Sfîntul Proroc Ieremia a trăit cu aproximativ şase sute de ani mai înainte de Mîntuitorul Hristos, în satul Anathoth, nu departe de Ierusalim. El a început să prorocească de la vîrsta de cincisprezece ani, în timpul împăratului losia. El predica pocăinţa către rege şi către nobilii săi, către prorocii cei mincinoşi şi către preoţii templului, în timpul domniei regelui losia, Prorocul Ieremia a scăpat ca prin urechile acului de moartea pe care i-o doreau mîinile ucigaşe ale nobililor înnebuniţi de ură împotriva lui.

Privitor la regele lohiachim, el a prorocit că înmormîntarea acestuia va fi ca îngroparea unui măgar, adică, că după ce va muri trupul lui va fi aruncat în afara zidurilor Ierusalimului, apoi tîrît pe pămînt, fără cinstea unei îngropări omeneşti. Din pricina acestei prorocii marele proroc a fost aruncat în temniţă.

Neputînd să scrie în temniţă, prorocul Ieremia 1-a chemat pe Baruh, fiul lui Neria, care, stînd la fereastruica închisorii, scria ceea ce dicta marele proroc. Cînd această prorocie a fost citită în urechile regelui acesta a smuls furios hîrtia din mîinile cititorului şi a aruncat-o în foc. Dar Pronia Dumnezeiască 1-a mîntuit pe Ieremia de închisoare, iar cuvîntul lui prorocesc s-a împlinit întocmai cu regele lehoiachim.

Despre regele leconia, fiul lui lehoiachim, regele din Iuda, Ieremia a prorocit că va fi luat rob în Babilon împreună cu toată casa lui şi că va muri acolo. Toate acestea s-au împlinit la scurt timp după ce prorocul şi-a rostit cuvîntul. In timpul regelui Zedechia, Ieremia şi-a luat un jug în jurul gîntului şi a umblat prin Ierusalim, prorocind căderea lui şi robia babiloniană. Ieremia le-a scris după aceea captivilor din Babilon, vestindu-le să nu nădăjduiască întoarcere grabnică acasă, la Ierusalim, căci captivitatea lor se va prelungi pînă la şaptezeci de ani, ceea ce s-a întîmplat întocmai.

In valea Tofeth de lîngă Ierusalim [Valea Măcelului], unde iudeii îşi aduceau proprii lor copii jertfe idolilor, Ieremia a luat un vas de lut în mîinile lui şi 1-a spart la pămînt înaintea poporului, prorocind prin aceasta curînda zdrobire şi umilire a regatului ludeei. Babilonienii au capturat la scurt timp după aceea Ierusalimul, 1-au ucis pe regele Zedechia, au jefuit şi au trecut cetatea prin ascuţişul săbiei, şi au tăiat capetele unei mari mulţimi de iudei în Valea Tofeth, chiar pe locul în care aceştia îşi omorîseră copiii ca jertfe criminale aduse idolilor, şi chiar la locul unde Ieremia sfârîmase vasul olarului.

Ieremia împreună cu leviţii, au luat Chivotul Legămîntului din Templu şi 1-au dus la Muntele Nebo, acolo unde murise Moise, şi 1-au ascuns într-o peşteră. Dar focul Templului Ieremia 1-a ascuns într-o fîntînă adîncă. Ieremia după aceea a fost silit de nişte iudei să meargă cu ei în Egipt, unde prorocul a trăit timp de patru ani, ca după aceea să fie omorît cu pietre de conaţionalii lui.

Egiptenilor Ieremia le-a prorocit căderea idolilor lor şi sosirea Fecioarei împreună cu Pruncul ei în Egipt. Există o tradiţie după care însuşi împăratul Alexandru cel Mare a cercetat mormîntul Prorocului Ieremia, după care a dat porunca strămutării moaştelor Prorocului şi a îngropării lor la Alexandria.

Acest sfint Acachie era din satul Neohorion de lîngă Tesalonic. Maltratat cumplit de către stăpînul lui la Serres, Acachie a trecut la mahomedanism. Mai tîrziu, pocăindu-se cu amar şi luînd asupră-şi chipul monahicesc, al a vieţuit la Muntele Athos la Mîntăstirea Hilandar.

Biata lui maică, o femeie săracă şi iubitoare de Hristos, 1-a povăţuit astfel: „Aşa cum de bună voia ta te-ai lepădat de Domnul, aşa acum trebuie tot de bună voia ta să iei asupră-ţi cu curaj mucenicia pentru El."

Fiul a urmat sfatul maicii lui. Cu binecuvîntarea Părniţilor de la Sfîntul Munte, Acachie a călătorit la Constantinopole, unde turcii 1-au prins şi i-au tăiat capul în ziua întîia a lunii mai, în anul 1816. Sfîntul cap al acestui cuvios mucenic se păzeşte în Mînăstirea Sfîntul Pantelimon din Sfîntul Munte Athos.

Pafnutie fusese fiul unei mari căpetenii tătare, care mai tîrziu a trecut cu toată inima la credinţa creştină. La vîrsta de douăzeci de ani el a fost tuns monah, trîind în acest chip într-o mînăstire pînă la vîrsta de nouăzeci şi patru de ani, cînd a răposat întru Domnul.

Pafhutie a fost în tot timpul vieţii lui feciorelnic şi mare nevoitor, din care pricină a fost învrednicită de Dumnezeu cu darul facerii de minuni şi al străvederii. Sfîntul Cuvios Pafnutie a trecut la Domnul la anul 1478.

17 Egiptenii aproape că 1-au zeificat pe Sfîntul Proroc Ieremia. De aceea ei 1-au îngropat ca pe un rege. Chiar după moartea lui, ei 1-au socotit făcător de minuni. Ei luau praful de pe piatra lui de mormînt ca să se vindece cu el împotriva muşcăturilor de şarpe. Chiar şi astăzi mulţi Creştini îl cheamă pe Sfîntul Proroc Ieremia în ajutor pentru vindecarea rănilor ce provin de la muşcăturile de şarpe, şi împotriva şerpilor.

Sfîntul Proroc leremia cel feciorelnic

Descoperă poporului tainele lui Dumnezeu.

Poporului ce se înstrăinează de la a LUI lege

Ieremia îi strigă cu lacrimi şi cuvinte aspre

Cuvinte ca o flamură de foc;

Cuvintele Prorocului ard pe cei păcătoşi,

Iar pe drepţi îi luminează.

Lacrimile lui lacrimi de maică sînt,

Cu care maica îşi plînge pruncii ce-i mor.

Prorocul vede de mai înainte toate:

Pedeapsa Domnului vine peste popor.

Pedeapsa Domnului este însutit meritată,

Mila Domnului în dreptate plină de urgie se preface.

Prorocul strigă cu lacrimi şi cuvinte aspre,

Chemîndu-ipe păcătoşi la pocăinţă.

Dar poporului îi place după căpeteniile cele fărădelege Să umble,

Căpetenii care de prorocul Domnului îşi bat joc,

Iar cuvintele lui le numesc minciună.

Dar prorocul fără ostenire strigă,

El cuvintele sale cu suferinţe le pecetluieşte.

Ucigaşii pe Proroc îl omoară

Dar numele lui cu atît mai vestit îl fac.

Cuvintele Prorocului se împlinesc toate,

Căci împărăţia nelegiuirii piere,

Iar Prorocul este proslăvit.

Cuviosul Pafnutie din Borovsk a zis ucenicilor săi că sufletul omului şi lucrările lui ascunse se cunosc limpede din ochii şi privirea lui. Acest lucru a părut de mirare ucenicilor, pînă cînd Cuviosul le-a arătat din belşug, cu fapta, adevărul cuvintelor lui. Văzînd mai dinainte soarta oamenilor, Cuviosul Pafnutie a văzut-o mai dinainte şi pe a lui însuşi.

Cu o săptămînă mai înainte de sfîrşitul lui, încă în deplină sănătate aflîndu-se el, Cuviosul a prorocit că în următoarea joi el va pleca din această lume. Sosind acea zi de joi, Cuviosul a strigat cu bucurie: „Iată ziua Domnului, bucuraţi-vă, popoare! lată ziua cea mult aşteptată a sosit!"

Iată ce fel este moartea drepţilor, a oamenilor sfinţi! A oamenilor care, în toată viaţa lor, cugetă neîncetat la ceasul despărţirii sufletului de trup şi al şederii înaintea Judecăţii Domnului!

Să luăm aminte la înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos:

La cum înaintea ucenicilor care încă priveau la cer, au apărut doi îngeri;

La cum aceşti îngeri au vestit că Domnul va veni din nou în acelaşi fel în care ucenicii L-au văzut înălţîndu-Se.

Cuvîntul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan care sfărîmă stînca? (Ieremia 23:29).

Da, Doamne, cuvîntul Tău cu adevărat foc este; el este foc care îi încălzeşte pe cei drepţi şi îi arde pe cei păcătoşi. Cu adevărat, cuvîntul Tău ca un ciocan este: ca un ciocan ce înmoaie împietrirea inimii celui credincios şi sfărîmă în pulbere inima păcătosului care nu vrea să se pocăiască.

Oare, nu ardea în noi inima noastră cînd ne vorbea pe cale şi cînd ne tîlcuia Scripturile? (Luca 24: 32), au întrebat apostolii după ce au grăit cu Domnul înviat. Cînd inima omului are o aşezare bună, ea arde la cuvîntul Domnului; ea se topeşte de bunătate şi creşte de bucurie şi de iubire. Dar cînd inima omului are o aşezare rea, fiind împietrită de păcat, atunci ea se arde la cuvîntul Domnului, şi se face şi mai împietrită. Dar inima lui Faraon s-a învîrtoşat (Ieşirea 8: 19).

Zadarnic li se pare răilor că se întăresc în spatele inimilor lor împietrite, în spatele împrejmuirilor lor de fier, în întăriturile lor de aur şi de argint, crezînd că zdrobesc armura dreptăţii lui Dumnezeu. Cuvîntul Domnului este puternic ca un ciocan de fier de a cărui zdrobire nu poţi scăpa, atunci cînd El dă sentinţa pieirii cetăţilor împietrite în spatele cărora se ascund păcătoşii.

Zadarnic se ascund necredincioşii în spatele fortăreţelor şi întăriturilor lor din piatră, zadarnic întăresc şefii de state statele lor, cele împietrite în înţelepciunea deşartă a acestei lumi care îl alungă departe pe Dumnezeul Cel Viu. Cuvîntul Domnului se abate de sus ca o lovitură de trăznet, ca un ciocan care sfărîmă desăvîrşit toate turnurile cele înălţate fără El sau împotriva Lui, ca un ciocan de a cărui zdrobire nimeni nu va putea scăpa.

O fraţilor, să nu ne punem nădejdea în alcătuirile noastre din piatră, marmură, aur sau argint, în pietrele cele fără Dumnezeu ale propriilor noastre cugete. Toate acestea mai slabe sînt înaintea puterii lui Dumnezeu decît praful uliţelor pe care îl suflă vîntul.

O Stăpîne şi Atotputernice Doamne, ajută-ne nouă să primim cuvîntul Tău, ca pe piatra cuvîntului Tău să ne clădim vieţile noastre şi în lumea aceasta şi în cea care va să fie, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.