Sfîntul Artemon s-a născut şi a crescut în Seleucia. Cînd Sfîntul Apostol Pavel a sosit în această cetate, el l-a cunoscut pe Artemon, l-a întărit încă şi mai mult în Sfînta credinţă creştină şi l-a uns episcop acelei cetăţi.

Artemon şi-a păstorit turma cu rîvnă şi cu dragoste. El era doctor şi al sufletelor, dar şi al trupurilor omeneşti. El a trecut la Domnul încărcat de înţelepciune, la adînci bătrîneţe.

Iacov a suferit mult pentru apărarea Sfintelor icoane, sub Leon Armeanul. El era monah din obştea Mînăstirii Studiţilor din Constantinopol. Cînd Teodor cel Mare Studitul a fost alungat în exil, pe lacov l-au torturat cumplit în scopul de a-l face să se lepede de cinstirea icoanelor.

Iacov a rămas însă pînă la sfîrşit neclintit în credinţa lui. Bătut şi torturat, el a fost în final trimis înapoi la mînăstirea lui, după ce răul împărat Leon Armeanul rău a pierit. Sfîntul Teodor a şi murit la scurt timp după întoarcerea lui la mînăstire, din cauza bătăilor şi torturilor suferite.

Aşa s-a mutat acest Sfînt la locaşurile cele cereşti, ajungînd împreună locuitor cu cetăţenii cerului.

Sfîntul Partenie s-a născut în insula Mitilene. El a fost timp îndelungat episcopul insulei Chios. După aceea, el a fost ridicat Patriarh al Constantinopolului.

În urma unor bîrfe cum că Partriarhul ar fi complotat împotriva statului musulman, turcii mai întîi i-au propus să se lepede de creştinism, şi să se facă musulman, chipurile ca astfel sâ-şi dovedească nevinovăţia. Dar Sfîntul a respins cu dispreţ această propunere şi a fost spînzurat în anul 1657 după Hristos.

Doi prieteni, loan şi Serghie, s-au legat amîndoi cu frăţia de cruce înaintea unei Icoane a Maicii Domnului din această mînăstire. loan era un om foarte bogat şi avea un fiu, Zaharia, în vîrstă de cinci ani. S-a întîmplat însă că loan s-a îmbolnăvit de moarte. Înainte de a muri, el l-a încredinţat pe fiul lui Zaharia în grija fratelui lui de cruce, Serghie, lăsîndu-i pentru aceasta şi o mare cantitate de aur şi argint, pe care Serghie să o păstreze spre a i-o înmîna tînărului la împlinirea majoratului. Dar cînd Zaharia a ajuns la vîrstă cuvenită, tutorele lui, Serghie, adică fratele de cruce al tatălui lui mort, a negat cum că ar fi primit în grijă moştenirea lui.

Zaharia atunci a zis: Să jure că nu a primit în grijă moştenirea mea chiar înaintea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în faţa căreia s-a legat odinioară prin frăţie de cruce cu tatăl meu. Şi dacă înaintea acelei icoane el se jură că nu a primit nimic în grijă de la tatăl meu loan pentru mine, atunci nici eu nu voi mai cere nimic de la el. Serghie s-a învoit.

Dar jurîndu-se în faţa acelei icoane şi vrînd apoi să se apropie şi să o sărute, o putere îl ţinea departe, nedîndu-i voie să vină la icoană. Serghie a început atunci să strige ca un nebun către Sfinţii Părinţii Antonie şi Teodosie care erau de faţă acolo, zicînd: Nu-l lăsaţi pe acest înger nemilostiv să mă omoare! Acel înger era un diavol înfricoşător care îl chinuia prin îngăduinţa lui Dumnezeu.

Aşa a dat Serghie la iveală comoara pe care loan i-o încredinţase demult. Cînd au deschis cufăraşul, s-a văzut că aurul şi argintul închis acolo se dublase în cantitate. Aceasta se întîmplase prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Primind banii, Zaharia i-a încredinţat Mînăstirii Pecerska, iar el s-a tuns monah.

Zaharia a trăit vreme îndelungată, învrednicindu-se de mari daruri de la Dumnezeu. El a adormit cu pace, strămutîndu-se plin de bucurie la locaşurile cele cereşti.

Sfîntul Zaharia a fost fiul lui Carion egipteanul. El şi-a lăsat copii şi nevastă şi s-a făcut monah. El l-a luat pe tatăl său cu sine, căci maica lui nu putea purta grijă de el.

Deşi Zaharia era mai tînăr decît cei mai mulţi fraţi de la Schit, el era plin de darurile Duhului Sfînt, mai mult decît mulţi alţii mai vîrstnici. El îşi simţea întreaga fiinţă înflăcărată de dragostea Harului lui Dumnezeu. L-a întrebat Sfîntul Macarie: Cine este adevărat monah? Sfîntul Zaharia a răspuns: Acela care se luptă zilnic să împlinească Poruncile Dumnezeieşti.

L-a întrebat Avva Moise: Ce înseamnă să fii monah? iar Sfîntul Zaharia a răspuns, scoţîndu-şi camilafca şi călcînd-o în picioare: Aceasta înseamnă să fii monah. Nimeni nu poate fi monah care nu se lasă zdrobit ca această camilafca. El a fost un mare luminător al pustiei egiptene, care a trecut la Domnul încă tînăr fiind cu anii.

Ce folos are omul că dobîndeşte lumea toată dacă peste puţin va pieri?

Ce folos are omul de coroana împărătească ce-i sade pe cap

Dacă peste puţin va trebui să o lase și în pămînt să putrezească?

Ce-i folosesc omului grămezile adunate de aur şi argint

Dacă peste puţin din ale lui coaste va creşte iarba?

Ce folos de toate comorile lui de mătase, perle şi hrană scumpă dacă peste el soarele mîine nu va mai străluci?

Iată, trupul mort, gol de suflet, se pogoară în groapă.

Unora ca aceştia, ce comori pămînteşti în viaţă şi-au grămădit

Moarte le sînt şi sufletul şi trupul,

Iar cei ce rămîn în urmă pe amîndouă le îngroapă.

Dar ei pentru nici unul nu plîng.

Cel care are înţelegere, să înţeleagă.

O Doamne, Tu tuturor povaţa le-ai dat:

Sufletul, sufletul este cel

Care trebuie îmbogăţit, păzit, mîntuit.

Toate celelalte din lume împreună cu lumea vor pieri.

Porunca Ta noi o cunoaştem, Doamne.

Dă-ne nouă putere să o împlinim pe ea.

Ajută păcătoaselor noastre suflete,

Bunule Doamne,

Ca fumul deşertăciunii să nu ne înece pe noi.

Avva Daniel călătorea odată împreună cu Avva Amona. Avva Amona a întrebat: Părinte, cînd vom ajunge la chilie, rugăciunile noastre să putem săvîrşi? Iar Avva Daniel a zis: Și cine ni-L ia nouă pe Dumnezeu de dinainte acum? Au nu este El şi în chilie, şi în afara ei, şi pretutindeni?

Aceste cuvinte ne învaţă pe noi rugăciunea cea neîncetată, cugetarea la Dumnezeu, la Purtarea Lui de grijă faţă de noi şi faţă de zidire. Da, sfîntul locaş al Bisericii ne ajută, uşurîndu-ne şi întărindune starea de rugăciune, şi aşa face şi retragerea în singurătate.

Dar cel care nu vrea să se roage, nu o va putea face nici în Biserică, şi nici în chilie. Precum, cel care vrea să se roage, o va putea face pretutindeni, şi în Biserică, şi în chilie, şi pe cale, căci nimic nu-L poate despărţi pe el de dragostea lui Dumnezeu.

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Cel Răstignit pe Cruce:

Să numărăm picurii de sînge care curg din Sfînt Sîngele Lui, şi să ne numărăm şi păcatele noastre;

Să numărăm suspinurile Lui de durere şi să numărăm şi zilele noastre pierdute în rîsete deşarte.

Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Fii credincios pînă la moarte şi îţi voi da cununa vieţii (Apocalipsa 2:10).

Prin patima Lui Domnul a uşurat pătimirea noastră. El a îndurat cea mai mare durere şi a ieşit Biruitor. De aceea poate El să ne întărească pe noi în pătimirile noastre, care sînt mai mici decît ale Lui. El a pătimit şi a îndurat drept fiind, pe cînd noi pătimim şi trebuie să răbdăm pentru păcatele noastre. De aceea poate El îndoit să ne predice răbdarea şi îndurarea durerilor pînă la sfîrşit, pentru că El Cel Dintîi a făcut-o, nevinovat fiind, înaintea noastră.

Căci nici un muritor nu a stat aproape la ceasul Patimii Lui, ca să I-o uşureze, pe cînd El aproape de noi este la ceasul pătimirii şi nenorocirii noastre. De aceea are El dreptul să ne spună fiecăruia dintre noi, care suferim pentru Sfînt Numele Lui: Nu te teme! Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti, zice Domnul, pentru că Eu însumi Singur am pătimit tot ceea ce tu vei să pătimeşti şi mult mai mult, şi cunosc această pătimire. Iată Eu nu m-am temut de suferinţa Mea.

Eu am luat-o asupra Mea, iar la sfîrşit am birutit-o. Nu am biruit-o fugind de ea, ci luînd-o asupra Mea de bună voia Mea şi îndurînd-o pînă la sfîrşit. Aşa şi tu trebuie să faci, de bună voie să iei această suferinţă asupra ta, căci Eu însumi văd şi cunosc hotarul timpului cît poţi tu să înduri şi hotarul durerii tale.

Chiar dacă acest hotar este hotarul morţii nu te teme, căci Eu îţi voi da cununa vieţii. Eu te voi încununa cu viaţa nemuritoare în care Eu domnesc veşnic împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Dumnezeu nu te-a trimis pe pămînt să trăieşti în confort, în relaxare şi plăceri, ci te-a trimis mai curînd să-ţi găteşti încă de acum viaţa veşnică. Ce tragedie să-I refuzi Creatorului tău darul, ce tragedie să nu-L laşi să-ţi dăruiască o viaţă mai lungă şi mai strălucitoare decît cea de pe pămînt, care miroase greu a putreziciune şi a moarte şi este mai scurtă decît viaţa unui corb.

O, fraţilor, să ascultăm Cuvîntul Domnului şi toate pătimirile noastre se vor alina. Şi dacă vînturile lumii ne-ar izbi din toate părţile, ele ca spuma se vor face dacă ne supunem Cuvîntului Domnului nostru.

O biruitorule Doamne, învaţă-ne pre noi mereu despre Patima Ta, ca şi noi să putem răbda patimile noastre. Iar cînd ne vezi istoviţi şi căzînd, tinde-ne nouă Mîna Ta mîntuitoare şi ne scapă pre noi, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.