Pomenirea Sfinţilor șapte Sfinţiţi Mucenici din Cherson: Vasile, Efrem, Eugen, Elpidie, Agatodor, Eterie şi Capito
Toţi aceştia au fost Episcopi ai Chersonului, în ani diferiţi. Toţi au luat mucenicia din mîinile necredincioşilor, evrei, greci şi sciţi, cu excepţia lui Eterie, care a adormit cu pace. Cu toţii au fost trimişi de către Patriarhul Ierusalimului ca misionari în aceste ţinuturi sălbatice şi păgîne, ca să aducă în ele lumina Evangheliei. Ei au luat în chinuri sîngeroase mucenicia pentru Hristos.
În Cherson Sfîntul Vasile Episcopul a înviat din morţi pe fiul unei căpetenii, lucru care i-a umplut de ură pe evreii care locuiau acolo, şi i-a făcut să aducă pîră infamă asupra Sfîntului Episcop, în vremuri de prigoană. El a fost legat şi tîrît pe străzile cetăţii pînă cînd şi-a dat duhul. Efrem a fost omorît prin decapitare. Eugen, Elpidie şi Agatodor au fost bătuţi cu ciomege şi cu pietre şi aşa şi-au dat sufletele în mîinile lui Dumnezeu. Eterie a trăit în vremea împărăţiei lui Constantin cel Mare.
El a păstorit Biserica lui Hristos în libertate şi pace, a ridicat o Biserică slăvită în Cherson, şi a adormit cu pace. Cînd ultimul dintre ei, Sfîntul Capito, a fost uns Episcop pentru sciţii cei sălbatici şi primitivi, ei au cerut un semn de la Sfînt ca să-l poată crede. Ei l-au pus să intre într-un cuptor de foc, zicîndu-i că vor crede doar dacă va ieşi viu din el. Cu rugăciune fierbinte şi credinţă mare, însemnîndu-se cu Semnul Sfintei Cruci, Sfîntul Episcop a intrat în foc, cu inima lipită strîns de Dumnezeu.
El a rămas în acel cuptor vreme de un ceas, fără ca să i se ardă nimic, nici măcar straiele. După un ceas Sfîntul Episcop a ieşit cu bine din cuptorul arzînd. Atunci, cu o singură gură, primitivii sciţi au strigat: Unul este Dumnezeu, Dumnezeul Creştinilor, mare şi puternic, Care le apără pe slugile Lui de flăcările focului! Atunci toată cetatea şi împrejurimile au venit la Sfîntul Botez.
Despre această minune s-a grăit pe larg la Sinodul întîi Ecumenic de la Niceea (anul 325 d. Hr.). Toţi Părinţii strînşi la Sinod L-au slăvit pe Dumnezeu şi au lăudat credinţa tare şi de neclintit a Sfîntului Capito. S-a întîmplat ca în timpul unei călătorii pe rîul Nipru Sfîntul Capito să fie prins de sciţii păgîni, care l-au înecat.
Toţi aceşti Sfinţi Sfinţiţi mucenici au suferit în primele decenii ale veacului al patrulea.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Emilian
Sfîntul Emilian s-a născut la Roma, ducînd în tinereţe o viaţă plină de mari păcate. Cînd şi-a venit întru sine, el a început să lupte aprig împotriva pornirilor spre păcat, tremurînd de spaimă la gîndul Judecăţii lui Dumnezeu. Astfel el s-a grăbit să intre într-o mînăstire, şi cu postiri, privegheri şi nevoinţe trupeşti şi sufleteşti a început să-şi îmblînzească trupul sălbăticit de păcat.
El s-a făcut pildă vie pentru toţi fraţii mînăstirii aceleia, prin marea lui nevoinţă spre dobîndirea bunătăţilor. Noaptea ieşea deseori din chilie şi se ducea într-o peşteră ca să se roage. Neştiind unde iese Emilian noaptea, stareţul mînăstirii l-a urmărit într-o noapte în taină. El a văzut cum stă Emilian la rugăciune, cu lacrimi multe, cu frică, cu cutremur şi cu evlavie mare.
A văzut cum deodată o lumină cerească mai strălucitoare decît soarele a învăluit tot muntele, dar mai cu seamă peştera lui Emilian. Un glas s-a auzit de sus, care a zis: Emiliane, iertate sînt păcatele tale. Plin de spaimă, stareţul s-a grăbit înapoi în mînăstire.
A doua zi el le-a descoperit fraţilor ce a văzut şi a auzit în timpul nopţii. De atunci fraţii l-au înconjurat pe Emilian cu multă tăcere şi evlavie. Sfîntul Emilian a trăit ani îndelungaţi trecînd cu pace la Domnul.
În această zi, în Sinaxarul cel Mare Grecesc se face pomenirea Sfîntului Lavrentie.
Acesta a fost un binefăcător al Mînăstirii Faneromeni din insula Salamis. El a vieţuit în Megara, fiind bărbat căsătorit cu doi fii. El era un om drept şi evlavios. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat într-un vis şi i-a poruncit să meargă în insula Salamis şi să înnoiască Biserica de acolo. El a făcut aşa şi cu adevărat a găsit pe insulă ruinele unele Biserici vechi.
Acolo el a ridicat o nouă Biserică, în acea Biserică s-a tuns şi monah şi a adormit cu pace în ziua de 7 martie a anului 1770 de la Hristos. După Sfînta lui adormire, multe minuni s-au făcut în acea mînăstire la moaştele sale.
Cîntare de laudă la Sfîntul Emilian
Sufletul lui Emilian celui preapăcătos
Sîngerează de durere.
Deznădăjduind de mîntuirea lui,
Emilian se roagă totuşi fierbinte lui Dumnezeu:
O Preaînalte şi Minunate Doamne,
De la care soarele îşi ia lumina lui,
O Doamne, de la Care oştirile cereşti
Primesc lumina şi strălucirea!
O Doamne, primeşte-mă pe mine,
Căci numai la Tine mai năzuieşte sufletul meu.
Mă întorc la Tine, nu mă alunga, Doamne.
Numai Ţie voiesc să-Ţi mulţumesc,
Celui Care acum îmi dăruieşti
Înţelegerea vieţii.
O, dăruieşte-mi să vărs lacrimi de pocăinţă nesfârşit.
Dăruieşte-mi mie cu postiri să-mi vindec
Trupul şi sufletul meu,
Dăruieşte-mi mie să mă rup desăvîrşit
De vicleniile acestei lumi.
Dăruieşte-mi mie iertare,
Iertare, Doamne!
Curăţeşte, Doamne,
Cîmpul înţelenit de spini
Al sufletului meu.
Seamănă cu Sfinţenia Ta
Pămîntul inimii mele, Doamne.
Învie sufletul meu
Iar trupul, pentru mîntuirea mea,
Dă-l durerilor şi suferinţei.
Căci iată între pămînteni
Nu este unul mai necurat decît mine.
Iată Doamne, da, eu pe mine mă judec,
Şi-mi văd cu adevărat vinovăţia mea.
În ceasul Judecăţii celei Mari,
Să nu mă lepezi, Doamne,
Morţii celei veşnice să nu mă dai,
Căci eu întru frica de Tine Unul M-am îmbrăcat.
Cugetare
Funia solidă şi durabilă se face din multe fuioare subţiri, răsucite, de cînepă. Un singur astfel de fir nu poate să lege, nici să sugrume pe nimeni. Căci uşor poate fi rupt şi dat la o parte. Dar cînd eşti legat cu o funie groasă, eşti captiv, şi ea te poate şi sugruma. O astfel de funie nu o poţi rupe uşor de pe tine. Aşa cum funia se împleteşte din multe fibre bine răsucite, chiar dacă subţiri şi slabe, aşa patimile cresc din păcatele cele mici şi nebăgate în seamă.
Omul uşor se poate elibera de păcatele cele mărunte, cînd ele sînt încă la început. Dar cînd ele sînt lăsate să se adune, şi cînd se repetă mereu în timp, atunci ele cresc şi devin patimă, precum multele fire subţiri devin funie. Atunci omul se sălbăticeşte de patimi, aşa cum doar patimile îl pot sălbătici.
Atunci nu te mai poţi scutura uşor de păcatele adunate în ani, în zeci de ani. Nu le mai poţi tăia, nu te mai poţi îndepărta de ele, nu te mai poţi despărţi de ele. O, de-ar şti oamenii să fie treji şi să se păzească de începuturile păcatelor! Atunci ei ar putea cu uşurinţă să se ţină liberi de ele. Căci a tăia păcatele înrădăcinate este ca şi cum ai încerca să-ţi tai degetele, zice un mare nevoitor de la Sfîntul Munte.
Ca să se elibereze de patimile cele mari şi înrădăcinate, Sfîntul Emilian a fost ajutat mult de gîndul morţii şi desigur de harul lui Dumnezeu, fără de care nimeni nu poate nimic contra patimilor. Deasa cugetare la moartea cea de neocolit, pocăinţa şi ruga fierbinte cu lacrimi către Dumnezeu Cel Atotputernic, acestea îl mîntuiesc pe om din robia patimilor şi păcatului. L-au întrebat pe Sfîntul Sisoe: Cînd pot fi dezrădăcinate patimile? Iar Sfîntul a zis: De îndată ce vezi patima în tine, dezrădăcineaz-o pe loc.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Care S-a rugat în Grădina Ghetsimani:
La cum a căzut cu Faţa la pămînt şi S-a rugat de trei ori zicînd Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Și zicînd din nou Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-L beau, facă-se voia Ta! (Matei 26:39, 42);
La cum sudoarea Lui s-a făcut ca picuri de sînge pe cînd stăruitor Se ruga: Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sînge care picurau pe pămînt (Luca 22:44).
La cum această grozăvie s-a întîmplat din cauza mea şi din cauza ta, din cauza păcatelor mele şi alor tale; şi de asemenea de dragul mîntuirii mele şi mîntuirii tale.
Predică despre mîna trădătorului
Dar iată mîna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă (Luca 22:21).
Greu îi este unui general să bată război de biruinţă cînd duşmanul este chiar în tabăra lui, printre ostaşii lui, chiar ostaşul lui. Iuda era socotit printre marii ostaşi ai lui Hristos. Cu toate acestea, el era marele duşman, cel dinăuntru. Şiruri întregi de duşmani şi urîtori Îl încojurau strîgîndu-şi rîndurile tot mai aproape, ca să-L ucidă, iar Iuda pregătea trădarea dinăuntru.
Mîna lui era la masa pe care Hristos o binecuvîntase, dar gîndurile lui erau împreună voitoare cu ale celor mai negri şi mai sălbatici duşmani ai Lui, cu cei care Îl urau de moarte, cu cei care ca nişte vipere Îl înconjurau din toate părţile pe Domnul Cel blînd. Oare nu astfel este şi azi, cînd mîinile multor trădători se află la Masa lui Hristos?
Dar care masă nu este a lui Hristos? Sau care este masa pe care nu se află totdeauna darurile Lui? Oare nu este El Stăpînul Casei, Care îi hrăneşte şi îi adăposteşte pe oaspeţi, care sînt toţi pămîntenii? Căci nimic nu au al lor aceşti oaspeţi, nimic! Toate bunătăţile şi tot binele tuturor le vin doar din mîna Unuia Dumnezeu! Aşadar, nu este adevărat că Hristos este prezent la fiecare masă, a fiecărui om, ca Stăpîn al Casei şi ca Slujitor? Aşadar, nu sînt acelea mîinile trădătoare ale tuturor celor care şi astăzi Îl trădează pe Hristos Cel Care Se află pe masă sub forma hranei, precum şi pe El însuşi?
Căci iată mănîncă pîinea Lui în timp ce grăiesc împotriva Lui, Care le-o dă. Căci iată trăiesc din milostivirea Lui şi Îl izgonesc din casele lor, din şcolile lor, din curţile lor, din cărţile lor, din inimile lor. Ei cu bună ştiinţă Îi calcă în picioare poruncile, cu răutate şi cu rînjet îşi bat joc de Legea Lui. Oare nu sînt ei trădătorii lui Hristos şi următorii lui Iuda? Nu vă temeţi de ei! Căci Dumnezeu nu ne-a poruncit să ne temem de ei, ci să aşteptăm şi să vedem pieirea lor cu sunet!
Domnul nostru nu S-a înfricoşat de Iuda nici Se înfricoşează acum de hoardele de trădători care nu lipsesc pînă la sfîrşitul veacurilor. El ştie sfîrşitul lor şi Biruinţa Lui este în mîinile Lui. Aşadar, nici noi să nu ne înfricoşăm. Să ne ţinem strîns de Hristos Stăpînul, şi atunci cînd vedem că El izbîndeşte în lume, şi atunci cînd vedem că poruncile Lui sînt călcate în picioare de tot mai multă lume. Să nu ne înfricoşăm! Căci dacă ne înfricoşăm, se poate să ne trezim cu mîna lui Iuda încleştată peste a noastră la masa Stăpînului Hristos.
O Atotbiruitorule Doamne, viază-ne pe noi cu mare puterea şi milostivirea Ta, Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumita în veci, Amin.