Acest Sfînt a fost presbiter în Alexandria în timpul în care ereticul Dioscor se afla pe scanunul patriarhal al cetăţii. Dioscor a fost unul din începătorii şi propagatorii ereziei monofizite, care învăţa în chip mincinos ca se află doar o singură natură în Mîntuitorul Hristos, cea omenească, iar nu două: şi omenească şi dumnezeiească.

Acela a fost timpul cînd pe tronul imperial se aflau Marchian şi Pulheria. Acest Sfînt şi credincios bărbat Proterie a stat împotriva lui Dioscor, drept pentru care a îndurat multe ticăloşii din partea lui. În Sinodul al patrulea Ecumenic de la Calcedon (anul 451) a fost dată anatemei erezia monofizită, împreună cu cei care au născocit-o, şi s-a hotărît şi scoaterea din scaun a lui Dioscor şi alungarea lui în exil. Proterie, bărbatul cel drept credincios şi adevărat următor lui Hristos, a fost ridicat Patriarh în locul lui.

Cu toate acestea partida lui Dioscor care rămăsese în Alexandria nu înceta să facă tulburare de moarte în cetate. În timpul unei încăierări sîngeroase, Proterie a părăsit cetatea cu intenţia de a rămîne departe de ea o vreme. Pe drum, i-a apărut înainte prorocul Isaia, în vedenie, şi i-a zis: Întoarce-te în cetate, căci te aştept să te iau. Proterie s-a întors la Alexandria şi a intrat în Biserică.

Auzind aceasta, ereticii ucigaşi au năvălit în Biserică, l-au înşfăcat pe Patriarh şi l-au înjunghiat cu cuţite, încă alţi şase creştini au fost înjunghiaţi tot atunci, împreună cu dînsul. Astfel Proterie, minunatul păstor al turmei lui Hristos, a luat cununa muceniciei pentru apărarea adevărului Ortodoxiei la anul 457 după Hristos.

Sfântul acesta Vasile a fost însoţitorul şi împreună pătimitor cu Sfîntul Procopie Decapolitul. Sfîntul Vasile a stat alături de învăţătorul său, Sfîntul Procopie, atît în timpuri de pace cît şi în timpuri de prigoană.

El a suferit nenumărate chinuri de la iconoclaşti, iar cînd iconoclaştii au fost învinşi, Sfîntul Vasile, prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, s-a întors împreună cu Sfîntul Procopie la mînăstirea lui, unde în post, rugăciune şi aspre nevoinţe a petrecut cealaltă parte a vieţii lui, care a fost una îndelungată. El a adormit cu pace la anul 747 după Hristos.

Sfîntul Nestorie a fost Episcop în cetatea Magydos din Pamfilia. El se distingea printr-o mare blîndeţe. În timpul împărăţiei lui Decius el a fost adus la judecată şi torturat cu cruzime din pricina credinţei lui în Hristos. Înaintea morţii lui, el a văzut în vedenie un miel de jertfă, pe care l-a interpretat ca semn al jertfei lui apropiate.

El a fost torturat de eparhul Publius, iar la sfîrşit răstignit în Perga, capitala provinciei Pamfilia. Aceasta a fost în anul 250 după Hristos.

Sfîntul acesta Nicolae a vieţuit ca nebun pentru Hristos în oraşul Pskov, în timpul domniei Ţarului Ivan cel Groaznic. El s-a săvîrşit în ziua de 28 februarie a anului 1576 după Hristos.

Două naturi în Domnul se întrunesc,

Pe care El nu le mai separă niciodată:

Natura dumnezeiască, și natura omenească.

În Mîntuitorul Hristos Dumnezeu şi Omul sînt nedespărţiţi,

Într-o singură Persoană. Dumnezeu şi Om,

Nemicşorat, nici ca Dumnezeu, nici ca Om.

Dumnezeu Om şi Mîntuitor,

Pe cele despărţite,

El în Persoana Lui Le-a unit,

El, Tîlcuitorul tainelor celor de nepătruns,

El, întemeietorul Împărăţiei Sfinţilor.

El ca Dumnezeu Cel mai aproape de om a venit.

El timpul sus l-a înălţat,

Iar veşnicia pe pămînt a coborît-o.

A Sfintei Treimi trîmbiţă Hristos este.

A celor două naturi taină,

Stăpînul Hristos este.

Dumnezeul Cel adevărat

Om adevărat S-a făcut.

Întru cele de sus a rămas

Şi pe pămînt a coborît.

Nici a căzut, Nici S-a poticnit,

Ci în trup S-a îmbrăcat.

Aceasta este iubirea cea curată şi Sfîntă,

Iubirea cea veşnică, veşnic aceeaşi:

El pe uriaş l-a ridicat

Cu degetul Său mic,

Şi acesta lucru de neînţeles pentru noi este.

Nebunii pentru Hristos au ca trăsătură dominantă un nemaipomenit curaj.

Cuviosul Nicolae alerga pe străzile Pskovului prefăcîndu-se nebun, dar mustrîndui pe oameni pentru păcatele lor ascunse şi prorocind ceea ce avea să li se întîmple. Cînd Ivan cel Groaznic a intrat în Pskov, tot oraşul a fost cuprins de spaima cumplitului ţar. Ca semn de bun venit ţarului, locuitorii oraşului au pus la porţile caselor lor pîine şi sare, dar ei înşişi au stat ascunşi înăuntru. Cînd primarul oraşului l-a întîmpinat pe ţar în faţa Bisericii, ţinînd pe mîini un taler pe care se aflau pîine şi sare, ţarul a lovit talerul cu mîna iar pîinea şi sarea s-au răspîndit pe jos.

În acel moment în faţa Ţarului a apărut Cuviosul Nicolae, îmbrăcat într-o cămaşă lungă şi încins cu o sfoară, ţopăind precum un copil în jurul unui băţ, şi a strigat: Ivanuşca, Ivanuşca, pîine şi sare să mănînci, iar nu trupuri şi sînge de oameni! Garda ţarului s-a repezit să-l prindă pe Cuviosul Nicolae, dar el a fugit şi a scăpat, ascunzîndu-se. Ţarul s-a interesat mai apoi de Cuviosul Nicolae, şi aflînd cine este şi unde locuieşte, l-a vizitat la locuinţa lui modestă.

Aceea era prima săptămînă din Sfîntul şi Marele Post al acelui an. Auzind că țarul vine la el, Cuviosul Nicolae a găsit o bucată de carne crudă şi i-a oferit-o ţarului, după ce mai întîi i s-a închinat, zicîndu-i: Mănîncă, Ivanuşa, mănîncă! Mînios, țarul cel Groaznic i-a răspuns: Eu sînt creştin şi nu mănînc carne în post!

Atunci omul lui Dumnezeu i-a răspuns pe dată: Cu adevărat, mult mai rău faci: tu te hrăneşti cu trupuri şi cu sînge de oameni, uitînd nu numai de post, dar şi de Dumnezeu! Această lecţie a atins inima Ţarului, care a plecat imediat din oraşul Pskov, în care sosise tocmai cu intenţia de a-l masacra.

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Pîinea Vieţii: Eu sînt pîinea vieţii (loan 6:48):

Să luăm aminte la El ca la Pîinea prin care se hrăneşte şi trăieşte sufletul nostru;

Să luăm aminte la El ca la Pîinea prin care se hrăneşte şi se luminează mintea noastră;

Să luăm aminte la El ca la Pîinea prin care se hrăneşte şi se înnobilează inima noastră.

Eu sînt Pîinea Vieţii (Ioan 6:48).

Astfel a grăit Stăpînul Hristos neamului omenesc celui flămînd. Acest cuvînt s-a împlinit timp de nenumărate secole după aceea, în vieţile nenumăraţilor următori ai lui Hristos care L-au primit pe Stăpînul ca hrană a sufletelor lor. Un tînăr disperat care era aproape de sinucidere s-a dus să se spovedească la un Preot.

Preotul l-a ascultat cu atenţie şi i-a zis: Fiule, tu însuţi trebuie să te învinovăţeşti pentru nenorocirea ta. Sufletul tău flămînzeşte de moarte. De-a lungul întregii tale vieţi, tu nu ai învăţat decît să-ţi hrăneşti trupul, şi nu te-ai gîndit niciodată că şi sufletul are nevoie de hrană; de o hrană mult mai preţioasă şi mai pretenţioasă decît cea a trupului, şi într-o măsură mult mai mare decît are nevoie trupul de a lui.

Sufletul tău este acum în primejdie de moarte din cauza foametei la care l-ai supus. Fiule, Împărtăşeşte-te de Trupul şi Sîngele lui Hristos. Numai aceasta îţi poate mîntui sufletul de la pieire. Zilnic şi mereu Împărtăşeşte-te de Trupul şi Sîngele Mîntuitorului Hristos. Căci El este Pîinea de Viaţă Făcătoare a sufletelor noastre. Tînărul l-a ascultat pe Preot şi s-a întors la viaţă.

Fraţilor, să ne hrănim sufletele cu Hristos ca astfel să le avem mereu vii şi sănătoase. Să ne hrănim mereu mintea cu gîndul lui Hristos astfel încît să o avem mereu luminată şi limpede. Să ne hrănim mereu inima cu iubirea lui Hristos astfel încît ea să fie mereu plină şi fericită. Să ne hrănim mereu voinţa cu poruncile lui Hristos şi cu exemplul vieţii Lui, astfel încît în fiecare clipă noi să avem puterea de a face faptele cele bune.

Să fie gîndurile lui Hristos gîndurile noastre şi iubirea lui Hristos iubirea noastră şi buna voire a lui Hristos buna voire a noastră. Mereu şi mereu să ne hrănim sufletele cu Stăpînul Hristos; fară întrerupere să ne Împărtăşim sufletele cu Trupul Lui şi cu Sîngele Lui. Căci nici o Pîine nu este mai hrănitoare decît El, şi nici o băutură nu este mai dulce decît El. La Sfînta Împărtăşire, El ni Se dăruieşte desăvîrşit: cu Trupul şi cu Sîngele Lui. Dar Sfînta Împărtăşire este şi o avertizare că sufletele noastre trebuie mereu să se hrănească cu El, mereu să se Împărtăşească cu El, tot aşa cum nu putem să trăim nici o clipă fără să respirăm.

O Stăpîne Doamne Dulcele nostru Iisuse, mişcă sufletele noastre ca mereu să dorească a se hrăni cu Tine şi a rămîne vii, Căci Tu eşti Pîinea Vieţii, și Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.