Pomenirea Sfîntului Cuvios Teofan Mărturisitorul
Sfîntul acesta Teofan se mai numeşte Singrianul, deoarece Singriana a fost locul naşterii sale. El era rudă a împăratului Leon Isaurul şi a fiului acestuia, Copronimul. El era înconjurat de splendoarea şi bogăţia rasei lui imperiale. Dar toate acestea nu au mai avut pentru Teofan nici o valoare de îndată ce Hristos S-a făcut Stăpîn peste inima lui.
El multă vreme s-a împotrivit căsătoriei, dar cînd în cele din urmă a fost silit la aceasta, el a reuşit să o convingă pe mireasa lui să vieţuiască împreună cu el ca frate şi soră. Imediat după moartea părinţilor lui, atît el cît şi soţia lui au intrat fiecare în cîte o mînăstire. Mînăstirea în care a intrat Sfîntul Teofan se afla în Munţii Singrianiei din provincia Cizicului.
Teofan cel odată bogat şi slăvit a trăit în mînăstire ca unul din fraţii cei mai de pe urmă, în desăvîrşită sărăcie. Toţi se uimeau de schimbarea lui. Cunoscut fiind pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, pentru credinţa lui cea tare şi pentru înţelepciunea lui, el a fost chemat la Sinodul al șaptelea Ecumenic (de la Niceea, din anul 783 d. Hr.), care a întărit cinstirea Sfintelor icoane.
Pentru marea lui curăţie şi feciorelnicie Dumnezeu i-a dăruit harul facerii de miuni, prin care vindeca toate bolile, şi mai cu seamă toate formele de nebunie. El se ruga lui Dumnezeu pentru toţi bolnavii şi năpăstuiţii, şi cu rugăciunile lui le ajuta hotărîtor. Doar cînd el însuşi s-a îmbolnăvit, şi a rămas bolnav pentru o vreme, nu a voit să se roage pentru redobîndirea sănătăţii lui, ci a suferit boala cu recunoştinţă.
Cînd erezia iconoclastă a izbucnit iar sub împăratul Leon Armeanul, Sfîntul Teofan a fost adus la Constantinopol şi aruncat în temniţă, unde a zăcut timp de doi ani în lipsuri, suferinţă şi umilinţe. Apoi împăratul l-a surghiunit în insula Samotrace, lucru pe care îl prorocise mai înainte cu duhul şi despre care vorbise temnicerilor lui.
După sosirea lui la Samotrace el a mai trăit douăzeci şi trei de zile şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi Făcătorului său, ca să primească de la El binemeritata cunună a biruinţei.
Pomenirea Sfîntului Simeon Noul Teolog
Acest de Dumnezeu purtător şi mare Sfînt Părinte al Bisericii s-a născut în Galatia din Paflagonia. Sfîntul Simeon a primit educaţie aleasă şi înaltă la Constantinopol, iar apoi a fost curtean imperial, din suita împăraţilor Vasile şi Constantin Porfirogenetul. Dar Sfîntul Simeon a părăsit toate pentru Hristos şi s-a retras într-o mînăstire. El a dus o viaţă de aspre nevoinţe sub îndrumarea bătrînului Simeon, după care a ajuns să fie stareţul Mînăstirii Sfîntului Mamas, iar la sfîrşit, zăvorît.
El este cel mai mare teolog al Bisericii de după Sfîntul Grigorie Teologul. Sfîntul Simeon simţea Harul lui Dumnezeu în inimă. Cuvintele lui sînt descoperiri dumnezeieşti şi duhovniceşti adevărate, cu adevărat teologice. El a murit la anul 1032 după Hristos, iar sfintele lui moaşte sînt făcătoare de minuni.
Pomenirea Sfîntului Grigorie Dialogul (cel Mare), Papă al Romei
Sfîntul Grigorie a fost fiul senatorului Gordian, şi mai apoi el însuşi senator şi prefect al vechii cetăţi a Romei. Imediat după moartea părintelui său, Sfîntul Grigorie s-a dăruit în întregime vieţii duhovniceşti de nevoinţe ascetice. Din imensele sale averi el a ridicat şase mînăstiri în Sicilia şi pe a şaptea în cetatea Romei, în cinstea Sfîntului Apostol Andrei Cel întîi chemat, în care a şi fost tuns în cinul monahal.
Mama lui, Silvia, a intrat şi ea într-o mînăstire, fiind tunsă şi ea în monahism. După moartea Papei Pelaghie al doilea, Sfîntul Grigorie a fost ales Papă în locul lui. Dar el a fugit de această cinste şi înaltă responsabilitate a Bisericii şi s-a ascuns în munţi şi în peşteri. Dumnezeu însă l-a descoperit ochilor celor care îl căutau în felul următor: un stîlp de foc le-a apărut în faţa ochilor, înălţîndu-se de la pămînt la cer, pe locul unde se afla ascuns Sfîntul Grigorie.
Sfîntul Grigorie era de o milostenie nemaiîntînită. Toate veniturile imensei lui averi erau folosite la zidirea de aşezăminte şi spitale pentru cei nevoiaşi. Adesea el însuşi îi invita pe sărmani la masă şi le slujea cu mîna lui. El a scris multe şi mari cărţi de folos duhovnicesc, de învăţătură, şi de exegeză biblică. El este supranumit Dialogul pentru că una din aceste cărţi poartă acest nume, în care Sfîntul Grigorie preaslăveşte vieţile, nevoinţele şi minunile Sfinţilor italieni.
Sfîntul Grigorie este de asemenea alcătuitorul slujbei Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte Sfinţite, care se slujeşte în Biserică în miercurile şi vinerile Sfîntului şi Marelui Post.
Arhidiaconul său Petru vedea o porumbiţă zburînd deasupra capului Sfîntului Grigorie pe cînd acesta şedea la scrisul cărţilor lui. Sfîntul Grigorie Dialogul, Papă al Romei, s-a înfăţişat înaintea Tronului Dumnezeiesc la anul 604 după Hristos.
Cîntare de laudă la Sfîntul Teofan
Leon Armeanul pe Teofan îl îndeamnă
La bogăţii multe, cîte va voi,
Pentru un lucru doar:
Al său nume să-şi pună
Legămînt pentru necurata erezie iconoclastă.
Din temniţă Teofan împăratului îi scrie:
O, împărate, ţie să-ţi plac nu pot,
Căci nu pot şi ţie şi lui Dumnezeu să Îi plac.
Mai mari bogăţii eu în tinereţe am lepădat
Pentru Numele Domnului meu Hristos.
Pe ele toate sărmanilor le-am dat,
Și pustia mi s-a făcut mie avere.
Acolo în pustie mie nimic nu mi-a lipsit,
Căci Domnul Însuşi mi-a slujit mie.
Acum la bătrîneţele mele adînci,
Tu, împărate, ce mi-ai mai putea oferi?
Doar praful pe care şi tînăr fiind l-am dispreţuit.
Nimic, împărate, nimic nu poţi tu să-mi dai,
Pe care însutit să nu le fi primit de la Domnul meu.
Tu poţi doar schingiuirile să mi le dăruieşti,
Pe care le aştept demult.
Schingiuirile, ele, de lumea aceasta putredă mă vor despărţi,
Şi mă vor uni cu Stăpînul şi Domnul meu Hristos,
Inimii mele Atotscump.
O împărate, Sfintelor icoane,
De ce le baţi război?
Au nu fost-a Domnul nostru Iisus
Printre noi ca o icoană vie,
Icoană vie a Ipostasului Său
Celui din veac,
Au nu fost-a ca o Icoană
A Sfintei Treimi Atotputernice,
Ca o icoană a lui Dumnezeu Celui Nevăzut,
Şi neapropiat?
El ne va judeca pe noi amîndoi, împărate.
Împărățeşte, împărate, dar vezi, altul curînd îţi va urma.
Această lume trece, împărate,
Dar Dumnezeu rămîne în veac.
Cunoaşte, împărate,
Că ai lui Dumnezeu de lume nu au frică, în veac.
Cugetare
Nimeni, nici chiar Domnul Însuşi, nu îi poate învăţa cu uşurinţă pe cei mîndri. Căci nimeni nu va sta să înveţe pe cei care strigă mereu sus şi tare că ştiu totul. Căci mulţi oameni mari şi slăviţi sînt, dar tainele se descopăr celor smeriţi, spune înţeleptul fiu al lui Sirah (înţelepciunea lui Isus Sirah 3:19). Şi Sfîntul împărat şi proroc David grăieşte la fel: Domnul îndrepta-va pe cei blînzi la judecată, învăţa-va pe cei blînzi căile Sale (Ps. 24:10).
Mîndrul totdeauna voieşte să-i înveţe pe toţi, dar el însuşi nu suferă să fie învăţat de nimeni. Pe cînd blîndul şi smeritul nu voieşte niciodată să înveţe ceva pe nimeni, ci pururea voieşte să înveţe, de la oricine poate. Căci spicul gol de boabe pururea îşi ridică capul deasupra celorlalte spice, pe cînd cel greu de rod pururea este aplecat la pămînt de greutatea bogăţiei.
O, omule mîndru, de-ar putea cumva Îngerul tău păzitor să-ţi ridice de pe ochi vălul ignoranţei tale, ca să poţi vedea nesfîrşirea lucrurilor pe care nu le ştii! Atunci ai îngenunchea înaintea fiecărui om pe care l-ai copleşit cu trufia ta, şi înaintea fiecăruia pe care l-ai insultat, calomniat şi umilit.
Ai cere în gura mare iertare, ai striga în gura mare că într-adevăr nu ştii nimic! Adesea celor smeriţi şi evlavioşi li se descoperă ceasul morţii lor, dar mîndrilor moartea le vine năprasnic şi pe neaşteptate. Sfîntul Grigorie Dialogul povesteşte despre Arhiereul Carp cum acesta în toate zilele aducea Sfînta Jertfa fără de Sînge la Altarul Domnului şi cum deodată într-o zi, pe cînd slujea Sfînta Liturghie, Cineva i-a apărut înainte din cealaltă lume şi i-a zis: Ceea ce faci acum să faci mereu în slujirea Mea, iar picioarele tale niciodată să nu ostenească, nici mîinile tale să slăbească.
Iar la Prăznuirea Adormirii Maicii lui Dumnezeu, tu vei veni la Mine iar Eu îţi voi da răsplata cea veşnică în Împărăţia Mea Cerească, precum şi tuturor celor pentru care te-ai rugat şi pe care i-ai pomenit la Dumnezeiasca Liturghie. După un an, la Praznicul Adormirii, Episcopul Carp a slujit Dumnezeiasca Liturghie, a cerut iertare de la clerul său, şi şi-a dat binecuvîntatul său Suflet în mîinile lui Dumnezeu. Atunci fața lui a strălucit ca soarele.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Care a stat înaintea lui Pilat:
La cum evreii Îl pîrau lui Pilat înaintea ochilor Lui, iar El nu zicea nimic;
La cum El nu a zis nimic, nici măcar atunci cînd Pilat a început să-L întrebe;
La cum Domnul nostru grăieşte numai atunci cînd trebuie să-i apere pe oameni de diavol, de păcat, de boală şi de moarte, dar tace atunci cînd I se cere Lui, Apărătorului Oamenilor, să Se apere pe Sine însuşi în faţa lor.
Predică din nou despre a Doua Venire a lui Hristos
Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile (Matei 25:32).
Toate neamurile se vor aduna înaintea Lui, a Domnului Hristos, atunci cînd va veni în slavă cu Sfinţii Săi Îngeri, şezînd pe tronul Său de judecată, de unde va judeca viii şi morţii. Se vor aduna toate neamurile, toate, fără nici o excepţie. Nu doar evreii cei care L-au chinuit şi L-au dat morţii, nu doar Creştinii care L-au preaslăvit, ci şi păgînii care nu L-au cunoscut, sau care, mai degrabă, nu L-au recunoscut.
Căci dacă nu a mers El însuşi la toate neamurile, a trimis în schimb mesageri credincioşi la toate neamurile, sau le-a dăruit El însuşi ceva spre cunoaşterea voii lui Dumnezeu şi spre mîntuirea sufletelor lor. De aceea se vor înfăţişa la judecată înaintea Lui toate neamurile. O, înfricoşată şi măreaţă privelişte, cînd toate neamurile şi toate triburile pămîntului vor sta adunate înaintea Stăpînului Celui mai strălucitor decît mulţi sori!
O, bucuria cea mare a Sfinţilor mucenici şi mărturisitori care vor vedea că din această mare a neamurilor şi triburilor pămîntului din toate timpurile, nici măcar o singură limbă nu se va putea ridica care să nege dumnezeirea Domnului Hristos! Dar nimic nu le va folosi să recunoască atunci, în acel ceas al Judecăţii, dumnezeirea Lui, acelora care nu au recunoscut-o mai întîi cît El a trăit printre oameni pe pămînt.
Căci atunci va fi vremea socotelilor, în care nimic nu se va mai putea neguţători. Cu ce s-a înfăţişat fiecare înaintea scaunului de judecată, cu aceea se va şi mîntui, sau va şi pieri.
Căci acum este timpul să recunoaştem dumnezeirea Lui, fraţilor, Dumnezeirea Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, acum, cînd mulţi Îl neagă şi mulţi se îndoiesc de El în inimile lor mîndre, superficiale, ignorante şi slabe! Dar cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi cred în El şi în toate cuvintele şi poruncile Lui vor recunoaşte totdeauna uşor dumnezeirea Lui, şi nu se vor îndoi niciodată, şi nu-L vor nega niciodată pe El!
Căci cînd Domnul zice, ei nu mai au a se teme de nimic, nici a se mai îndoi, şi nici o şovăială nu se mai află întru dînşii! O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pre noi ! Căci Ţie se cuvine toată slava şi lauda în veci, Amin.