BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Proloagele de la Ohrida

Sinaxar 6 Februarie


Pomenirea Sfîntului Vucol, Episcopul Smirnei
Sfîntul Vucol a fost ucenicul Sfîntului loan Teologul, care l-a sfinţit pe Vucol Episcop al Smirnei. Puţini botezaţi în Sfînta Credinţă se aflau atunci în Smirna, în acel întuneric al păgînismului. Sfîntul Vucol a strălucit ca o candelă strălucitoare.

El era împodobit cu toate virtuţile, mai cu seamă cu blîndeţea şi cu smerenia. Înaintea morţii lui, Sfintul Vucol l-a sfinţit Episcop în locul său pe Sfîntul Policarp. Sfîntul Vucol a adormit cu pace şi s-a mutat la locaşurile cereşti.

Pomenirea Sfintei Muceniţe Fausta
Fausta a fost ucisă pentru Hristos în timpul domniei împăratului Maximian dintre anii 305 şi 311 după Hristos. Prin vitejia ei Fausta i-a uluit pe chinuitorii ei şi a reuşit să-i convertească pe unii dintre ei la Creştinism: pe preotul idolesc Evilasie în vîrstă de optzeci de ani şi pe Maximus, eparhul.

Cînd judecătorul a ameninţat-o pe Fausta cu chinuri şi mai groaznice, ea i-a cerut să-i facă o icoană reprezentînd acele chinuri. Cînd tabloul a fost gata, judecătorul l-a pus în faţa Faustei, care a zis: Aşa cum această închipuire din pînză şi vopsele nu poate simţi durerea chinurilor tale, aşa nici trupul meu nu le va simţi, căci sufletul meu este în mîinile lui Dumnezeu.

Atunci chinuitorul a aruncat-o pe această fecioară de treisprezece ani într-o baie cu apă clocotită, unde tînăra, cu rugăciunea pe buze, cu cinste a răposat, iar sufletul ei s-a mutat la locaşurile cele din Rai.

Pomenirea Sfintei Muceniţe Dorotea
Dorotea era o fecioară foarte frumoasă şi de neam bogat din Cezareea Capadociei. Saprichie, guvernatorul provinciei, a dat-o pe Dorotea în grija a două surori, păgîne cu credinţa, Christina şi Kallista, care s-o convingă să renunţe la credinţa ei în Hristos. Însă mai curînd contrarul acestui lucru s-a întîmplat.

Dorotea a reuşit să le convertească pe cele două surori la Hristos. Plin de furie, Saprichie a poruncit ca cele două surori să fie legate spate la spate şi aruncate într-o baie de păcură la care să se pună foc. Apoi el o osîndi pe Dorotea la moarte. Ea a primit sentinţa cu bucurie şi a strigat: Îţi mulţumesc Ţie, O iubitorule de suflete Hristoase, Cel Care mă duci pe mine la locaşurile Tale cereşti. Teofil, un oarecare aristocrat acolo de faţă, a rîs la aceste cuvinte şi i-a strigat Doroteei: Ascultă, o, mireaso a lui Hristos, să-mi trimiţi şi mie mere şi flori din pomii Raiului Mirelui tău! Cu adevărat îţi voi trimite, i-a răspuns muceniţa.

Cînd Dorotea s-a aflat la locul execuţiei, dintr-o dată a apărut în faţa ei un tînăr preafrumos, avînd în mîini trei mere şi trei flori roşii din pomii Grădinii Raiului. Acela era îngerul lui Dumnezeu iar anotimpul era iarna. Dorotea i-a cerut îngerului să ducă merele şi florile lui Teofil şi să-i spună: Iată, ia ce ai cerut! Cînd Teofil a primit cuvîntul trimis şi a văzut darul, s-a cutremurat, iar viaţa lui s-a răsturnat: căci Teofil păgînul cel convins s-a făcut Creştin.

Atunci şi el a fost schingiuit şi omorît pentru Hristos, iar sufletul lui a intrat în Raiul Stăpînului Iisus, curînd după Sfînta Dorotea.

Pomenirea Sfîntului Fotie, Patriarhul Constantinopolului
Sfîntul Fotie a fost un mare luminător al Bisericii. El era rudă a împăratului şi al slăvitului Patriarh Tarasie. El a fost zelos apărător al Bisericii în contra papismului şi a altor erezii ale latinilor. În şase zile el a parcurs toate treptele Sfinte ale preoţiei, de la mirean, la Patriarh.

El a fost întronizat pe scaunul patriarhal în Sfînta zi de Crăciun a anului 857 după Hristos, şi a adormit în Domnul treizeci şi patru de ani mai tîrziu, în 891.

Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Varsanufie şi loan
Şi Varsanufie şi loan au fost nevoitori asceţi dintre cei mai mari ai lumii, înzestraţi cu darul străvederii şi facerii de minuni, care au trăit în Gaza. Ei au lăsat nişte scrieri minunate şi cunoscute în toată lumea creştină sub numele de Cartea răspunsurilor, care conţine dezlegări la cele mai variate şi grele probleme ale vieţuirii creştine. Sfinţii Varsanufie şi loan au trăit în secolul al şaselea.

Pomenirea Sfintelor Muceniţe Marta şi Maria şi a fratelui lor Licarion
Toţi aceşti trei Sfinţi au fost răstigniţi pentru Hristos şi apoi străpunşi şi ucişi cu lancea.

Cîntare de laudă la Sfintele Marta şi Maria, şi la fratele lor, Licarion
Sfintelor Marta şi Maria, surori după trup,
Împreună şi fratelui lor Licarion, cel prunc cu vîrsta,
Acestora trei a lor bătrînă maică,
Învăţătura cea bună lor a o dat:
Iubiţi-L pe Hristos, copiii mei, pentru El,
Chiar şi viaţa să o daţi.
Iată chinuitorul se apropie: înfricoşat şi puternic,
Plin de mînie; el pe iubitorii de Hristos îi ucide.
A casei lor uşă, surorile o deschid,
De faţa tiranului, nu se înfricoşează.
Ascultă-ne bine, sol al împăratului,
Noi sîntem Creştini, cu totul neasemenea ţie,
Care diavolului eşti vîndut.
Pe cruce tiranul i-a înălţat,
Şi atunci copilul Licarion lângă el a venit
Şi i-a zis: și eu sînt Creştin, şi pe mine să mă răstigneşti.
Chinurile de pe Cruce cumplite sînt,
Maica este înspăimîntată,
Ea picioarele copiilor ei
Le sărută pe rînd.
Cu glasul lor, de pe Cruce, fiicele ei
O îmbărbătează: Pentru noi, maica noastră,
De durere să nu te frîngi,
Căci iubirea de Hristos ne-ai învăţat,
Şi ştim că pentru aste chinuri de nimic,
În Rai ne aşteaptă locaşurile cereşti.
Acolo noi te vom întîmpina pe tine,
Maică, noi, fiicele tale,
Şi fratele nostru Licarion.
Bucură-te de noi, maica noastră,
Bucură-te de noi, rodul pîntecelui tău!
Ca şi un stîlp de foc chipul maicii s-a luminat:
O binecuvîntaţi fiţi voi, copiii mei!
O copiii mei, fericită sînt eu întru voi!

Cugetare
Sfîntul Varsanufie, care timp de cincizeci de ani a trăit în zăvorîre, neprimind să vadă pe nimeni, a ajuns la mari înălţimi duhovniceşti prin cugetarea de Dumnezeu şi prin rugăciune. Iată cîteva gînduri din Cartea Răspunsurilor (v. Filocalia română, vol. 11): Orice gînd care nu are mai înainte tăcerea umilinţei, nu vine de la Dumnezeu. Tot ceea ce este de la diavolul vine amestecat şi cu tulburare.

Atunci cînd te rogi iar Dumnezeu întîrzie să-ţi împlinească rugăciunea, El o face în folosul tău, cu scopul de a te învăţa răbdarea. Hoţii cei văzuţi sînt slugile hoţilor celor de gînd, adică ale închipuirilor cu mintea. Stăpînul Hristos a îndurat toate iar la sfîrşit S-a înălţat pe Cruce, care este omorîrea trupului şi patimilor şi odihna cea sfîntă şi desăvîrşită.

Stăpînul nostru voieşte ca noi să cinstim pe orice om mai mult decît pe noi înşine. Atunci cînd Sfîntul Varsanufie a fost întrebat dacă ar trebui să folosească ajutorul unui avocat în rezolvarea unui conflict dintre mînăstire şi oarecare cetăţeni, Bătrînul a răspuns: Dacă cumpăraţi apărarea oamenilor, atunci vă lipsiţi de apărarea lui Dumnezeu.

Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Cel Care este Lucrătorul:
La Stăpînul Hristos, Cel Care a lucrat în trupul Său ani îndelungaţi;
La Stăpînul Hristos, Cel Care a povăţuit pururea oamenii, i-a mîngîiat şi i-a vindecat, dîndu-le lor lege şi poruncă nouă;
La Stăpînul Hristos, Lucrătorul neobosit care ne-a lăsat nouă porunca: Trebuie să fac, pînă este ziuă, lucrările Celui Ce M-a trimis pe Mine (loan 9:4).

Predică despre cunoaşterea reciprocă dintre Tată şi Fiu
Eu Îl ştiu pe El, căci de la El sînt şi El M-a trimis pe Mine (Ioan 7:29).

Nimeni altcineva nu a mai îndrăznit să spună că Îl cunoaşte pe Dumnezeu. Mulţi au putut doar să zică: Cred în Dumnezeu. Dar numai Mîntuitorul Hristos a putut să zică: Eu Îl cunosc pe Dumnezeu. Şi a şi adăugat, pentru lămurirea noastră, de unde Îl cunoaşte, zicînd: Căci de la El sînt şi El M-a trimis. Primul argument: De la El sînt, arată fiinţa Lui co-eternă cu a Tatălui; iar al doilea argument: Şi El M-a trimis pe Mine arată venirea Fiului în trup şi în lumea creată ca emisar al Sfintei Treimi.

Nouă, celor care credem în Hristos, nu ne este dat să-L cunoaştem pe Tatăl aşa cum Fiul Său Unul Născut Îl cunoaşte; ci nouă ne este dat şi ne este poruncit ca să credem. Nevoinţa şi virtutea noastră este ca să credem, nu ca să cunoaştem. Căci dacă toţi L-am cunoaşte pe Dumnezeu pentru că L-am văzut, atunci loc pentru nevoinţa şi virtutea noastră nu ar mai fi. Căci ce merit este acolo cînd crezi ceea ce vezi? Merit este să crezi chiar dacă nu ai văzut; aceasta este nevoinţa, aici stă mîntuirea.

Noi nu sîntem vrednici ca să-L vedem pe Dumnezeu şi să-L cunoaştem pentru că L-am văzut, căci noi sîntem slăbănogiţi de păcat şi înstrăinaţi de Dumnezeu. Dar milostivirea lui Dumnezeu ne-a dăruit nouă credinţa cîtă vreme trăim pe pămînt, ca prin ea să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu şi pentru ca ea să ne conducă tot mai aproape de Împărăţia în care vom vedea şi vom cunoaşte în viaţa cea veşnică. O fraţilor, să credem în Hristos Stăpînul pentru că El cunoaşte. El nu grăieşte din credinţă, ci din cunoaştere.

O Preamilostive Doamne, întăreşte-ne nouă credinţa întru Tine. Tinde marginea veşmîntului Tău către noi, ca să ne putem ţine de ea pînă la sfîrşitul vieţii noastre. Căci a Ta este slava şi mulţumita în veci, Amin.

BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE