Antonie era egiptean şi s-a născut cam pe la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lîngă Herculea. După moartea nobililor şi bogaţilor săi părinţi el şi-a împărţit moştenirea cu sora lui, care era minoră, şi i-a asigurat traiul împreună cu cîteva rude. Jumătatea sa de avere Cuviosul Antonie a împărţit-o săracilor iar el însuşi, neavînd mai mult de douăzeci de ani, s-a dăruit în întregime nevoinţelor ascetice pe care le dorea încă din copilărie.

La început Antonie s-a nevoit în apropierea satului său dar ca să scape de supărările oamenilor el s-a retras în pustia de la ţărmul Mării Roşii, unde a petrecut douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii numai cu Dumnezeu, fără să vadă pe nimeni; acolo a suferit cu răbdare cumplitele ispite ale diavolului. Faima lui s-a întins în întreaga lume şi în jurul lui s-a strîns mulţime de ucenici pe care i-a îndrumat pe calea mîntuirii prin cuvîntul şi exemplul vieţii lui. De-a lungul celor optzeci şi cinci de ani de nevoinţe ascetice, el s-a dus doar de două ori la Alexandria.

Prima oară cu gîndul să sufere mucenicia pentru Hristos în timpul dezlănţuirii persecuţiilor, iar a doua oară la invitaţia Sfîntului Atanasie, ca să respingă acuzaţia arienilor cum că şi el, Antonie, ar fi fost arian. Antonie a murit la vîrsta de una sută şi cinci ani, lăsînd în urma lui oştiri întregi de monahi şi de următori ai lui. Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost cu toate acestea învăţătorul şi dascălul celor mai cărturari oameni ai vremii, printre care s-a numărat şi Sfîntul Atanasie cel Mare.

Cînd unii filozofi elini au venit să-l ispitească cu ştiinţa lor literară, Antonie i-a ruşinat cu următoarea întrebare: Ce e mai vechi, cunoaşterea sau cartea? Care dintre acestea două a fost cauza celeilalte? Ruşinaţi, filozofii s-au împrăştiat, pentru că şi-au dat seama că ei aveau doar unele cunoştinţe despre cunoaştere, pe cînd Antonie avea cunoaşterea însăşi.

Acesta a fost un om care a atins desăvîrşirea încă din această viaţă, pe cît poate atinge omul pe pămînt. Acesta a fost un dascăl al dascălilor şi un învăţător al învăţătorilor, care, timp de optzeci şi cinci de ani plini s-a desăvîrşit pe sine, şi aşa a putut să desăvîrşească şi pe alţii. Plin de ani şi de fapte bune, Sfîntul Cuvios Antonie cel Mare s-a mutat la Domnul în anul 335 de la Hristos.

Acest împărat slăvit şi plin de rîvnă pentru Sfînta Credinţă a domnit între anii 379 şi 395 după Hristos. Dacă Sfintul Constantin cel Mare a desfiinţat persecuţiile contra creştinilor, Sfîntul Teodosie a mers mai departe: el a scos în afara legii închinarea la idoli pe tot cuprinsul împărăţiei sale. El a lucrat pentru întărirea şi răspîndirea credinţei creştine pe întinsul întregului pămînt.

Gheorghie era albanez. El s-a născut în satul Churkli din Albania din părinţi ţărani foarte sărăciţi. Turcii au folosit forţa ca să-l convingă pe Gheorghie să treacă la islam, dar el a rămas credincios Credinţei sale Creştine, drept pentru care a fost spînzurat la loannina în ziua de 17 ianuarie 1838. Pînă în ziua de azi Sfintele lui moaşte sînt mari făcătoare de minuni şi vindecătoare de multe boli.

Deasupra tuturor despărţiturilor,

Deasupra tuturor stărilor

Stă Domnul neînfricat, Domnul deasupra oştirilor.

El pe bogaţi nu îi dispreţuieşte, nici de săraci nu Se ruşinează.

De puternici nu Se teme, iar păcătoşilor le strigă: Veniţi!

Pe sfinţii Săi de pretutindeni îi alege,

Pe acesta care cerşeşte, şi pe acesta care stăpîneşte,

Precum grădinarul culege roadele cele dulci

Fie de pe ramul cel zgrunţuros,

Fie de pe cel de sus, mlădios şi lucitor.

În cununi bogate Domnul îi împleteşte pe toţi,

Cînd sufletele lor sînt străpunse şi Sfinte.

Antonie cel minunat toată viaţa în postiri a petrecut,

Teodosie pe Hristos în toată lumea L-a vestit.

Iar Gheorghie din loannina pentru Hristos sîngele şi-a vărsat -

Pe toţi trei Domnul i-a iubit veşnic. Domnul nu Se îngreţoşează de ţarinile Sale

Nici de slăbiciunile zidirii Lui.

Către toţi El este acelaşi, dar toţi către El, nu.

Către toţi El este de folos, către toţi milostiv,

Pururi şi mai presus şi dincolo de orice stare,

Pururi stă neînfricat Domnul, Domnul deasupra oştirilor.

Sfintul Antonie ne povăţuieşte: învăţaţi-vă cu smerenia, căci ea acoperă mulţime de păcate. De toate păcatele Se îngreţoşează Domnul, dar cel mai mult de trufia inimii. Nu vă socotiţi cărturari şi înţelepţi, căci aşa tot efortul vostru se va pierde, şi barca voastră va ajunge goală la mal.

Dacă aveţi stăpînire asupra altora, nu ameninţaţi uşor cu moartea. Cunoaşteţi că şi voi sînteţi din fire pradă morţii şi că fiecare suflet la sfîrşit îşi va lepăda trupul ca pe un veşmînt. La Bizanţ exista un obicei curios şi plin de învăţăminte atunci cînd avea loc încoronarea unui nou împărat în Biserica Sfînta Sofia. Obiceiul era că în timp ce-i punea coroana pe cap, Patriarhul îi înmîna împăratului şi o punguţă de mătase umplută cu murdăria din vreun mormînt. Asta pentru ca şi împăratul să-şi amintească că va muri şi să fie smerit, iar nu trufaş.

Să luăm aminte la prigonirea Mîntuitorului Hristos pentru dreptatea Sa:

La prigonirea dinspre partea lui Irod pe cînd era Copil;

La prigonirea Lui la vîrsta adultă din partea fariseilor şi cărturarilor evrei, pentru că era Mesia;

La prigonirea Lui ca Dumnezeu din partea contemporanilor noştri, cărturari şi întîistătători, atît evrei, cît şi creştini.

Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu (I Cor 3:19).

Acest adevăr al Sfintei Scripturi este el singur una dintre cele mai mari noutăţi pe care Creştinismul o aduce lumii. Căci una este înţelepciunea după Dumnezeu şi din Dumnezeu, iar cealaltă este înţelepciunea potrivit lumii şi care este din lume. Înţelepciunea după Dumnezeu este cea de la Duhul Sfînt. Sfinţii Apostoli s-au umplut de această înţelepciune atunci cînd Duhul Sfînt S-a pogorît peste ei. Iar înţelepciunea cea după lume este de la simţuri şi de la cele materiale, care este cu adevărat nebunie înaintea lui Dumnezeu, dacă nu este îndrumată şi corectată de insuflarea Duhului Sfînt al lui Dumnezeu.

Toată înţelepciunea cea lumească care se călăuzeşte după simţurile trupului, fără nici o consideraţie pentru Duhul Sfînt, este nebunie înaintea lui Dumnezeu şi înaintea îngerilor Domnului; căci nu vede nici spiritul şi nici scopul lumii; ci ea vede şi cunoaşte această lume numai ca pe un scrum din afară, şi ca pe un scrum dinăuntru; ca pe un gunoi mînat de vîntul întîmplării cînd într-o direcţie, cînd în cealaltă.

Toată înţelepciunea omului care se călăuzeşte doar după simţurile şi concepţiile şi închipuirile minţii lui este nebunie înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui; căci ea nu vede omul ca om, adică fiinţă spirituală în legătură cu Dumnezeu, ci doar ca trup pe dinafară şi ca trup pe dinăuntru; ca trup după formă, şi ca trup după natură. Îl vede tot aşa cum o maimuţă priveşte o locomotivă, şi zice: Aceasta este fier pe dinafară şi fier pe dinăuntru; fierul o încălzeşte şi fierul o poartă; fierul îi dă direcţie şi fierul o opreşte.

Fraţilor, oare cine se va umple de Duhul lui Dumnezeu dacă nu cel care mai întîi se goleşte mai întîi de nebunia acestei lumi? Cu ajutorul lui Dumnezeu, fiecare din noi poate aceasta. Iar fără ajutorul Lui şi fără Credinţă, ci numai cu eforturile şi dorinţele noastre, nimeni nu poate aceasta. Căci Dumnezeu singur este înţelepciune şi Sfinţenie.

O Atotbune Doamne, Atotînţelepte şi Atotsfinte, umple-ne pe noi de înţelepciunea Ta cea de Viaţă făcătoare. Căci Ţie se cuvine slavă şi mulţumire în veci. Amin.