Pomenirea Sfîntului Apostol Simon Zilotul
Acest Simon a fost unul dintre cei Doisprezece Apostoli Mari. El s-a născut în Cana Galileii. Stăpînul Hristos, împreună cu Maica şi cu ucenicii Săi au venit la prăznuirea cununiei lui.
Cînd vinul s-a terminat, Domnul a preschimbat apa în vin (Ioan 2:1-11). Văzînd această minune, mirele Simon şi-a lăsat casă, părinţi şi mireasă şi a urmat lui Hristos. Acest Simon s-a numit Zilotul din cauza marii lui rîvne pentru Mîntuitorul şi pentru Sfînta Evanghelie.
După ce a primit de sus harul Duhului Sfînt, Simon a mers să vestească Scriptura în Mauritania şi în Africa. Avînd în vedere roadele minunate pe care predicarea lui le aducea, căci prin cuvîntul lui mulţi veneau la Sfînta Credinţă, el a fost prins de păgîni, chinuit, iar în final răstignit precum Domnul, Care în ceruri a primit sufletul lui de mucenic şi l-a încununat cu cununa slavei Nemuritoarei Lui împărăţii.
Pomenirea Sfinţilor Mucenici şi fraţi după trup Alfeu, Filadelf şi Ciprian
Aceşti trei fraţi erau fiii lui Vitalie, Prinţul cetăţii Vascanilor care se afla în sudul Italiei. Ei erau bărbaţi din înalta nobilime, şi foarte tari în credinţă. Osîndiţi pentru credinţa lor în Hristos, ei au fost tîrîţi din judecător în judecător, trecînd prin schingiuirile tuturor torţionarilor.
Ei la urmă au fost duşi în Sicilia şi înjunghiaţi acolo, în timpul împărăţiei lui Liciniu. Lui Alfeu i s-a tăiat limba, şi pierzînd din această cauză mult sînge, a murit. Filadelf a fost ars pe un grătar de fier, iar Ciprian aruncat în foc. Sfintele lor moaşte neputrezite s-au descoperit în 1517.
Aceşti trei fraţi au apărut în vedenie Sfintei Euthalia care se pomeneşte la 2 martie.
Pomenirea Sfintei Cuvioase Isisdora cea Nebună pentru Hristos
Această sfîntă a trăit în veacul al patrulea, fiind călugăriţă într-o mînăstire de femei tabenisiotă. Ea se prefăcea nebună ca să-şi ascundă virtuţile şi nevoinţele. Isidora făcea treburile cele mai grele şi mai neplăcute din mînăstire, mînca doar resturile de la masa surorilor, le slujea toturora şi fiecăreia în parte, fiind de către toate dispreţuită, în acea vreme, un înger al Domnului a descoperit cele despre taina vieţii Isidorei marelui ascet monah Pitirim.
Cuviosul Pitirim a venit atunci să cerceteze mînăstirea în care locuia Isidora, căreia, cînd aceasta a venit la urma tuturor surorilor ca să ia binecuvîntare, marele Părinte i s-a închinat pînă la pămînt, iar ea i s-a închinat apoi lui la fel.
După acestea surorile 1-au informat pe Cuviosul că Isidora este nebună. „Voi toate sînteţi nebune," le-a răspuns înapoi Pitirim, „iar aceasta este mai marea înaintea lui Dumnezeu decît voi, şi decît mine; eu numai mă rog lui Dumnezeu ca să-mi dăruiască şi mie darurile pe care i le-a pregătit din belşug ei, la ziua înfricoşată a Marii Judecăţi."
Atunci surorile s-au ruşinat foarte şi au căzut înaintea lui Pitirim şi Isidorei pentru iertare. De atunci înainte toate surorile au înconjurat-o cu un deosebit respect pe Isidora. Iar ea, ca să fugă de cinstiri, a plecat în taină din mînăstire într-un loc necunoscut, şi s-a odihnit în Domnul pe la anul 365.
Pomenirea Fericitei Taisia
Taisia era o fecioară din Egipt, creştină şi foarte bogată. Ea a hotărît să nu se căsătorească niciodată, drept pentru care şi-a împărţit toată imensa avere monahilor din pustia egipteană. Dar după aceste fapte minunate Taisia a căzut întro viaţă plină de destrăbălări şi desfrîu.
Aflînd acestea monahii egipteni s-au înspăimîntat, şi s-au dus ca unul la marele Avvă loan cel Pitic ca să-1 roage cu lacrimi să meargă la Alexandria şi să mîntuiască pre Taisia. Avva a făcut acestea, a ajuns la Alexandria, a mustrat pe Taisia, stînd cu lacrimi înaintea ei.
Văzîndu-1 pe marele Avvă plîngînd din cauza păcatelor ei, Taisia a căzut la pămînt cu pocăinţă, a lăsat toate şi 1-a urmat pe Avva loan în pustie, într-o noapte a călătoriei lor, pe cînd Taisia dormea iar Avva stătea la rugăciune, el a văzut îngeri luminoşi pogorîndu-se deasupra trupului Taisiei şi luînd sufletul ei la ceruri.
Lui Avva loan i s-a descoperit că pocăinţa scurtă, dar ca de foc a Taisiei a fost mai bineplăcută înaintea lui Dumnezeu decît anii cei lungi de nevoinţe trupeşti ai multor monahi.
Cîntare de laudă la Sfînta Isidora
Avva Pitirim se nevoieşte în pustie
Şipre Domnul întreabă:
Au în lume decît mine mai mult se nevoieşte cineva?
îngerul Domnului la Pitirim vine
Şi-l mustră cu blîndeţe:
Te înalţi în cugetul tău, Bătrîne,
Ca şi cînd în lume decît tine
nimeni nu s-ar nevoi mai mult!
Vino de-mi urmează, Bătrîne Pitirime,
Vino de vezi o vîrstnică femeie.
Iată-i Isidora, ce Nebună pentru Domnul s-a făcut:
Vino şi vezi, şi minunează-te!
Inima ei pururea la Domnul este,
Gîndurile ei, pururea la Domnul ţintesc;
Iar nu ca ale tale, care cu trupul eşti aici,
Iar cu gîndurile la celălalt capăt al lumii!
Atunci vei vedea toate marile ei nevoinţe
Atunci spre-a ta ruşine, ruşinat de femeie vei fi!
Iar aceasta numai ca să slăveşti a Domnului înţelepciune,
Care-ntre spini şi buruinei
Face să crească trandafiri!
Cugetare
în una din rugăciunile lui, Sfîntul Efrem Şirul se îndreaptă către Dumnezeu cu aceste cuvinte: O Doamne, întru acea înfricoşată zi vei zice către noi, păcătoşii: Voi ştiţi foarte bine, oamenilor, ce am îndurat Eu pentru voi.
Dar voi, ce aţi îndurat pentru Mine?' Şi atunci ce voi răspunde eu, păcătosul, vicleanul, nenorocitul şi murdarul? Mucenicii vor arăta către sîngele muceniciei lor, către mădularele tăiate şi către răbdarea ce au avut-o pînă la sfîrşit.
Nevoitorii vor arăta către nevoinţele lor, lungile lor postiri, lungile privegheri, milostenii şi lacrimi, şi către răbdarea lor ce au avut-o pînă la sfîrşit. Dar eu preatrîndavul, păcătosul, şi nelegiuitul, către ce voi arăta? O Doamne îndură-Te de mine! O Multîndurate îndură-Te de mine păcătosul! O iubitorule de oameni nu mă osîndi pe mine ticălosul!"
Luare aminte
Să luăm aminte la lucrarea Duhului Sfînt Dumnezeu asupra Apostolilor:
La cum cei mici sînt făcuţi mari de către Dumnezeu, prin Duhul Sfînt;
La cum cei fricoşi sînt făcuţi neînfricaţi de către El.
Predică Despre cum drepţii îndură ocară şi batjocură din pricina cuvîntului Domnului
Cuvîntul Domnului s-a prefăcut în ocară pentru mine şi în batjocură zilnică (Ieremia 19:20).
Dar cine sînt cei care îşi permit să-1 critice pe prorocul lui Dumnezeu, pe purtătorul cuvîntului lui Dumnezeu, pe purtătorul înţelepciunii lui Dumnezeu? Chiar poporul lui îşi permite să-1 critice pe Prorocul, şi să-i zică: „Ne predici o cărare prea abruptă. Chiar dacă această cărare este de la Dumnezeu, noi nu putem merge pe ea pentru că este prea pieptişă pentru noi."
Dar cine sînt cei care aduc reproşuri trîmbiţei glasului Domnului, care sună alarma la focul ce fumegă în depărtare, şi care se apropie vertiginos de cetate? Bătrînii poporului îi aduc reproşuri şi îi zic: „De ce nu-ţi ţii gura? Ar fi mai bine pentru tine iar noi am sta liniştiţi şi fericiţi. Ceea ce ţie îţi pare a fi un foc de fapt nu este; nu este decît ceaţa ce se coboară din rouă muntelui!"
Dar cine sînt cei care încă îl batjocoresc pe omul lui Dumnezeu, cînd el vine de la Dumnezeu şi proclamă legea lui Dumnezeu? Ei sînt chiar casnicii omului, soţia şi fraţii lui, care îi zic: „Tu îţi laşi la o parte munca din care îţi cîştigi pîinea şi te apuci de lucrul altuia, ceea ce nu-ţi aduce decît ocară şi batjocură."
Cuvîntul Domnului s-a prefăcut în ocară pentru mine şi în batjocură toată ziua. Aşa a ajuns să zică Prorocul, şi aşa au ajuns să zică şi apostolii, şi mucenicii, şi toţi cei care au ars de rîvna Cuvîntului şi Legii Domnului, toată ziua. Dar nici unul dintre ei nu s-a înfricoşat de ocara şi batjocura lumii, nici s-a îndepărtat de la mărturia lui sfîntă, nici s-a abătut de la calea cea strîmtă şi pieptişă a adevărului, spre potecile cele lăturalnice ale infamiei şi trădării.
Căci iată, întreaga lume îi lua în ocară şi batjocură; Domnul însă îi întătrea şi le înmulţea bucuria inimii. Căci Domnul a biruit lumea, iar sfinţii Domnului au biruit pe cei ce pururea au rîs şi iau batjocorit pe ei.
O Atotbunule Doamne, întăreşte inimile noastre aşa încît ocările să nu le tulbure pre ele iar batjocurile să nu ne fie nouă împiedicare din pricina Numelui Tău, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.