Cuvîntul tiron înseamnă recrut. De îndată ce Teodor a intrat în armată, în regimentul marmarit, în oraşul Amasia, a şi izbucnit persecuţia contra Creştinilor, pornită de împăraţii Maximian şi Maximus. Cum Teodor nici nu s-a gîndit să ascundă faptul că este creştin, el a fost tîrît înaintea curţii şi aruncat în temniţă, care a fost încuiată şi pecetluită, pentru că ticălosul judecător voia ca Teodor să moară de foame.

Mîntuitorul Hristos însuşi a venti la Teodor în temniţă şi l-a întărit pe mucenicul Său, zicîndu-i: Nu te teme, Teodore, căci Eu sînt cu tine; de hrana cea trupească şi de băutura cea pămîntească de acum nici să nu te mai atingi, căci cu Mine vei fi în Împărăţia Mea cea cerească şi veşnică.

Atunci în temniţă au venit mulţime de îngeri şi temniţa a strălucit tare, încît temnicerii s-au umplut de spaimă; căci i-au văzut şi ei pe îngeri îmbrăcaţi în haine albe, strălucitoare. După aceasta Sfîntul Teodor a fost scos afară, schingiuit mult şi osîndit la moarte.

El a fost aruncat în foc, şi aşa şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu Celui Preaînalt. Sfîntul Teodor a luat mucenicia pentru Hristos la anul 306.

Ca monah, Sfîntul Teodosie s-a aşezat nu departe de oraşul Tîrnovo din Bulgaria, unde a întemeiat o aşezare monahală, care mai tîrziu a luat numele lui. El s-a arătat mare apărător al Ortodoxiei la un sinod din Bulgaria ţinut împotriva bogomililor, la anul 1360 d. Hr., în care i-a ruşinat cu desăvîrşire pe bogomili, cu graiurile sale înţelepte.

El s-a săvîrşit cu pace la Constantinopol, în anul 1362. Ucenicul său, Roman, a continuat pînă la moarte viaţa de nevoinţe a bătrînului său, în sihăstria de acesta întemeiată, numită a Sfîntului Teodosie.

Miriam a fost sora Sfîntului Apostol Filip. Ea a călătorit cu fratele ei şi împreună cu el a predicat Evanghelia în Hierapolis şi în alte locuri. După moartea mucenicească a Apostolului Filip, Miriam şi-a continuat viaţa de misiune în Licaonia, unde a şi murit.

În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi;

Eu am biruit lumea (loan 16:33).

Sfinte cuvinte sînt acestea,

Au fost atunci, sînt acum,

Şi pururi vor fi.

Ele sînt mîngîierea cea tare a celor chinuiţi,

Şi mai ales a slăviţilor mucenici pentru Hristos.

De ce te-ai teme tu, omule,

De cei care se tem mai mult decît tine?

Căci iată lumea se teme de propria ei umbră.

De ce ne-am teme de cei puternici,

Şi de cele pieritoare,

Care pururea pier?

Cel care este cu Stăpînul Casei,

De casă nu se teme,

Căci Stăpînul vede toate cele din ea,

Şi nimic nu se află în ea

Fără îngăduinţa Lui.

Aşadar robul Lui,

Pentru ce s-ar mai teme?

El mai vîrtos să se bucure,

Cînd Îl aude pe Domnul zicînd:

Nu vă temeţi de lume,

Căci iată Eu am biruit lumea.

Stăpînul nostru Hristos

Este Stăpînul şi Împăratul lumii.

De aceea Teodor de focul morţii

Celei lumeşti a rîs,

Căci prin el cununa cea neveştejită

A vieţii celei nepieritoare

De-a pururi a dobîndit.

Artist este acela care din blocul de piatră mare şi diform scoate măiestre forme vii, întru totul asemenea celor din natură. Artist este acela care ţese minunate acoperăminte în felurite culori din lîna oilor. Artist este acela care zideşte palate minunate din cărămizile cele de pămînt. Dar ce artist s-ar putea vreodată compara cu Stăpînul Hristos, care din analfabeţi creează cărturari plini de har, din laşi face eroi iar din muritori Sfinţi?

Cu adevărat, tot materialul şi toate cele necesare trebuie lăsate pe mîna artistului, pentru ca acesta să creeze ceea ce a gîndit, şi pentru a-şi arăta întreaga măiestrie. Toate, cu adevărat, trebuie date în mîna artistului.

Da, oamenii trebuie să se dea pe ei cu desăvîrşire în mîna lui Hristos, pentru ca El să sculpteze, să ţeasă şi să zidească ceea ce doar El ştie şi este capabil a înfăptui. Nouăsprezece veacuri stau mărturie că toţi cei care nu s-au ridicat împotriva Lui, ci mai curînd s-au dat pe ei în mîna lui Hristos Creatorul Desăvîrşit, s-au făcut, din fiinţe grosiere şi ignorante, copii ai lui Dumnezeu vrednici să-i vadă pe îngeri.

Să luăm aminte la Hristos Creatorul desăvîrşit, mai desăvîrşit decît cei mai desăvîrşiţi artişti pe care i-a dat lumea, sau îi va da vreodată:

Care din trupul omenesc, cel sălbăticit cu păcatele, creează organul nobil al lucrării tuturor faptelor bune;

Care din haosul sufletului omenesc creează un cosmos plin de armonie, oglindă curată şi strălucitoare a slavei lui Dumnezeu;

Care din oamenii cei căzuţi şi întinaţi creează Împărăţia curăţiei şi Statul sfinţeniei - artă a artelor mai presus de orice artă şi cu neputinţă de comparat cu vreo alta.

Şi toţi plîngeau şi se tînguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plîngeţi; n-a murit, ci doarme. Şi ei rîdeau de El, ştiind că (fata) a murit. (Luca 8:52-53).

Aceste cuvinte se referă la fiica lui lair. lair însuşi a spus că fiica lui a murit, iar slugile lui au confirmat aceasta. Şi totuşi Domnul, Dătătorul vieţii, a spus: Nu plîngeţi, n-a murit, şi ei au rîs de El pentru că ştiau că fata a murit. Ignoranţii totdeauna susţin că ştiu mai bine decît Cel Care ştie cu adevărat.

Orbii totdeauna susţin că văd mai bine decît Atotvăzătorul. Dar cînd fata s-a ridicat şi s-a arătat vie, ignoranţii s-au mirat îndată cu mirare mare (Marcu 5:42). Chiar şi azi ignoranţii rîd cînd aud de adevărul dumnezeiesc. Căci adevărul dumnezeiesc spune că există Dumnezeu. Pe cînd ignoranţii rîd şi spun că nu există Dumnezeu. Adevărul dumnezeiesc spune că există Împărăţia Cerurilor.

Dar ignoranţii rîd chiar şi de aceasta, ca şi cînd ei ar şti că nu există o Împărăţie a Cerurilor. Adevărul cel dumnezeiesc spune că morţii vor învia. Dar ignoranţii rîd şi neagă acest lucru, ca şi cînd ei ar şti că el nu există. Şi cînd va veni Dumnezeu şi cu îngerii Lui, întru Împărăţia Cerurilor şi învierea morţilor, atunci ignoranţii se vor mira îndată cu mirare mare (Marcu 5:42).

Oare cine va putea vreodată mîntui lumea de ignoranţi? Nimeni pe lume în afară de Hristos, Cel Atotputernic şi Ştiutor. Dar oare cum s-ar putea mîntui ignoranţii? Prin nimic altceva decît prin credinţa în Hristos şi faţă de Hristos. Dar care sînt cei mai ignoranţi oameni pe lume? Ei sînt aceia care neagă tot ceea ce a spus Hristos şi afirmă ca adevărat tot ceea ce El a numit minciună, într-un cuvînt: sînt aceia care cred că ştiu ei mai bine ceva ce este contrar cunoaşterii lui Hristos. Ei sînt cei mai răi şi mai periculoşi dintre ignoranţi, atît pentru ei înşişi, cît şi pentru alţii.

Fraţilor, aflaţi că orice şi oricine este capabil să ne înşele, cu singura excepţie a lui Hristos, Care este Domnul, Dumnezeul, dar şi Prietenul nostru. El pururea știe toate, pe cînd noi nu ştim întotdeauna, decît numai atunci cînd privim la El, şi ascultăm cuvîntul Lui.

O Preamilostive şi Atotmilostive Doamne, ajută tuturor ignoranţilor, ca măcar înaintea ceasului morţii şi al judecăţii să se mire cu mirare mare, ca şi ei să se mîntuiască în Împărăţia Sfinţilor Tăi. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumita în veci, Amin.