Acest sfînt Epifanie a fost din naştere evreu, dar văzînd puterea Credinţei Creştine, el a luat Sfîntul Botez împreună cu sora lui Calitropia. La vîrsta de douăzeci şi şase de ani el a fost tuns în monahism în Mînăstirea Sfîntului Ilarion. Mai tîrziu el a întemeiat însuşi o mînăstire, în care vieţuind cu rîvnă, s-a făcut vestit în toată Palestina şi părţile Egiptului: căci era mare nevoitor, plin de minunată înţelepciune şi făcător de minuni.

Fugind de slava oamenilor, Sfîntul Epifanie s-a retras în pustia egipteană. Pe drum, el 1-a întîlnit pe marele Pafnutie, care i-a prorocit că va ajunge episcop în Insula Ciprului. Cu adevărat, prin dumnezeiasca purtare de grijă, şi după mulţi ani, Epifanie a sosit în Cipru. Acolo, pe neaşteptate, el a fost ridicat şi uns episcop, în vîrsta fiind de şaizeci de ani, el a fost hirotonit arhiereu în Salamis, şi din acest scaun a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de cincizeci şi cinci de ani.

Sfîntul Epifanie a trăit una sută şi cincisprezece ani pe acest pămînt, după care s-a odihnit de viaţa aceasta, strămutîndu-se în împărăţia Veşnică a Domnului Hristos. Cu oarecare timp înainte de a muri, el a fost chemat la Constantinopole de către împăratul Arcadie şi soţia lui Eudoxia la o adunare a episcopilor care, la dorinţa lor, trebuia să-1 condamne pe Sfîntul loan Gură de Aur.

Sosind la Constantinopol, bătrînul Epifanie a mers direct la Palatul Imperial, împăratul şi împărăteasa 1-au reţinut multă vreme, încercînd să îl convingă să treacă împotriva Sfîntului loan Gură de Aur. La urechile cetăţenilor oraşului şi ale Sfîntul loan Gură de Aur au aujuns zvonurile că Sfîntul Epifanie s-ar fi pronunţat împotriva Sfîntului loan Gură de Aur.

De aceea Sfîntul loan Gură de Aur a scris următoarea scrisoare bătrînului Episcop al Ciprului: „Frate Epifanie, aud că sfatuieşti pe împăratul ca eu să fiu exilat. Cunoaşte că nu vei mai ajunge viu în scaunul tău." Acestor rînduri, bătrînul Epifanie le-a răspuns: „O multpătimitorule Ioane, îndură clevetirile; şi cunoaşte că nu vei ajunge niciodată la locul în care vei fi exilat."

Amîndouă aceste prorocii ale acestor mari sfinţi s-au împlinit degrabă. Nevoind cu nici un chip să se învoiască cu exilul lui loan, Sfîntul Epifanie a plecat în ascuns din Constantinopole, îmbarcîndu-se pentru Cipru, dar a murit în corabie înainte ca să ajungă la destinaţie, împăratul Arcadie 1-a surghiunit pe Sfîntul loan Gură de Aur în îndepărtata Armenie, dar sfîntul a murit pe drum. Sfîntul Epifanie a răposat întru Domnul la anul 403.

Dintre multele lui cărţi, cea mai celebră este Scrinul cu medicamente [Panarium], în care se descriu şi se resping pe rînd un număr de optzeci de erezii.

Acest Gherman a fost fiul unui mare senator imperial, care a fost ucis de împăratul Constantin Pogonatul. Acelaşi rău împărat 1-a castrat pe Gherman, aruncîndu-1 în exil forţat la o mînăstire. Ca monah, Gherman a strălucit ca o stea luminoasă prin curăţenia şi nevoinţele vieţii şi prin lucrările sale cele bune. Din această pricină, el a fost ales ca întîiul episcop al Cizicului.

Cînd Anastasie al II-lea a fost încununat împărat, Gherman acesta a fost ales Patriarh al Constantinopolelui. Ca patriarh, 1-a botezat pe pruncul cu rău nume Copronim, care la vremea botezului a spurcat apele sfinte cu necurăţie, scăpîndu-se. Atunci patriarhul a prorocit că acest copil, cînd va ajunge împărat, va introduce erezie necurată în Sfînta Biserică, după cum s-a şi întîmplat.

Cînd Copronimul [cel nu nume de excremente] a ajuns pe tronul imperial, el a redeschis erezia iconoclastă. Leon Isaurul, tatăl Copronimului, a fost cel care a iniţiat prigonirea cinstirii sfintelor icoane [erezia iconoclastă], iar cînd Sfîntul Gherman acesta i s-a împotrivit, împăratul a strigat cu obrăznicie: „Eu sînt împărat şi preot!", şi 1-a scos pe Sfîntul Gherman din scaunul său patriarhal, surghiunindu-1 la o mînăstire îndepărtată.

Acolo Sfîntul Gherman a mai trăit timp de zece ani pînă cînd, la anul 740, Domnul 1-a chemat la Sine pe acest mare nevoitor şi apărător al Bisericii, în locaşurile Sale cereşti.

Pancras a sosit din Frigia la Roma, unde, tînăr de paisprezece ani fiind el, a fost prins şi chinuit pentru Hristos, la anul 304.

Acest sfînt cunoaşte o mare cinstire în Apus. La Roma există o biserică închinată lui, iar în ea se află sfintele lui moaşte.

Hrana lui Epifanie, ucenicul lui Hristos,

Este pîine şi apă.

Cu al lui Hristos har, el

Făcător de mari minuni este.

El este tunet nimicitor de erezii.

El este Oşteanul Adevărului, Stîlpul şi Temelia.

El înainte de moarte

cuvînt lasă ucenicilor săi:

In inimile voastre fără milă ucideri

şarpele iubirii de arginţi;

Pe bogaţi nu-i pizmuiţi,

Pe nimeni nu urîţi,

Pe nimeni cu cuvîntul loviţi,

Fugiţi de erezie.

Alungaţi cape şerpi veninoşi

Cugetele rele,

Căci acestea necredincioşi îi fac

Pe oamenii credincioşi.

Mintea vă fie veşnic trează,

De Domnul legată -

Căci cel împrăştiat este prada diavolului.

Rugaţi-vă lui Dumnezeu

pentru mine, păcătosul.

Cu toată viaţa voastră pre Domnul proslăviţi.

Sfîntul Clement din Alexandria ne lasă o mărturie despre un cumplit obicei al barbarilor. El ne spune că atunci cînd aceştia prind vreun duşman, ei îl leagă strîns de un om mort, astfel încît cele două trupuri, cadavrul şi omul cel viu, să putrezească împreună.

Dar oare putem noi spune acum: „Slavă Domnului că nu se mai pomeneşte de asemenea obicei sălbatic astăzi"? Nu, pentru că în esenţă acest cumplit obicei nu a dispărut, ci domneşte atotputernic.

Căci oricine îşi leagă sufletul de cele pămînteşti, care sînt omorîte de patimile cele barbare, este asemenea omului viu legat de cadavru, care se descompun urît mirositor amîndouă.

Să luăm aminte la lucrarea Sfmtului Duh Dumnezeu asupra Apostolilor:

La cum, din pescari, El i-a făcut pescari de oameni pentru împărăţia Cerurilor;

La cum, din păstori ai turmelor celor necuvîntătoare, El i-a făcut păstori ai turmei Sale celei cuvîntătoare.

în vremea propăşirii tale Eu ţi-am grăit, iar tu ai zis: Nu ascult! (Ieremia 22:21).

Domnul Puterilor a ridicat această plîngere împotriva lui lehoiachim, Regele din Iuda, şi împotriva întregului popor din ludeea. Dar oare nu sînt aceste cuvinte valabile şi în ziua de azi, cînd ele parcă se grăiesc către noi toţi, şi fiecăruia dintre noi? Cînd ne simţim prosperi, îl lăsăm pe Dumnezeu în umbră, iar cuvintele Lui le dăm uitării. Dar de îndată ce nenorocirile ne învăluie în aripile lor negre ne întoarcem către Dumnezeu şi strigăm după ajutor, în mijlocul nenorocirilor cuvintele lui Dumnezeu sînt în cerul gurii noastre ca o miere dulce, dar atunci cînd prosperăm şi propăşim ele ni se par amare ea leacul cel mai amar. Atunci, oare nu ne este nouă mai bună nenorocirea decît îndestularea? Oare nu ne este nouă nenorocirea în care ne amintim de Dumnezeu mai mîntuitoare decît prosperitatea în care uităm de El?

O, ţară, ţară, ţară, ascultă cuvîntul Domnului! (Ieremia 22: 29), strigă prorocul cel nemincinos al Domnului. Omul este ţara; iar cuvîntul Domnului este viaţa plantată în el. Oare va prefera pămîntul acestei ţări, omul, să rămînă fără răsadurile şi recoltele cele vii şi să fie blestemat pentru această sterpiciune, sau va voi mai bine să ocrotească răsadurile încredinţate lui şi astfel să fie binecuvîntat?

O fraţilor, urît e pămîntul cel sterp, sau mlăştinos, şi lipsit de roade, şi frumos este pămîntul cultivat, acoperit de holdele cele bogate! Iar tu eşti şi una şi cealaltă, O, Omule! Alege, sau viaţa - sau moartea! Căci nici un cultivator nu pune preţ pe vreun cîmp dacă nu aduce roade.

Oare am putea crede atunci că Dumnezeu este mai puţin inteligent sau raţional decît un cultivator de pămînt, putem crede că pune El preţ pe ţara care nu aduce cu rîvnă toate roadele seminţelor celor răsădite în ea? Oare ce se va întîmpla cu omul care, în mijlocul îndestulărilor lui aflîndu-se, nu ascuţită cuvintele lui Dumnezeu? Ci el va fi îngropat ca un asin (Ieremia 22: 19).

Aşa grăit-a prorocul către Regele lehoiachim, iar cuvintele lui s-au împlinit întocmai. Cînd caldeii au năpădit Ierusalimul, ei 1-au ucis pe lehoiachim. Ei i-au tîrît trupul dincolo de porţile cetăţii şi 1-au aruncat cîinilor. Aşa s-a făcut soarta regelui celui neascultător asemenea celei unui măgar mort. O omule, o, ţară!

Ascultă cuvîntul Domnului, cel care vine atît de potrivit la vreme potrivită, aşa ca să nu se abată asupra ta mînia Stăpînului Casei precum asupra ogorului celui sterp, şi ca să nu se facă soarta ta asemenea celei a măgarului!

O Multîndurate şi Multpătimitorule Doamne, izbăveşte-ne pre noi de îmbolovănirea inimii şi de întunecimea minţii - două cumplite şi amare boli! care sînt urmările ticăloase ale acelor ceasuri ale vieţii noastre pe care oamenii le numesc prospere. Miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi, o Doamne al Puterilor! Căci Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumită în veci, Amin!