Sfîntul Grigorie s-a născut la Nazianz, dintr-un tată elin şi o mamă creştină. Înainte de a primi Sfîntul Botez (la maturitate, cum era obiceiul pe atunci), el a mers la Atena, unde a studiat cu cei mai mari dascăli ai vremii, avîndu-i colegi pe Sfîntul Vasile cel Mare şi pe Iulian, care mai tîrziu avea să fie apostat (nepotul de fiu al Sfîntului Constantin cel Mare), după cum însuşi Sfîntul Grigorie de multe ori a prorocit despre el.

Cea mai mare înrîurire Sfîntul Grigorie a primit-o de la mama lui, Nona. După ce şi-a încheiat studiile, Grigorie a primit Sfîntul Botez. Sfîntul Vasile l-a sfinţit Episcop de Sasima, iar împăratul Teodosie cel Mare l-a chemat pe scaunul episcopiei Constantinopolului, atunci vacant. El a scris foarte multe lucrări, faimoase fiind mai ales cele teologice, pentru care s-a şi numit Teologul.

Mari mai ales între lucrările telologice sînt cele destinate Sfintei Treimi. Grigorie a scris şi împotriva ereticului Macedonie care învăţa greşit că Duhul Sfînt este creaţia lui Dumnezeu şi împotriva lui Apolinarie care învăţa greşit că Hristos nu a avut suflet omenesc, ci că dumnezeirea Lui îi era în loc de suflet. De asemenea Sfîntul Grigorie a scris în contra lui Iulian apostatul, tovarăşul lui de studii de odinioară. În anul 381, cînd a început să-i fie clevetită canonicitatea alegerii sale ca episcop, Sfîntul Grigorie s-a retras singur din scaun, zicînd: Cei care voiesc să jefuiască scaunul nostru episcopal nu ne pot jefui de Dumnezeu.

El a părăsit apoi Constantinopolul şi s-a retras la Nazianz, unde a vieţuit în singurătate şi rugăciune, şi unde a scris şi minunatele sale cărţi. Deşi a ajuns pînă la vîrsta de optzeci de ani, Sfîntul Grigorie a fost chinuit de boală toată viaţa lui. Sfintele sale moaşte au fost mai tîrziu mutate la Roma.

O raclă purtînd cinstitul său cap se află în Biserica Catedralei Adormirii din Moscova. El a fost şi rămîne o făclie strălucitoare şi măreaţă a Bisericii Ortodoxe atît prin marea blîndeţe şi curăţenie a vieţii sale, cît şi prin covîrşitoarea adîncime, cea neîntrecută, a gîndirii şi teologhisirii sale. El a adormit în Domnul la anul 390 după Hristos.

La început Publie a fost senator, dar cunoscînd lumina lui Hristos, a lăsat toate onorurile lumeşti, şi-a împărţit toate averile săracilor şi s-a închinat unei vieţi de asceză şi rugăciune în apropierea cetăţii Zeguma de pe rîul Eufrat. El a întemeiat două comunităţi monahale şi s-a odihnit în Domnul la anul 380 după Hristos.

Mares era nespus de frumos la chip şi cînta cu o voce îngerească. El s-a retras din lume şi a vieţuit într-o colibă vreme de treizeci şi şapte de ani, în post şi rugăciune, curăţindu-şi inima şi mintea de gîndurile cele necurate. Ajungînd la vîrsta de nouăzeci de ani, Mares a trecut la Domnul, la anul 430 după Hristos.

Pentru că era creştină Felicitas a fost osîndită la moarte împreună cu cei şapte fii ai ei, în timpul domniei lui Antonin, la anul 164 după Hristos. Singura ei dorinţă în faţa lui Dumnezeu la ceasul osîndei a fost aceea să nu fie omorîtă înaintea fiilor ei, ca să-i poată îmbărbăta în timpul schingiuirilor şi ca să nu le fie lor să se lepede de Hristos. Şi după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, aşa s-a şi întîmplat.

Cu bucurie, viteaza mamă cea cu suflet de diamant a stat tare lîngă toţi cei şapte fii ai ei care, unul cîte unul, au fost chinuiţi şi omorîţi pentru Hristos. Apoi, plină de recunoştinţă pentru Dumnezeu, a primit şi ea cununa muceniciei, împreună cu fiii ei. Felicitas a primit martiriul la Roma, unde se odihnesc Sfintele moaşte ale tuturor.

Felicitas pe Domnul a rugat:

O cunună de şapte mărgăritare am, Doamne,

În purpură scumpă voiesc să le învelesc,

Şi Ţie, Dumnezeului meu,

Să o aduc în dar,

O Doamne,

Primeşte jertfa mea!

Şapte fii, şapte mărgăritare,

Iar jertfa cea de sînge,

Purpură de mult preţ!

Rugăciunea maicii

De Domnul a fost primită,

Ca tămîia, înaintea Lui.

Împăratul roman pe fii i-a osîndit

La chinuri cumplite,

La moarte amară,

Pe care maica lor

Cu recunoştinţă le-a primit,

Spre uluirea tuturor.

Felicitas pe fiii ei îi îmbărbăta:

Pentru aceasta pe voi v-am născut, fiii mei,

Pentru aceasta pe voi v-am alăptat, fiii mei,

Ca pe voi Domnului nostru în dar să vă aduc,

Căci voi de la El veniţi,

Voi al Său dar către mine sînteţi.

Astfel grăind maica,

Călăul uciderea şi-a început:

Primul fiu căzu,

Iar maica se plecă la pămînt;

Al doilea fiu căzu,

Iar maica îndoit se plecă la pămînt,

Al treilea căzu,

Iar maica de trei ori la pămînt căzu;

Iar la al patrulea, de patru, şi la al cincilea,

De cinci ori; şi de şase la al şaselea;

De şapte ori la pămînt căzu maica,

Domnului mulţumind

La jertfirea şi celui de-al şaptelea fiu.

Iar a opta oară

Ea pentru sine căzu la pămînt,

Pe butuc odihnindu-şi grumazul

Sabia luci, capul Sfintei se rostogoli,

Iar maica în Ceruri îşi îmbrăţişează copiii.

Se înşeală aceia care trufaş se laudă că îi cunosc foarte bine pe oameni şi că nimeni nu-i poate înşela. Căci cine poate cunoaşte gîndurile inimii omului în afară de unul Dumnezeu, Cel Ce scrutează inima şi rărunchii, pe care însuşi le-a zidit?

Pînă şi marii Sfinţi s-au înşelat în judecăţile lor asupra altor oameni. De pildă, însuşi Sfîntul Vasile cel Mare, timp îndelungat a socotit că un anume eretic este om cinstit şi sfint şi l-a apărat în faţa Bisericii faţă de mulţi învinuitori, pînă cînd s-a convins singur de falsitatea ereticului şi a suferit cu amar. Sfîntul Grigorie Teologul însuşi, îl botezase pe un anumit filozof, Maxim cu numele, şi îl cinstea atît de mult încît şi în casa lui îl adăpostea şi la masă cu el mînca.

Şi cu toate acestea Maxim era la fel de plin de otravă ca şi cel mai otrăvitor şi viclean dintre şerpi. După un timp, prin intrigi şi cumpărare, el a obţinut recunoaşterea lui ca patriarh din partea unor cetăţeni ai Constantinopolului, în locul Sfîntului Grigorie. Cînd după mari neînţelegeri această ispită a fost înlăturată, mulţi l-au certat pe Grigorie pentru că singur a locuit cu trădătorul în casă. Iar Sfîntul a spus: Nu sîntem vinovaţi dacă nu sesizăm răutatea cuiva. Numai unul Dumnezeu ştie gîndurile oamenilor. Cît despre noi, nouă ni se porunceşte prin legea cea dumnezeiească să ne deschidem inimile cu dragoste părintească faţă de toţi cei care vin la noi. Căci omul bun nu va putea înţelege niciodată răutatea celui rău.

Să luăm aminte la Domnul Hristos, Împăratul Cel veşnic:

La Hristos Împăratul întregii zidiri pe care El o îmblînzeşte şi o face să-I slujească Lui;

La Hristos Împăratul care stăpîneşte şi demonii, şi boala şi moartea;

La Hristos Împăratul Vieţii Celei cereşti şi nemuritoare a îngerilor şi Sfinţilor.

Cine zic oamenii că sînt? (Marcu 8:27).

Fraţilor, au trecut aproape două mii de ani de la ziua aceea în care Domnul Iisus le-a pus această întrebare ucenicilor Săi. De atunci şi pînă în ziua de azi această întrebare se pune fiecăruia dintre noi, în fiecare zi, şi în fiecare noapte - şi în fiecare zi, şi în fiecare noapte, fiecare dintre noi trebuie să dea răspuns la ea. Această întrebare este o întrebare de viaţă şi de moarte, iar răspunsul la ea este fie de viaţă făcător, fie de moarte aducător. Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu (Matei 16:16), răspunde la ea Sfîntul Apostol Petru.

Unii spun, întocmai ca evreii, că El este distrugătorul Legii lor şi că Se numeşte pe Sine Mesia cu de la sine putere. Alţii spun, ca şi Pilat atunci, că ei de fapt nu pot cunoaşte adevărul despre acest Om. O a treia seamă de oameni spun, împreună cu Apostolii, că El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Mîntuitorul rasei umane, care o scapă pe aceasta de păcat şi de moarte, că El este înviatul şi învietorul tuturor, că este Cel Viu şi Cel Dătător de Viaţă.

Iar noi toţi aceştia care sîntem botezaţi în Sfînt Numele Preasfintei Treimi sîntem cu toţii de acord şi cu o gură mărturisim împreună cu Sfinţii Apostoli şi cu Sfînta Biserică Cea Apostolică şi Una, că Hristos este Domnul Dumnezeu.

O Doamne, Unule Născut Fiule al Tatălui, ajută-ne nouă ca să putem şi noi, în toate zilele vieţii noastre să credem în Tine cu inimile noastre şi să Te mărturisim pe Tine cu buzele noastre ca Dumnezeu şi Mîntuitor al nostru, pe Tine care eşti Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (I Cor 1:24). Căci Ţie se cuvine slavă şi mulţumire în veci. Amin.