Pomenirea Sfintei Cuvioasei Muceniţe Evdochia
Această cuvioasă muceniţă Evdochia a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian. Evdochia mai înainte de aceasta a fost o desfrînată vestită. Dar apoi ea a plîns cu amar pentru păcatele ei, s-a retras în pustie în asceza cea mai aspră, şi mai la urmă a luat cununa muceniciei. În timpul vieţii ei desfrînate ea adunase averi uriaşe.
Schimbarea vieţii ei a survenit pe neaşteptate, prin cea Dumnezeiască Purtare de Grijă a Făcătorului nostru, şi printr-un monah, Avva Gherman. Venind cu o ascultare în cetate, el a găzduit în casa unui creştin al cărei zid era lipit de al părţii de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire, şi cîte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre Înfricoşata Judecată.
Evdochia auzea aceste citiri, şi a început să asculte cu atenţie, de la început pînă la sfîrşit. Curînd a fost cuprinsă de frică şi spaimă, rămînînd trează pînă în zori. Cînd s-a luminat, ea şi-a trimis sluga să-l caute pe acel monah şi să-l roage să vină la ea. Avva Gherman s-a înfăţişat şi a stat de vorbă cu ea îndelung, despre credinţă şi mîntuirea sufletului.
Ca urmare a acestei convorbiri, Evdochia s-a dus la Episcop şi i-a cerut să o boteze. După botezul ei, Evdochia a lăsat întreaga uriaşă a ei avere Bisericii, spre a fi împărţită sărmanilor. Ea şi-a eliberat toţi robii şi roabele şi s-a retras cu totul într-o mînăstire, unde s-a dăruit celei mai aspre vieţuiri, în desăvîrşita ascultare, în posturi, privegheri, şi rugăciuni. După treisprezece luni, obştea mînăstirii a cerut-o stareţă.
Evdochia a trăit timp de patruzeci şi şase de ani în mînăstire şi a fost aflată vrednică înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu văzînd rîvna ei arzătoare şi cinstită, şi lacrimile ei nesecate, a învrednicit-o şi cu darul învierii morţilor. Cînd s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor sub cezarul Vincenţiu, Sfînta Evdochia a fost decapitată.
Sfînta Evdochia este un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curaţi, sfinţi, şi umple cu Harul Sfîntului Duh, cu buna mireasmă a cerului.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Agapie
Acest Sfînt a fost frate începător aflat sub îndrumarea duhovnicească a unui sfinţit părinte din Mînăstirea Vatopedu din Sfîntul Munte Atos. Prins de piraţi, Agapie a fost vîndut ca sclav în Magnezia. După doisprezece ani, el a scăpat prin minune dumnezeiască din sclavie, prin intervenţia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi dus înapoi în Mînăstirea Vatopedu.
În sclavia lui el reuşise să-l aducă pe stăpînul lui la Sfîntul Botez, căruia i s-a făcut şi îndrumător duhovnicesc. Sfîntul Agapie şi-a petrecut cealaltă vreme a vieţii lui în nevoinţele cele călugăreşti la Mînăstirea Vatopedu, după care a adormit cu pace în Domnul.
Pomenirea Sfintei Muceniţe Antonina
Sfînta Antonina s-a născut la Niceea. Din cauza credinţei ei în Hristos, ea a fost arestată şi torturată cu sălbăticie. La sfîrşit a fost legată într-un sac şi înecată într-un lac la anul 302 după Hristos. Dar Dumnezeu a mîntuit sufletul ei şi a preaslăvit-o cu îngerii în ceruri şi cu oamenii cei credincioşi pe pămînt, pînă în ziua de astăzi.
Cîntare de laudă la Sfînta Evdochia
Cea care femeie a păcatului mai înainte a fost,
Mai apoi cu pocăinţa s-a îmbrăcat,
Şi înaintea lui Dumnezeu
În genunghi pururea a stat,
La rugăciune cu lacrimi.
Satan de furie a urlat
Şi către ceruri necuratul glas şi-a ridicat:
O Mihaile, cerescule Arhanghel,
Tu care grăieşti dreptatea,
Nedrept către mine eşti -
Căci staulul meu cu desăvîrşire
Tu mi-l goleşti!
Şi încă şi pe ultima oaie mi-o răpeşti!
Ce-ţi trebuie această preadesfrînată?!
Eu în hades am fost aruncat
Şi pentru o mică nesupunere, acolo,
În chinuri veşnice mă perpelesc!
Dar ale acesteia păcate sînt adînci ca marea
Care înghite tot ce se apropie de ea.
Astfel grăieşte răutatea veche
Cînd omul de bunătate vrea să se ţină,
Ea pe tot omul care se căieşte
Î-l învăluie în ispită.
Dar Mihail, păzitorul penitentei,
Cu îngerii lui de Evdochia se apropie
Şi sub a sa pază o acoperă.
Cu răsuflarea lui,
Mihail pe demoni departe îi alungă.
O cîntare cerească atunci din ceruri se aude:
Aşa binevoit-a harul lui Dumnezeu,
Ca fiecare om ce de al său trecut se pocăieşte
Să fie primit în braţele Tatălui,
Şi iertare să primească.
Pocăinţa întregii omeniri îi este adusă,
Precum şi mîntuirea.
Acestea două voinţa Domnului sînt,
Milostivirea şi voia Lui.
A Lui bună voire Sfîntă
Pe a lui satan rea voire
Cu desăvîrşire o calcă.
Cugetare
Tot creştinul trebuie să-şi împodobească viaţa cu credinţa şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. Aşa cum se vede din viaţa Sfîntului Agapie, Dumnezeu îi proslăveşte pe cei credincioşi şi ascultători. Tînăr frate de mînăstire fiind, Sfîntul Agapie a căzut totuşi în mîinile piraţilor, dus în Asia şi vîndut unui arab. Timp de doisprezece ani Agapie a rămas cu răbdare şi linişte în acea sclavie, şi timp de doisprezece ani s-a rugat cu osîrdie Maicii Domnului să-l scape din ea şi să-l ducă înapoi la mînăstirea lui.
Într-o noapte Fecioara de Dumnezeu Născătoare i s-a înfăţişat şi i-a spus: Ridică-te şi ieşi fără teamă la Muntele Athos, la bătrînul tău. Agapie s-a sculat şi a venit la bătrînul său în Athos, Muntele cel Sfînt. Cînd Avva l-a văzut pe Agapie, s-a întristat, crezînd că a fugit de la stăpînul lui. El i-a spus: Fiule Agapie, ţi-ai înşelat stăpînul, dar pe Dumnezeu nu-L poţi înşela, în ziua înfricoşatei Judecăţi tu va trebui să dai socoteală de acei bani pe care stăpînul tău i-a plătit ca să-i slujeşti lui.
Trebuie aşadar să te întorci şi cu credinţă să-ţi slujeşti stăpînul mai departe. Agapie, fiul cel ascultător, cu grăbire s-a întors în Asia, s-a înfăţişat stăpînului lui, şi i-a povestit totul. Arabul aflînd acestea, a rămas uluit, învins cu totul de înălţimea comportării creştine. El a dorit să-l vadă pe Avva, povăţuitorul şi părintele fratelui Agapie. Arabul a sosit la Sfîntul Munte însoţit de cei doi fii ai săi. Aici, el şi fiii lui au luat Sfîntul Botez. Toţi trei au primit tainicul cin al călugăriei.
Ei au rămas în Sfîntul Munte pînă la moartea lor, ducînd o viaţă foarte strictă, de post, rugăciune şi ascultare, mai întîi sub povăţuirea bătrînului Avvă, iar după plecarea acestuia la cele de sus, sub povăţuirea lui Agapie.
Astfel, cei care mai întîi fuseseră sălbatici proprietari de sclavi s-au tăcut cu dragoste ascultători deplini ai foştilor lor scalvi, credincioşi voii lui Dumnezeu şi cu totul supuşi Sfîntului Agapie.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos la Cina cea de Taină:
La cum a spălat El picioarele ucenicilor, învăţîndu-ne astfel pe noi smerenia şi dragostea unul faţă de celălalt;
La cum Petru, cel mai credincios, s-a ruşinat şi nu a vrut să-L lase pe Stăpînul să-i spele picioarele;
La cum Iuda, necredinciosul şi trădătorul, nu s-a ruşinat şi nu a refuzat ca Stăpînul să-i spele picioarele;
La cum chiar şi astăzi, credincioşii primesc nenumăratele daruri de la Dumnezeu cu sfială şi ruşine, iar necredincioşii, care şi ei primesc aceleaşi nenumărate daruri de la Dumnezeu, o fac fără sfială, şi fără ruşine, ba chiar dau şi glas nemulţumirii lor faţă de Dumnezeu.
Predică despre ştiinţă şi lucrarea cu fapta a celor ştiute
Cînd ştiţi acestea, fericiţi sînteţi dacă le veţi face (loan 13:17).
Cel mai important aspect al acestor cuvinte, fraţilor, este că Domnul nu răsplăteşte ştiinţa, ci facerea cu lucrul a celor ştiute. Căci El nu le spune apostolilor: Fericiţi sînteţi că ştiţi toate acestea. Unii învăţători păgîni care concep mîntuirea numai în termeni de ştiinţă şi cunoaştere au grăit într-adevăr astfel, crezînd şi propovăduind că deţinerea ştiinţei este adevărata fericire. Dar Stăpînul nostru zice altfel: Fericiţi sînteţi dacă le veţi face. Ştiinţa mîntuirii ne-a fost dăruită de însuşi Stăpînul Hristos, şi nimeni nu poate ajunge la ea prin propriile lui eforturi.
Unii dintre vechii filosofi greci au spus că omenirea nu poate ajunge la cunoaşterea adevărului, şi nici nu poate fi mîntuire, dacă Dumnezeu însuşi nu vine să coboare pe pămînt. Domnul nostru a venit şi a coborît pe pămînt printre oameni şi le-a arătat lor această cunoaştere a adevărului. Oricine primeşte această cunoaştere primeşte de asemenea şi obligaţia de a o împlini cu fapta. O, cît de mult mai uşor le va fi la înfricoşata Judecată celor care nu au primit această cunoaştere, şi deci nu au avut cum să o împlinească, decît celor care au primit-o, dar au fost neglijenţi şi nu au împlinit-o cu fapta!
O, mult mai uşor le va fi la Judecata de Apoi păgînilor celor neînvăţaţi decît creştinilor celor cunoscători!
Stăpînul nostru S-a arătat pe El însuşi a fi nu doar Cel Care cunoaşte ci de asemenea Cel Care împlineşte cu fapta. Cunoaşterea Lui desăvîrşită este îngemănată cu a Sa desăvîrşită împlinire cu fapta, înaintea ochilor ucenicilor Săi, El personal Şi-a împlinit toate poruncile Sale. Porunca iubirii şi smereniei a dat-o cînd a spălat însuşi picioarele ucenicilor Săi.
El după aceea a poruncit ca astfel să-şi spele şi ei picioarele unii altora. Stăpînul nostru Hristos nu a locuit între oameni spre a-i murdări pe ei, ci spre a-i curaţi şi spăla. El nu a murdărit niciodată pe nimeni, ci i-a curăţit pe toţi cei care au dorit curăţirea. Oare cu ce ruşine nu ar trebui să ne acoperim văzînd cum ne străduim atît de mult să ne curăţim pe noi înşine, dar de două pe atîta ne străduim să-i murdărim pe alţii? O fraţilor, noi îi murdărim chiar pe fraţii noştri de sînge.
Chiar Hristos plînge cînd ne vede cum noi murdărim cu noroiul ponegririi şi bîrfei pe cei pe care El i-a spălat cu scump Sîngele Său. O Doamne, iartă-ne! Căci zilnic păcătuim împotriva fraţilor noştri. Să-i faci pe aceştia, Stăpîne, pe care noi îi murdărim, mult mai strălucitori decît noi cînd vei veni întru Împărăţia Ta, căci Drept eşti Tu şi vezi toate! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.