Cartea întâia Paralipomena (întâia a Cronicilor) - Capitolul 24

1. Iată acum cetele în care au fost împărţiţi fiii lui Aaron: Fiii lui Aaron au fost: Nadab, Abiud, Eleazar şi Itamar.
2. Nadab şi Abiud au murit înainte de tatăl lor, iar copii n-au avut şi de aceea au preoţit numai pe Eleazar şi Itamar.
3. David i-a împărţit astfel: Pe Ţadoc, unul din fiii lui Eleazar şi pe Ahimelec, unul din fiii lui Itamar, i-a pus să facă slujbele cu rândul.
4. S-au găsit însă între fiii lui Eleazar mai multe căpetenii decât între fiii lui Itamar şi i-a împărţit astfel: Din fiii lui Eleazar şaisprezece capi de familii, iar din fiii lui Itamar opt.
5. Şi i-a împărţit prin sorţi, pentru că cei mai însemnaţi în locaşul sfânt şi înaintea lui erau dintre fiii lui Eleazar şi dintre fiii lui Itamar.
6. Şi i-a înscris Şemaia, fiul lui Natanael, scriitor din leviţi, înaintea feţei regelui şi a căpeteniilor, înaintea preoţilor Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar şi înaintea capilor de familie ai preoţilor şi leviţilor, luând prin tragere la sorţi o familie din neamul lui Eleazar şi apoi una din neamul lui Itamar.
7. Întâiul sorţ a căzut lui Iehoiarib, al doilea lui Iedaia,
8. Al treilea lui Harim, al patrulea lui Seorim,
9. Al cincilea lui Malchia, al şaselea lui Miiamin,
10. Al şaptelea lui Hacoţ, al optulea lui Abia,
11. Al nouălea lui Ieşua, al zecelea lui Şecania,
12. Al unsprezecelea lui Eliaşib, al doisprezecelea lui Iachim,
13. Al treisprezecelea lui Hupa, al paisprezecelea lui Işbaal,
14. Al cincisprezecelea lui Bilga, al şaisprezecelea lui Imer,
15. Al şaptesprezecelea lui Hezir, al optsprezecelea lui Hapiţeţ,
16. Al nouăsprezecelea lui Petahia, al douăzecilea lui Iezechiel,
17. Al douăzeci şi unulea lui Iachin, al douăzeci şi doilea lui Gamul,
18. Al douăzeci şi treilea lui Delaia şi al douăzeci şi patrulea lui Maazia.
19. Aceasta era înşirarea lor la slujbă, cum trebuia să vină în templul Domnului, după rânduiala lor dată prin Aaron, tatăl lor, cum poruncise acestuia Domnul Dumnezeul lui Israel.
20. Ceilalţi fiii ai lui Levi au fost împărţiţi astfel: Din fiii lui Amram: Şubael; din fiii lui Şubael: Iehdia;
21. Din fiii lui Rehabia, întâiul era Işia;
22. Din ai lui Iţhar, Şelomot; din ai lui Şelomot era Iahat;
23. Din ai lui Hebron întâiul era Ieria, al doilea, Amaria, al treilea, Iahaziel, al patrulea, Iecameam.
24. Din ai lui Uziel era Mica; din ai lui Mica era Şamir.
25. Fratele lui Mica a fost Işia; din fiii lui Işia era Zaharia.
26. Fiii lui Merari au fost: Mahli şi Muşi; din fiii lui Iaazia a fost Beno;
27. Din fiii lui Merari, după Iaazia, au fost: Beno, Şoham, Zacur şi Ibri.
28. Mahli a avut pe Eleazar, iar acesta n-a avut fii.
29. Chiş a avut pe Ierahmeel.
30. Fiii lui Muşi au fost: Mahli, Eder şi Ierimot. Aceştia sunt fiii leviţilor, după familii.
31. Au aruncat şi ei sorţi la fel ca şi fraţii lor, fiii lui Aaron, înaintea feţei regelui David, a lui Ţadoc şi Ahimelec, şi a capilor familiilor preoţeşti şi levite, fără să se facă deosebire între cei bătrâni şi cei tineri.
Înapoi la Biblia
BIBLIA SCRIERI CALENDAR RUGĂCIUNI ACATISTE CITATE