În timpul domniei împăratului Ptolemeu Filadelfus în Egipt, Simeon a fost ales să fie unul dintre cei șaptezeci cărora li s-a încredinţat traducerea Bibliei (Vechiului Testament) din limba ebraică în cea grecească (alcătuirea Septuagintei). Simeon lucra cu rîvnă, dar cînd a ajuns la locul de la Prorocul Isaia care zice Iată Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu (Isaia 7:14), s-a nedumerit şi a luat un cuţitaş cu care voia să răzuiască cuvîntul Fecioara şi să îl înlocuiască cu tînăra, ca să-l traducă astfel în limba grecească.

Dar îngerul lui Dumnezeu l-a împiedicat să facă aceasta, spunîndu-i că aceasta este prorocie adevărată; şi că el, Simeon, după voia lui Dumnezeu, nu va putea muri pînă cînd nu o va vedea cu ochii săi împlinindu-se: că nu va muri pînă cînd nu-L va vedea pe Cel născut din Fecioară. Dreptul Simeon s-a bucurat la glasul îngerului, şi I-a mulţumit lui Dumnezeu de învrednicirea aceasta.

Cînd Pruncul Iisus a fost adus la Templul din Ierusalim de Fecioara Maria, Duhul lui Dumnezeu i-a poruncit lui Simeon, care era alb de ani (Dreptul Simeon avea deja peste trei sute de ani), să meargă la Templu în întîmpinarea Pruncului. El L-a recunoscut pe Prunc şi pe Mama Lui, după lumina negrăită care le înconjura capetele. Bătrînul Simeon L-a luat cu bucurie pe Pruncul Iisus în braţele sale şi s-a rugat lui Dumnezeu să-l elibereze din viaţa aceasta: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău, în pace; Că ochii mei văzură mîntuirea Ta (Luca 2:29-30).

Prorocița Ana, fiica lui Fanuil, care era şi ea acolo, L-a recunoscut pe Mesia în Prunc şi L-a vestit poporului. Şi venind şi ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mîntuire în Ierusalim (Luca 2:38).

Ana avea atunci optzeci şi patru de ani. Sfîntul şi Dreptul Simeon a trecut la Domnul imediat după ce L-a întîmpinat pe Pruncul Iisus. El este socotit Protectorul copiilor mici.

Aceste două sfinte suflete erau din cetatea Vaneea şi au venit în Cezareea Capadociei ca să-i cerceteze pe mucenicii închişi pentru Hristos, să-i mîngîie şi să-i întărească în alergarea lor. Dar şi ei au fost prinşi şi osîndiţi la moarte. Lui Adrian i s-a tăiat capul, iar Evul a fost aruncat înaintea unor fiare sălbatice şi înfometate, la anul 309 d. Hr.

Astfel, nepărîndu-le rău de această viaţă trecătoare, s-au mutat cu cinste şi cu bucurie întru Împărăţia Cerurilor.

Atotputernice Doamne, miluieşte şi mîntuieşte,

Ţine aceasă mică flăcăruie de viaţă.

Asemenea luminii unei candele

Este viaţa acestui copil,

Iar vînturile lumii cumplite sunt,

Chiar şi pentru strălucitoarele stele.

Un foc mic se păstrează sub cenuşă,

Iar sub mîna Ta, sufletul omului.

O Doamne, mîntuieşte-ne, miluieşte-ne şi ne uşurează

Trecerea prin această viaţă.

Aşa s-a rugat şi Prorocul David,

Deşi el era torţă strălucitoare.

Păzeşte sufletul şi cugetul copiilor

De toată întinarea cea rea a păcatului.

Sufletul lor uşor ar pieri

Dacă Tu Doamne, nu l-ai apăra ca un Puternic.

O Stăpîne miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi şi acum,

Ţine această mică flăcăruie în viaţă!

Pentru rugăciunile Sfîntului Tău, Dreptul Simeon,

Cel care în braţele sale pe Pruncul Iisus L-a primit.

Ce mare este în ceruri slava Sfîntului şi Dreptului Simeon, cel care în braţele sale pe Pruncul Iisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viaţa Sfîntului Petru Atonitul, care se sărbătoreşte la 12 iunie.

Fiind comandant de oşti, Petru a fost luat prizonier şi aruncat în temniţă în cetatea Samara de pe malul Rîului Eufrat. Suferind în temniţă, Petru se ruga cu lacrimi Sfîntului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să scape de acolo, făgăduind că îşi va dărui după aceea toată viaţa lui Dumnezeu. Sfîntul Nicolae i s-a înfăţişat în vedenie şi i-a spus că deşi el duce rugăciunea lui la Dumnezeu, Dumnezeu nu i-o împlineşte, pentru că altă dată la greu a mai făcut această făgăduinţă şi nu şi-a ţinut-o.

Apoi Sfîntul Nicolae l-a sfătuit pe Petru să se roage Sfîntului şi Dreptului Simeon care este foarte ascultat înaintea lui Dumnezeu, aflîndu-se aproape de Tronul Lui, împreună cu Preasfînta Fecioară şi cu Sfîntul loan Botezătorul. Petru a ascultat şi a început să se roage Sfîntului şi Dreptului Simeon.

Atunci din nou i-a apărut Sfîntul Nicolae, împreună cu Dreptul Simeon, dar nu în vedenie, ci aievea. Petru l-a văzut pe Dreptul Simeon în slavă mare, cu faţa strălucitoare, şi îmbrăcat în hainele preoţeşti ale Vechiului Testament, purtînd în mînă un toiag de aur. Dreptul Simeon l-a întrebat pe Petru: Voieşti să-ţi împlineşti făgăduinţa şi să te faci monah? La aceasta, Petru a răspuns: Voiesc, Stăpîne, cu ajutorul lui Dumnezeu. Sfîntul Simeon atunci a atins lanţurile lui Petru cu toiagul său şi ele s-au topit ca ceara. Deschizînd uşa temniţei, Sfîntul l-a scos pe Petru afară.

Să luăm aminte la Stăpînul Iisus, Piatra Cea din capul unghiului:

La Stăpînul Iisus, Piatra Care zideşte caracterul omului;

La Stăpînul Iisus, Piatra Care zideşte familia şi neamul;

La Stăpînul Iisus, Piatra de temelie a oricărei lupte pentru binele social şi uman.

Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi;

Fiindcă nu voi sînteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi (Matei 10:19-20). Acestea sînt cuvinele Celui Care ştie toate şi Care a arătat lumii cunoaşterea pe care nimeni nu o avea înainte de întruparea Lui. Cînd cineva este plin de Duhul lui Dumnezeu, el nu vorbeşte din duhul omului, ci Duhul lui Dumnezeu grăieşte din el şi prin el.

Omul plin de Duh este doar instrumentul sau alăuta Duhului lui Dumnezeu prin care Dumnezeu Duhul Sfînt grăieşte. Cînd vorbeşte un astfel de om, el vorbeşte fără greşeală şi nimeni nu-l poate vădi de minciună în afară de aceia care, minţi pervertite avînd, iau Adevărul ca fiind minciună. Cum grăiesc oamenii care stau direct sub înrîurirea Duhului Sfînt s-a văzut cu putere la Sfinţii Proroci şi cu şi mai mare putere la Sfinţii Apostoli.

Cuvintele lor păreau de necrezut străinilor, adică acelora care nu aveau Duhul lui Dumnezeu în ei înşişi şi care ştiau să vorbească numai cu duh pămîntesc, şi care socoteau că Sfinţii Apostoli sînt beţi. De fapt ignoranţilor şi astăzi li se pare că vorbesc prostii, precum nişte oameni beţi, cei care pun în evidenţă taine ale lumii create cum ar fi puterea aburului, magnetismul, electricitatea, telegrafia fără fir, sau putinţa convorbirilor la distanţă (telefonul).

Cum atunci să nu le fi părut celor ignoranţi că Apostolii s-au îmbătat de vin, cînd ei, plini de Duhul lui Dumnezeu, grăiau despre taine infinit mai mari, despre tainele Împărăţiei Cerurilor?! Oricine se smereşte înaintea lui Dumnezeu, este dăruit cu putere de către El.

Duhul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în inima înfrîntă şi smerită şi de acolo grăieşte prin gura omului. Aceasta a fost nu numai la proroci şi la apostoli, ci se vede şi la nenumăraţi credincioşi fii şi fiice ale Bisericii.

O Stăpîne Atotbune, pe Duhul Tău Cel Sfînt nu-L lua de la noi. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumita în veci, Amin.