Pomenirea Sfîntului Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei
Acest mare şi dumnezeiesc bărbat Meletie a fost un neîntrecut tîlcuitor al Ortodoxiei şi un neînfricat apărător al ei. Viaţa toată şi-a închinat-o luptei contra ereziei ariene care nu recunoştea pe Fiul lui Dumnezeu ca Dumnezeu, hulind astfel Sfînta Treime.
De trei ori a fost izgonit şi exilat Sfîntul Meletie din scaunul său, în Armenia. Lupta ereticilor împotriva Ortodoxiei a fost atît de sălbatică şi de neruşinată, încît odată, pe cînd Sfîntul Meletie predica poporului în Biserică despre Sfînta Treime, propriul lui diacon, un eretic, s-a repezit la el şi i-a astupat gura cu mîna. Neputînd vorbi cu gura, Sfîntul Meletie atunci a vorbit prin semne.
El şi-a ridicat pumnul închis în sus, deschizîndu-şi apoi doar trei degete şi arătîndu-le poporului. Apoi, închizînd iar mîna, a arătat spre popor doar un singur deget. Sfîntul Meletie a participat la cel de al Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, la care împăratul Teodosie i-a arătat o cinste aparte.
La acest Sfînt Sinod, Dumnezeu a lucrat minuni prin ierarhul Său. Pe cînd Sfîntul Meletie explica cu amănunţime, şi în urechile lui Arie, dogma Sfintei Treimi, slujindu-se de mîna sa, arătînd mai întîi unimea printr-un singur deget, iar treimea, prin trei, înaintea tuturor deoadată văpaie luminoasă a ieşit din mîna ierarhului. La acest Sinod Sfîntul Meletie l-a confirmat pe Sfîntul Grigorie Teologul ca patriarh pe scaunul Constantinopolului.
Mai înainte de aceasta el l-a hirotonit şi pe Sfîntul Vasile cel Mare diacon şi l-a botezat pe Sfîntul loan Gură de Aur. După închiderea lucrărilor Sinodului, Sfîntul Meletie şi-a încheiat această viaţă pămîntească la Constantinopol. Sfintele lui moaşte au fost mutate după aceea la Antiohia.
Pomenirea Sfîntului Alexie, Mitropolitul Moscovei
Sfîntul Alexie a fost un mare ierarh al Bisericii Ruse în vremea cînd poporul se afla sub cumplita robie tătară. Odată, în copilărie, în vreme ce vîna păsări, el a adormit. În vis a auzit un glas: Alexie, de ce te străduieşti în zadar? Eu te voi face pe tine pescar de oameni. La vîrsta de douăzeci de ani el a fost tuns monah, iar după un timp a fost uns Mitropolit al Moscovei.
El a intrat de două ori pînă la Hoarda de Aur a tătarilor: prima dată să-l împace pe hanul Verdevir care se pornise cu mînie asupra poporului ruşilor, iar a doua oară la invitaţia hanului Amurat, pentru a o vindeca de orbire pe soţia hanului. Ea suferea de acea orbire de trei ani, dar şi-a recăpătat vederea la rugăciunile Sfîntului Alexie, şi după ce el a stropit-o cu apă sfinţită.
După multe nevoinţe şi o viaţă bogată foarte în roade duhovniceşti, Sfîntul Alexie a adormit întru Domnul în anul 1378, la vîrsta de optzeci şi cinci de ani, strămutîndu-se la locaşurile cereşti.
Pomenirea Sfintei Cuvioase Maria
Această Sfîntă Maria a fost o tînără înzestrată cu o mare tărie sufletească. La moartea mamei ei, tatăl ei a dorit tunderea în monahism. Maria însă nu voia să se despartă de tatăl ei, şi amîndoi au hotărît să călătorească la o mînăstire de bărbaţi. Maria şi-a tăiat părul şi s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti, astfel încît nu s-a cunoscut că este femeie. Cînd tatăl ei a murit, Maria a fost tunsă monah, primind numele de Marius.
În apropierea mînăstirii se afla un han. Fiica hangiului s-a aprins de poftă pentru Marius, părutul monah. Fiind însă respinsă, cu toate insistenţele ei, hangiţa l-a acuzat pe Marius că a necinstit-o, după ce mai întîi se necinstise de către un oarecare altul, dînd mai apoi naştere unui fiu. Maria nu s-a apărat în faţa acestei acuze şi a fost alungată din mînăstire, împroşcată fiind de toţi cu ruşine.
Cu fiul alteia în braţe, Maria a trăit timp de trei ani într-o dumbravă a mînăstirii, îndurînd frigul, foamea, şi toate silniciile lipsurilor. În acest timp, fiica hangiului a fost lovită de nebunie. Curînd după aceea, a murit şi Maria. Doar atunci s-a descoperit că părutul monah Marius a fost de fapt femeie.
Fiica de acum îndrăcită a hangiului s-a vindecat de îndată ce s-a atins de trupul adormit al Sfintei Maria, iar după aceea şi-a recunoscut crima. Sfînta Maria s-a mutat la locaşurile cele cereşti la anul 508.
Pomenirea Sfîntului Antonie, Patriarhul Constantinopolului
Sfîntul acesta Antonie a fost la început un mare nevoitor împodobit din belşug cu virtutea milosteniei, iar mai apoi a fost înălţat Patriarh al Constantinopolului în timpul domniei împăratului Leon cel înţelept (889-912).
El l-a tuns monah şi pe tatăl său şi a întemeiat o mînăstire peste moaştele Sfintei Callia.
Pomenirea Sfintei Callia
Sfînta Callia pururea miluia săracii, şi ca fecioară, şi mai tîrziu, ca femeie măritată. Soţul Calliei era un bărbat bogat dar foarte zgîrcit. Odată, pe cînd se întorcea dintr-o călătorie de afaceri, el a văzut-o pe soţia lui cum făcea milostenie săracilor, aşa că a omorît-o.
Dar Dumnezeu a proslăvit-o pe Callia astfel: mulţi bolnavi căpătau sănătate deplină la Sfintele ei moaşte. Încredinţat de aceasta, Sfîntul Patriarh Antonie a întemeiat o Sfîntă mînăstire peste mormîntul ei.
Cîntare de laudă la Sfînta Treime
Unime şi Treime, Una în dumnezeire şi Trei în Persoane.
Hristos: El este Dumnezeu şi Om, Unul în Persoană avînd Două firi.
Mari şi minunate sînt aceste două taine -
Cheia vieţii şi a firii se ascunde în ele.
Treime Sfîntă şi Unime Sfîntă, foc al veşniciei.
Foc al veşniciei: Trei Torţe într-O singură Flacără.
Unime şi Treime, Una şi Trei.
Hristos: El este Dumnezeu şi Om, Unul şi Două.
Cugetare
Sfîntul Ioan Gură de Aur dă un exemplu din viaţa Sfîntului Meletie, care demonstrează extraordinara nobleţe a acestui mare ierarh: Ar fi nedreptate să lăsăm nerostit ceea ce s-a întîmplat în timpul cît Patriarhul Meletie a fost surghiunit din Antiohia. Cînd guvernatorul a şezut în car şi l-a făcut să şadă pe Sfînt lîngă el, el a mînat tare caii să gonească prin piaţă.
Din toate părţile cetăţenii aruncau cu pietre în capul guvernatorului, căci nu puteau suferi să fie lipsiţi de ierarhul lor, preferind mai curînd să moară decît să lase să fie despărţiţi de el. Dar acest Sfînt şi binecuvîntat bărbat, în acest timp, ce făcea? Văzînd cum zboară pietroaiele spre capul guvernatorului, el a acoperit acel cap cu veşmîntul său.
Astfel, el şi-a ruşinat adversarii cu minunata lui blîndeţe, şi le-a lăsat o pildă urmaşilor săi de cam ce fel de iertare ar trebui să dăm dovadă noi faţă de vrăjmaşii noştri. El a arătat că nu este destul să ne abţinem de la a face rele, ci că trebuie cu toată puterea chiar să îndepărtăm pericolele care îi ameninţă pe cei care ne sînt răuvoitori, şi care ne urăsc de moarte.
Privitor la înfăţişarea exterioară a Sfîntului Meletie, Sfîntul Ioan Gură de Aur ne spune mai departe: Cu adevărat, era cea mai mare bucurie să ai şansa să vezi faţa cea Sfîntă a acestui om. Nu doar cînd vorbea sau predica, ci şi cînd doar simplu, privea la tine, el transmitea în sufletul omului toate virtuţile, doar cu privirea.
Luare aminte
Să luăm aminte la Mîntuitorul Hristos, Marele Nevoitor:
La cum a postit El, nu pentru a-Şi supune Preacuratul Său Trup, care nu avea nevoie de aceasta, ci pentru a ne lăsa nouă pilda vieţuirii celei drepte;
La cum a postit El pentru mine;
La cum eu sînt cel care are nevoie de postire pentru mîntuirea sufletului meu şi de dragul iubirii Lui.
Predică despre minunata venire la noi a Fiului lui Dumnezeu
Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl (loan 16:28).
Fraţilor, aceste cuvinte sînt pentru noi de o importanţă crucială. Căci dintre toate lucrurile din lumea aceasta, cel mai important de ştiut este că există Dumnezeu şi că există viaţă după moarte. Aceste cuvinte rostite de Mîntuitorul sînt mai de preţ decît toate mărgăritarele şi comorile lumii, mai de preţ decît soarele şi decît stelele, căci ele au fost rostite de Acela Care este Martorul Cel mai credincios.
Cu adevărat, aceste cuvinte sînt izvorul celei mai mari bucurii pentru noi cei care sîntem scufundaţi în deznădejde, iar după deznădejde, nu ne mai rămîne în faţă decît moartea. Aceste cuvinte stau mărturie că există Dumnezeu şi că există viaţă după moarte. leşit-am de la Tatăl - mai înainte de orice, aceste cuvinte înseamnă că există un Dumnezeu de la Care Mîntuitorul Hristos a ieşit.
Şi iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl - aceasta înseamnă că Dumnezeu este Tatăl la Care Se întoarce Fiul lui Dumnezeu, în acelaşi timp, amîndouă aceste rostiri arată că există viaţa cea veşnică şi că moartea nu mai înseamnă anihilarea noastră. Stăpînul a grăit aceste cuvinte tocmai înaintea morţii Lui. O, tu, cea mai minunată dintre cele mai minunate bune vestiri! Pe care inimile tuturor oamenilor şi neamurilor din lungul istoriei acestui pămînt de abia te-au ghicit, şi despre care Stăpînul Hristos a dat mărturie pe faţă!
Aceste cuvinte confirmă şi unitatea dintre Tată şi Fiu, precum şi dumnezeirea Stăpînului şi Mîntuitorului Hristos. Fraţilor, Dumnezeu a venit la noi pe pămînt, însuşi El, Domnul Cel Preaînalt: El, Cel Sfînt, Cel Tare, Cel fără de moarte. Aceasta este cea mai înaltă şi mai adevărată bucurie şi mîngîiere a vieţii noastre pe acest pămînt.
O Stăpîne Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Adevărate Martor a tot binele după care tînjeşte zi şi noapte inima noastră, sfinţeşte-ne, întăreşte-ne şi înnemureşte-ne pre noi, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumita în veci, Amin.