BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE

Acatistul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei


Condacul 1
Cu fapte luminate fiind împodobit şi harul arhieriei primind după vrednicie, de Dumnezeu înţelepţite, Sfinte Ierarhe Iacob, la tronul cel dumnezeiesc cu îndrăznire stai, rugându-te neîncetat pentru noi toți, cei ce cu mulțumire îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Icosul 1
Mlădiță roditoare a lui Hristos fiind, Sfinte Ierarhe Iacob, cu evlavie te cinstim noi, credincioşii, că ne dăruieşti îmbelşugat bucuriile harului şi ne înveţi să ne rugăm Dătătorului a tot binele, pentru care, cu dragoste de fii cântăm ţie:
Bucură-te, cel ce te odihneşti în lumina şi pacea Preasfintei Treimi;
Bucură-te, moştenitor al făgăduințelor Domnului;
Bucură-te, chip al slujirii şi al smereniei;
Bucură-te, cel ales între ierarhi;
Bucură-te, vestitor al adevărului;
Bucură-te, lucrător al rugăciunii;
Bucură-te, fiu după har al Părintelui ceresc;
Bucură-te, vas preacurat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, rază a lui Hristos în noaptea necazurilor;
Bucură-te, cârmă a Bisericii la vreme de restriște;
Bucură-te, dascăl al milostivirii;
Bucură-te, învăţător al pocăinţei aducătoare de har;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte şi ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 2
„Numai întru Domnul bucuraţi-vă” ai îndemnat pe monahi, Sfinte Iacob, că tu însuţi ai gustat bucuria vieţii duhovniceşti și ai fost cercetat de Domnul întru lumină negrăită, pentru care Ii cântăm: Aliluia!

Icosul 2
Din vârsta copilăriei, Sfinte Părinte Iacob, ai iubit vieţuirea cea curată a monahilor și, cu inima plină de râvnă, sufletul ţi l-ai pus în mâinile Domnului Hristos în Sfânta Mănăstire Putna, unde ai cunoscut urcuşul pe treptele virtuţilor, pentru care îţi cântăm aşa:
Bucură-te, cel ce L-ai iubit pe Hristos din pruncie;
Bucură-te, copil aşezat sub acoperământul Maicii Domnului;
Bucură-te, cel ce ai intrat pe poarta mănăstirii cu râvnă deplină;
Bucură-te, cel ce ascultării cu totul te-ai predat;
Bucura-te, cel ce ai ucenicit la dascăli luminaţi de har;
Bucură-te, primitor al învăţăturii celei mai presus de minte;
Bucură-te, cel hrănit cu nectarul rugăciunii;
Bucură-te, cel ce lumii ai murit şi lui Hristos te-ai dăruit;
Bucură-te, cel ce ai învățat taina smeritei cugetări;
Bucură-te, cel în care rodul dragostei ai odrăslit;
Bucura-te, rug al rugăciunii, aprins de Dumnezeu;
Bucură-te, revărsare de iubire peste fraţii tăi şi peste întregul popor;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 3
Cunoscătorul inimilor te-a cunoscut din pântecele maicii tale, Sfinte Iacob, şi precum poartă mama pe prunc, te-a purtat din putere în putere, sfințit fiind în cinul monahal, apoi ca preot, ierarh, iar mai în urmă ca mitropolit, spre purtarea de grijă a credincioşilor, pentru care Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 3
Precum lumina nu se cuvine a sta ascunsă sub obroc, nici lumina sufletului tău nu a fost lăsată de Dumnezeu tăinuită, ci a pus-o în sfeşnicul slujirilor, de unde ai luminat tuturor ca un alt Vasile cel Mare, pentru care îți strigăm așa:
Bucură-te, cel ce de tânăr ai primit harul preoţiei, ca un văzător al celor nevăzute;
Bucură-te, cel ce te bucurai cu îngerii şi Sfinţii de dumnezeiasca Jertfă;
Bucură-te, rugător pentru toți înaintea Domnului;
Bucură-te, cel ce ai ştiut să legi şi să dezlegi cu înţelepciune turma lui Hristos;
Bucură-te, povăţuitor înţelept al fraţilor din obştea Putnei;
Bucură-te, veghetor plin de dragoste asupra sfântului lăcaş și a aşezămintelor lui;
Bucură-te, cel ales de Dumnezeu ca arhipăstor în scaunul Rădăuţilor;
Bucură-te, cel ce ai adus bucurie păstoriţilor;
Bucură-te, cel ce ai înmulţit râvna ta pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce ai tipărit învăţături şi rugăciuni spre folos duhovnicesc;
Bucură-te, cel ce pe românii din Transilvania i-ai alinat prin trimiterea de cărţi sfinte;
Bucură-te, cel pe care Dumnezeu l-a iubit și l-a înălțat;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 4
Virtute după virtute şi har după har ai adunat, albină a Duhului Sfânt, iar din mierea ta cea duhovnicească pe toţi ai hrănit, când în scaunul de mitropolit al Ţării Moldovei te-a înălțat Dumnezeu, Căruia Ii cântăm: Aliluia!

Icosul 4
Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale, iar tu, Sfinte Ierarhe Iacob, ai însetat şi ai flămânzit ca dreptatea lui Dumnezeu cea luminătoare de oameni să se sălăşluiască în mijlocul turmei creştineşti a Moldovei, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, păstor însetat de mântuirea tuturor;
Bucură-te, stea care pe toţi i-ai călăuzit;
Bucură-te, cel milostiv spre cei bolnavi;
Bucură-te, ctitor al spitalului şi al bisericii închinate Sfântului Spiridon;
Bucură-te, cel ce pe înaintaşi cu iubire smerită de fiu i-ai cinstit;
Bucură-te, cel ce pomenirea lor cu râvnă ai rânduit;
Bucură-te, iubitor al casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ziditor şi sprijinitor al multor biserici și mănăstiri;
Bucură-te, povăţuitor şi păstor al multor suflete;
Bucură-te, chip al lui Hristos pentru toţi;
Bucură-te, cel ce ai rămas pildă pentru ierarhi;
Bucură-te, mână a lui Dumnezeu care binecuvintează întreg poporul;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte şi ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 5
Mergând din slavă în slavă, Hristos te-a rânduit părinte al fraţilor tăi, până când aripile purtării tale de grijă le-ai întins peste Biserica Moldovei, Sfinte Ierarhe Iacob, iar Duhul Sfânt s-a revărsat în inimile celor păstoriți, pentru care împreună cu ei strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5
Şi către tine, Sfinte Iacob, ucenicii au zis „Avva, Părinte", că Duhul Sfânt i-a învățat cine i-a născut întru Hristos, iar toţi cu evlavie te-au ascultat şi te-au urmat, precum şi noi ne silim să facem și îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai ştiut să zideşti pe temelia bună pusă de înaintaşi;
Bucură-te, cel ce ai unit în inima și în mintea ta vieţuirea de obşte și cea sihăstrească;
Bucură-te, cel ce cârmuitor și povăţuitor ai fost amândurora;
Bucură-te, cel ce Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan le-ai fost părinte;
Bucură-te, cel ce binecuvântare roditoare ai dat pentru multe lucrări;
Bucură-te, cel sub a cărui purtare de grijă Mănăstirea Putna şi sihăstriile sale au înflorit;
Bucură-te, cel ce, împreună cu egumenii acestora, lucrarea lui Dumnezeu ai înfăptuit;
Bucură-te, cel ce spre dragoste i-ai povăţuit pe toţi;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut pildă de răbdare şi smerenie;
Bucură-te, toiag înverzit al mănăstirii;
Bucură-te, râvnitor pentru orice lucrare a lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce, prin faptă şi cuvânt, ți-ai înscris numele în cartea vieţii;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 6
Râvna casei lui Dumnezeu având în sufletul tău, ai înnoit şi împodobit Mănăstirea Putna, pe care ai numit-o maică și moștenitoare a ta, pentru care ÎI slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a însufleţit spre tot lucrul bun, cântându-I: Aliluia!

Icosul 6
Dragostea ta cea dintâi nu ai uitat-o când Dumnezeu te-a aşezat în alte slujiri, ci cu smerenie şi râvnă te-ai întors şi ţi-ai îngrijit mănăstirea de metanie ca pe o maică duhovnicească, iar apoi ai înfățișat-o înnoită întâiului ei ctitor, Sfântului Voievod Ştefan, pentru care îţi cântăm toţi cei ce ne bucurăm de râvna ta:
Bucură-te, fiu recunoscător al mănăstirii tale;
Bucură-te, că refacerea ei ți-a fost încredinţată;
Bucură-te, vrednic urmaş al întâiului ei ctitor;
Bucură-te, cel ce dintru început cu smerenie spre aceasta te-ai plecat;
Bucură-te, cel ascultat de părinţi cu dragoste;
Bucură-te, cel ce ai ferecat cu argint icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni;
Bucură-te, cel ce Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel lăcaş nou le-ai zidit;
Bucură-te, cel ce, ca un proroc, ai prevăzut primejdia ce avea să vină asupra mănăstirii;
Bucură-te, cel ce ai pregătit-o pentru a înfrunta vremuri grele sub stăpânire străină;
Bucură-te, cel ce pe cele văzute le-ai înfrumuseţat şi pe cele nevăzute le-ai sfințit cu lucrarea ta;
Bucură-te, cel ce ai făcut din Putna o grădină a Maicii Domnului;
Bucură-te, cel ce pe toţi i-ai ajutat după putere;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 7
Cine a fost întristat, iar tu să nu fii întristat, cine a plâns, iar tu să nu fi plâns cu el, cine a fost sărac, iar tu să nu îţi pui sufletul pentru el? De aceea, pentru a uşura poporul credincios, care nu avea odihnă sub robia cea amară, milostivul Dumnezeu te-a ales pe tine, Sfinte Iacob, care Îi cântai pururea: Aliluia!

Icosul 7
De suferinţa aproapelui te-ai rănit cu rană adâncă și nu ai răbdat nedreptatea şi lacrimile celor asupriţi, ci ca un Moise te-ai ridicat împotriva răului şi l-ai oprit cu râvna ta şi cu darul lui Dumnezeu care a fost în tine, pentru care îţi cântăm aşa:
Bucură-te, inimă de aur în care au încăput toţi păstoriţii;
Bucură-te, cel ce te-ai milostivit de suspinul văduvelor şi de plânsul copiilor;
Bucură-te, nou Gură de Aur, care ai înfruntat pe mai-marii lumii pentru cei mici şi necăjiţi;
Bucură-te, mult-milostiv următor al Sfântului Nicolae;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înspăimântat de ameninţări;
Bucură-te, cel ce în faţa prigoanei nu te-ai plecat;
Bucură-te, cel ce nu te-ai lăsat înduplecat să calci blestemul asupra dării nedrepte;
Bucură-te, cel ce ai pus slujirea aproapelui mai presus decât slava lumii;
Bucură-te, cel ce, după ce ai lăsat cinstea arhieriei, ca un părinte al ţării ai fost cinstit;
Bucură-te, cel pe care poporul nu l-a uitat pentru binele făcut;
Bucură-te, ales lucrător a milei lui Hristos;
Bucură-te, al săracilor ajutător;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 8
În Moldova, cărţile de învăţătură lipsind, tu ai tipărit cărţi spre folosul de obşte, Sfinte Iacob, și astfel cu credinţa și iubirea de Dumnezeu pe mulţi ai împodobit, pentru care, mulţumind lui Dumnezeu, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 8
Ai primit, Sfinte Iacob, darul înţelepciunii omeneşti, şi l-ai înmulțit, dăruindu-l și altora cu multă râvnă şi osteneală, dar tuturor le-ai spus că cele netrecătoare sunt mai de preţ decât cele trecătoare şi că cele de aici sunt scară pentru cele veşnice şi cu adevărat veselitoare, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, cel dăruit cu știința din afară si cu cea dinlăuntru;
Bucură-te, cel ce ţi-ai chivernisit darurile cu înţelepciune, pe fiecare după rostul său;
Bucură-te, cel ce cu duioasă inimă ai dorit mântuirea tuturor creştinilor ortodocşi;
Bucură-te, cel ce pentru aceasta hrana cuvântului te-ai ostenit a le-o da;
Bucură-te, cel ce la buna lucrare a tipăririi de cărţi sfinte te-ai silit mereu;
Bucură-te, cel ce ai căutat luminarea sufletelor copiilor şi buna lor creştere în Hristos;
Bucură-te, învățător al cuvintelor duhovniceşti ale rugăciunilor și virtuților;
Bucură-te, cel ce ai întemeiat prima şcoală pentru copiii de la sat;
Bucură-te, cel ce pe toţi copiii la Hristos Domnul i-ai chemat;
Bucură-te, cel ce ai povăţuit pe părinţi să îşi crească pruncii spre mântuire;
Bucură-te, cel ce învăţăturile Sfinţilor Părinţi le-ai dăruit neamului tău în limba lui;
Bucură-te, cel ce ai socotit ştiinţa de carte lumină spre lauda lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 9
Cine va putea spune dorul tău pentru vieţuirea sihăstrească, Sfinte Iacob, cine va putea cunoaşte dragostea ta pentru sfinţita rugăciune, cine ţi-a primit întristarea inimii în taina pocăinţei şi a învierii sufletului prin iertare, decât numai unul Dumnezeu, Căruia Ii cântăm: Aliluia!

Icosul 9
Iubitor de viaţă sihăstrească ai fost, Sfinte Iacob, din tinereţea ta, dar Duhul cel Preasfânt te-a purtat acolo unde Părintele ceresc a ştiut că este de folos pentru a împlini gândul Său cu tine. Iar spre sfârşitul vieţii ţi-a dăruit haina desăvârșită a smereniei şi a liniştii, pentru care îţi cântăm așa:
Bucură-te, cel ce inima ţi-ai dăruit-o lui Hristos;
Bucură-te, cel ce nu ai iubit nimic mai mult decât pe El;
Bucură-te, cel ce ți-ai hrănit sufletul cu numele Domnului;
Bucură-te, cel ce cu smerenia te-ai împodobit ca şi cu o platoşă;
Bucură-te, cel ce cu ascultarea ai înfrânt pe cel potrivnic;
Bucură-te, cel ce ai sfințit pământul cu lacrimile tale cele de umilinţă;
Bucură-te, minte ridicată la ceruri încă din această viaţă;
Bucură-te, tainic săvârșitor al rugăciunii celei neîncetate;
Bucură-te, cel ce, simţindu-ţi trecerea aproape, la Sihăstria Putnei ai mers;
Bucură-te, cel ce acolo ai primit marea schimă de la duhovnicul tău, Cuviosul Natan;
Bucură-te, foc al iubirii sfinte din focul adus de Hristos pe pământ;
Bucură-te, cel ce încălzeşti și inimile noastre cele reci;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 10
Întreaga viaţă ai cugetat la întâlnirea cu Hristos, dorirea ta, Sfinte Iacob, că facerea lumii și a omului, întruparea şi Pătimirile Domnului, învierea şi toate cele ce El a făcut pentru noi le-ai avut mereu înaintea ochilor și cu lacrimi Îl slăveai, cântându-I: Aliluia!

Icosul 10
Mlădiță dintr-o viță sfântă de părinţi duhovniceşti care a odrăslit o floare aleasă, te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Iacob, tuturor în vremea vieţuirii tale, iar purtarea ta de grijă pentru popor ca pe un nou Avraam duhovnicesc te-a arătat, lăcaş ceresc dobândind în lumina Preasfintei Treimi, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, fiu după duh al mitropolitului Antonie şi al vrednicilor lui înaintaşi;
Bucură-te, cel ce viaţa sfinţilor strămoşi ai cinstit-o;
Bucură-te, părinte iubit şi cinstit de ai tăi fii duhovniceşti;
Bucură-te, iubitor al curăției şi al întregii feciorii;
Bucură-te, următor al Sfântului Eftimie cel Mare;
Bucură-te, cel ce bine te-ai pregătit pentru întâlnirea cu Mirele Hristos;
Bucură-te, cel pe care gândul la moarte nicicând nu te-a părăsit;
Bucură-te, cel ce la Putna ţi-ai pregătit din vreme mormântul;
Bucură-te, cel al cărui trup în chip smerit a fost pus în pământ;
Bucură-te, cel ce te-ai odihnit la sânul maicii duhovniceşti, în biserica Mănăstirii Putna;
Bucură-te, cel ce ai fost plâns de ucenici și de popor;
Bucură-te, cel al cărui mormânt s-a făcut loc sfânt de rugăciune;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 11
Hristos Domnul, Mirele cel iubit al sufletului tău, te-a primit în braţele Sale, vas curat și plin de har, iar tu porţi acum şi ruga noastră, mijlocind pentru noi toți în fața Treimii Celei de o fiinţă şi nedespărţite, Dumnezeului Celui viu şi adevărat, pe Care ÎI slăvim, cântând: Aliluia!

Icosul 11
Pentru dragostea ta de Dumnezeu și de semeni, monahii și binecredinciosii creştini te-au păstrat în inimile lor, cinstindu-te ca pe un Sfânt Părinte, iar când a binevoit Părintele Ceresc, lumina ta a strălucit Bisericii, pentru care într-un glas îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce la vremea potrivită sfintele tale moaşte ni le-ai arătat;
Bucură-te, cel ce, de părinţii mănăstirii, cu evlavie, în raclă ai fost aşezat;
Bucură-te, izvor de bucurie pentru obştea ta;
Bucură-te, cel ce împodobeşti cerul Sfinţilor cu chipul tău cel sfințit;
Bucură-te, cel a cărui smerenie pe mulţi i-a îndreptat;
Bucură-te, cel ce dai sfat potrivit celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, inimă înfrântă şi smerită în mijlocul lumii;
Bucură-te, cel ce ne înveţi să nu ne plecăm duhului lumii, ci să rămânem credincioşi Domnului;
Bucură-te, cel ce ai unit prin rugăciune cerul cu pământul, iar acum uneşti pe cei dezbinaţi;
Bucură-te, cel ce ai povăţuit oameni feluriţi, făcându-te tuturor toate;
Bucură-te, cel ce iertarea ne-ai învățat;
Bucură-te, chip al blândeţii şi al înţelepciunii;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 12
Fericit eşti, Sfinte Iacob, cel ce mari daruri ai primit în viaţa pământească şi de mai mari şi duhovniceşti daruri te învredniceşti în împărăţia lui Dumnezeu, spre care te rugăm să ne călăuzeşti şi pe noi, cei ce cântăm: Aliluia!

Icosul 12
Viață îngerească pe pământ ai trăit, iar acum împreună cu cetele Sfinţilor în lăcaşurile cele veşnice te veselești, revărsând har de sus asupra noastră, a celor care îţi aducem, cu inimă smerită, cântare de laudă:
Bucură-te, cel ce aduci vindecare de boli trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, ocrotitor al copiilor și al tinerilor creştini;
Bucură-te, stâlp de foc al dascălilor celor evlavioși;
Bucură-te, întărire a păstorilor credincioşi;
Bucură-te, cel ce împreună cu ceata Sfinţilor Ierarhi mijloceşti;
Bucură-te, nădejde a monahilor;
Bucură-te, liman al sihaștrilor;
Bucură-te, învățător al răbdării și al înfrânării;
Bucură-te, cel ce aduci curăţia şi înţelepciunea de sus;
Bucură-te, cel ce lucrezi împreună cu noi talanţii pe care ni i-a încredințat Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce aduci pacea celor învrăjbiţi;
Bucură-te, rugător pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 13
O, fericite Părinte, păstor al neamului tău, mărturisitor al lui Hristos, stâlp neclintit al Bisericii, la tine venim cu umilinţă și cu toată nădejdea te rugăm: cere milostivire pentru noi la Părintele Cel milostiv, la Fiul Său Cel ce S-a răstignit şi a înviat pentru noi, la Preasfântul și de viață făcătorul Duh, Dumnezeul nostru, Căruia Îi cântăm din inimă: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Icosul 1
Mlădiță roditoare a lui Hristos fiind, Sfinte Ierarhe Iacob, cu evlavie te cinstim noi, credincioşii, că ne dăruieşti îmbelşugat bucuriile harului şi ne înveţi să ne rugăm Dătătorului a tot binele, pentru care, cu dragoste de fii cântăm ţie:
Bucură-te, cel ce te odihneşti în lumina şi pacea Preasfintei Treimi;
Bucură-te, moştenitor al făgăduințelor Domnului;
Bucură-te, chip al slujirii şi al smereniei;
Bucură-te, cel ales între ierarhi;
Bucură-te, vestitor al adevărului;
Bucură-te, lucrător al rugăciunii;
Bucură-te, fiu după har al Părintelui ceresc;
Bucură-te, vas preacurat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, rază a lui Hristos în noaptea necazurilor;
Bucură-te, cârmă a Bisericii la vreme de restriște;
Bucură-te, dascăl al milostivirii;
Bucură-te, învăţător al pocăinţei aducătoare de har;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte şi ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 1
Cu fapte luminate fiind împodobit şi harul arhieriei primind după vrednicie, de Dumnezeu înţelepţite, Sfinte Ierarhe Iacob, la tronul cel dumnezeiesc cu îndrăznire stai, rugându-te neîncetat pentru noi toți, cei ce cu mulțumire îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Rugăciune
O, Sfinte Ierarhe Iacob, cu inimi înfrânte, cu cugete smerite, înaintea ta venim şi te rugăm să mijloceşti pentru sufletele noastre. În viața ta pilda răbdării necazurilor şi a apărării dreptăţii, pilda slujirii şi a curăţiei le aflăm deplin. Cu smerenie şi credinţă, cu dragoste de aproapele şi cu fierbinte râvnă pentru Dumnezeu, ți-ai chivernisit viaţa de aici, câştigând şi pe cea veşnică, în care, împreună cu Maica Domnului și cu toți Sfinţii te bucuri acum. Caută şi spre noi, nevrednicii, care din mijlocul neputinţelor şi al neştiinţei, din adâncul păcatului şi din nerodirea vieţii îţi strigăm: Precum viaţa ţi-ai pus-o pentru turma ta, şi acum mijloceşte pentru noi! Conducătorilor dă-le înţelepciune, păstorilor de suflete iubire jertfelnică, familiilor multă credinţă, copiilor dragoste de Dumnezeu şi de învăţăturile cele sfinte, tinerilor cumpătare şi curăţie, bătrânilor răbdare şi tuturor celor singuri şi deznădăjduiţi, celor tulburaţi de răutățile lumii, celor ce se luptă cu valurile ispitelor, dă-le putere cerească şi mângâiere sufletelor! Precum în vremea vieţii tale ai ajutat pe cei săraci, şi acum ajută-ne cu puterea ta pe noi, cei săraci de virtuţi şi fapte bune! Precum atunci milostivirea ta ai revărsat-o peste popor, şi acum cere milă de la Domnul nostru Iisus Hristos, pentru rugăciunile Preasfintei Sale Maici şi pururea Fecioarei Maria și ale tuturor Sfinţilor, ca împreună să fim miluiţi şi să cântăm în Împărăţia Cerurilor: Slavă Ţie, Treime Sfântă, Dumnezeul nostru, slavă Ție în vecii vecilor!
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Înapoi la Acatiste
BIBLIA CALENDAR ACATISTE RUGĂCIUNI SCRIERI CITATE