Sfîntul Sava s-a născut în anul 1169 după Hristos, şi a fost fiul lui Ştefan Nemania, marele jupân al Sîrbilor. Încă de tînăr Sava a dorit fierbinte viaţa duhovnicească şi pentru ea a scăpat la Sfintul Munte Atos; acolo a fost tuns monah şi a trăit într-o nevoinţă zeloasă.

Ştefan Nemania a urmat exemplul fiului său şi a venit şi el în Sfîntul Munte, unde s-a călugărit şi a murit sub numele de Simeon, monahul. Sfîntul Sava a obţinut autocefalia Bisericii Sîrbe de la patriarh şi împărat (ai Bizanţului) şi a devenit întîiul Arhiepiscop al Sîrbilor.

Împreună cu tatăl său al zidit Mînăstirea Hilandar şi mai apoi multe alte mînăstiri, Biserici şi şcoli în toate pămînturile sîrbeşti. De două ori a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte. El i-a împăcat pe doi dintre fraţii lui după trup care se înstrăinaseră din cauza luptei pentru putere.

A instaurat pacea între sîrbi şi vecinii lor. Întemeind Biserica Sîrbă, el a întemeiat prin aceasta cultura şi statul sîrb. El a adus un duh de pace între toate popoarele din Balcani şi a lucrat în folosul tuturor, pentru aceea a fost iubit şi respectat în toate aceste popoare. Poporului sîrb el i-a dăruit un suflet creştinesc, care nu a pierit, în pofida prăbuşirii statului sîrb. Sava a murit în oraşul Tîrnovo din Bulgaria, în timpul domniei împăratului Asan, îmbolnăvindu-se după Slujba Sfintei Liturghii din ziua Botezului Domnului, a anului 1236.

Regele Vladislav a mutat cinstitul său trup la Mînăstirea Mileşevo. De acolo Sinan Paşa l-a dus la Belgrad şi l-a ars la 27 aprilie 1595.

Aceşti Sfinţi cuvioşi mucenici au fost ucişi de saracini, cei din Sinai în veacul al patrulea, iar cei din Rait în veacul al cincilea de la Hristos.

Sfîntul Ilarie a luptat cu ardoare împotriva ereziei lui Arie care se întinsese în Apus. El a suferit crunt pentru apărarea Ortodoxiei. Ilarie a avut multe scrieri, dintre care cele mai importante sînt cele în apărarea Sfintei Treimi. El a adormit în Domnul la anul 362 după Hristos.

Nina era înrudită cu Sfîntul Mare Mucenic Gheorghie şi cu luvenalie, Patriarhul Ierusalimului. Părinţii ei erau membri ai aristocraţiei capadociene, şi după tunderea lor în monahism, educaţia şi grija Ninei a fost încredinţată Patriarhului Iuvenalie.

Auzind de poporul georgian care încă zăcea în păgînism, fecioara Nina a dorit de la o vîrstă foarte fragedă să meargă în Georgia şi să-i boteze pe georgieni. Cînd Dumnezeu a binevoit şi a deschis această cale, tînăra Nina a călătorit în Georgia unde într-o perioadă scurtă de timp a cîştigat iubirea poporului georgian. Nina a izbîndit în botezarea lui Mirian, împăratului georgienilor, a soţiei lui, împărăteasa Nana, şi a fiului lor Bakar, care mai tîrziu a fost împreună-lucrător zelos cu Nina în nevoinţa ei misionară. În tot timpul vieţii ei Nina a călătorit în întreaga Georgie, cu scopul de a aduce tot poporul la Hristos, şi aceasta în timpul cînd se dezlănţuiseră deja teribilele persecuţii ale lui Diocleţian împotriva creştinilor.

Nina s-a odihnit de toate nevoinţele ei la anul 335 după Hristos, cînd a adormit cu pace. Trupul ei este înmormîntat în Biserica Catedralei din Mtzkheta, de unde a lucrat multe minuni şi după moarte.

Fecioară preafrumoasă, o, nobilă Nina,

Prin Pronia Dumnezeiască, tu Luminătoare a georgienilor te-ai facut.

De persecuţiile lui Diocleţian netulburîndu-te,

Tu cu Sfînta Cruce pe împăratul Mirian ai botezat

Şi pe soţia lui, Nana şi pe fiul lor, Bakar.

Prin ei pe tot poporul şi pe cei mai dintîi dintre conducători

Cu Sfînta Cruce la Hristos i-ai adus.

O Sfînta Nina, Luminătoare a georgienilor,

Tu din tinereţe ai dorit fierbinte

Şi lui Dumnezeu stăruitor te-ai rugat

Ca Domnul - Trandafirul Georgian să primească Lumina Cunoştinţei.

Pentru aceasta Dumnezeu ruga ta a împlinit,

Şi din mîinile tale Sfînta Cruce

Pe Georgia cea ascultătoare o a luminat.

Sfînta Cruce le luminează georgienilor şi acum,

Iar mîna Sfintei Nina îi binecuvîntează pe ei şi acum.

De peste mormîntul Sfintei Nina, o Biserică strălucitoare luminează şi acum,

Spre slava Stăpînului Hristos, şi a Sfintei Nina, roaba Sa.

Dacă uneori dogmele Credinţei ne par hrană tare, atunci să ne sîrguim mai întîi să împlinim poruncile creştineşti de curăţire a trupurilor şi sufletelor noastre, iar dogmele Credinţei singure ni se vor descoperi. La nimic nu ne foloseşte preocuparea cu cele înalte ale teologiei, cîtă vreme nu ne nevoim să ne îmbunătăţim calitatea vieţii creştineşti personale.

Odată monahii din Egipt au vrut să ştie mai mult despre Melchisedec, vrînd să pătrundă în taina acestui mare preot şi rege din timpurile vechi, în scopul acesta l-au invitat pe Avva Coprie în mijlocul lor, şi l-au întrebat despre Melchisedec. Auzind aceasa, Avva şi-a bătut gura de trei ori şi a strigat: Vai ţie, Coprie! Tu ai lăsat cele ce Dumnezeu ţi-a poruncit să împlineşti şi întrebi despre cele pe care Dumnezeu nu ţi-a cerut să le cunoşti!

Auzindu-l, monahii s-au ruşinat şi au plecat. Sfîntul loan Gură de Aur zice: Chiar dacă îmbrăţişăm dogma cea adevărată, dar nu ne îngrijim de viaţa noastră zilnică, cu nimic nu sporim. Dar tot aşa, cînd ne îngrijim atent de curăţenia vieţii noastre sufleteşti şi trupeşti, dar neglijăm dogmele cele adevărate, tot nimic nu sporim, şi mîntuirea nu o dobîndim. Dacă vrem să ne izbăvim de gheena şi să cîştigăm Împărăţia, avem nevoie de amîndouă: de o viaţă cinstită şi de Ortodoxia credinţei.

Să luăm aminte la milostivirea Stăpînului Hristos:

Către cei bolnavi;

Către poporul care rătăceşte ca o turmă fără păstor;

Către toată omenirea, pentru Care a îngăduit şi a voit să Se răstignească.

Căci nu privim noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd (II Cor 4:18).

Noi vedem cu ochii trupeşti lumea această materială şi trecătoare, dar cu cei duhovniceşti pe cea nematerială şi nepieritoare. Vedem bucurii pămînteşti, întrerupte ades de lacrimi şi suspine, şi la urmă sfîrşind în moarte; dar căutăm la bucuria cea duhovnicească printre îngerii şi Sfinţii lui Dumnezeu cei din ceruri, bucurie neîntreruptă şi nemuritoare.

Vedem drepţii suferind şi eşuînd în această viaţă, dar căutăm la slava şi succesul lor sigur din Împărăţia care va să vie. Vedem marele succes şi marea faimă a păcătoşilor în această viaţă, dar privim la înfrîngerea şi la osînda lor, la înspăîmîntătorul chin al veşniciei care îi aşteaptă. Vedem Biserica lui Dumnezeu clevetită şi prigonită în această lume, dar privim la victoria zdrobitoare pe care o va avea în eternitate în contra tuturor duşmanilor ei văzuţi şi nevăzuţi.

Fraţilor, vedem adesea pe ticăloşii cei mai de pe urmă guvernînd popoare şi lăfăinduse în averile acestei lumi, şi vedem Sfinţii trăind în mizerie, uitaţi şi dispreţuiţi, dar privim la Împărăţia lui Dumnezeu cea veşnică şi fără de păcat în care aceşti Sfinţi vor domni veşnic, şi in care cu adevărat nici urmă de ticălos nu se va afla. O Atotrăbdătorule şi Atotmilostive Doamne, deschide ochii noştri cei duhovniceşti ca să vedem cu adevărat ce ne aşteaptă la capătul acestei scurte vieţi şi să ne sîrguim să împlinim Poruncile Tale.

Căci Ţie se cuvine slavă şi mulţumire în veci. Amin.