Sfîntul Maxim s-a născut în cetatea Constantinopolului, şi a fost unul dintre cei mai înalţi demnitari ai împăratul Heraclie. Dar a părăsit viaţa şi grijile curţii imperiale pentru a deveni monah, iar mai apoi stareţ într-una din mînăstirile metropolei, nu departe de capitoliu. Sfîntul Maxim a fost cel mai mare apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei numite monotelită, care îşi afla rădăcinile într-o alta, a lui Eutihie, numită monofizită.

Adică: aşa cum Eutihie afirma în mod mincinos că în Domnul nostru Iisus Hristos se află o singură natură (monofizitism), aşa monoteliţii afirmau că în Mîntuitorul nostru se afla o singură voinţă (monotelism). Sfîntul Maxim a combătut această eroare, ştiind că se va afla astfel combatant şi al împăratului şi al patriarhului. Dar Sfîntul Maxim nu era omul temerii ci al adevărului şi răbdării, care a luptat pînă la sfîrşit, dovedind că aşa cum se află două naturi depline în Hristos, cea dumnezeiască şi cea omenească, tot aşa se află în El şi două voinţe, cea dumnezeiască, şi cea omenească.

Datorită eforturilor lui s-au întrunit două sinoade (nu ecumenice), unul la Cartagina, iar celălalt la Roma. Ambele au dat anatemei învăţăturile monoteliste. Martiriul Sfîntului Maxim pentru Sfînta Ortodoxie nu poate fi descris în cuvinte: el a fost torturat de mai marii curţii imperiale, trădat de prelaţi, scuipat în obraz de popor, bătut de soldaţi, exilat, întemniţat, în final - tăindu-se mîna şi limba, a fost condamnat la exil pe viaţă în ţinutul Skhemaris (Shimara: la ţărmul Mării Negre, lîngă Batum), unde a mai trăit trei ani în închisoare, dîndu-şi sufletul în mîinile lui Dumnezeu la anul 666 după Hristos.

Acest Maxim se născuse în Grecia şi a fost chemat în Rusia, la curtea Ţarului Vasilii Ivanovici, de însuşi ţarul, pentru a fi bibliotecarul şi tălmaciul său. La curtea Rusiei acest Sfînt Maxim a trebuit să depună o muncă uriaşă de traducere şi îndreptare a textelor vechi sacre, dar pentru aceasta a şi suferit pe măsură.

El a petrecut zeci de ani în închsoare, acolo alcătuind Canonul către Duhul Sfînt, folosit pînă în ziua de azi în Biserica Ortodoxă. El a trecut la Domnul în anul 1556 după Hristos.

Neofit s-a născut la Niceea. Cu harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, el s-a aflat făcător de minuni încă din copilărie. El a scos apă din stîncă şi a înviat-o pe mama lui moartă. O porumbiţă albă l-a călăuzit la Muntele Olimpului (în Turcia de azi) unde a alungat un leu dintr-o peşteră pentru ca acolo să locuiască el. La vîrsta de cincisprezece ani el a fost torturat la Niceea pentru credinţa în Hristos, sub împăratul Diocleţian; dar nicidecum nu s-a lepădat de El.

După bătăi şi schingiuiri Neofit a fost aruncat în foc, dar Dumnezeu i-a ţinut viaţa. Apoi l-au aşezat în faţa unui leu înfometat, dar leul s-a apropiat ca un mieluşel de Neofit. Sfîntul a văzut că era leul pe care îl scosese din peştera sa din munte; l-a mîngîiat şi l-a trimis să locuiască înapoi acolo. Neofit a fost apoi străpuns cu o lancie şi astfel s-a strămutat la locaşurile Cereşti.

Sfînta Agnia a murit muceniţă a lui Hristos la vîrsta de treisprezece ani, fiind aruncată în foc şi apoi decapitată. Ea a fost făcătoare de minuni şi în timpul vieţii, şi după moarte. Agnia a mărturisit pentru Credinţă sub împărăţia lui Diocleţian, şi a trecut la cele veşnice la anul 305 după Hristos.

Valurile mării lovesc toate marginile pămîntului;

Ale pămîntului, acest trunchi al grădinii Cereşti.

Pămînt întunecat cu fructe de aur,

Acesta este pămîntul cu luminătorii lui Cereşti.

Pămîntul îşi întinde nevăzut ramurile sale,

Pe care stelele stau ca nişte mere de aur,

Minunate roade ale tinei celei umile,

O mila lui Dumnezeu faţă de negrul pămînt!

Pămîntul este omul, omul, trup al pămîntului;

Iar în tărie sînt stelele lui, faptele lui cele bune;

Gîndurile lui sînt curcubeie care ating marginile lumii,

Ramuri nevăzute, cu stele în vîrf.

Roade, roade doreşte Stăpînul de la omul cel de El zidit,

Doar după roadele sale îl va judeca pe el.

Cînd trupul omului, ca şi trunchiul, va fi scuturat de roade,

Fie ca din el să se desprindă mere de aur,

Pe care să le cuprindă mîinile lui Dumnezeu.

Atunci vom putea spune că noi înşine

Nu ne-am fost nouă zadarnici,

Că nu în zadar ne-am chinuit

Prin această viaţă trecătoare

Ca un vis.

Credinţa Ortodoxă Creştină este singura credinţă din lume ale cărei dogme şi valori nu se schimbă niciodată. Despre măsura şi clasificarea acestor valori ne vorbeşte Sf. loan Gură-de-Aur: Există trei feluri de lucruri: primul fel este alcătuit din toate lucrurile bune, şi care niciodată nu pot fi rele, cum ar fi de pildă înţelepciunea, milostenia, şi toate celelalte; al doilea fel este alcătuit din toate lucrurile rele, care niciodată nu pot fi bune, de exemplu perversitatea, neomenia, cruzimea.

Iar al treilea fel este alcătuit din toate lucrurile care pot fi uneori bune, iar alteori rele, în funcţie de dispoziţia sufletească a celui care le face sau le foloseşte. Dumnezeiescul acesta învăţător explică mai departe că felul în care sînt folosite sărăcia şi bogăţia, libertatea şi sclavia, puterea şi boala, şi chiar moartea însăşi, face ca ele să fie bune sau rele, căci ele în sine nu sînt nici bune, nici rele, ci neutre; ele devin bune sau rele doar potrivit dispoziţiei omului care le foloseşte.

De exemplu, dacă bogăţia ar fi în sine bună iar sărăcia în sine rea, atunci ar însemna că toţi bogaţii sînt buni şi toţi săracii răi. Dar adeverit este şi zilnic vedem cum există bogaţi buni şi bogaţi răi, precum există şi săraci buni şi săraci răi. Acelaşi lucru se poate spune şi despre cei săraci şi cei bolnavi, despre cei liberi şi cei robi, despre cei sătui şi cei flămînzi, despre stăpînitori şi stăpîniţi.

Nici chiar moartea nu este rea, căci mucenicilor ea li s-a făcut pricinuitoarea celor mai alese bunătăţi.

Să luăm aminte la Mîntuitorul Hristos, Care este cetatea aflată pe vîrf de munte (Matei 5:14):

La Mîntuitorul Hristos, Cetatea Sionului ceresc, adică, a Împărăţiei celei Cereşti;

La Mîntuitorul Hristos, Cetatea muntelui istoriei omenirii;

La Mîntuitorul Hristos, Cetatea propriei mele vieţi, adică, a înălţimii tuturor idealurilor mele, a zenitului tuturor gîndurilor şi doririlor mele.

De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine însumi (Ioan 7:17).

Este nefolositor să încercăm să dovedim prin intermediul logicii că toate cuvintele şi toată învăţătura Mîntuitorului Hristos vine de la Dumnezeu. Modul cel mai rapid şi cel mai sigur de cunoaştere a acestui adevăr este facerea voii lui Dumnezeu, aşa cum o propovăduieşte şi o mărturiseşte Hristos. Oricine lucrează voia lui Dumnezeu, acela va vedea în mod sigur că învăţătura lui Hristos este învăţătură dumnezeiască.

Dacă plîngi pentru Dumnezeu, vei cunoaşte cu siguranţă ce tare Mîngîietor este El. Dacă eşti milostiv, vei cunoaşte sigur milostivirea Lui. Dacă eşti un făcător de pace, vei cunoaşte sigur clipa în care vei fi numit fiu al lui Dumnezeu. Dacă ierţi greşiţilor tăi, vei cunoaşte sigur şi tu că Dumnezeu te-a iertat.

Nimeni nu va putea cunoaşte vreodată că învăţătura lui Hristos este învăţătura lui Dumnezeu, decît acela care va împlini Voia lui Dumnezeu. Căci numai împlinind Voia lui Dumnezeu, adică a Poruncilor Lui, aflăm cheia Raiului în care locuieşte Dumnezeu.

Aceasta este cheia cunoaşterii Sfintelor Scripturi şi a tuturor tainelor descoperirii dumnezeieşti. Sfîntul Vasile scrie: Ca să înţelegem tainele Sfintei Scripturi ne trebuieşte curăţenia vieţii. Şi ce altceva oare doreşte Stăpînul de la noi cînd ne învaţă că doar prin facerea voii Lui putem cunoaşte Dumnezeirea învăţăturii Lui? Doar aceasta o doreşte, ca prin faptele noastre să ne convingem de Dumnezeirea învăţăturii Lui; căci El nu vrea ca noi să ne convingem de ea într-un fel uşor, ci mai curînd - în unul greu; nu doar auzind, ci mai ales şi făcînd, căci oricine se convinge uşor, se va şi răzgîndi uşor, pe cînd cel care se convinge mai greu, greu sa va şi răzgîndi.

Fraţilor, de aceea trebuie să luptăm ca să împlinim voia lui Dumnezeu, ca să putem şi pe Dumnezeu să-L cunoaştem, şi sufletele să le mîntuim.

O Doamne Atotînţelepte, ajută-ne nouă cu puterea Sfîntului Tău Duh, ca să facem voia Ta. Căci Ţie se cuvine slavă şi mulţumire în veci. Amin.