Fiecare dintre aceşti trei mari Sfinţi are propria sa zi de Sărbătoare în Biserică: Sf. Vasile cel Mare este sărbătorit la 1 ianuarie, Sf. Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar Sf. loan Gură de Aur la 27 ianuarie. Această sărbătorire a tuturor trei la un loc în ziua de 30 ianuarie a fost însă instituită în veacul al unsprezecelea, în timpul împărăţiei lui Alexie Comnenul, cînd se ivise şi o neînţelegere în popor.

Căci erau unii care socoteau că dintre cei trei, Sfîntul Vasile este cel mai mare Sfînt datorită curajului şi curăţiei sale, şi aceştia se numeau vasilieni. Alţii îl cinsteau numai pe Sfîntul Grigorie Teologul, datorită adîncimii şi sfinţeniei teologhisirii sale - aceştia îşi spuneau gregorieni. Iar alţii îl cinsteau numai pe Sfîntul loan Gură de Aur datorită elocinţei şi limpezimii cu care explica Sfînta Scriptură către popor - aceştia erau ioaniţii.

Dar această ceartă s-a curmat prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, şi spre mai marea slavă a Sfintei Sale Biserici. Căci Episcopul loan al Evhaitelor (Sfînt, sărbătorit la 14 iunie în fiecare an) a avut o vedenie în vis: la început, cei trei Sfinţi i s-au înfăţişat separat, fiecare în slavă nespusă, iar mai la sfîrşit toţi trei împreună. Ei i-au spus episcopului loan: Vezi aşadar că noi trei sîntem una în Dumnezeu şi nici o despărţire sau ceartă nu este între noi; şi nici nu se află între noi unul care să fie mai întîi sau mai pe urmă.

Sfinţii l-au sfătuit pe Episcopul loan să alcătuiască o slujbă deosebită închinată lor împreună, şi să rînduiască o singură zi de cinstire a tuturor trei. În urma acestei minunate vedenii, Episcopul a şi rînduit ziua de 30 ianuarie pentru cinstirea acestor Trei Mari Dascăli ai Lumii şi Ierarhi. Grecii au această zi nu doar ca o mare sărbătoare bisericească, ci şi ca pe cea mai mare vacanţă şcolară a anului.

Ipolit a primit mucenicia pentru credinţă în timpul domniei lui Claudius. Cînd fecioara Hrisis, pentru Credinţa ei în Hristos, era torturată bestial la Roma, Sfintul Ipolit a strigat tare în apărarea ei, înfierîndu-i pe torţionari. Din cauza protestului lui, Ipolit a fost adus în faţa curţii şi condamnat şi el la chinuri încă şi mai cumplite, apoi omorît prin aruncarea în mare, după ce fusese mai întîi legat de mîini şi de picioare. Împreună cu Hrisis şi Ipolit au mai suferit alţi douăzeci de mucenici, care cu toţii au mărturisit pentru Hristos la anul 269 de la Sfîntă întruparea Sa.

În calitatea lui de general al armatelor împăratului Constantin şi împărătesei Irina, Teofil a căzut prizonier la agareni, care l-au ţinut în temniţă timp de patru ani. Respingînd presiunile musulmanilor să-şi abjure Credinţa lui Creştină, aceştia l-au omorît prin decapitare în anul 784 după Hristos, iar Teofil s-a strămutat la locaşurile cereşti, unde este împreună vieţuitor cu Stăpînul Hristos.

Petru a fost fiul lui Simeon, care era un mare iubitor al Sfîntului loan de la Rila. El a cîştigat independenţa Bisericii Bulgare faţă de Constantinopol şi a apărat şi întărit Ortodoxia atacată de Bogomili. În urma unei bătălii pierdute în faţa ungurilor şi ruşilor, Petru a murit la anul 967 d. Hr., în vîrstă de cincizeci şi şase de ani.

O postirea şi credinţa lui Vasile!

O înalta teologhisire a lui Grigorie!

O dumnezeiasca milostivire a lui loan!

Aceştia trei guri de aur sînt,

Din care picură miere.

Toţi trei, lucrătorii unei singure lucrări;

Fiecare în parte, un înger în trup;

Ei trei împreună una sînt,

Precum Dumnezeu este Unul.

Nici unul nu este mai întîi,

Sau mai pe urmă.

În veşnicie ei sînt într-un gînd,

Chemînd pe unul,

Toţi trei îţi vin în ajutor,

Cîntîndu-l pe unul,

Toţi trei aud,

Slăvindu-l pe unul,

Toţi trei împreună se bucură.

Cei trei Sfinţi bărbaţi una sînt;

Trei Ierarhi, şi o singură lucrare;

Trei nume, şi o singură slavă;

Căci celor trei împreună Hristos

Le este Cap.

Au existat vremuri în care diriguitorii căutau cu adevărat sfatul oamenilor sfinţi. Aşa a fost țarul Petru al Bulgarilor, un țar Creştin Ortodox. Dorind cu ardoare sfatul şi învăţătura Sfintului loan de la Rila, Petru s-a pornit cu toată suita lui într-acolo, trimiţînd mai întîi mesageri care să-i anunţe sosirea. Sfîntul însă a refuzat să-l primească pe Ţar.

Acesta, s-a întristat, dar fără să se mînie şi fără să deznădăjduiască a trimis din nou oameni împărăteşti cu daruri pentru Sfîntul, provizii de hrană şi aur, rugîndu-l ca, dacă nu vrea să-l primească, măcar să-i scrie o scrisoare cu sfintele lui poveţe. Sf. loan a acceptat proviziile de hrană, dar nu a vrut să se atingă de aur, şi i-a scris țarului următoarea scrisoare: Dacă rîvneşti după Împărăţia Cerurilor, să fii milostiv precum şi Tatăl nostru Cel Ceresc milostiv este. Nu nădăjdui în nedreptăţi şi leapădă lăcomia.

Fii blînd şi tăcut şi primeşte-i pe toţi cei ce te caută. Nu primi linguşiri de la curtea ta. Purpura ta să strălucească de virtuţi. Ţine pururi în suflet pomenirea morţii. Să cazi plin de umilinţă la picioarele Maicii Biserici. Să te închini în faţa întîistătătorilor ei astfel încât Împăratul împăraţilor, văzîndu-ţi smerenia şi inima curată, să te răsplătească cu bunătăţile Lui, mai presus decît pe orice om. Primind această sfîntă scrisoare, țarul a sărutat-o. El a avut-o pururea cu dînsul, citind-o deseori şi nemaidespărţindu-se de ea pînă la moarte.

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Cel Care este Prietenul copiilor:

Să luăm aminte la El, Care este şi prietenul îngerilor, celor asemenea copiilor prin curăţenie, ascultare şi lipsă de patimi;

Să luăm aminte la El, Cel Care este Prietenul celor mai mici de pe pămînt, care simplu şi fără întrebări cred cu bucurie în El;

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos, Prietenul tuturor Sfinţilor, care prin nevoinţe şi har s-au curăţit de păcate şi s-au făcut nevinovaţi precum copiii.

Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor (Matei 18:3).

Aşa grăieşte Domnul, iar Cuvîntul Lui este Sfînt şi adevărat. Ce fel de avantaj au copiii faţă de adulţi? Ei au trei avantaje: al credinţei, al ascultării şi al iertării. Copilul îl întreabă pe tatăl său despre toate, şi orice îi spune tatăl, copilul crede netulburat. Copilul este ascultător faţă de părintele său şi cu uşurinţă se pleacă voii lui. Copilul iartă, chiar cînd este certat pentru neascultare, el iartă repede şi nu ţine mînia. Şi acestea şi sînt cele pe care le cere Domnul de la noi: Credinţa, Ascultarea şi Iertarea.

El cere ca oamenii să creadă în El necondiţionat, aşa cum un copil crede părinţilor săi. Aceasta ne cere Domnul nouă: să-L ascultăm necondiţionat, aşa cum un copil mic îşi ascultă părinţii, să ne iertăm unii pe alţii, să nu ţinem minte răul şi să nu răsplătim răului cu rău.

Credinţa, Ascultarea şi Iertarea sînt trăsăturile esenţiale ale sufletului de copil. La acestea se adaugă candoarea specifică lor, adică curăţia sufletului şi bucuria. Copilul mic nu se lăcomeşte niciodată; el nu are pofte trupeşti; el nu ştie ce este aceea slava deşartă; privirea lui nu este înceţoşată de vicii, iar bucuria lui nu este stricată de griji.

O fraţilor, cine ne-ar putea întoarce pe noi şi face să ne dobîndim curăţia prunciei? Nimeni, decît numai Unul Hristos. Numai El ne poate întoarce cu adevărat la curăţia de prunc a inimii, numai El ne poate face să ne mai naştem o dată, prin modelul Vieţii Lui, prin învăţătura Sfîntă a Lui, şi prin puterea Duhului Lui Celui Sfînt. O Stăpîne Iisuse Hristoase, Tu desăvîrşirea ascultării şi blîndeţii, Veşnice Prunc al Tatălui Ceresc, ajută-ne nouă să ne facem precum pruncii în credinţa în Tine, în ascultarea faţă de Tine, şi în iertarea cea nefâţarnică faţă de toţi. Căci Ţie se cuvine slavă şi mulţumire în veci. Amin.

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos şi la simplitatea purtării Lui:

La simplitatea purtării lui cu pescarii, dar şi cu fariseii şi cărturarii;

La simplitatea răspunsurilor Lui către fiecare şi a felului în care intră în casele tuturor celor care îi cheamă la ei;

La simplitatea purtării Lui din care radiază puternic toată Măreţia Împărătească a Lui.

Mîncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis pe Mine şi să săvîrşesc lucrul Lui (loan 4:34).

Ce mîntuitor exemplu de viaţă ne pun înainte aceste cuvinte! Cel Care are o astfel de putere, înţelepciune şi stăpînire ne spune nouă că nu a venit în lume să facă voia Sa ci voia Tatălui, şi că nu a venit să săvîrşească lucrarea Sa, ci lucrarea Tatălui! Pe cînd noi, măcar că sîntem slabi ca nişte pînze de păianjen, tot timpul ne scoatem înainte voia noastră iar unii dintre noi, chiar şi lucrarea noastră! Deşi Fiul este întocmai cu Tatăl, precum însuşi zice în altă parte: Tatăl şi cu Mine una sîntem (loan 10:30), El totuşi spune că a venit în lume să facă voia Tatălui Său şi să săvîrşească lucrul Tatălui Său.

El spunea aceasta nu ca să arate micimea Lui de Fiu faţă de Tatăl, căci Ei Doi sînt de o fiinţă, ci ca să arate iubirea Lui cea mare de Fiu faţă de Tatăl, şi să ne dea nouă exemplul de cum trebuie să-L iubim şi noi pe Tatăl, dacă vrem să ne facem fii ai Lui: trebuie adică să facem şi noi voia Lui, şi să săvîrşim lucrul Lui.

Toată nenorocirea vieţii noastre vine din aceea că nu vrem să facem voia Celui Care ne-a trimis în lume. Iar voia Lui nu o facem pentru că nu-L iubim. Căci oricine iubeşte pe cineva, vrea să facă voia aceluia, însuşi Stăpînul a spus-o: De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele (loan 14:15).

Prin ce altceva îşi poate arăta Stăpînul Hristos iubirea faţă de Tatăl Său, dacă nu prin aceea că împlinește voia Tatălui Său? Şi prin ce altceva ne putem arăta noi iubirea faţă de Stăpînul Hristos Iisus Cel răstignit pe Cruce pentru noi, dacă nu prin împlinirea poruncilor Lui?

Voia noastră, fraţilor, este înşelătoare ca o umbră. Să nu ne luăm după ea, căci vom pieri. Să ne luăm mai curînd după voia Iubitorului de oameni Dumnezeu, Care ştie cel mai bine ce este bine pentru noi. O Preasmerite şi lubitorule de oameni Doamne, învaţă-ne pe noi să facem voia Ta, Căci Ţie se cuvine slavă şi mulţumire în veci. Amin.