Pomenirea Sfintei Muceniţe Agata
Agata, această slăvită fecioară muceniţă a lui Hristos s-a născut în oraşul sicilian Palermo din părinţi nobili şi bogaţi. Cînd împăratul Decius a pornit prigoanele contra creştinilor, Sfînta Agata a fost arestată şi adusă la judecată înaintea judecătorului Quintian. Acesta, văzînd-o pe Agata frumoasă, a dorit-o de soţie.
Cînd i-a făcut cunoscută dorinţa lui, Agata i-a răspuns că ea deja este mireasa lui Hristos şi nu-I poate fi necredincioasă Mirelui ei. Quintian a supus-o atunci la torturi sîngeroase. Agata a fost umilită, biciuită, legată de un copac şi flagelată pînă ce din ea curgeau rîuri de sînge. Judecătorul încerca în acest timp să o facă să se lepede de Hristos, promiţîndu-i eliberarea din aceste chinuri.
Dar mireasa lui Hristos răspundea: Aceste chinuri îmi sînt mie foarte folositoare; de vreme ce nici grîul nu poate fi strîns în grînar pînă ce nu este bătut şi curăţat de pleavă; aşa nici sufletul meu nu va putea intra în rai pînă cînd nu este smerit de chinuri.
Apoi judecătorul a poruncit ca fecioarei să i se taie sînii şi să fie aruncată în închisoare. Sfîntul Apostol Petru a apărut înaintea Agatei în temniţă şi a vindecat-o pe ea desăvîrşit, fâcînd-o sănătoasă şi întreagă cu trupul. Şi din nou a fost torturată Agata şi din nou aruncată în temniţă unde şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu în anul 251 după Hristos, în oraşul Catania, în timpul împărăţiei lui Decius.
După uciderea ei torţionarul Quintian a plecat la Palermo ca să uzurpe averile şi domeniile Agatei. Dar pe drum calul lui, şi caii însoţitorilor lui s-au sălbăticit fără putinţă de stăpînire. Pe Quintian calul lui l-a muşcat de faţă, l-a trîntit la pămînt şi l-a omorît călcîndu-l cu copitele. Grabnică a fost pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui, din cauza sălbăticiei cu care a schingiuit-o pe Sfînta Agata.
Pomenirea Sfintei Muceniţe Teodula
Teodula a suferit pentru Hristos în timpul împărăţiei împăratului roman Diocleţian cel de tristă amintire. În timp ce era torturată, Teodula l-a făcut pe unul din torţionari, Heladius, să-şi vină în simţiri, şi să se convertească la Credinţa în Hristos. Cînd Heladie a mărturisit pe faţă Credinţa lui, i s-a tăiat capul.
La interogatoriul public la care a fost supusă Teodula a răspuns cu curaj şi cu rîvnă, în timp ce judecătorul o numea bolnavă psihic. La aceasta Teodula a răspuns: Tu, care L-ai uitat pe Unul Adevăratul Dumnezeu şi te închini pietrelor nesimţitoare, tu eşti bolnav psihic.
Judecătorul a condamnat-o pe Teodula la schingiuiri bestiale, pe care ea le-a îndurat cu eroism, uimindu-i pe mulţi cu curajul ei şi făcîndu-i să se convertească la Hristos. Printre ei s-au aflat şi doi cetăţeni de vază: Macarie şi Evagrie. Cu aceştia doi şi împreună cu alţii, Teodula a fost aruncată într-un cuptor de foc, unde cu toţii şi-au dat cu cinste sufletele în mîinile lui Dumnezeu, făcîndu-se vrednici de Împărăţia lui Hristos.
Pomenirea Sfîntului Polieuct, Patriarhul Constantinopolului
Datorită minţii lui minunate, rîvnei pentru credinţă şi elocinţei sale, Sfîntul Polieuct a fost numit un al doilea Gură de Aur. În timpul cît Biserica a fost păstorită de Patriarhul Polieuct iar imperiul de împăratul Constantin Porfirogenetul, prinţesa rusă Olga a călătorit la Constantinopol şi a luat acolo Sfîntul Botez la anul 957 după Hristos.
Patriarhul a botezat-o, iar împăratul i-a fost naş de botez. Sfîntul Polieuct i-a spus atunci în mod profetic: Binecuvîntată eşti tu între femeile ruse, căci ai iubit lumina şi ai aruncat afară întunericul; fiii Rusiei te vor binecuvînta pe tine pînă la ultimele generaţii. Monah simplu fiind, Polieuct a fost înălţat la rangul de Patriarh în anul 946 după Hristos, şi a rămas pe tronul patriarhal pînă la moartea sa, care s-a întîmplat la anul 970 după Hristos.
Cîntare de laudă la Sfînta Agata
Întunecoasă este temniţa, luminoasă muceniţa,
Sfînta Agata străluceşte în întuneric.
De partea cealaltă a curţilor, inundat de lumină
Stă chinuitorul, negru de ură,
Noi chinuri născocind pentru fecioara Agata.
Pe sine însuşi se chinuie cu ăst cuget,
El este un întuneric în mijlocul luminii.
Căci celui logodit cu Hristos temniţa îi este luminoasă,
Iar urîtorului de dreptate, palatul îi este tartar.
Cîntare de laudă la Sfînta Teodula
Întunecoasă este temniţa, luminoasă muceniţa.
Sfînta Teodula, auzind de Hristos,
Pe El L-a urmat, porumbiţă curată.
Pentru Hristos, gloata a împins-o în întuneric,
Dar Teodula stă cu bucurie, fără teamă de nimeni.
Cînd urîtorii ei, plini de răutate,
Chinuiţi de ură şed în palate bogate
Numai la rău cugetînd; lor totul le este chin,
Lipsă şi nemulţumire, căci ei pe Hristos nu-L cunosc
Iar toate tainele vieţii ei strîmb le citesc.
Cugetare
Monahii l-au întrebat pe Avva Ishirie: Noi ce am lucrat? Iar Avva a răspuns: Noi poruncile lui Dumnezeu le-am lucrat. Dar cei de după noi, ce vor face?
Lucrarea noastră o vor face, dar numai pe jumătate. Şi cei care vor urma? Aceia de la sfîrşitul timpurilor, lucrarea monahicească nu o vor mai putea ţine, ci asupra lor nenorociri şi ispite cumplite vor veni pe care ei, îndurîndu-le cu răbdare şi de Credinţă nelepădîndu-se, mai mari decît noi şi decît părinţii noştri în Împărăţia Cerurilor vor fi.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Iisus singura noastră Luminare:
Luminarea fiecărui om în parte;
Luminarea deci şi a societăţii şi a rasei umane;
Luminarea Care luminează mintea, inima şi voinţa omului cu lumina veşniciei.
Predică despre moartea ca somn
Lazăr, prietenul nostru a adormit; Mă duc să-l trezesc (Ioan 11:11).
Domnul Vieţii numeşte moartea somn. O cît de mare mîngîiere sînt cuvintele acestea pentru noi! O ce dulce veste este aceasta lumii! Moartea trupului, prin urmare, nu înseamnă sfîrşitul omului, ci ea este doar un somn din care El ne poate trezi; El Care a trezit praful pămîntului la viaţă prin Cuvîntul Său.
Cînd Domnul a strigat cu glas mare Lazăre! (loan 11:43), omul s-a trezit şi a trăit. Domnul cunoaşte numele fiecăruia dintre noi. Dacă Adam a cunoscut numele fiecărei creaturi a lui Dumnezeu, cum atunci să nu ne cunoască Domnul nostru pe fiecare după nume? El nu numai că ne cunoaşte pe fiecare după numele nostru, dar ne şi cheamnă pe nume. O, dulce este glasul de viaţă dătător a Unului Singur iubitor de oameni! Acest glas poate ridica şi din pietre fii ai lui Dumnzeu. Cum atunci nu ne-ar putea ridica El şi pe noi din somnul cel de piatră al păcatului?
S-a povestit că un om a ridicat piatra ca să-l ucidă pe fratele lui. Dar în acea clipă a auzit glasul mamei lui strigîndu-l pe nume. Doar ce a auzit acel glas şi braţul a început să-i tremure. El a dat drumul pietrei şi i-a fost ruşine de fapta lui rea. Glasul mamei lui l-a împiedicat să comită crima, păcatul de moarte. Dacă glasul unei mame poate mîntui şi scăpa de la moarte, cu cît mai mult nu va face-o glasul lui Dumnezeu, Făcătorul vieţii?
Ori de cîte ori Domnul a strigat pe cineva pe nume, chiar mort cu trupul fiind acela, el s-a trezit şi a înviat. Dar dacă cel mort era mort cu sufletul, el nu s-a trezit şi nu a înviat cînd l-a strigat Dumnezeu. Căci pentru această trezire, şi pentru această viaţă, trebuie ca cel strigat să vrea să audă glasul care-l cheamă. O, Iudă!
Tu vinzi cu o sărutare! Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului (Luca, 22:48)? Iată, aşa a strigat Glasul Dătător de viaţă, dar cel mort cu sufletul nu L-a auzit! Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti (Fapte 9:4)? Acelaşi Glas Dătător de Viaţă a strigat iar cel adormit în somnul păcatului a auzit şi s-a trezit şi s-a făcut viu. Cu adevărat, mult mai adînc este somnul păcatului decît somnul morţii, iar cel căzut în somnul păcatului cu greu se mai poate trezi.
O! Dulce al nostru Doamne, trezeşte-ne pe noi din somnul păcatului, trezeşte-ne, Doamne! Căci a Ta este slava şi mulţumita în veci, Amin.