Cînd Preasfînta Fecioară a încheiat cel de al paisprezecelea an al vieţii ei pe pămînt şi a intrat în al cincisprezecelea, după ce a petrecut deci unsprezece ani deplini în Templul de la Ierusalim slujind Domnului, preoţii i-au spus că, după Lege, ea nu mai poate rămîne în Templu, ci trebuie să se logodească cu bărbat şi să intre în viaţa căsătorită.

Mare le-a fost mirarea preoţilor să o audă pe Fecioară zicîndu-le că inima ei şi viaţa ei şi-a dăruit cu desăvîrşire lui Dumnezeu şi că doreşte să rămînă fecioară pînă la moarte, nevoind să se mărite cu nimeni! Atunci, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, marele Preot Zaharia, tatăl înaintemergătorului, plin fiind de Duhul Sfînt, şi în acord cu ceilalţi preoţi, a adunat laolaltă doisprezece bărbaţi necăsătoriţi din Tribul lui David, spre a alege dintre ei pe unul care să voiască să o ia pe Maria de soţie, ţinînd-o la casa lui şi purtînd grijă de ea, fără ca să-i strice fecioria.

Aşa a fost ea logodită cu bătrînul losif din Nazaret, cu care se şi înrudea. În casa lui losif Preasfînta Fecioară a continuat să trăiască precum o făcuse şi în Templul lui Solomon, petrecîndu-şi timpul în citirea Sfintelor Scripturi, în rugăciune, în cugetări dumnezeieşti, în postiri şi în lucrul mîinilor. Ea rareori ieşea din casă, şi era cu desăvîrşire înstrăinată de lucrurile şi evenimentele lumeşti.

Ea vorbea foarte puţin cu oricine ar fi fost, şi niciodată fără să fie neapărată nevoie. Cel mai des grăia cu cele două fiice ale lui losif. La plinirea vremii, după prorocia lui Daniil, şi cînd lui Dumnezeu bine I-a plăcut să împlinească făgăduinţa Lui făcută lui Adam şi Prorocilor, marele Arhanghel Gavriil a venit înaintea Fecioarei în cămara ei şi, aşa cum scriu unii scriitori bisericeşti, chiar la momentul în care ea ţinea deschisă Cartea Prorocului Isaia şi cugeta la cuvintele lui iată, Fecioara va lua în pîntece, şi va naşte fiu, şi vor chema numele lui Emanuel (Isaia 7:14).

Arhanghelul Gavriil i-a apărut în toată strălucirea lui îngerească şi a salutat-o astfel: Bucură-te cea plină de har! Domnul este cu tine!, şi toate celelalte care se află scrise în Evanghelia Sfîntului Apostol şi Evanghelist Luca (1:28).

Cu această Vestire, şi cu umbrirea Fecioarei de către Duhul Sfînt a început restaurarea şi mîntuirea tot neamului omenesc şi a întregii zidiri. Istoria Noului Testament cu aceste cuvinte îngereşti începe, care au fost rostite către Fecioara Maria: Bucură-te, cea plină de har! Aceasta vrea să arate că Noul Testament cu adevărat bucurie aduce omenirii şi întregii zidiri. De aceea acest luminat Praznic al Buneivestiri se numără nu doar printre cele mari ale bisericii, ci este şi unul al marii bucurii.

Aceste trei sfinte femei au suferit mult pentru Domnul Hristos. După întemniţări şi suferinţe îndelungate Pelaghia şi Teodosia au fost omorîte prin tăierea capului.

Sfînta Dula, care era o copilă roabă a suferit singură în cetatea Nicomidiei. Aceste suflete nobile ca trei trandafiri albi au fost răsădite de Stăpînul Hristos în grădina Raiului.

O, minunată vestire! Bucură-te, Preacurată,

Căci tu nouă pe Hristos ne-ai născut!

O, de bucurie vestire! Bucură-te, Fecioară,

Porumbiţă prealuminată!

Bucură-te Marie, bucură-te ceea ce eşti plină de har,

Bucură-te, poartă de aur!

Tu eşti rugul cel nears din pustie,

Vestind zorii unei noi frumuseţi!

Gavriil cuvinte de bucurie a alcătuit,

Cu bucurie ţie le-a adus,

Şi Buna Vestire o a vestit!

El Buna Vestire ţie, Fecioară, o a vestit:

Pe ea cerurile o ascultă,

De ea sufletul tău se cutremură!

În Templul Sfînt tu ai slujit,

Şi lui Dumnezeu sfinţindu-te,

Templu al Lui în trupul tău te-ai făcut!

Bucură-te, Preacurată, cerească mireasă,

Tu eşti tronul Împăratului Ceresc!

Bucură-te, mieluşea, cea care ai născut

Pre Mieluşelul lui Dumnezeu

Care ridică păcatul lumii!

Bucură-te, roabă smerită,

Că ţi-a făcut ţie mărire Dumnezeu,

Şi te-a încununat cu slavă şi cu putere

Printre toate neamurile lumii!

Bucură-te, lacrimă nesecată,

Străluminată de Duhul!

Bucură-te, neagonisitoare desăvîrşită,

Căci Dumnezeu de bogăţii te-a covîrşit,

Mai strălucitoare decît soarele!

O Preacurată Fecioară, roagă-te lui Hristos,

Fiul tău, pentru ca să se mîntuiască

Sufletele noastre!

Avva Athanasie a fost întrebat odată: Cum să înţelegem că Fiul este egal cu Tatăl? Iar el a răspuns: Aşa cum un ochi este egal cu celălalt, dar vederea este una.

Ce răspuns admirabil! La el putem adăuga: tot aşa cum sînt două urechi, dar un singur auz. Sau cele Trei Persoane Dumnezeieşti sînt una tot aşa cum trei lumînări aidoma stau aprinse în sfeşnic, dar dau o singură lumină.

Să luăm aminte la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu:

La cum a slujit ea Domnului timp de unsprezece ani la Templu, întru smerenie, ascultare şi dăruire;

La cum a slujit ea Domnului în cămara ei din Nazaret, întru smerenie, ascultare şi dăruire;

La cum întru smerenie, ascultare şi dăruire a primit Dumnezeiasca Bunavestire din gura Arhanghelului Gavriil.

Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă (Luca 1:37).

Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină (Facerea, 1:3). Pînă ce nu a zis Dumnezeu, lumină nu a fost. Nici nu era cineva care să ştie ce este măcar lumina, pînă cînd nu a zis Dumnezeu să fie, şi a fost lumină. Tot aşa şi apa s-a făcut pe pămînt, care a dat la iveală uscatul, tot aşa şi tăriile, şi vegetaţia cu animalele de pe pămînt, iar la urmă, omul.

Pînă ce nu a zis Dumnezeu, nimic din acestea nu a existat şi nimeni în afară de El nu a ştiut că asemenea lucruri pot măcar exista. Prin puterea Cuvîntului Său, Domnul Dumnezeu a creat toate cîte sînt făcute pe pămînt şi în ceruri. Tot ce a voit Dumnezeu să fie şi a zis să fie neapărat a fost, şi nu s-a putut să nu fie, căci cuvîntul lui Dumnezeu este irezistibil şi creator. Facerea lumii este o minune mare a Cuvîntului lui Dumnezeu.

Făcînd toate cîte sînt, Dumnezeu a rînduit tot prin cuvîntul Său şi ierarhiile în creaţie şi modalitatea existenţei şi comportamentul tuturor creaturilor faţă de zidire şi între ele. Această ordine şi modalitate pe care Dumnezeu le-a întemeiat este o minune mare a Cuvîntului lui Dumnezeu.

Căci există ordine şi o rînduială a existenţei printre lucrurile create, care este vizibilă şi comprehensibilă pentru noi oamenii; şi mai există o ordine şi o rînduială, care nu este nici vizibilă şi nici înţeleasă de către noi, oamenii. Potrivit acestei ordini şi rînduieli de noi nevăzute şi neînţelese, care este o taină a Sfintei Treimi, printre oameni au avut şi au loc fenomene pe care, atunci cînd le văd, ei le numesc minuni. O asemnea minune, o asemenea faptă minunată în toată zidirea este zămislirea fără de bărbat a Stăpînului nostru Iisus Hristos Dumnezeu în pîntecele Fecioarei Maria.

Această minune arată o suspendare a legilor firii celor văzute şi înţelese nouă, sau, cum spun Sfintele texte liturgice, o biruire a legilor firii. Această minune însă este întru totul conformă ordinii şi rînduielii celor care rămîn pururi neînţelese de mintea omenească.

Această naştere, cu adevărat, este poate cea mai mare minune care s-a arătat vreodată ochilor noştri muritori. Totuşi, şi întreaga lume zidită este un miracol, şi întreaga ordine şi rînduială a firii de noi văzute şi înţelese este un miracol, care miracole toate au luat fiinţă prin Cuvîntul lui Dumnezeu.

Tot astfel, prin Cuvîntul Iui Dumnezeu, S-a zămislit şi Pruncul Dumnezeiesc în pîntecele Fecioarei. Ambele ordini ale firii, şi cea de noi înţeleasă, şi cea de noi în veci neînţeleasă, au fost înfiinţate prin puterea şi Cuvîntul lui Dumnezeu. De aceea la întrebarea Cum va fi aceasta? (Luca 1:34)

Minunatul Gavriil îi răspunde Fecioarei astfel: La Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă (Luca 1:37). O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Făcător, Nemuritor, şi de minuni Lucrător, luminează minţile noastre ca nicicînd să ne îndoim, ci pururea să credem, şi luminează limbile nostre ca nicicînd pre Tine să Te iscodim, ci pre Tine pururea să Te lăudăm, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.