Pomenirea Sfîntului Cuvios Benedict de Nursia
Sfîntul Benedict s-a născut la Nursia, o provincie a Italiei, la anul 480 după Hristos, din părinţi slăviţi şi foarte bogaţi. În şcoala laică a timpului nu a petrecut mult, deoarece singur şi-a dat seama că lipsa ştiinţei duhovniceşti îl poate lipsi pe om de înalta cunoaştere a sufletului.
El a părăsit studiile laice fiind la nivelul unui înţelept neînvăţat şi unui nebun plin de cunoştinţă. El s-a retras într-o mînăstire unde a primit tunderea în monahism din mîinile monahului Roman, după care s-a retras într-un munte stîncos unde a rămas într-o peşteră timp de peste trei ani, luptînd cu sudoare pentru curăţirea sufletului.
Părintele său monahul Roman îi aducea pîine, pe care o cobora pe o sfoară la gura peşterii. Cînd Sfîntul Benedict sa făcut cunoscut oamenilor din vecinătate, şi vrînd el să fugă de slava lumii, s-a retras din peştera sa. El nu avea nici o milă cu sine. Odată, pe cînd l-au atacat fără veste necuratele pofte ale trupului, el şi-a dezbrăcat hainele şi s-a rostogolit gol printre spinii acelui loc stîncos, pînă cînd cu harul lui Dumnezeu a alungat cu desăvîrşire de la el gîndul la femeie.
Văzînd lupta lui, Dumnezeu s-a milostivit şi L-a hărăzit cu multe daruri duhovniceşti: el avea duhul înainte vederii şi discernămîntului, al vindecărilor, al scoaterii demonilor, al învierii morţilor; el se înfăţişa unora, la mari distanţe, pe faţă; iar altora le apărea în vis. Odată Sfîntul Benedict a văzut cu duhul că paharul cu vin care i se pusese înainte este otrăvit.
Cînd l-a însemnat deasupra cu semnul Sfintei Cruci, paharul s-a spart în bucăţi. Încă de la început el a întemeiat douăsprezece mînăstiri, în care a aşezat cîte doisprezece monahi în fiecare. Mai tîrziu, el a întemeiat rînduiala monahală a Benedictinilor, ordin care există şi astăzi în Biserica Romano-Catolică.
În ziua a şasea înaintea morţii lui, el a poruncit să i se deschidă groapa pe care şi-o pregătise încă de mai înainte, văzînd şi cunoscînd că i se apropie sfîrşitul. El şi-a chemat atunci obştea, a sfătuit-o din destul şi şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu dragoste şi cu credinţă toată viaţa, în sărăcie şi curăţenie. Scholastica, sora lui după trup, a vieţuit şi ea ca monahie într-o mînăstire, şi după pilda fratelui ei şi-a omorît şi ea trupul cu patimile şi cu poftele ajungînd la o mare înălţime duhovnicească.
Cînd Sfîntul Benedict a adormit întru Domnul, doi monahi, unul care călătorea pe drum iar altul care stătea în alt loc la rugăciune, au avut amîndoi aceeaşi vedenie. Ei au văzut o cărare care se înălţa de la pămînt la cer, acoperită cu o ţesătură scumpă de lînă şi luminată de ambele părţi de şiruri de bărbaţi.
La capătul cărării stătea un bărbat de o frumuseţe nespusă, înconjurat de o lumină negrăită, care le spunea că pentru Benedict este pregătită cărarea, plăcutul lui Dumnezeu. În urma acestei vedenii, cei doi fraţi au aflat că iubitul lor stareţ a părăsit această lume. Sfîntul Benedict a adormit cu pace la anul 543 după Hristos, intrînd în bucuria slavei celei cereşti din Împărăţia Stăpînului Hristos.
Pomenirea Sfîntului Eushimon, Episcopul Lampsacului
Sfîntul Eushimon a îndurat prigoniri şi temniţă pe timpul luptei împotriva Sfintelor icoane.
El a murit pe cînd la cîrma Imperiului Bizantin se afla Împăratul Teofil, iconoclastul, care a domnit între anii 829 şi 842 după Hristos.
Pomenirea Sfîntului Teognost
Sfintul Teognost a fost Mitropolit al Kievului. El era grec de neam şi i-a urmat în scaun Sfîntului Petru de Kiev. El a suferit mult de pe urma hoardelor mongole, mai ales din cauza sîngerosului Janibeg Han. Acest Sfînt Teognost a fost batjocorit chiar şi de păstoriţii lui ruşi, şi chiar înaintea căpeteniei mongole, pentru că a refuzat să-şi plătească cu bani demnitatea lui episcopală. Cînd căpetenia mongolă l-a chemat şi l-a chestionat cu privire la aceasta, Sfîntul Teognost a răspus: Hristos Dumnezeu a izbăvit această Biserică a Lui de păgînătate cu Scump Sîngele Său.
Cum dar şi după care lege ar trebui eu pentru aceasta să plătesc tribut păgînilor?! În cele din urmă a fost eliberat, şi s-a întors la turma sa, pe care a păstorit-o timp de douăzeci şi cinci de ani. Sfîntul Tegnost a trecut la locaşurile cele cereşti la anul 1353 după Hristos.
Cîntare de laudă la Sfîntul Benedict de Nursia
Făcător de minuni a fost Benedict,
Plin de evlavie şi iubitor de fraţi.
El în Duhul cunoştea toate fără greşeală,
Iar obştea sa cu dragoste, putere şi smerenie o păstorea.
Placidus în acea mînăstire era frate începător.
Tocmai atunci Benedict lui Dumnezeu se ruga,
Şi deodată cu duhul a văzut pînă departe:
Cum rîul s-a umflat,
Cum pietre se rostogolesc la vale,
Pe fratele cel mic Placidus
Prinzîndu-l şi ducîndu-l cu totul.
Sfîntul a auzit un strigăt,
Pe nume s-a auzit chemat.
Credinţa cea mare a fost atunci de trebuinţă,
Dar si ajutorul cel grabnic, omenesc:
Grabnic bătrînul Benedict pe monahul Maurus l-a trimis,
Iar Maurus viteaz a alergat, sărind fără frică în apă.
Pe apă ca pe uscat, la Placidus îndată a ajuns.
Căci Maurus seama nu şi-a dat
Că merge cu picioarele pe apă.
Pe Maurus rugăciunile stareţului Sfînt
La suprafaţa apei l-au ţinut.
Maurus cu Placidus împreună
În faţa stareţului s-au înfăţişat,
Şi i-au sărutat Sfînta lui mină.
Placidus plîngea suspinînd:
Te-am văzut, Părinte, deasupra capului meu,
Cînd inima mea desăvîrşit
De deznădejde era cuprinsă.
Te-am văzut cum de perii capului m-ai apucat,
Scoţîndu-mă din apă.
Şi atunci pe Maurus l-am văzut
Cum vine în ajutorul meu.
Cu rugăciunile Sfîntului Părinte Benedict,
Dumnezeu şi pe Maurus
Făcător de minuni l-a facut.
Cugetare
Cu greu am putea găsi un exemplu mai bun de cum să ne ferim de lene şi să nu amînăm cu nici un chip pe mîine faptele cele bune şi rugăciunea, decît acesta dăruit nouă de Sfîntul Efrem Sirul: Odată dracul i-a pus unui frate în minte să gîndească aşa: odihneşte-te astăzi, şi vei sta la priveghere mîine.
Dar fratele i-a zis gîndului: Dar cine ştie dacă mai ajung pînă mîine? Aşadar, mai bine stau la priveghere acum. Iar înainte de a se aşeza la lucru i-a zis lui gîndul: Odihneşte-te acum, şi-ţi vei sfîrşi lucrarea mîine. Iar el iar a răspuns: Nu, nu, acum este al meu să-mi sfîrşesc lucrul, iar ce va fi mîine, ştie Domnul.
Sfîntul Antonie cel Mare ne învaţă: Aşa să-ţi rînduieşti zilele, încît la căderea serii să socoteşti că aceasta este ultima ta zi pe pămînt, şi niciodată nu vei păcătui.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Iisus stînd înaintea lui Pilat:
La tăcerea lui înaintea lui Pilat;
La cum, în acelaşi ceas, Iuda arunca argintii în templu şi mergea să se sinucidă;
La cum din nou Pilat Îl interoghează pe Domnul, iar Domnul tace.
Predică despre Hristos Prorocul slavei Sale
De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezînd de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului (Matei 26:64).
Acela care nu Îl vede pe Domnul ca pe Samarineanul Milostiv, Îl va vedea pe El ca Judecător înfricoşat în Ceruri. Atît de orbiţi de ură şi de invidie erau căpeteniile lui Israel, încît nu erau în stare să vadă în Hristos nici Stăpîn, nici Dumnezeu, nici Mesia, nici Proroc, nici măcar un om drept şi fără păcat. Ei chiar L-au socotit mai jos decît pe oamenii buni de rînd. Şi nu numai atît, dar L-au socotit mai jos chiar decît tîlharii.
Ei l-au eliberat pe criminalul Barabas şi L-au condamnat pe Hristos! Dar în general vorbind ei nici nu-L socoteau pe Hristos persoană umană. Ei L-au scuipat, L-au batjocorit, au făcut din El mascaradă, L-au tratat ca pe un lucru ieftin şi nefolositor. Dar chiar în ceasul în care evreii îşi băteau cu răutate joc de Hristos, ca de ceva ieftin şi fără importanţă, Stăpînul îşi deschide deodată gura Sa şi grăieşte: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezînd de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Cît adînc de prăpastie între ceea ce este Hristos Domnul cu adevărat şi ceea ce socot evreii despre El!
Fiul Omului, Cel Care șade de-a dreapta Puterii, este Fiul lui Dumnezeu, Stăpînul şi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a şi fost văzut şezînd astfel de către întîiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, pe cînd era omorît cu pietre de aceiaşi evrei. Astfel L-au văzut şi mulţi alţi mărturisitori şi mucenici. Fiul Omului Care vine pe nori înconjurat de Îngeri şi mii de puteri cereşti este acelaşi Fiu al lui Dumnezeu, Stăpînul nostru Iisus Hristos, aşa cum a fost văzut El în descoperirea ce s-a făcut Evanghelistului loan în insula Patmos, cea de acelaşi scrisă în cartea Apocalipsei din Sfînta Evanghelie.
O, fraţilor, nu vă lăsaţi înşelaţi de basmele înşelătoare ale celor care zic: Cînd îl vom vedea pe Hristos în ceruri ca Dumnezeu, atunci vom crede în El. Acea credinţă va fi atunci deja prea tîrzie, iar acea vedere va fi în van. Prin ochiul credinţei, noi trebuie să-L vedem pe Hristos Dumnezeu în acel om umilit şi scuipat, bătut, însîngerat, batjocorit; pe El trebuie să-L vedem în Acel Om tăcut şi osîndit din curtea lui Caiafa, pe Care evreii Îl socoteau ceva ieftin şi inutil şi pe Care ei L-au batjocorit. Aceasta este Credinţa care are valoare în ceruri.
Aceasta este Credinţa răsplătită prin înviere şi nemurire. Aceasta este Credinţa care, pînă azi, a dus şi a sădit în ceruri oştiri de suflete Sfinte, caractere puternice, pe cei mai mari şi mai viteji eroi şi minţile cele mai ilustre. O umilite Doamne, ridică-ne pe noi la Credinţa aceasta, Căci Ţie se cuvine toată slava şi lauda în veci, Amin.