Maleahi a fost ultimul dintre prorocii Vechiului Testament. El s-a născut după întoarcerea evreilor din robia babiloniană (anul 538 înainte de Hristos). El era neobişnuit de frumos la vedere. Potrivit tradiţiei, oamenii îl numeau Înger, fie din cauza neobişnuitei lui frumuseţi fizice, fie datorită marii lui curăţenii sufleteşti sau poate pentru că era cunoscut ca împreună-vorbitor cu un Înger al lui Dumnezeu.

De multe ori el a fost auzit vorbind faţă către faţă cu un Înger. Cînd lucrul se întîmpla, auzeau şi cei prezenţi vocea şi cuvintele îngerului, dar nefiind vrednici, nu vedeau şi faţa îngerului. Cele pe care îngerul le vestea, tînărul Maleahi le prorocea. El a strigat împotriva lui Israil celui nerecunoscător şi împotriva preoţilor nelegiuiţi şi nevrednici. Cu cinci sute de ani înainte de întruparea Mîntuitorului, Maleahi a prorocit limpede naşterea şi misiunea Sfîntului loan Botezătorul: Iată, Eu trimit pe Îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi (Maleahi 3:1). În esenţă, Maleahi este prorocul zilei înfricoşatei Judecăţi.

Iată că Eu trimit pe Ilie prorocul, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi înfricoşătoare (Maleahi 3:23). El a trecut la Domnul cînd încă era tînăr. După el, nu au mai fost proroci în Israil pînă la Sfîntul loan Botezătorul.

Acesta s-a născut în Cezareea Capadociei, şi era ofiţer în armata romană, în timpul domniei împăratului Liciniu. Cînd a izbucnit marea prigoană împotriva creştinilor de sub acest împărat, Gordie şi-a părăsit armata şi rangul şi s-a retras în pustia Sinaiului. Singur pe Muntele Horeb, Gordie a petrecut în rugăciune şi contemplarea tainelor cereşti şi pămînteşti.

El cugeta mai cu seamă la deşertăciunea şi nimicnicia tuturor lucrurilor pentru care se luptă oamenii lumeşti şi la sfîrşit a dorit să moară pentru Hristos şi să treacă mai curînd la viaţa cea veşnică şi neîmbătrînitoare. Cu această dorinţă a coborît din munte în oraş, la vremea unor oarecari festivaluri şi petreceri păgîneşti şi idolatre. Gordie s-a înfăţişat înaintea prefectului oraşului, strigînd tare că este creştin. Prefectul a încercat zadarnic să-l facă să-şi renege credinţa, prin linguşeli şi prin ameninţări.

Gordie a rămas neclintit şi tare ca diamantul, zicîndu-i: Aceasta este nebunie, ca să-şi cumpere cineva viaţa trecătoare cu viaţa veşnică şi să piară cu sufletul. Fiind osîndit la moarte, el a grăbit cu bucurie la locul de tăiere, vorbindu-le pe drum călăilor despre învăţăturile minunate şi de viaţă făcătoare ale lui Hristos. Cu numele Mîntuitorului Hristos pe buze Gordie şi-a dat trupul tînăr sabiei iar sufletul său drept în mîinile lui Dumnezeu, la anul mîntuirii 320.

Sfînta Genoveva este Patroana oraşului Paris. Prin post, rugăciune şi milostenii ea s-a învrednicit de strămutarea în Împărăţia Cerurilor la 3 ianuarie, anul 512 de la Hristos, fiind în vîrstă de optzeci şi nouă de ani.

Maleahi vesteşte cuvîntul îngerului:

O! Ziua, iată ziua! Ziua ce arde ca un cuptor nestins.

Cine va putea să o îndure? Cine-i va putea dăinui?

Cine, în faţa Judecătorului stînd, se va mai putea încrede în propria dreptate?

Toţi necredincioşii ca pleava vor arde în focul cel nestins -

O plîngerea, suspinul şi strigarea!

Rîul cel de foc curge cu valuri flămînde

Iar aici pe pămînt limba păcătosului ce mai poate grăi?

O Preoţilor! Voi care laudă nu-Mi aduceţi,

De ce cu limbile voastre nu cîntaţi slava lui Dumnezeu?

Dispreţuiţi aţi ajuns între oameni

Căci voi înşivă dispreţuiţi judecata, legea, şi minunile Mele.

Eu însumi, Eu Domnul grăiesc, Domnul Oştirilor

Eu, Judecătorul neîndurat al acestor ticăloşi vrăjitori!

Cînd limbile rîului de foc vor muşca, vor arde şi vor preface în fum

Atunci mîna Domnului nu va mai mîngîia.

Pocăiţi-vă, popor! Pocăiţi-vă în aste zile ce v-au mai rămas,

Întoarceţi-vă la Mine şi Eu mă voi întoarce către voi!

Eu Domnul grăiesc, Domnul Puterilor,

Întoarceţi-vă la Mine şi Eu mă voi întoarce către voi!

Maleahi vesteşte cuvîntul îngerului:

O! Ziua, iată se-apropie Ziua !

Ziua care va arde ca un cuptor nestins.

Dumnezeu îngăduie umilirea şi căderea omului trufaş, căci acesta crede că puterea lui nu poate fi sfârîmată niciodată. Cînd netrebnicul eparh (guvernator) roman Tarquinius l-a decapitat pe Sfîntul Timotei, el l-a convocat pe Sf. Silvestru de faţă, ameninţîndu-l şi pe el cu moartea dacă nu-i dezvăluie îndată unde se află moştenirea părintească a Sfîntului Timotei şi dacă nu se grăbeşte şi el, Silvestru, să jertfească idolilor. Fără să se tulbure deloc, Silvestru cel plin de duhul dreptei socoteli şi străvederii i-a răspuns eparhului cu cuvîntul Evangheliei: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău (Luca 12:20), iar cele cu care mă ameninţi (adică moartea) vor veni asupra ta.

Trufaşul eparh l-a legat pe Sf. Silvestru în lanţuri şi l-a aruncat în temniţă, intenţionînd să-l omoare curînd. După aceea s-a aşezat la masă, dar un os de peşte i s-a oprit în gît. De la prînz şi pînă la miezul nopţii doctorii s-au luptat să-i salveze viaţa, dar nu au putut. Astfel încît la miezul nopţii nebunul şi trufaşul Tarquinius şi-a lepădat în chinuri groaznice necuratul său suflet. Aşa s-a împlinit prorocia Sfîntului Silvestru, după cuvîntul Scripturii: înaintea prăbuşirii merge trufia (Pildele lui Solomon 16,18).

Să luăm aminte la îngerul nostru păzitor:

La cum stă el de-a dreapta mea, sprijinindu-mă în toate cîte le fac, cîtă vreme nu mă despart de legea lui Dumnezeu;

La cît de des l-am alungat de la mine cu faptele mele cele rele prin care am călcat legea lui Dumnezeu.

Nu oricine î-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Matei 7:21).

Fraţilor, Împărăţia Cerurilor nu se dobîndeşte cu limba, ci cu inima. Inima este vistieria bogăţiilor cu care se cumpără Împărăţia Cerurilor; inima, iar nu limba! Dacă vistieria este plină de bogăţiile lui Dumnezeu, adică de credinţa tare, de nădejdea cea bună, şi de dragostea cea vie arătată prin fapte, atunci vestitorul acestor bogăţii, adică limba, este credincios şi plăcut. Dar dacă vistieria este goală de bogăţii, atunci vestitorul ei, limba, este făţarnic şi obraznic. Căci cum ţi-e inima, aşa ţi-e şi cuvîntul limbii.

Cum ţi-e inima, aşa îţi sînt şi faptele. Totul şi toate ale tale îţi sînt aşa cum îţi este şi inima.

Făţărnicia este neputincioasă în faţa oamenilor şi încă şi mai neputincioasă în faţa lui Dumnezeu. Dacă Eu sînt Părinte, întreabă Domnul Dumnezeu prin Prorocul Maleahi, unde dar este cinstea ce trebuie să-mi daţi? Şi dacă sînt Stăpîn, unde este teama de Mine (Maleahi 1:6). Adică, vă aud că-Mi ziceţi Tată, dar nu vă văd cinstindu-Mă în inimile voastre. Vă aud că-Mi ziceţi Stăpîn, dar nu văd teama de Mine în inimile voastre.

Rugăciunea noastră Doamne, Doamne! este frumoasă şi binefăcătoare numai atunci cînd iese dintr-o inimă rugătoare, zdrobită şi înfrîntă. Domnul însuşi ne-a poruncit să ne rugăm neîncetat, dar nu doar cu limba ca să fim auziţi de oameni, ci mai curînd dinlăuntrul inimii pe care îl aude şi îl vede doar Dumnezeu. O Doamne, Slăvit şi Minunat întru toate, izbăveşte-ne pre noi de necurata făţărnicie şi varsă frica de Tine în inimile noastre ca întru ea să putem sta fără de osîndă la rugăciune înaintea Ta.

Căci Ţie se cuvine slavă şi mulţumire în veci. Amin.