BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Apostolul și Evanghelia zilei (7 Octombrie 2024)


Apostolul: Galateni 4:28-31;
28. Ci precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea pe cel ce se născuse după Duh, tot aşa şi acum.
29. Dar ce zice Scriptura? "Izgoneşte pe roabă şi fiul ei, căci nu va moşteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere".
30. Deci, fraţilor, nu suntem copii ai roabei, ci copii ai celei libere.
Apostolul: Galateni 5:1-10;
1. Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei.
2. Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.
3. Şi mărturisesc, iarăşi, oricărui om ce se taie împrejur, că el este dator să împlinească toată Legea.
4. Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har;
5. Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă.
6. Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire.
7. Voi alergaţi bine. Cine v-a oprit ca să nu vă supuneţi adevărului?
8. Înduplecarea aceasta nu este de la cel care vă cheamă.
9. Puţin aluat dospeşte toată frământătura.
10. Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veţi cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi îşi va purta osânda, oricine ar fi el.
Evanghelia: Marcu 6:54-56;
54. Şi ieşind ei din corabie, îndată L-au cunoscut.
55. Şi străbăteau tot ţinutul acela şi au început să-I aducă pe bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El.
56. Şi oriunde intra în sate sau în cetăţi sau în sătuleţe, puneau la răspântii pe cei bolnavi, şi-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Şi câţi se atingeau de El se vindecau.
Evanghelia: Marcu 7:1-8;
1. Şi s-au adunat la El fariseii şi unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim.
2. Şi văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau;
3. Căci fariseii şi toţi iudeii, dacă nu-şi spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ţinând datina bătrânilor.
4. Şi când vin din piaţă, dacă nu se spală, nu mănâncă; şi alte multe sunt pe care au primit să le ţină: spălarea paharelor şi a urcioarelor şi a vaselor de aramă şi a paturilor.
5. Şi L-au întrebat pe El fariseii şi cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate?
6. Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: "Acest popor Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine".
7. Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti.
8. Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor: spălarea urcioarelor şi a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi.
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE