Pomenirea Sfîntului Partenie, Episcopul Lampsacului
Partenie a fost fiul unui diacon din oraşul Melitopolis. Încă de copil cunoştea bine cuvintele Scripturii şi se străduia să le împlinească cu fapta. El s-a sălăşluit pe lîngă un lac în care pescuia. Peştele îl vindea iar banii îi împărţea săracilor. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu a fost ales episcop al Lampsacului.
El a curăţit oraşul de păgînism, a închis templele idoleşti, a zidit multe Biserici şi a întărit Credinţa credincioşilor. Cu rugăciunea vindeca pe mulţi de bolile lor şi avea putere mare asupra duhurilor necurate. Odată, pe cînd voia să scoată duhul cel rău dintr-un om care suferea de nebunie, duhul cel rău s-a rugat de el să nu-l scoată. Sfîntul Partenie i-a zis: Iţi voi arăta un alt om în care să intri, şi la acela ai să te duci.
Iar duhul rău a întrebat: Cine este acel om? Şi Sfîntul ia zis: Eu sînt. Auzind aceasta duhul a fugit ars de foc şi strigînd cu ţipăt: Cum voi intra în Casa lui Dumnezeu?! Sfîntul Partenie a trăit o viaţă îndelungată în care a săvîrşit bogat lucrările şi dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni.
Sfîntul Partenie s-a mutat la locaşurile cele cereşti în veacul al patrulea.
Pomenirea Sfîntului Cuvios Luca din Hellas
Luca s-a născut la Castoria. Încă de copil el nu gusta carne ci pururea îşi ducea viaţa în curăţenia trupească şi sufletească şi în rugăciune. Odată Luca a intrat în arie ca să semene boabele de grîu, dar de-a lungul drumului a dat cea mai mare parte a seminţelor săracilor, iar partea cea mai mică a semănat-o. Din acea parte mică Dumnezeu i-a dat o recoltă mai mare decît mai înainte, cînd semănase toată cantitatea de grîu.
După aceea, Luca şi-a lăsat pe maica sa, văduvă, şi a intrat într-o mînăstire. Maica cea îndurerată s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să-i descopere taina locului în care s-a dus fiul ei. Dumnezeu a auzit rugăciunea maicii. Stareţul mînăstirii la care scăpase Luca a visat trei nopţi la rînd că o maică îl ceartă cu asprime pentru că i-a luat fiul. Stareţul i-a poruncit lui Luca să se întoarcă pe dată la maica lui. Luca s-a dus, a cercetat-o pe maica sa, dar încă o dată a plecat de la ea fără să se mai întoarcă. El s-a sălăşluit în Muntele loaniţa, lîngă Corint.
Noaptea se ruga lui Dumnezeu iar ziua lucra la grădină şi la cîmp, nu pentru el ci pentru nevoiaşi şi călători. Dar cu toate acestea el însuşi mînca numai pîine de orz. Dumnezeu i-a dăruit lui Luca darul facerii de minuni. Sfîntul Luca a trecut la Domnul cu pace la anul 946 după Hristos. Din timp în timp, de la sfintele lui moaşte izvora mir binemirositor.
Pomenirea Sfintei Cuvioase Mastridia
Mastridia a locuit la Ierusalim unde ducea o viaţă aspră de nevoinţe ascetice. Un tînăr s-a îndrăgostit de ea şi a început să-i facă supărare. Pentru a scăpa, şi pentru a-l scăpa şi pe acel tînăr de păcat, Mastridia a luat o sarcină mică de fructe înmuiate şi s-a ascuns în pustie.
Ea a petrecut acolo şaptesprezece ani, şi în tot acest timp, prin puterea lui Dumnezeu, provizia de fructe înmuiate nu i s-a terminat, iar hainele nu i s-au stricat. Sfînta Mastridia a adormit cu pace la anul 580 după Hristos.
Pomenirea Sfinţilor o mie şi trei Mucenici din Nicomidia
Aceştia toţi moartea pentru Hristos au luat în timpul domniei lui Diocleţian.
Cîntare de laudă la cei o mie şi trei Sfinţi Mucenici din Nicomidia
Cetatea Nicomidiei străluceşte încărcată de aur,
Precum luceafărul împodobeşte noaptea.
Dar într-o zi prin voia lui Diocleţian
Patru demnitari sînt decapitaţi,
Eusebius, Vasa, Eutihie cel viteaz
Şi minunatul Vasilides cel slăvit.
Ei sînt ucişi pentru Credinţa în Hristos,
Iar uciderea lor a întunecat Nicomidia.
Cele patru ucideri nu au fost decît începutul ororilor,
Arvuna florii alese ce avea să se taie.
Căci o mie de casnici ai acestor patru slăviţi,
Şi încă trei, pentru stăpînii lor pe care
Cu credinţă îi slujiseră,
Vocea au ridicat în cetate, cu strigare mare,
Ameţiţi de vin spunîndu-li-se că sînt;
Dar nu, nu vinul viţei era acela, ci
Vinul Adevărului,
Al Trupului şi al Sîngelui Biruitor al lui Hristos.
O împărate nelegiuite! Şi noi sîntem Creştini,
Şi noi sîntem, ca şi stăpînii noştri, Creştini,
Fă şi cu noi toţi precum voieşti!
Şi noi acolo voim a călători
Unde binecuvîntaţii noştri Stăpîni s-au dus,
Cu dorire şi vitejie mare!
O credincioşia preaminunată a robilor!
Pe a tiranului cruzime ea nu a putut s-o abată,
Şi mia şi trei suflete au părăsit pămîntul,
Înaintea lor Stăpînul Ceresc
Porţile Raiului deschizînd.
Cugetare
Sfîntul Isidor Pelusiotul interpreta anumite cuvinte ale Sfintei Scripturi în felul următor: Două se vor afla la moară: una se va lua, iar cealaltă se va lăsa. Aceasta înseamnă că mulţi se vor dedica vieţii duhovniceşti, dar cu intenţii diferite; unii cinstit şi cu rîvnă, iar alţii neglijent şi van. Primii vor fi luaţi în Împărăţia lui Dumnezeu iar ceilalţi vor fi lăsaţi în urmă.
Căci ce înseamnă Rugăciunea Paharului? Şi de ce S-a rugat Domnul ca să treacă acel pahar de la El? Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-L beau, facă-se voia Ta (Matei 26:42). Aceasta înseamnă că nu trebuie să căutăm din propria noastră pornire greutăţile, dar atunci cînd ele vin, Creştinii trebuie să le întîmpine, să le accepte şi să le îndure cu curaj. Despre cele cinci fecioare Nebune (Matei cap. 25) Sfîntul Isidor zice: Cu adevărat, toate cinci erau fecioare, dar ele erau lipsite de celelalte virtuţi, şi mai ales de dragoste (milă faţă de aproapele).
Fecioria singură nu ajunge ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. Fecioria nu ajută deloc, dacă fecioara este plină de sine şi egoistă.
Luare aminte
Să luăm aminte la Mîntuitorul Hristos Semănătorul cel Bun:
La Semănătorul a Cărui sămînţă creşte încet şi sigur;
La Semănătorul învăţăturii celei noi, al puterii şi rînduielii celei noi;
La Semănătorul noii hrane duhovniceşti cu care se hrăneşte omenirea pînă la sfîrşitul veacurilor.
Predică despre îngustimea mintii, pentru care uciderea este mai la îndemînă decît dragostea de Dumnezeu
Dar căutaţi să Mă omorîţi, pentru că cuvîntul Meu nu încape în voi (Ioan 8:37). De ce nu încăpea cuvîntul Mîntuitorului între bătrînii lui Israel? Pentru că ei erau atît de plini de răutate încît nu se afla loc în ei pentru sămînţă cea dumnezeiască, pentru vestea bună cea dumnezeiască. Toată roada sufletului lor era din sămînţa lui satan, Antihristul.
De aceea căutau să-L ucidă pe Hristos. Prin dumnezeiescul psalmist, grăieşte Domnul: Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sînt Dumnezeu (Ps. 45:10). Prin urmare, este necesar să ne oprim de la tot ceea ce este contra lui Dumnezeu, de la tot ceea ce împiedică lumina cunoştinţei de Dumnezeu să ne lumineze şi să se sălăşluiască întru noi.
Cînd omul se goleşte de aceste răutăţi şi se opreşte de la ele, atunci şi numai atunci poate el să înţeleagă că Dumnezeu este Dumnezeu. Cîtă vreme sufletul omului este plin de gînduri necurate, de simţiri necurate şi de dorinţe necurate, care sînt toate împotriva lui Dumnezeu, este cu neputinţă ca el să asculte sau să primească cuvîntul lui Dumnezeu. Oricine nu are pe Dumnezeu sălăşluindu-se în el, acela va şi lupta să dezrădăcineze pe Dumnezeu din sufletele celor care Îl au pe El.
Căutaţi să Mă omorîţi. De ce? Pentru că nici măcar un singur cuvînt al lui Dumnezeu nu-şi putuse afla loc sau adăpost în inimile lor satanizate. Neavînd nimic în comun cu Hristos Stăpînul, bătrînii lui Israel, încă de la început, nu au putut avea nici un fel de prietenie cu El.
O Stăpîne Doamne, Binecuvîntate Mîntuitorule, ajută-ne nouă să ne oprim din păcatele noastre şi să cunoaştem că Tu eşti Dumnezeu, ca Cuvîntul Tău să intre şi în noi şi să ne fie spre luminare, întărire şi înviere. Căci a Ta este slava şi mulţumita în veci, Amin.