Pomenirea Sfîntului Leon întîiul, Papă al Romei
Leon s-a născut în Italia din părinţi bine credincioşi. La început, el a slujit ca arhidiacon al Papei Sixt al III-lea, iar după moarea lui Sixt a fost ridicat în contra voinţei lui la cinstea de Papă al Romei. Pe cînd Attila şi hunii săi s-au apropiat de Roma pregătindu-se să o distrugă cu desăvîrşire şi să o incendieze, Leon a venit înaintea lui îmbrăcat în toate veşmintele lui arhiereşti şi a împăcat mînia lui Attila, salvînd oraşul.
Cîtă vreme Attila primea sfaturile Papei Leon, el era înfricoşat şi de vedenia Apostolilor Petru şi Pavel, pe care îi vedea stînd de o parte şi de alta a Papei, şi ameninţîndu-l cu nişte săbii de foc. Nu numai că Papa Leon a salvat Roma de la distrugere, dar el a fost şi tare apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei lui Eutihie şi Dioscor.
Această erezie consta în aceea că cei doi eretici amestecau într-una singură cele două naturi ale Mîntuitorului Hristos, cea omenească, şi cea dumnezeiască, negînd prin urmare şi cele două voinţe ale Persoanei Mîntuitorului. Din cauza aceasta s-a convocat cel de al patrulea Sinod Ecumenic (Calcedon, anul 451 d. Hr.), la care a fost citită şi epistola Sfîntului Leon.
Sfîntul Leon scrisese această epistolă şi apoi o aşezase pe mormîntul Sfîntului Apostol Petru, care a îndreptat-o. Înaintea sfîrşitului său, Sfîntul Leon a petrecut patruzeci de zile în post şi rugăciune la mormîntul Sfîntului Apostol Petru, rugîndu-l cu lacrimi să-l înştiinţeze dacă păcatele lui sînt iertate sau nu. Sfîntul Apostol Petru i s-a înfăţişat în vedenie şi i-a spus că toate păcatele lui sînt iertate, dar nu şi acela al hirotonirii de Preoţi a căror vrednicie nu a fost îndeajuns cercetată.
Sfîntul Leon iar a căzut la rugăciune cu lacrimi, pînă cînd s-a învrednicit şi de iertarea acestui păcat. El apoi şi-a dat cu pace sufletul în mîinile lui Dumnezeu, la anul 461 după Hristos.
Pomenirea Sfîntului Flavian, Patriarhul Constantinopolului
Sfîntul Flavian a fost Patriarh al Constantinopolului după Sfîntul Proclu. El a fost contemporanul Sfîntului Leon Papa Romei, şi a luptat şi el cu hotărîre contra ereziei lui Eutihie şi Dioscor.
Dar el nu a mai trăit să vadă şi triumful Ortodoxiei de la Sinodul al patrulea Ecumenic de la Calcedon din anul 451, pentru că înainte de acela, la sinodul nelegiuit de la Efes din 431, el a fost bătut cu sălbăticie şi călcat în picioare, de unde, după trei zile, i s-a tras şi moartea. Flavian a fost un mare ostaş al Împăratului Hristos, şi viteaz apărător şi mărturisitor al Ortodoxiei.
Cîntare de laudă la Sfîntul Flavian
Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semetia înaintea căderii (Pildele lui Solomon 16:18)
Acesta este cuvîntul lui Dumnezeu, marea lecţie a vieţii.
Căci ereticii, ce sînt ei oare, dacă nu odrasle ale trufiei?
Şi ce doresc ei oare, dacă nu să necinstească adevărul?
Pentru aceasta de necinste s-au acoperit, după dreptate.
Eutihie în ajutorul famenului a nădăjduit.
Flavian însă, numai întru unul Dumnezeu nădejdea şi-a pus.
Cu adevărat trufia duce la cădere,
Căci Eutihie a pierit,
Iar Flavian a biruit.
Dioscor bătăuşul, în puterea pumnului său s-a încrezut.
De aceea cu dreptate toate neamurile
Pe el îl dispreţuiesc.
Pe cînd Flavian cel lovit şi călcat în picioare.
Acum pe întreg pămîntul
De toate neamurile este cinstit,
Iar în Ceruri, binecuvîntat cu slavă.
Adevărul pururea stă şi de nimic nu se teme.
Sfîntul Leon ca un leu pe el l-a apărat,
Apărînd în aceasta Faţa luminoasă a lui Hristos.
Aceşti doi mari ierarhi,
Şi cu Evloghie care a fost al treilea
Biserica o au călăuzit
La biruinţă şi slavă.
Căci fară astfel de duhuri viteze
Biserica, ce ar fi?
Ea s-ar asemăna cu o pasăre rănită,
Şi cu aripile frînte.
Cugetare
Cu mare dificultate, şi cu încă şi mai mari osteneli şi jertfe s-a cernut grîul adevărului Bisericii, lăsînd în sita focului neghinele şi pleava ereziilor. Ereticii întotdeauna au uzat de mijloacele cele mai joase şi de persoanele cele mai mediocre cînd au vrut să submineze Ortodoxia.
Arhimandritul Eutihie de la Constantinopol şi Dioscor, patriarhul Alexandriei, care au răspîndit învăţătura cea eretică conform căreia nu s-ar fi aflat două naturi în Hristos, cea dumnezeiască şi cea omenească, ci doar una singură într-un fel de amestec, şi l-au aflat ca aliat la curtea imperială pe obscurul famen Hrisafie.
Cu aceştia în ascuns era aliată şi împărăteasa Eudoxia. Patriarhul Flavian a stat ca un leu în apărarea Ortodoxiei. În această Sfîntă luptă el fiind sprijinit de Pulheria, sora împăratului. Eunucul Hrisafie a mers la împăratul Teodosie cu cele mai josnice şi mai murdare calomnii la adresa Patriarhului, ca astfel să obţină de la împărat înlăturarea lui din scaun şi aducerea în loc a ereticului Eutihie.
Cînd această murdară manevră şi încă multele altele au eşuat, ereticii au pus la cale nimic mai puţin decît uciderea lui Flavian. La Sinodul ticălos de la Efes din anul 431 Sfîntul Flavian a fost bătut şi călcat în picioare atît de sălbatic, încît după trei zile a şi murit. Dar criminalii eretici nu au biruit cu aceasta.
Căci pînă la urmă, la Sinodul al patrulea Ecumenic de la Calcedon (451), asupra lui Eutihie şi a lui Dioscor s-a aruncat anatema. Famenul a fost alungat de la curte şi şi-a sfîrşit viaţa acoperit de batjocură şi de ruşine, împărăteasa Eudoxia a fost alungată de la curtea imperială şi surghiunită în Palestina.
Iar Flavian patriarhul şi cinstita Pulheria, sora împăratului, au fost proclamaţi Sfinţi de către Sfînta Biserică. Astfel Sfînta Credinţă Ortodoxă a biruit.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel Care S-a aflat printre farisei şi cărturari:
La cum nu a cruţat nici o osteneală pentru a-i ridica pe farisei şi cărturari şi a-i mîntui, iar ei nu au cruţat nici o osteneală pentru a-L alunga şi a-L ucide;
La cum a dorit El să le îndrepte toate cugetele şi cuvintele, iar ei nu au dorit decît să I le răstălmăcească cu totul pe ale Lui;
La cît de trist a fost El că nu-i poate deloc învia şi la cît de trişti au fost ei că nu-L pot ucide.
Predică despre lupta neputincioşilor împotriva Atotputernicului
Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare (loan 12:10).
Adică, ei s-au sfătuit mai întîi să-L ucidă pe Ziditor, iar apoi să ucidă şi zidirea Lui. Căci Lazăr era lucrarea lui Hristos. Căci ce folos vom avea, îşi ziceau nelegiuiţii, dacă-L vom ucide pe Făcătorul de minuni, dar vom lăsa să trăiască dovada vie a celor mai mari minuni ale Lui? Se gîndeau că dacă ar lăsa să trăiască dovadă, atunci poporul i-ar ucide pe ei ca pe nişte răufăcători. Cu toate acestea, s-a întîmplat că şi de L-au ucis pe Hristos, pe Lazăr nu l-au mai nimerit. Şi apoi?
Apoi ei şi cei de un fel cu dînşii au ucis mai departe zeci de Apostoli ai Săi nemainimerind să ucidă şi multe alte sute. După care au omorît mii de mărturisitori, dar sute de mii de mărturisitori nu au mai reuşit să-i ucidă. Nu s-au lăsat, şi au omorît pe mai departe sute de mii, dar au ratat milioane. În sfîrşit, au văzut clar că pe la spatele lor, chiar cei ucişi înviau ca iarba cosită iar cei făcuţi ţintele uciderii în faţa executorilor creşteau ca iarba semănată.
Zadarnic le-a grăit înţeleptul Gamaliel: Dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi (Fapte 5:39). Cei care îndrăznesc să se ridice luptători împotriva lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor zadarnic se căznesc să-şi încordeze neputinţa şi să secere la pămînt recolta lui Dumnezeu. Căci cu cît o seceră mai mult, cu atît mai bogată creşte ea.
O nebunilor luptători împotriva lui Hristos, cei care aţi fost şi care sînteţi! Satirul vostru se repede din cetatea lui Hristos şi nu loveşte decît în propriile voastre şoproane, prefăcîndu-le în praf şi cenuşă! De-a lungul veacurilor, aţi avut cu voi mulţime de aliaţi: În afară de însuşi satan, cu voi au fost mulţimi de eretici, închinători la idoli, fanatici, descîntători, vrăjitori, regi depravaţi, miliardari, tirani şi păcătoşi înecaţi în nesimţirea păcatului.
Şi totuşi aţi fost bătuţi cu desăvîrşire şi încă veţi mai fi, şi aliaţii şi tovarăşii voştri împreună cu voi, pînă la sfîrşitul veacurilor. Pentru aceasta Ţie, o Atotputernice Doamne, se cuvine slava, închinăciunea şi mulţumita în veci, Amin.