Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1:
Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Condacul 1
Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiților, Macarie, purtătorule de Dumnezeu, iar locuind în pustiu ca într-o cetate, ai primit de la Hristos harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Icosul 1
De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra, părinții tăi și-au înfrumusețat viața cu înfrânarea și cu postul, cu rugăciunile și privegherea, cu milosteniile și cu multe alte fapte bune. Iar neroditori fiind, se depărtaseră de traiul însoțirii, însă cu duhul erau tot uniți. Pentru aceasta întreita rază a dragostei Sfintei Treimi o au găzduit în inimile lor, și însuși Sfântul Patriarh Avraam le-a vestit în vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea să fie lumină lumii:
Bucură-te, cu tatăl tău, preotul Avraam, de bucuria vederii sfântului patriarh;
Bucură-te, că răpindu-li-se averile, părinții tăi au nădăjduit în Domnul;
Bucură-te, că au fost mângâiați de dumnezeiasca lumină a bunei-vestiri;
Bucură-te, că nu au zăbovit în a urma voii Domnului;
Bucură-te, că s-au mutat după dumnezeiasca rânduială lângă pustia în care aveai să-I slujești Lui;
Bucură-te, că tatăl tău a fost ridicat din boala cea de moarte cu mână tare;
Bucură-te, că îngerul lui Dumnezeu i-a vestit mila și binecuvântarea de sus;
Bucură-te, că lăcaș Sfântului Duh te-a numit;
Bucură-te, că numele fericirii ți-a dăruit;
Bucură-te, că viețuirea îngerească, roditoare a mântuirii multora, ți-a zugrăvit;
Bucură-te, că părinții tăi au mulțumit Domnului cu bucurie și cutremur;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 2
Zămislit de părinții tăi la bătrânețile lor, ai alergat, fericite, cu dor dumnezeiesc, la izvorul cunoștinței de Dumnezeu. Și deprinzând Sfintele Scripturi, neobosit umblai pe cărările înțelepciunii, iar în inimă păzeai nestinsă lumina sfintei cântări de: Aliluia!
Icosul 2
Cu viața cea fericită, ca și cu o neîntinată mireasă, doreai să te însoțești. Iar când părinții tăi, uitând de îngereasca sfătuire, te-au silit spre însoțire cu femeie, te-ai înălțat ca o pasăre peste cursa vânătorilor. Așa ai putut împlini și voia părintească, dar și păzi nestricată fecioria trupului și sufletului, pe care le închinasei lui Dumnezeu:
Bucură-te, că în strâmtorare ochii sufletului la Dumnezeu i-ai ridicat;
Bucură-te, că El a pus sfat bun în inima ta;
Bucură-te, că ai împlinit voia Lui cu nădejde neclintită;
Bucură-te, că prefăcându-te bolnav, după ospățul de nuntă ai ieșit și ai alergat spre ajutorul de sus;
Bucură-te, că așa ți-ai păzit fecioria cea închinată Domnului;
Bucură-te, că ai mers în muntele Nitriei și în vis ai văzut un bărbat minunat, strălucind ca lumina;
Bucură-te, că el ți-a arătat pustiul unde aveai să te sălășluiești;
Bucură-te, că la întoarcerea acasă, mireasa ta a trecut la Domnul întru feciorie curată;
Bucură-te, smerire de sine prin gândul la moarte;
Bucură-te, negrijă de cele pământești și încredințare de sine lui Dumnezeu;
Bucură-te, că și părinții tăi s-au bucurat de curăția vieții tale;
Bucură-te, că le-ai slujit cu dragoste și osârdie până la moarte;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 3
Ai căutat, fericite Macarie, cu râvnă, un sfânt călăuzitor pe calea mântuirii și pururea te rugai lui Dumnezeu pentru aceasta. Iar într-o zi, de praznicul unuia dintre sfinți, când pregăteai prânzul, mai ales pentru cei săraci și scăpătați, ai văzut în biserică un monah, venit pentru împărtășirea cu Sfintele Taine, și ai cunoscut chipul vieții celei îmbunătățite. Drept aceea l-ai chemat după slujbă la ospăț și, luându-l de-o parte, l-ai rugat să primească să-ți fie sfetnic bun în viață, ca împreună să-I cântați lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
A doua zi ai alergat la bătrânul monah, care ți-a primit mărturisirea și tainele inimii, după care te-a povățuit îndelung. Iar seara, pe când te odihneai, și-a ridicat mintea în rugăciune spre Dumnezeu și a văzut în vedenie un sobor de monahi cu chipuri albe și aripi care te îndemnau spre dumnezeiasca trezvie și râvnă în slujba lui Dumnezeu:
Bucură-te, că, prin povățuitorul tău, Hristos te-a chemat spre mântuirea multora;
Bucură-te, că printr-însul ai primit îngereasca chemare;
Bucură-te, că te-a grăbit spre cele plăcute Domnului;
Bucură-te, că te-a învățat multe despre rugăciune, priveghere și post;
Bucură-te, că întors acasă, ai împărțit toate ale tale săracilor;
Bucură-te, că ai îmbrățișat sărăcia de bunăvoie și ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că în mâinile sfântului bătrân ți-ai lepădat voia;
Bucură-te, că el a primit-o și a slujit-o cu dragoste înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-a învățat lucrul mâinilor spre așezarea duhovnicească;
Bucură-te, că ți-a făcut chilie nu departe de dânsul și te-a îngrădit cu porunci de suflet ziditoare;
Bucură-te, că te-a născut la viața îngerească binecuvântată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 4
Ai sporit, Sfinte Macarie, în legea Domnului, prin alergarea pe calea cea strâmtă a vieții monahicești, încât episcopul locului, aflând despre viețuirea ta fericită te-a făcut cleric cu de-a sila, deși erai încă tânăr. Dar tu după o vreme ai fugit de acolo, căci ardeai de dorul liniștii celei după Dumnezeu, întru care neîncetat să-I cânți: Aliluia!
Icosul 4
Întru lucrul mâinilor și rugăciune neîncetată a inimii te-ai întărit, fericite, îngrădindu-te cu Crucea Domnului în războiul de gânduri, năluciri și înfricoșate năvăliri pe care diavolul ți l-a ridicat împotrivă. Și cum, pătruns de frica cuviincioasă și dragostea de Dumnezeu, întru nimic socoteai meșteșugirile lui, a ridicat peste tine război prin oameni, făcând pe o tânără ce luase în pântece din desfrânare să arunce asupra ta păcatul cel cumplit:
Bucură-te, priveghere neîncetată cu duhul;
Bucură-te, înstrăinare de tulburările lumii;
Bucură-te, că ai fost învinuit și ocărât pe nedrept;
Bucură-te, că ai fost târât prin sat cu negrăită batjocură;
Bucură-te, că ai fost tras de păr și călcat cu picioarele;
Bucură-te, că ai fost bătut cu bețele de toți până aproape de moarte;
Bucură-te, că abia te-au lăsat viu, punându-se pentru tine chezaș un cinstit bărbat;
Bucură-te, că fiind gata să moară pentru tine, acesta te-a adus la chilie;
Bucură-te, că lucrai ziua și noaptea să hrănești pe femeia însărcinată;
Bucură-te, că, prin dreapta judecată a Domnului,
ea nu a născut până ce nu a mărturisit clevetirea;
Bucură-te, că toți s-au pocăit și au alergat să-ți ceară iertare;
Bucură-te, că te-ai păzit de slava omenească, fugind de acolo în pustie;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 5
Trei ani ai petrecut într-o peșteră, părinte, după care te-ai dus la Sfântul Antonie cel Mare în Muntele Faran, iar el te-a primit cu dragoste să-i fii ucenic în pustniceștile nevoințe. Și ai sporit în ele prin ascultare, încât erai numit de ceilalți frați tânăr bătrân. Căci din tinerețe arătai viață aleasă și te luptai ziua și noaptea cu diavolii, păzind neclintit zidul întemeiat de Hristos, Căruia Îi cântai: Aliluia!
Icosul 5
Prin smerenie și pomenirea neîncetată de Dumnezeu ai stins mulțimea săgeților vrăjmașului, luând de la Hristos, la patruzeci de ani de la nașterea ta, darul tămăduirilor și al proorociei, precum și stăpânire asupra necuratelor duhuri. Apoi te-ai învrednicit treptei preoțești și ai fost călăuzitor părinților celor ce viețuiau în schit:
Bucură-te, suflet stăpânit de focul Duhului;
Bucură-te, inimă întărită cu hrană duhovnicească;
Bucură-te, biserică sfințită în care locuiește Hristos;
Bucură-te, că pe Marele Antonie adeseori l-ai cercetat;
Bucură-te, că de dânsul ai fost mult povățuit;
Bucură-te, că împreună v-ați împărtășit de tăria cuvintelor duhovnicești;
Bucură-te, că ai moștenit toiagul pe care Sfântul Antonie își sprijinea trupul;
Bucură-te, că precum Elisei de la Ilie ai luat și îndoit duh;
Bucură-te, că ai izgonit căpetenii diavolești cu postul și rugăciunea;
Bucură-te, că prin turnare de apă sfințită ai izbăvit o femeie de asemănarea cu un animal;
Bucură-te, că ai îndemnat-o apoi spre râvnă sporită în împărtășirea cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai risipit înșelarea celor cuprinși de farmece;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 6
Prin ungerea cu untdelemn sfințit ai făcut sănătoasă pe o fecioară plină de răni și pe mulți ai tămăduit prin rugăciune de boli, vrăji și amăgirea eretică, chiar și morți ai înviat cu puterea lui Hristos, ca întru slava Lui să se înalțe din multe inimi cântarea întreit sfântă: Aliluia!
Icosul 6
Pe o căpetenie a întunericului ai alungat-o din cel în care intrase prin patima mândriei și lucra prin el false minuni și închipuiri eretice. Căci la cererea stăruitoare a episcopului, te-ai rugat din adâncul inimii, iar pentru mântuirea multor înșelați te-ai înarmat cu credință și ai înviat un mort din cei de demult. Atunci diavolul a fost izgonit cu putere din cel stăpânit, iar tu ai botezat pe cel înviat, dăruind lui Hristos mulțime de popor:
Bucură-te, cel prin care slava lui Dumnezeu s-a arătat;
Bucură-te, surpare a puterii vrăjmașe prin lucrarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de dumnezeiasca insuflare;
Bucură-te, sfântă nevoință întru teama de a nu cădea în slavă deșartă;
Bucură-te, că prin tine Hristos a șters lacrimile celor necăjiți;
Bucură-te, că ai descoperit văduvei mâhnite zălogul cel ascuns;
Bucură-te, că pe bărbatul ei l-ai înviat ca să spună unde a pus visteria cea străină;
Bucură-te, izbăvitorul văduvei și al orfanilor de amara robie;
Bucură-te, că și pe un alt mort l-ai înviat, ca să scapi pe cel învinuit pe nedrept;
Bucură-te, că cel adormit i-a mărturisit din groapă nevinovăția;
Bucură-te, că nu ai căutat să afli pe cel vinovat, nădăjduind în judecata lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai arătat atunci că lucrul tău era mila, iar nu judecata;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 7
Pe cel îndrăcit, care avea în sine pe diavolul îmbuibării și mistuia ca nimic toată mâncarea primită, l-ai tămăduit prin rugăciune și post, povățuindu-l spre înfrânare și lucrul mâinilor. Iar pentru călcarea sfintelor porunci te mâhneai și plângeai și întru Duhul Sfânt te rugai pentru toată lumea, încât chiar și pe cei din muncile iadului îi umbreai cu milostivirea. Pentru aceasta, cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Cu puterea lui Dumnezeu l-ai silit pe diavol să-și arate pe față mulțimea meșteșugurilor cu care îi ispitea pe monahii din mănăstire, iar pe singurul dintre frați care îi făcea voia, l-ai adus la mărturisire curată și la sporirea în lupta cea bună:
Bucură-te, că pentru a-i înfrânge rușinea te-ai arătat celui căzut însuți ispitit de patimile ce-l stăpâneau;
Bucură-te, că așa a aflat îndrăznire spre mărturisire și pocăință;
Bucură-te, că l-ai întărit în postire și cugetarea cea după Dumnezeu;
Bucură-te, că l-ai îndemnat să învețe părți din Evanghelie și alte sfinte cărți;
Bucură-te, că l-ai învățat să nu primească gândul cel rău;
Bucură-te, că fratele sculat din păcat s-a arătat apoi mai potrivnic celui rău decât toți ceilalți;
Bucură-te, că primind pe doi tineri bogați, i-ai aflat după o vreme mari nevoitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că întru osteneli și răbdare se umpleau de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai văzut cum îngerul lui Dumnezeu îi păzea cu armă de foc;
Bucură-te, că ți s-a descoperit cum din gura lor ieșea foc până la cer;
Bucură-te, că adormind ei întru Domnul, ai întărit pe frați cu descoperirea sfințeniei lor;
Bucură-te, virtute atotvăzătoare;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 8
Viața curată și fără de răutate a celor două femei măritate ți-a descoperit-o Cel de Sus, încât însuți te-ai minunat și ai zis: cu adevărat, nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o ca pe însăși fapta, și după alegere trimite fiecăruia pe Sfântul Duh, Care lucrează și îndreptează viața celor ce vor să se mântuiască. Pentru aceasta, întru smerenia inimii păzim cântarea întreit sfântă: Aliluia!
Icosul 8
Împreună cu Sfântul Macarie Alexandrinul, prietenul tău întru Domnul, ai fost exilat de episcopul Luciu, eretic arian, cel care pe fericitul episcop Petru l-a izgonit. Și duși de ostași într-un ostrov în care era necunoscut numele lui Hristos Dumnezeu, ați alungat pe diavoli cu rugăciunea și cu facerea de minuni. Atunci poporul ce slujea la idoli a primit credința în Hristos și s-a botezat, ridicând o sfântă biserică spre slava lui Dumnezeu:
Bucură-te, cetate întărită prin dragostea duhovnicească de frate;
Bucură-te, izbăvire de îndrăcire a fiicei slujitorului idolesc;
Bucură-te, vrednicie apostolească;
Bucură-te, că pe mulți i-ai născut la viața întru Hristos;
Bucură-te, că vestirea minunilor voastre a ieșit în tot pământul;
Bucură-te, rușinare a prigonitorilor rău-credincioși;
Bucură-te, că episcopul eretic a trimis în taină să vă întoarcă în pustia schitului;
Bucură-te, că de pretutindeni venea la tine mulțime de popor;
Bucură-te, că pe mulți îi învățai prin cuvinte de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, tămăduire a neputințelor sufletești și trupești;
Bucură-te, liman de odihnă al străinilor;
Bucură-te, mustrare cu blândețe a celor biruiți de patimi;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 9
Pe ucenicul iubitor de arginți, care ți-a nesocotit mustrarea și nu s-a curățit de lepra patimii, l-a ajuns, după moartea ta, și lepra trupească, iar pe înfricoșatul slujitor idolesc l-ai făcut, prin cuvântul cel bun, mielușel al lui Hristos. Pentru aceasta slăvim milostivirea și dreptatea cu care Dumnezeu se îngrijește de făptura Sa, și alergăm la limanul netulburat al iubirii Sfintei Treimi, cântându-I împreună cu tine: Aliluia!
Icosul 9
Cu gândul de a merge în pustia dinlăuntru te-ai luptat cinci ani, temându-te de ispitirea vrăjmașului. Dar cum prin îndelunga ta răbdare voia Domnului s-a vădit, ai mers acolo și ai aflat doi monahi care de treizeci de ani se nevoiau în arșiță și ger cu dumnezeiască tărie. Pentru care, părinte, te-ai pogorât și mai mult în oceanul smereniei, adâncindu-ți mintea în teama curată de Domnul. Căci, prin aducerea aminte de Judecată și de focul cel veșnic al neiubirii, îți topeai trupul ca și cu niște năprasnice stihii:
Bucură-te, că ai murit lumii, dar ai aflat viața întru Hristos;
Bucură-te, minte neatinsă de săgețile ocărilor;
Bucură-te, cuget netulburat de veninul laudelor;
Bucură-te, desăvârșită neagonisire de cele lumești;
Bucură-te, micșorare de sine întru mărirea lui Hristos;
Bucură-te, tăcere făcută lăcaș al Cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, cădere cu fața la pământ înaintea Chipului mântuitor;
Bucură-te, ridicare a mâinilor spre primirea dumnezeiescului har;
Bucură-te, fugă de oameni pentru alipirea de Dumnezeu;
Bucură-te, chemare a milostivirii de sus ce stăvilește războiul patimilor;
Bucură-te, că ai primit în inimă întipărirea Chipului Iubirii;
Bucură-te, zbor al închinării spre veșnicia Iubirii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 10
Ca un fericit părtaș la bucuria nestricăcioasă a Învierii te-ai arătat, părinte, căci acopereai neputințele omenești și te osteneai în rugăciune pentru izbăvirea celor ispitiți, izvorând lumii deznădăjduite tăria cântării îngerești: Aliluia!
Icosul 10
Pe tâlharul ce îți fura din chilie l-ai ajutat ca un străin de cele ale tale, iar pe ucenicul ispitit de o desfrânată, care a alergat în rugăciune la mijlocirea ta, o mână nevăzută l-a răpit, aducându-l în chilie, unde te rugai lui Dumnezeu pentru dânsul. Pentru aceasta, cu bucurie îți cântăm:
Bucură-te, înstrăinare de toate cele trecătoare;
Bucură-te, plămădire întru realitățile cerești;
Bucură-te, privire a lumii ca prin ochii icoanei;
Bucură-te, zugrăvire pe tăblița inimii a icoanei Iubirii;
Bucură-te, slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate;
Bucură-te, izvor de pace cerească;
Bucură-te, înainte-vedere a celor de departe ca și a celor de aproape;
Bucură-te, suflet curățit până în adânc de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, tărie a dragostei ce sprijini pe cei ispitiți;
Bucură-te, sculare la viață a celor căzuți;
Bucură-te, părtaș în suferințe al mângâierii lui Hristos;
Bucură-te, însuți răpit prin văzduh de dumnezeiasca mână;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 11
După nouăzeci și șapte de ani de viețuire întru Hristos ți s-a vestit în vedenie fericitul sfârșit de către Sfântul Antonie, povățuitorul pustiei, împreună cu Sfântul Pahomie, învățătorul vieții monahale. Și de apropiata chemare spre sălășluirea cu dânșii în sânurile Părintelui ceresc te-au încredințat, iar tu ai primit cu bucurie de la ei negrăita pace a lui Hristos și ai cântat: Aliluia!
Icosul 11
Ai chemat, fericite, pe ucenici, încredințându-i Domnului și i-ai îndemnat să păzească așezămintele duhovnicești și predaniile pustniciei, după care ai bine rânduit obștea. Apoi ți-ai pus mâinile peste dânșii, i-ai binecuvântat și te-ai rugat pentru ei, învățându-i din destul, și te-ai pregătit de marea și înfricoșata trecere a hotarului veșniciei:
Bucură-te, floare a pustiei înmiresmată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că după trei zile, după cum ți s-a vestit, ai plecat la Domnul;
Bucură-te, de un heruvim cu mulțime de îngeri întâmpinat;
Bucură-te, de cetele îngerești și ale sfinților însoțit;
Bucură-te, comoară a Împăratului urcată în vistieriile cele veșnice;
Bucură-te, că prin sărutarea de pe urmă ai lăsat lumii îndemnul iubirii;
Bucură-te, ochi și mâini întinse spre Domnul până în sfârșit;
Bucură-te, că în brațele Lui ți-ai dat duhul;
Bucură-te, că sufletul tău a fost văzut suindu-se la cer netulburat de vrăjmașul;
Bucură-te, că te-ai acoperit cu smerenia până înlăuntrul porților Împărăției;
Bucură-te, foc ce arzi toate uneltirile vrăjmașilor;
Bucură-te, îngrădire cu puterea lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 12
Pecetea Chipului lui Hristos și a Duhului ai primit, fericite, unindu-ți prin iubire firea cu harul dumnezeiesc în focul ispitelor. Pentru aceasta, la nunta Fiului lui Dumnezeu te-ai învrednicit a cânta cu Biserica cerească: Aliluia!
Icosul 12
Arta care suie la ceruri desăvârșit o ai deprins, părinte, și zidire nouă te-ai făcut spre luminarea și întărirea celor ce aleargă cu credință la mijlocirile tale. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, fiu al Luminii și mângâierii;
Bucură-te, fiu al Legământului celui nou;
Bucură-te, că prin calea cea aspră ai ajuns la viața fericită;
Bucură-te, viață prefăcută în icoană de pururea închinare;
Bucură-te, stare neclintită în dragoste și adevăr;
Bucură-te, veșnică unire cu Hristos;
Bucură-te, odihnă în brațele Sfântului Duh;
Bucură-te, desfătare în sânul Părintelui luminilor;
Bucură-te, mărturisire cu viața a Crucii și Învierii Domnului;
Bucură-te, jertfă vie, bine plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Maicii Domnului fiu preaiubit;
Bucură-te, alăută a Sfintei Treimi ce faci să răsune glasul inimii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 13
O, Sfinte Cuvioase Macarie, purtătorule al Chipului ceresc, care prin fapte dumnezeiești ne-ai arătat nouă adevărul credinței, luminează și în inimile noastre cunoștința Evangheliei Mântuitorului. Ca simțind lucrarea gândurilor rele, să ne lepădăm de întunericul ce ne împresoară și să primim ungerea bucuriei prin lucrarea Sfântului Duh. Iar prin fecioria inimii să ne facem părtași fericirii Preasfintei Fecioare, în care Tatăl Și-a făcut lăcaș cu Cel Unul Născut al Său. Așa, părinte, poartă de grijă din înalt, ca să nu ne aflăm neîndreptați și despărțiți de iubirea ta în ceasul înfricoșat al nașterii în veșnicie, ci împreună cu tine să cântăm Preasfintei Treimi: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Icosul 1
De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra, părinții tăi și-au înfrumusețat viața cu înfrânarea și cu postul, cu rugăciunile și privegherea, cu milosteniile și cu multe alte fapte bune. Iar neroditori fiind, se depărtaseră de traiul însoțirii, însă cu duhul erau tot uniți. Pentru aceasta întreita rază a dragostei Sfintei Treimi o au găzduit în inimile lor, și însuși Sfântul Patriarh Avraam le-a vestit în vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea să fie lumină lumii:
Bucură-te, cu tatăl tău, preotul Avraam, de bucuria vederii sfântului patriarh;
Bucură-te, că răpindu-li-se averile, părinții tăi au nădăjduit în Domnul;
Bucură-te, că au fost mângâiați de dumnezeiasca lumină a bunei-vestiri;
Bucură-te, că nu au zăbovit în a urma voii Domnului;
Bucură-te, că s-au mutat după dumnezeiasca rânduială lângă pustia în care aveai să-I slujești Lui;
Bucură-te, că tatăl tău a fost ridicat din boala cea de moarte cu mână tare;
Bucură-te, că îngerul lui Dumnezeu i-a vestit mila și binecuvântarea de sus;
Bucură-te, că lăcaș Sfântului Duh te-a numit;
Bucură-te, că numele fericirii ți-a dăruit;
Bucură-te, că viețuirea îngerească, roditoare a mântuirii multora, ți-a zugrăvit;
Bucură-te, că părinții tăi au mulțumit Domnului cu bucurie și cutremur;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!
Condacul 1
Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiților, Macarie, purtătorule de Dumnezeu, iar locuind în pustiu ca într-o cetate, ai primit de la Hristos harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!