Sfîntul şi întru tot slăvitul Botezător loan a fost decapitat la dorinţa expresă şi la instigarea nelegiuitei Irodiada, soţia nelegitimă a ticălosului împărat Irod. Cînd lui loan i s-a tăiat capul în închisoare, Irodiada a dat poruncă ca să nu-i fie îngropat capul împreună cu trupul, căci nelegiuita se temea că oarecum, prorocul ar putea astfel învia. De aceea, ea i-a luat capul şi l-a îngropat adînc într-un loc ascuns şi spurcat.

Dar ea avea o doamnă de companie, pe Ioana, care era soţia demnitarului Huza de la curtea lui Irod. Această bună şi cu frică de Dumnezeu Ioana nu a putut tolera ca să vadă capul Omului lui Dumnezeu zăcînd în necurăţie. De aceea ea l-a dezgropat în ascuns, l-a dus la Ierusalim şi l-a îngropat în Muntele Măslinilor. Neştiind de aceasta, cînd regele Irod a auzit de minunile prea mari pe care le săvîrşeşte Mîntuitorul, s-a înfricoşat şi a spus: Acesta este loan Botezătorul (pe care l-am ucis); el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin El (Matei 14:2).

După o mare bucată de vreme, un proprietar bogat şi slăvit a crezut în Hristos, şi lepădînd poziţie socială şi toată deşertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luînud-şi numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălăşluit în Muntele Măslinilor, chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan.

Dorind să-şi zidească o chilie, el a săpat adînc şi a descoperit un vas de pămînt în care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui loan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele Sfinte moaşte, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit. Mai tîrziu, prin Pronia Dumnezeiască, aceste Sfinte moaşte făcătoare de minuni (adică Sfîntul cap al Botezătorului loan) au călătorit din loc în loc, cufundate în întunericul uitării, pînă iar au fost descoperite, în sfîrşit, sub domnia cucernicei împărătese Teodora, mama lui Mihail şi soţia lui Teofil, şi pe timpul Patriarhului Ignatie, acest Sfînt cap a fost adus la Constantinopol.

Multe vindecări minunate s-au lucrat la moaştele cinstitului cap al Înaintemergătorului. Dar este important şi interesant de notat că, deşi în timpul vieţii Înaintemergătorul nu a făcut nici o minune, loan nu a făcut nici o minune (Ioan 10:41), totuşi, Sfintele sale moaşte s-au aflat lucrătoare de nenumărate şi puternice minuni de-a lungul veacurilor, după strămutarea lui la ceruri.

Sfîntul Erasmie a fost monah la Mînăstirea Peşterilor din Kiev. El a moştenit o mare avere de la părinţii lui, pe care a cheltuit-o toată la zidirea şi împodobirea Sfintelor Biserici, şi mai cu seamă la îmbrăcarea în aur şi argint a Sfintelor icoane.

Cînd după toate acestea a sărăcit cu totul, a fost dispreţuit de toţi. Diavolul îi şoptea că şi-a risipit toată averea în zadar; că în loc să o dea săracilor, el a cheltuit-o pe împodobirea bisericilor. Erasmie a căzut victimă acestei înşelări şi a început să se dispreţuiască pe sine, căzînd într-o deznădejde fără seamă, şi începînd să trăiască la întîmplare şi fără de rînduială. La ceasul morţii lui, fraţii s-au adunat în jurul lui şi au început să vorbească între dînşii despre păcatele lui de care el însuşi nu fusese conştient.

Deodată el s-a ridicat în capul oaselor şi a zis: Părinţilor şi fraţilor, aşa este, precum spuneţi, sînt păcătos şi nu am pocăinţă, dar priviţi, Sfîntul Antonie şi Sfîntul Teodosie au sosit înaintea mea, iar Maica lui Dumnezeu mi-a zis că Dumnezeu mi-a mai îngăduit timp de pocăinţă. Maica Domnului a mai grăit către el şi aceste cuvinte de întărire: Pe săraci pururea îi aveţi cu voi pretutindeni, dar bisericile mele, nu.

Să ne rugăm lui loan, Slăvitului Înaintemergător al Domnului,

Trîmbiţa Ziditorului,

Robul lui Dumnezeu

Trimis spre ajutorul oamenilor.

Să ne rugăm lui loan

Cel înfricoşat şi Sfînt,

Ca prin el Dumnezeu Cel Preaînalt

Să se milostivească spre noi.

De primejdii ascunse şi năprasnice

Fereşte-ne pe noi,

Sfinte Părinte Ioane!

Pentru păstrarea curată a Credinţei

Pe acest pămînt,

Ajută-ne nouă,

Sfinte Părinte Ioane!

Îndestularea grîului pe acest pămînt,

Pînă la sfîrştiul veacurilor

Dăruieşte-ne-o nouă,

Sfinte Părinte Ioane,

Ca în fiecare snop să vedem

În fiecare snop,

Paşii lui Dumnezeu!

La căderea nopţii,

Întăreşte-ne pre noi întru nădejdea Răsăritului,

Sfinte Părinte Ioane.

O Sfinte Părinte Ioane,

Ajută-ne nouă ca mai înainte de căderea

Nopţii morţii noastre

Întru pocăinţă adevărată să ne îmbrăcăm,

Şi Răsăritul înfricoşatei Judecăţi

Cu nădejde să-l întîmpinăm.

Nu ne sînt nici învăţători buni nici prieteni buni cei care ne fac nouă întotdeauna după vrerile noastre. Sfîntul Cuvios Ioan Moshu scrie despre o femeie slăvită dintr-o familie senatorială care a venit în pelerinaj la Locurile Sfinte. Sosind la Cezareea, ea a hotărît să rămînă o vreme acolo, şi s-a adresat cu următoarea rugăminte episcopului locului: Dă-mi mie o femeie evlavioasă care să mă înveţe frica de Dumnezeu. Episcopul i-a recomandat o fecioară smerită.

După o bucată de vreme, episcopul a întîlnit-o iar pe femeia cea slăvită şi a întrebat-o: Cum este fecioara pe care ţi-am adus-o să te înveţe? Este bună, a răspuns femeia, dar nu prea mă ajută pentru că este aşa de smerită încît mă lasă să-mi fac voia mea. Dar mie îmi trebuieşte cineva care să mă certe, şi să nu mă lase să fac ce poftesc.

Atunci episcopul i-a adus o altă fecioară, cu un caracter foarte aspru, care a început să o certe pe femeie, numind-o bogătancă lipsită de simţire şi milostivire, şi aşa mai departe. După o vreme, episcopul iar a întrebat-o: Dar această altă fecioară, cum se poartă ea cu tine? O, ea cu adevărat este de folos sufletului meu, înalt Preasfinţite Părinte, a răspus soţia senatorului. Şi aşa a dobîndit smerenia această femeie bogată şi foarte slăvită.

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Piatra de încercare:

A închipuirii de sine celei păcătoase, a minţii pervertite a omenirii care prin gîndirea ei trupească şi desfrînată luptă de-a pururi contra minţii lui Hristos;

A iubirii de sine celei păcătoase, a inimii pervertite a omului care, prin ea însăşi, nu acceptă nici iubirea lui Dumnezeu, nici pe a aproapelui;

A voii proprii celei păcătoase, adică a voinţei pervertite a omului care, prin ea însăşi, pururea luptă contra voinţei lui Dumnezeu.

Şi să se propovăduiască în Numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începînd de la Ierusalim (Luca 24:47).

Aceasta este ultima învăţătură pe care Mîntuitorul a dat-o Apostolilor Săi. În aceste cuvinte se cuprinde, precum în miezul unei nuci, toată Evanghelia împăcării dintre Dumnezeu şi oameni. Căci ce vrea Dumnezeu de la oameni şi ce le dăruieşte El lor? El caută pocăinţa lor, şi le dăruieşte iertarea păcatelor.

El cere puţin şi dăruieşte totul. Să se pocăiască oamenii de toate păcatele şi fărădelegile lor, şi să înceteze a le mai face, şi vor primi totul de la Dumnezeu - nu doar ceea ce doreşte cel mai mult inima lor, dar încă şi pe deasupra şi mult mai mult. Cu adevărat, totul este făgăduit drepţilor. Drepţii vor moşteni Împărăţia Cerurilor, ei vor fi fiii lui Dumnezeu, ei vor fi copiii luminii, copiii nemuririi, împreună vieţuitori cu îngerii, fraţii lui Hristos. Drepţii viaţă vor avea din belşug, belşug de pace, de înţelepciune, de putere şi de bucurie. Drepţii vor avea totul, pentru că aşa li s-a făgăduit de către Dumnezeu.

Să se pocăiască doar oamenii şi vor primi totul. Să se curăţească cerşetorul, să se îmbăieze şi să se îmbrace întru curăţie înaintea uşilor Împărăţiei, şi imediat va fi primit înăuntru, iar Regele îl va întîmpina şi îl va îmbrăţişa şi îi va dărui totul, îl va lua să vieţuiască cu El, va mînca la masa Lui, şi va avea totul, totul, totul!

O fraţilor, acestea nu sînt doar vorbe, acesta este adevărul cel pururea viu şi Sfînt. Căci ştim cu siguranţă că mulţi dintre cei care s-au pocăit, bărbaţi şi femei, au primit toate aceste făgăduinţe. Mulţi s-au înfăţişat din cealaltă lume şi au dovedit adevărul acestor cuvinte, arătînd că ei trăiesc acum ca nişte fii şi fiice de împăraţi. Dar ei sînt dintre cei care în viaţa lor pămîntească s-au pocăit grabnic şi cu rîvnă de toată vremea. Iată, acesta este timpul pocăinţei noastre asemenea, dacă dorim împreună cu ei să ne sălăşluim şi să fim şi noi moştenitori ai Împărăţiei.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase Multmilostive, ajută-ne nouă ca să ne pocăim cu adevărat mai înainte de sfîrşit, ca să putem vieţui pururea cu Tine. Căţi Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.