecusius, Athenodorus, Eponichus, Sorus, Psois, Dionisie, Psentaesis, şi alţii.

Ahilie acesta, mare ierarh şi făcător de minuni, s-a născut în Capadocia. El a fost unul din Părinţii Primului Sinod Ecumenic, la care i-a ruşinat pe eretici şi i-a uimit pre toţi cu învăţătura şi cu sfinţenia vieţii lui. Luînd o piatră, el i-a strigat lui Arie: «De este Hristos o facere a lui Dumnezeu, atunci zi pietrei acesteia să sloboade untdelemn!»

Ereticii au rămas muţi şi uluiţi auzind această poruncă dată lor de Ahilie. Atunci sfîntul a zis: Iar dacă Fiul lui Dumnezeu este de o Fiinţă cu Tatăl, aşa cum credem noi, atunci să iasă untdelemn dintru această piatră!.

Şi cu adevărat a curs untdelemn din acea piatră, spre marea spaimă şi mirare a tuturor. Sfîntul Ahilie a adormit cu pace în cetatea Larisiei la anul 330. Cînd Regele macedonean Samuel a cucerit Tesalia, el a mutat moaştele Sfîntului Ahilie la Prespa, care este o insuliţă într-un lac, şi care pînă astăzi se cheamă Achilles sau Ailus.

Acest Silvan la început a fost comedian, priceput să imite aievea pe oricine şi orice. Dar mai pe urmă în el s-a aprins focul dragostei dumnezeieşti pentru Hristos, şi s-a făcut ucenic al Sfîntului Pahomie.

Gata sînt viaţa să mi-o dau, zicea Sfîntul Silvan, ca să primesc îndurare şi să-mi spăl cu sîngele meu păcatele mele.

Pahomie arde cu-al Domnului Duh;

Pahomie cu îngerii grăieşte.

Monahi mulţi în jurul lui se strîng;

înaintea Domnului ei stau ca luminări aprinse.

Portarul vesteşte într-o zi

Că sora stareţuluipre stareţul voieşte să-l vadă.

De a lui faţă ei de mulţi ani îi e dor.

De ce nu vine ? Oare de a lui soră se ascunde?

Portarul acestea Avvei le vesteşte,

Iar Avva sorei lui îi trimite cuvînt:

Eu, soră, cele bune îţi doresc,

Dar a mea faţă nu o vei putea vedea.

Căci eu lumea am lepădat demult,

cu toate cele ce în ea se află.

Sora mea dragă, şi tu poţi să faci la fel.

Grăbeşte, viaţa lui Dumnezeu închină-ţi!

Căci ce-ţi va da lumea, afară de o groapă?

Pe cînd aici Hristos te încununează cu viaţă.

Ale lumii plăceri sînt ca nişte vise deşarte;

Dormind întru ele, omul se îngroaşă;

Dar dintru ele sculîndu-se, el vaprinde-a slăbi,

Si într-o altă-nşelare duşmanul îl atrage:

Atunci omul zbiară după tain ca o fiară.

Ci tu plînge şi strigă ca Pîinea cea din cer să primeşti.

Hristos îi aude pe cei ce către El strigă.

El înfometaţilor Pîine Vie le dă.

El este adevărata Pîine - restul în lume-i înşelare.

Afară de Hristos, nădejde în lume nu-i.

Sora aude şi începe săplîngă,

Si sfatul fratelui îl urmează degrab.

Cînd vreun tiran din lăcomie îi năpăstuieşte sălbatic pe drepţi, atunci sălbăticia lui aduce şi pierdere şi cîştig; adică, ea aduce pierdere tiranului şi cîştig mare năpăstuiţilor. Boris Godunov 1-a ucis pe Dimitri, prinţul moştenitor cel în vîrstă de opt ani, spre a nu mai avea nici un rival legitim la tron.

Dar zilele imperiale ale lui Boris au sfirşit repede, iar tiranul a cunoscut putreziciunea şi dispreţul posterităţii - pe cînd micuţul Dimitri a cunoscut cununa muceniciei şi a sfinţeniei. Căci după cincisprezece ani de la uciderea lui, Dimitri a fost dezgropat iar sfintul lui trup s-a aflat neputrezit şi lucrător de minuni.

La sfintele lui moaşte au avut loc patruzeci şi cinci de vindecări minunate. Prin urmare cine este cel care pierde cu adevărat, şi cine cel care cîştigă, de pe urma tiraniei? Dacă tiranul ar şti că prin tirania lui îl ajută pe cel pe care îl urăşte şi-1 ucide să intre în rîndul sfinţilor, pe cînd sieşi îşi pregăteşte condamnare şi osîndă eternă şi pe pămînt şi în cer, el nu şi-ar mai pune în aplicare planurile lui criminale.

Dar gîndirea cea întortocheată şi strîmbă a fost întotdeauna înaintemergătoarea şi însoţitoarea tiraniei.

Să luăm aminte la lucrarea Duhului Sffnt Dumnezeu asupra Sfinţilor Apostoli:

La cum, întru Duhul Sfînt, ei au primit vederi cereşti ale lumii ce va să fie;

La cum, întru Duhul Sfînt, ei au văzut tainele din inimile oamenilor.

El capiştile dumnezeilor Egiptului le va arde cu foc (Ieremia 43:13).

Cine le va arde cu foc? Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu, zice Domnul (Ieremia 25 : 9). Si s-a împlinit prorocia aceasta. Căci Nabucodonosor a cucerit Egiptul şi a distrus cu foc toate casele dumnezeilor celor mincinoşi, ale dumnezeilor egiptenilor. El le-a ars cu foc, dar cu toate acestea nu le-a distrus pentru totdeauna.

Căci după aceea a venit şi a Babilonului pieire, tot potrivit prorociei Sfîntului Proroc Ieremia, Babilonul devenind şi rămînînd pînă în ziua de astăzi o movilă de dărîmături, adăpost pentru şacali, groază şi batjocură fără locuitori (Ieremia 53 : 37). Există însă o tradiţie, însemnată la Sfintul Epifanie al Ciprului, că se mai afla şi o altă prorocie a lui Ieremia despre distrugerea finală a idolilor Egiptului: «Toţi idolii vor pieri, » zice această prorocie, « şi toate cele făcute de mîini omeneşti vor pieri la ceasul venirii aici a Maicii Fecioare şi a Pruncului ei, Cela Ce S-a născut în peşteră şi S-a sălăşluit în iesle.

Această prorocie s-a păstrat de către preoţii egipteni înşişi, care încă de pe vremea lui Ieremia au luat obiceiul de a o reprezenta iconic pe Fecioara şezînd întinsă pe un pat, iar Pruncul înfăşat aşezat în iesle.

Nabucodonosor, robul, a avut puterea, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, să taie răul, dar nu şi să-1 smulgă din rădăcini. Răul tăiat, ca şi iarba cosită, creşte din nou. Cînd Domnul vine pe pămînt, El smulge răul din rădăcină. Nabucodonosor, robul, a ars capiştile şi dumnezeii, dar capiştile s-au construit din nou şi aşijderi s-au ridicat înapoi idolii, căci ei nu fuseseră smulşi cu totul din sufletele oamenilor.

Dar cînd a venit Domnul şi a început să împărătească şi în sufletele egiptenilor, capiştile şi cu idolii lor s-au prăbuşit la pămînt pentru totdeauna. Aşa s-a întîmplat şi cu iudeii cei neascultători care s-au războit cu Domnul. Nabucodonosor, robul, i-a luat pre ei în robie vreme de şaptezeci de ani, iar Domnul mîniat i-a împrăştiat în întreaga lume, unde mulţi se află împrăştiaţi şi pînă în ziua de azi, după aproape două mii de ani.

Această împrăştiere a poporului evreu în întreaga lume a fost prorocită limpede de Ieremia. Astfel, trecerea timpului a dovedit adevărul cuvintelor rostite de prorocul lui Dumnezeu. O Atoatevăzătorule Doamne, dăruieşte-ne nouă să ne lipim din tot sufletul de cuvintele nemincinoase ale Prorocului Tău, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.