Pomenirea acestui mare luminător al Bisericii se sărbătoreşte la 13 noiembrie şi la 30 ianuarie, dar în această zi Biserica serbează aducerea cinstitelor sale moaşte din satul armean Comane, unde s-a sfîrşit în surghiun, la Constantinopol, de unde păstorise Biserica lui Dumnezeu. La treizeci de ani de la adormirea sa, Patriarhul Proculus a ţinut o predică întru pomenirea tatălui său duhovnicesc şi învăţătorului său.

Această predică într-atît a aprins dragostea şi pocăinţa poporului şi a împăratului Teodosie cel Mic faţă de acest mare Sfînt încît cu toţii au dorit aducerea Sfintelor sale moaşte de la Comana la Constantinopol. Se spune că racla cu Sfintele moaşte nu a putut fi clintită de la locul ei pînă ce împăratul nu a scris o scrisoare adresată Sfîntului loan Gură de Aur însuşi în care îl ruga cu lacrimi să o ierte pe mama lui, Eudoxia, cea care îl urîse şi îl izgonise.

Tot în acea scrisoare fiul împărătesei izgonitoare îl ruga pe Sfîntul să binevoiască şi să se întoarcă la Constantinopol, scaunul său patriarhal. Cînd această scrisoare de pocăinţă s-a pus pe raclă, îndată ea s-a făcut foarte uşoară şi s-a putut aduce la Constantinopol. În timpul aducerii, mulţi dintre cei bolnavi care se atingeau de ea căpătau pe dată vindecare. Cînd Sfintele moaşte au intrat în capitală, atunci împăratul, în numele mamei sale, ca şi cînd ea însăşi ar fi grăit către moaşte, cu voce mare a îngenucheat şi a zis: O Părinte, cînd am trăit în această viaţă trecătoare ţi-am făcut tot răul, iar tu, dintru a ta viaţă nepieritoare, ajută sufletului meu.

Slava mea a trecut ca un vis şi la nimic nu mi-a folosit mie. Ajută-mi, Părinte! Din slava ta, ajută-mi mie mai înainte ca să ajung la Scaunul Judecăţii lui Hristos! Cînd Sfîntul a fost adus în Biserica celor doisprezece Apostoli şi aşezat pe scaunul patriarhal, mulţimea poporului ce se afla înăuntru au auzit glasul Sfîntului grăind: Pace tuturor. Aducerea moaştelor Sfîntului loan Gură de Aur la Constantinopol s-a întîmplat în anul 438 după Hristos.

La început, Tit a fost soldat. După ce într-o bătălie a fost rănit la cap, el s-a retras din lume şi s-a dus la Mînăstirea Peşterilor din Kiev unde, după ce a fost vindecat, s-a tuns şi monah. Tit a petrecut cealaltă vreme a vieţii lui în pocăinţă cu lacrimi, pentru păcatele lui de mai înainte. Înainte să moară el a aflat printr-o vedenie minunată că păcatele lui s-au iertat. Moaştele sale se află în Peşterile cuviosului Teodosie.

Sfinte Părinte Ioane, trîmbiţă cu aur ferecată,

Tu omenirii milostivirea lui Dumnezeu

O ai vestit.

Milostivire minunată, care şi pe cei mai păcătoşi îi cuprinde,

Milostivire minunată ce covîrşeşte lumina

Soarelui, uimind pămîntul, şi tot crugul cel ceresc.

O înfricoşată milostivire

Ce pogori de pe Golgota însîngerată,

De la Mîntuitorul Răstignit Care iartă crimele omenirii

O, cutremurătoare milostivire, iertare şi slavă,

Milostivire pe care o cîntă îngerii

Şi care întreaga zidire adapă.

Doar Sfinţii cu adevărat o slăvesc pe aceasta,

Pe ea care vindecă de toată boala,

Pe ea, bucuria umililor,

Şi nebunie tuturor înţelepţilor acestei lumi.

Ea, vindecarea trufaşilor şi pedeapsa deşerţilor;

Ea, milostivirea lui Dumnezeu de care se bucură făptura;

Ea care îmbălsămează suflul pămîntului,

Ea care spală toate nelegiuirile lui.

Această milostivire mai înainte de Hristos Necunoscută,

Această veşnică lumină de la Hristos a răsărit.

O învăţătorule a milostivirii lui Dumnezeu,

Sfinte Părinte Ioane Gură de Aur,

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu

Ca să dea iertare păcatelor noastre.

Postul este o faptă foarte mare, dar iubirea una încă şi mai mare. Prin post şi prin rugăciune dracii se alungă, patimile se îmblînzesc, puterile trupului se împacă, duhul se adună întru sine, dar prin iubire Dumnezeu însuşi se sălăşluieşte în om. Însuşi Mîntuitorul a arătat însemnătatea postului, dar El a arătat că iubirea este cea mai dintîi poruncă. În prima jumătate a veacului al XlX-lea în Ohrida stăpînea leladin Bei, un renegat al sultanului care stăpînea Ohrida cu de la sine putere. În acel timp în Biserică era Mitropolit Calinic.

Chiar dacă erau de credinţe diferite, leladin şi Calinic erau prieteni buni care se vedeau deseori. S-a întîmplat că leladin Bei a condamnat la spînzurătoare douăzeci şi cinci de creştini, osîndă ce trebuia dusă la îndeplinire chiar în Sfînta şi Marea Vineri a Patimilor.

Mitropolitul tulburat alergă la leladin şi-l rugă cu lacrimi să cruţe vieţile acelea şi să le dea o pedeapsă mai uşoară. Aşa vorbind se apropie vremea prînzului şi beiul îl invită pe Mitropolit la masă, pentru care se pregătise miel. Dar Mitropolitul se scuză, zicînd că este post şi că nu poate să rămînă; şi se pregăti să plece. Beiul se întrista şi spuse: Alege: sau prînzeşti cu mine şi mîntui pe cei douăzeci şi cinci de creştini ai tăi de moarte, sau nu prînzeşti cu mine şi vor muri din cauza ta de spînzurătoare.

Mitropolitul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi a rămas la masa lui leladin, iar creştinii condamnaţi la spînzurătoare au scăpat cu viaţă.

Să luăm aminte la Mîntuitorul Hristos Arhiereul Cel Veşnic:

La Arhiereul Care Îi jertfeşte lui Dumnezeu toată viaţa Lui trăită pe pămînt;

La Arhiereul Care Îi jertfeşte lui Dumnezeu fiecare cuvînt, fiecare simţire, fiecare gînd, fiecare nevoinţă, fiecare lacrimă;

La Hristos Arhiereul Cel Veşnic Care Se jertfeşte pe Sine însuşi lui Dumnezeu ca Om, pentru mîntuirea oamenilor.

Cine este Acesta că şi vînturile şi marea ascultă de El? (Matei 8:27)

Cu aceste cuvinte s-au întrebat apostolii care, încă necunoscîndu-L deplin pe Stăpînul Hristos, văzînd cum ceartă El vînturile şi marea şi face linişte deplină, au zis: Cine este Acesta că şi vînturile şi marea ascultă de El?

Acesta este chiar Cel Care a făcut vînturile şi marea. De aceea, de ce ne-am mira ca de o minune că cele făcute de El Se supun Lui? Oare nu e toporul unealtă supusă în mîinile celui care l-a făcut pe el? Stăpînul nostru Hristos a făcut toate numai cu cuvîntul, şi de aceea toate se supun cuvîntului Lui.

Fraţilor, Cine este Acesta? Cine este El? El este chiar Acela Care, mai înainte a ridicat vînturile şi le-a liniştit şi Care a zbuciumat marea şi mai apoi a liniştit-o. Este Acelaşi Care şi astăzi lucrează acestea. Ca om, El a stat înaintea oamenilor şi a certat vîntul cel năprasnic şi marea cea înfuriată tocmai ca să alunge frica din minţile confuze ale oamenilor care cred că vîntul şi marea se înfurie din întîmplare sau din cauza vreunei puteri rele; pentru ca să dea la iveală adevărul cel veşnic care spune că Stăpînul zidirii este acela care porunceşte stihiilor după Sfintă Purtarea Sa de Grijă.

Apostolii au întrebat: Cine este Acesta? O, Sfinţilor Apostoli, el este Fiul lui Dumnezeu Cel fără de păcat al Cărui Nume voi L-aţi propovăduit pînă la marginile lumii, vărsîndu-vă sîngele pentru El, murind în schingiuiri pentru El, şi fiind ucişi pentru El toată ziua, ca nişte miei de către haitele de lupi. Cine sînt haitele de lupi? Lupii sînt aceia care cred că vînturile suflă de la sine pe faţa pămîntului, şi că marea se înfurie şi se linişteşte de la sine, iar dacă nu de la sine, atunci de la diavolul. O, Sfinţilor Apostoli, voi cei care aţi întrebat şi care aţi aflat tot adevărul, şi tot adevărul lumii l-aţi propovăduit, rugaţi-vă pentru noi ca şi pe noi să ne lumineze acest adevăr.

O Stăpîne Doamne, Atotînţelepte şi Atotputernice, ceartă vînturile păcatelor noastre şi furtuna necuratelor şi netrebnicelor noastre patimi, Căci Ţie se cuvine slavă şi mulţumire în veci. Amin.