Pamfilie, primul dintre aceştia, era presbiter al Bisericii din Cezareea Palestinei. El a fost un om învăţat şi credincios care a îndreptat textul Noului Testament, curăţindu-l de greşelile diverşilor copişti. El însuşi copia cu mîna lui această Carte Mîntuitoare şi o dădea celor care o doreau. Al doilea a fost diaconul Valentin, bătrîn cu vîrsta şi alb de înţelepciune. Acesta era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoştea pe de rost. Al treilea a fost Pavel, un cetăţean de frunte, care în timpul unei persecuţii anterioare fusese aruncat în foc pentru credinţa lui în Hristos.

Pe lîngă aceştia se mai aflau cinci fraţi după trup şi după duh, care se născuseră în Egipt şi care se întorceau în patria lor după ce fuseseră siliţi să muncească în minele din Cilicia. La porţile Cezareei ei au declarat că sînt creştini şi au fost aduşi în faţa judecăţii. La întrebarea: Care sînt numele voastre şi din ce neam sînteţi? Ei au răspuns: Numele păgîne date de maica noastră noi le-am lepădat, şi ne-am numit în loc Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil şi Daniil.

La întrebarea: Care este patria voastră? Ei au răspuns: Ierusalimul cel de Sus. Toţi aceşti opt au fost decapitaţi, iar după ei a fost ucis încă şi tînărul Porfirie, care a căutat trupurile mucenicilor ca să le îngroape. Pe Porfirie l-au îngropat de viu, ca şi pe Seleuc, care mai înainte fusese ofiţer, şi care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor înainte să cadă sabia peste capetele lor; de asemenea ucis a fost vîrstnicul Teodul, o slugă a judecătorului roman, care în timpul înmormîntării mucenicilor le-a sărutat Sfintele lor moaşte; iar la sfîrşit mucenicie a primit şi Iulian, care s-a închinat şi el şi a îmbrăţişat Sfintele trupuri cele fără de viaţă ale mucenicilor.

Şi aşa, dînd ceea ce este mic şi puţin pentru ceea ce este mult, de mare preţ, şi veşnic, ei cu toţii s-au mutat la Domnul la anul 308 după Hristos.

Maruţa a fost Episcop în cetatea Tagrit din Mesopotamia. El a fost vestit pentru credinţa şi bunătatea lui. Maruţa a înmuiat mînia împăratului persan Yezdegeherd către creştini, i-a cerut să-i dea moaştele celor patru sute de mucenici care fuseseră ucişi în Persia şi a întemeiat oraşul Martiropolis pe Sfintele lor moaşte.

El şi-a sfîrşit alergarea pămîntească şi s-a strămutat la Domnul la anul 422 după Hristos.

Roman a fost un ţăran din Carpenesion, simplu şi neştiutor de carte. Aflînd despre vitejia şi slava mucenicilor pentru Hristos, tînărul Roman a dorit şi el cununa muceniciei. El a mers la Tesalonic, unde a început să laude Credinţa în Hristos cu voce tare, netemîndu-se de lume, şi numind islamul basm.

Turcii l-au schingiuit crunt iar apoi l-au vîndut unui corăbier. Creştinii l-au răscumpărat de la acel corăbier şi l-au trimis la Sfîntul Munte Athos unde Roman s-a tuns monah de către slăvitul Acachie. Dar Roman pe mai departe dorea mucenicia pentru Hristos.

Cu binecuvîntarea bătrînului Acachie, Roman a călătorit la Constantinopol prefacîndu-se nebun şi începu să ducă un cîine de lanţ pe străzile turceşti. La întrebarea: Ce faci? El răspundea că îl hrăneşte pe cîine aşa cum îi hrănesc şi Creştinii pe turci. Turcii l-au aruncat într-un puţ secat, unde a stat patruzeci de zile fără pîine.

Apoi l-au scos din puţ şi l-au omorît prin tăierea capului. Timp de trei zile, s-a văzut cum o lumină iese din trupul lui. Un englez i-a luat trupul şi l-a dus în Anglia. Un anume monah a muiat un ştergar în sîngele mucenicului. Ştergarul se păstrează şi astăzi la Mînăstirea Dochiaru din Sfîntul Munte Athos. Slăvitul mucenic al lui Hristos a luat moartea pentru Stăpînul la anul 1694.

O Mucenicilor ai lui Hristos,

Flori preafrumoase,

Care de-a pururea nu vă veştejiţi.

O Mucenicilor ai lui Hristos,

Verdeaţă vie din miezul iernii,

Ce către cer, cu purpura sîngelui împodobiţi, vă înălţaţi.

O Mucenicilor ai lui Hristos,

O voi, mireasmă curată de tămîie

Şi candelă de Icoană cu lumină dumnezeiască arzînd!

Voi alergarea pentru Hristos Cel Preafrumos a-ţi săvîrşit,

Şi acum în Rai cu El pururea petreceţi.

Lumea va fi şi va trece,

Dar voi niciodată nu veţi trece,

Ci pururea în ceruri cu Hristos vă veseliţi.