Apostolul:
II Corinteni 12:20-21;
20. Căci mă tem ca nu cumva venind, să nu vă găsesc pe voi aşa precum voiesc, iar eu să fiu găsit de voi aşa precum nu voiţi; mă tem adică de certuri, de pizmă, de mânii, de întărâtări, de clevetiri, de murmure, de îngâmfări, de tulburări;
21. Mă tem ca nu cumva, venind iarăşi, să mă umilească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut.
Apostolul:
II Corinteni 13:1-2;
1. A treia oară vin la voi. În gura a doi sau trei martori va sta tot cuvântul.
2. Am spus dinainte şi spun iarăşi dinainte, ca atunci când am fost de faţă a doua oară, şi acum, nefiind de faţă, scriu celor ce au păcătuit înainte şi tuturor celorlalţi că, de voi veni iarăşi, nu voi cruţa,
Evanghelia:
Marcu 4:24-34;
24. Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi.
25. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
26. Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ,
27. Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el.
28. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.
29. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul.
30. Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui?
31. Cu grăuntele de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ;
32. Dar, după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului.
33. Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul după cum puteau să înţeleagă.
34. Iar fără pildă nu le grăia; şi ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.